Mileage Viewership

Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez

Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire

Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci

Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Prima oară când te-am văzut
N-aș fi gândit că aș place așa mult,
Etern, clipele pe ale mele degete de ținut,
Ușoarele mișcări ale mâini de ascult,
Roțile minți preschimbate în simplu lut.
Întorc în minte clipe ce-au fost demult

Pe al meu schimbător, un gest cugetător,
A ta privire, surpriză făcătoare de dor,
Nuanță de culoare, condusă în unic cuvînt,
"Atingerea ta, un vis neîntrerupt" ca avînt.

Lumina ochilor tăi, far călăuzitor.
Apține de a ieși la lumină, călăuzitor

Curaj de prinde, al meu glas
A forjei primordiare a cunoaște compas
Han al melior mâini, doar la tine popas
Una luată pe volan, dată ți-e în dor
Laolaltă într-un dans pe schimbător.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Fervor-filled soul mirrors,
All alone in the Eden garden,
Between green barriers,
Rosebud whispers eaten.

Beneath the moon's entwined gaze,
In clandestine dances, desires unfurl,
Skin on skin, igniting blaze,
As passion's tempest swirl.

Breaths mingling, hearts ablaze,
Each touch a wildfire, burning bright,
In this secret place, our bodies graze,
Lost in the symphony of the night.

Whispers become moans, soft and sweet,
Echoes of ecstasy in the still air,
Lust's crescendo, a rhythmic beat,
As we surrender to the primal flair.

Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Fă-mă te rog să uit

Cum mi te-am cunoscut,

Să nu-mi mai fie dor

De zambetu-ți molipsitor.

Fă-mă să uit a ta îmbrățişare

Să n-o mai simt pe piele

Și buzele să nu mai ceară

Să guste vinurile tale..

Fă-mă te rog să te urăsc

Cum n-am urât nicicând,

Să uit cât dor am strâns

Să te uite al meu gând.

Să uit cât îmi doresc

Mai mult decât e cu putință

Vinul atât de mult promis

Ce-a încântat a mea ființă..

.......................... 

Nu vreau minţile să mi le pierd

Sperând la un moment de fericire

Nu ți se pare că-i nedrept

Să aștept ce nu mai vine?

Doar în vis să te întâlnesc

Ca pe o dulce muză?

Doar atunci să te-mbrățisez 

Fără a-mi cere scuze?

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

Ma mai aștepți?Așa ca mine 

La răscrucea cea din sus 

Timpul trece ,nu mai vine 

Mai sunt povești ce nu ți am spus 

Mă mai vizezi? În negre nopți 

Când abunzi în taină taina

 Mai poți Din minte ca să mă scoți?

Te mai gândești la mine ?la noi 

Cine știe ce socoți 

Suntem unu? suntem doi?

Doar la mână mă mai porți

Ochii tăi îmi amintesc

Cât de mult eu te iubesc.

Dar nu pot să i mai privesc

Căci ei nu te mai găsesc.

Te caut in vise

Dar nici acolo nu mai ești.

Nu știu daca mai trăiești

Sau dacă mă mai iubești.

Poate te ascunzi în depărtare

Sau dincolo de mare.

Ai fugit in hotare

Sau ești dulce alinare.

Dacă nu vrei să te găsesc

Nu voi putea să ți povestesc

De ce te iubesc

Sau de ce ochii tai încă îmi vorbesc.

Mi-ai pus octombrie în păr

Și gustul ploii reci pe buze.

Știai că astea îmi aduc fericire,

Că nu sunt niște lucruri banale,

Apreciate de oricine.

Dar, zi-mi, tu le iubești?

Iubești tu toamna?

Mai mult decât mine?

Iubești tu ploaia?

Așa cum eu o iubesc?

Oh, nu vreau să par egoistă, însă...

Sunt doar ale mele.

Și sunt doar a lor.

Nu cred înțelegi...

Cred că nimeni nu înțelege..

„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,

mi-ai spus.

Dar ce să aleg?

…o floare?

Mulți au ales asta.

…o viețuitoare?

Nu vreau să copiez.

...o carte?

Iubesc cărțile.

Am sute în cameră.

Dar, totuși, simt că nu e asta.

Mi-au rămas două: toamna și ploaia.

Care din ele?

Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.

Nu merge una fără cealaltă.

Nu în cazul meu, oricum.

Și, atunci, rămâne să completez așa:

„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,

mi-ai zis.

Mi-ai pus octombrie în păr

Și gustul ploii reci pe buze?

Sau a fost doar un vis?

Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc 

eram eu în pustiu înconjurat de femei 

și dintre toate tu erai muza pierdută 

muza ce mai târziu era inspirație 

și-am scris despre tine iubita mea 

și te găseam în fiecare poem vechi 

și parcă niciunul nu te descria bine

și mi-am asumat eu datoria asta

și așa am început să te scriu 

te scriam seara cu vinul pe masă 

te scriam dimineața cu țigara 

te scriam și lângă marea pierdută 

și marea atunci se făcea verde 

 și-mi aducea aminte doar de tine 

de fata mea cu ochii verzi 

ce a plecat cu furtuna mării