M-aș duce...

Aievea...sau în vise-aș vrea,

Să vii la mine zi de zi,

Să-ți jur solemn Polară Stea

Că-n veci de veci te voi iubi.

Măcar un semn eu de la tine

Să-mi dai îndată eu aș vrea,

Că vrei mereu să fii cu mine

Să-mi fii în veci Polară Stea.

Să nu mai vrei să fii cu mine

N-aș vrea iubito nicidecum,

Dar dac-așa-ți va fi mai bine

Te voi lăsa in pace-acum!

Dar dacă BUNUL DUMNEZEU

Va vrea din nou să ne unim,

E tot ce mi-aș dori și eu

Un Trup ș-un Suflet iar să fim.

Scumpei mele soții Valeria, 17 Decembrie 2022, ora 08:50 

Mă simt stingher și întristat,

De când te-ai dus pe Căi Celești.

De ce-ai plecat, de ce n-ai stat?

De ce cu mine nu mai ești?

De ce-ai plecat 'naintea mea?

De ce cu mine n-ai mai stat?

De când te-ai stins Polară Stea

Mă simt stingher și întristat.

Aât de mult eu mi-aș dori,

Măcar în vise aș vrea să-mi vii

Ca să îți spun de mii de ori

Că-n veci cu mine vreau să fii.

Scumpei mele soții Valeria, 14 Decembrie 2022 ora 7:30

M-am îndoit de-a ta iubire

Crezând că tu nu m-ai iubit.

N-am înțeles schimbata-ți fire

Și cât de mult ai suferit...

Acum, am înțeles a ta iubire

Și sacrificiul tău divin

Prea mare a fost și peste-ți fire,

Cu umilință, eu mă-nclin!

Scumpei mele soții Valeria, 29 Noiembrie 2022, ora 05:00

Eu, am vrut a ta iubire,

În același trup ș-un suflet.

Tu, ai vrut doar o avere

Și bani mulți în al tău sipet.

Eu, am vrut cu-a mea iubire

Să-L slăvim pe DUMNEZEU.

Tu, ai vrut cu-a ta iubire,

Să mă-mpedici mai mereu.

Însă fără a LUI vrere,

CELUI care ne-a facut,

Noi n-aveam nicio putere

Orișicâte am fi vrut.

Scumpei mele soții Valeria, 7 Ianuarie 2023 ora 21:25

Neliniște profundă

În suflet simt că am.

Durerea mă inundă

C-atunci când te pierdeam.

Căci te-am iubit pe tine

Cum n-am iubit niciuna

Și vreau ca tu cu mine

Să fii întodeauna.

Te vreau numai pe tine,

Dar eu nu știu când fi-va

Să vrei a fi cu mine

Pe veci Polară Diva.

Scumpei mele soții Valeria, 08 Februarie 2023, ora 06:30

       De la vârsta de aproape 12 ani am devenit un ateu care propovăduia cu tărie aproape zilnic inexistența lui DUMNEZEU.Pe când aveam aproape 21 de ani pe la amiază, în luna Aprilie a anului 1967, imediat după terminarea cursului de Statica și Dinamica Construcțiilor mergând pe stradă, deodată în mintea mea am simțit că Cineva comunică cu mine telepatic:
       - Cineva:"Tu spui că pomul pe care acum îl vezi este de natură materială și susții cu tărie că acel pom nu a fost creat de Cineva anume."

       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Tu spui că Soarele care luminează și încălzește tot Pământul este de natură materială și susții cu tărie că Soarele nu afost creat de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Noaptea pe Cerul senin vezi mii de stele și tu spui că ele sunt de natură materială și că nu au fost create de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Cine crezi tu că a făcut acest imens spațiu în care există miliardele de stele și există și Pământul cu toți copacii, cu toate animalele și cu toți Oamenii și deci exiști și tu?"
       - Eu (fiind pe stradă am răspuns cu glas tare două cuvinte):
"EXISTĂ DUMNEZEU!"

       După ce am spus cu glas tare "EXISTĂ DUMNEZEU",  Acel Cineva a încetat să mai comunice telepatic cu mine și atunci m-am uitat în jur să văd dacă nu este vreun om care să fi auzit ceea ce am spus eu și doar o femeie era cam la vreo 20 de metri înaintea mea dar aceasta nu a întors capul spre mine...
       De atunci am început să cred cu tărie că DUMNEZEU EXISTĂ și că EL ESTE UNICUL CREATOR al Universului.

E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră 

Și mi te văd și azi ca pe-o minune

Ce ar dori povestea s-o împlinească 

C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...

Nu trece nici o zi fără să scriu de tine 

Și-n dimineață asta orele mi-au trecut

Scriind din nou, de dorul ce zace în mine

Parcă în așteptarea unui alt răspuns...

Nu știu de e de rău său e de bine

Dar gândul îmi zboară din nou la tine 

Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt 

Doar așa pot să mai spun ce simt...

Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară 

Încerc să mai visez un pic la răsărit 

Si-n versuri îți modelez chipul din vara

Când în pahar, te-aveam în orice asfințit. 

Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,

Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.

Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,

Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,

Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,

"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.

Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte,

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci

Chiar crezi că mai ai la cine? 

Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,

Coboară norii negri în surdină,

Și ploaia plânge pe asfalt

O amintire ce-i fără de vină.

În geamuri bate violent,

Și-n fiecare strop ce se prelinge

E-mbrățișarea ta, un dor discret

Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.

Ai fost clipă cu soare blând,

Un răsărit frumos ce n-a durat,

De-atunci luna și cerul plâng

De dorul ce mi l-ai lăsat...

Privesc pe geam.. toate-s la fel,

Doar umbre lungi, sub pași ce pier.

Ploaia îmi cântă-un trist ecou

Din ce-ai promis și nu mai sper.

Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,

Se scurge timpul și se-nchină,

Că ești plecat de prea mult timp

Și-ai rămas rană ce se-nclină...

The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.

The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.

The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
 Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious

Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.

Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.

The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.

Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.

Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Reflexiile noastre pe lac,
Sunt cea mai frumoasa priveliște
De două lebede,
Plutind pe un lac.

Acum mai este doar una
Cu penele gri
Ce se întreabă
Dacă mai poate iubi.

Nu o să uit niciodată
Ce a fost și cum a fost
Acum stau singur lângă lac
Și mă intreb dacă mai are vreun rost.

Doar lacul ne știe povestea
Și lui îi pare rău
Căci nu te mai vede lângă mine,
Stând pe malul său.

M-aș fi înnecat în el,
Să rămân pe veci împăcat
Plutind în apa lui cea lină,
Unde toate visele mi s-au spulberat.