Între lumi

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

 

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

 

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

 

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Între lumi

Date of posting: 23 апреля 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 630

Log in and comment!

Other poems by the author

Portret

Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,

Ești focul, ești visul, ești totul în lume.

Pe gene îți joacă lumini argintii,

Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.

 

Părul tău arde ca frunza-n amurg,

Se joacă cu vântul și valuri se scurg.

Iar ochii tăi poartă oceane adânci,

Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.

 

În glasul tău blând înfloresc primăveri,

Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.

Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,

Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.

 

Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,

Pământul tresare sub visele mele.

Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,

Ce spală tăceri și dorul măsoară.

 

Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,

Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.

Să scriem pe cer o poveste curată,

Ce timpul nu poate s-o lase uitată.

 

În tine se-adună tot cerul senin,

Un cântec de dor, un surâs clandestin.

Și-n brațele tale, când lumea dispare,

Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.

More ...

De la tine

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

 

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

 

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

 

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

 

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

 

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

 

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

 

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

 

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

 

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

 

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

 

 

Vreau să te știu de la tine.

More ...

Pasul doi

Mă tem de multe să știi,

mă tem chiar și de mine,

de nu știu ce mă oprește

să-ți spun tot ce simt pentru tine.

 

Poate crezi că-mi place să-ți scriu

mai mult decât să-ți vorbesc direct,

dar adevărul este că ești atât de importantă pentru mine,

că nu vreau să greșesc.

 

Cuvintele-mi stau pe vârful inimii,

Vor să fie rostite în realitate, dar nu știu ce stângăcie, ce nenoroc,

îmi pune în glas tăcere

și cuvintele mi le așează la loc.

 

Mă tem și să rămânem doar printre cuvinte nespuse,

Și mă tem cel mai și cel mai tare,

că poate niciodată nu o să știu cum se simt…

îmbrățișările tale.

 

Știi… primul pas e de vină,

vreau să fac o petiție să se înceapă cu pasul doi,

cand știm deja sa mergem

amândoi.

 

Nu vreau sa ne mai pierdem în suferințe inutile,

și în priviri furate pe ascuns,

noi ne temem să rostim cuvinte,

dar cred că de fapt și să stăm în tăcere, eu lângă tine, tu lângă mine…

ar fi de ajuns.

 

 

More ...

În vis

Te-am visat în noaptea asta tăcută,

Și-n mine curgeau poezii fără glas,

Când luna plutea peste lume pierdută,

Iar umbrele serii domneau peste oraș.

 

În somn te-apropiai, ca o rază subțire,

Între noi tăcerea vorbea cu mult foc,

Privirea-ți ardea cu atâta simțire,

Și timpul, deodată, se oprise în loc.

 

M-am trezit, și încăperea-mi spunea despre tine,

Pe geam se topea întunericul mut,

Păstram în priviri chipul tău din lumine,

Și-aș mai fi visat… dar mi-ai fi lipsit și mai mult.

 

Și parcă te simt, ești aproape, dar nu,

În suflet se luptă tăceri ce mă obosesc,

E târziu… și mă las iar pe gânduri, acum,

Poate iar te visez.

More ...

În lipsa ploii

S-au înverzit copacii și nici n-am văzut

când s-au născut atâtea frunze distinse,

din toamnă eu zac și dorul mi-l duc

și noaptea te visez de pe frunze căzute, întinse.

 

La mine e toamnă încă nu-i vară,

doar cerul mă mai ceartă și crede

că am înnebunit de nu vreau să accept

din copaci frunza verde.

 

Eu rămân la frunze uscate,

îmi place totuși, recunosc și vara,

dar cum să o iubesc și să-i iubesc frunza verde,

când pe tine te-am cunoscut toamna.

 

De când te cunosc aștept cu nerăbdare

să vii toamna, de asta iubesc tomnele toate,

frunzele verzi mă sperie uneori…

frunzele uscate nu m-au speriat niciodată.

 

Eu cred că sunt o frunză căzută

și cred că singurul motiv pentru care încă nu am murit de dorul tău vara,

este pentru că te-am cunoscut pe tine, toamna.

 

Și cred că singurul motiv pentru care nu ți-am scris în realitate încă 

este pentru că iubesc toamna și toamna ne iubește pe noi,

și nu poți să-ți spun că te iubesc așa…

în lipsa ploii.

More ...

Liniștea mai știe

Când te privesc așa cum numai liniștea mai știe,

Îți spun de fapt tot ce nu îndrăznesc,

Că ești visul meu și că îmi place felul în care știi să exiști,

De ai fi mai aproape aș putea să te privesc într-una fără să obosesc.

 

Între vise haide sa ne întâlnim,

De aș putea te-aș agăța într-un vers

Ca de-un cuier din inima mea, să nu poți să mai scapi,

Așa cum îmi scapă mie acum te iubesc.

 

Nu vreau să fac nimic mai greu decât este,

În toată povestea noastră noi nu ne avem decât unul pe celălalt,

Eu sunt aici, lângă tine, frumoasa mea iubită vioară

Și brațele mele nevăzute cu dor te înconjoară.

 

Ți-am scris spre dimineață să te las să dormi,

Te-am văzut căscând des, iar inima mea nu se îndură

Să-ți fure somnul cu prea multe cuvinte.

Închei aici, nu mai spun nimic…

Că dacă spun prea multe, dimineața mi te fură.

 

 

More ...

Poems in the same category

Pentru un suflet ce nu i-a păsat

1.Ora 2 dimineața

Și prefer să imi vezi fața

Distrusă de trecut și de dezamăgiri,

Cu ochii mei pustii.

2.Mâna mea, în mâna ta

Așa imi apărai inima

Visând la o speranță pentru ,,noi”

Pentru care luptăm amândoi..

3.Ai fost în mintea mea,

Pentru a mă lumina

Crezând ca așa o să îmi revin,

Neștiind că sentimentele mele vin.

4.Și totul acum este distrus,

Și visul meu s-a dus

-Scânteie dintre noi ,stinge-te!

Și du-te pe apa sâmbetei!

5.,,Ușa “ pe care am descuiat-o,

Păstreaz-o!

Pentru fata ta perfectă

Pentru ca eu sunt defectă.

6.Ții la mine și mă placi,

Dar prefer să nu te bagi

Neștiind dragostea pe care ți-o port,

Călcând în picioare tot…

7.Nopți la rând plângând,

Mă lași să mă frământ

Pentru decizia pe care o vei lua,

Deși știu că nu sunt eu cea care va conta!

8.Nopți la rând pierdute,

Pentru un suflet cu duplicate

Iubind defectul principal,

Ca pe un câine sărman.

9.Scanteia apare la fiecare privire,

Iubind acea sclipire

Și totul pare normal ,

Până la final…

10.,,-Luptă,luptă pentru tot ce suntem noi!”

Dar nu suntem pe aceași lungime de undă amandoi

Tu în cautarea fetei perfecte

Iar eu iubindu-ți toate aceste defecte!

11.Sinceră am fost de la început,

Necrezând ca e de neconceput

Ca iubirea dintre doua suflete,

Poate provoca atâtea regrete!

12.Săruturi fine pe pielea mea,

Ai reușit să îmi furi inima

Neștiind în ce m-am băgat,

Te-am îndepărtat…

13.Indecis de sentimentele pentru ,,noi”,

Ai reușit să îmi dai fiori

Și toate momentele purpurii,

Au devenit doar amintiri…

14.Crezi ca sentimentele dispar,

Dar eu tot apar

În urma ta crezând,

Că mai ai un ultim cuvânt.

15. Momentul în care eu voi renunța,

Știu ca tu vei fi plecat deja

Într-o lume în care visele se îndeplinesc,

Eu visând la tine ….împietresc.

16. Grija pe care încă mi-o porți,

O vei da la toți

Crezând ca vei găsi ce căutai,

-Fericire,tu îmi lipseai…

17. Sufletul îmi este sfărmat,

Pentru un om căruia nu i-a păsat

Fluturii iubirii … molii sunt,

Distruși de omul care sunt…

18. Iubindu-te în taina nesfarșitei gândiri,

Am preferat să nu știi

O rană din nou va apărea ,

Iar tu vei dispărea!

19. Din calea fericirii tale voi pleca,

Sperând să mă pot îndeparta

De un suflet ce il iubesc

Dar sentimentul este unul evreiesc.

20. Zeitate nu mi-ai fost nici azi,nici ieri,

Dar temple îți croiesc

Pentru inima bună pe care o ai

Iubindu-te cu tot ce ai..

21. Prietenia în dragoste s-a transformat

Nopți la rând pe coridorul întunecat

Sufletele noastre iubindu-se

Cum alții nu reușise..

22. Ne rănim voluntar

Că dragostea e ca un Car

Carul Mic și Carul Mare

Iubindu-se în depărtare..

23. Sacrificii sunt dispusă să fac

Pentru un asemenea bărbat

Pentru care femeia îi este o zeitate

Cum nu am mai văzut în altă parte;

24. Ți-am acceptat principiile

Pentru un simplu vis cu tine

Devenind aceași inimă

Iubindu-ne fără măsură..

25. Dar nu am curajul să o fac

Să îti spun cât de mult te plac

De frica principiilor tale

Mă vei ține la depărtare.

26. Și visele, doar vise rămân

Iubindu-mă ușor, plăpând

Până diminețile reci mi te fură

Dar măcar am un simplu zâmbet pe gură..

27. Am sperat doar că vei lua decizii corecte

Pentru două suflete pereche

Care se vor lupta la nesfarșit

Pentru un vis neîmplinit.

28. Lacrimile nu îmi vor dispărea

Până cand tu nu vei apărea

În viața mea, un duh poți să fii

Singura dorință să îmi fii!

More ...

Suferință

Pe scaun doar cămașa lui 

Luminează locul întunecat

Emițând în aer

Un parfum de liliac.

 

Un ochi căprui si unul albastru

Ce odată ma priveau

Ma făceau sa tremur toată 

Si-n brațe-i alunecat

 

Dansam un vals

Ce părea nesfârșit 

Cine putea sa ne avertizeze

De al sorții plan iscusit?

 

S-a dus iubirea mea

Și cu ea s-a dus și timpul 

Frunzele au căzut toate 

Prevestind anotimpul.

 

Adio,dragostea mea!

Eu aici,pe Pământ

Îți voi cânta seara de seara

Adormind plângând.

 

Și asa destinul ne-a despărțit

Ne-a lăsat singuri pe lume

Tu ești steaua de pe cer

Eu sunt fata fără nume!

 

More ...

Lacrimi

În lacrimi se nasc râuri de poveste,

Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,

Fiecare picur, o perlă de tristețe,

În mareea vieții, de soarte purtate.

 

Din lacrimi, iubirea își țese mantia,

O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,

Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,

De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.

 

Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,

Cristalizează momentele în amintiri prețioase,

În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,

Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.

 

Din lacrimi, se țese un covor de lumină,

Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,

O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,

De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.

 

Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,

O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,

În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,

Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.

 

Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,

Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,

Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,

Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.

 

O lacrimă, o picătură de esență pură,

Ce sculptează în suflet o imensă fericire,

Iubirea, o forță ce topește orice zid,

Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.

More ...

După o zi lungă

După o zi lungă,

pe înserat,

te caut cu dor în gândurile mele.

Știu că ești pe undeva prin mine,

te ascunzi

ba prin inimă,

ba printre stele.

Te găsesc abia când te împiedici

de respirația mea,

de coaste,

de piele,

și cazi, foarte încet,

exact

în brațele mele.

 

Nu rămâi mult,

dar te strâng cu grijă,

ca și cum am încerca să umplem

toate îmbrățișările

care ne așteaptă încă

să se întâmple.

 

Vorbim despre nimic

și despre tot,

cu șoapte apropiate.

Îți mângâi obrazul

și privesc în ochii tăi

ca la un cer liniștit,

văzut de aproape.

Tu spui mai multe,

eu te ascult.

Nu răspund…

am buzele prea ocupate

să-ți lase,

pe nas,

pe urechi,

pe ochi,

pe gât,

mulți pupici,

pentru zilele

în care vei fi departe.

 

Te grăbești să pleci.

Te așteaptă o zi nouă,

o lume care te cheamă.

Și eu te las,

De parcă n-aș ști sigur

Că după ce pleci

O să te urmez

Călcând pe urmele

pe care le-ai lăsat în zăpadă.

More ...

Miezul nopții

Când m-am trezit era târziu și frig,

Vânam un miez al nopții, nu ca-ntotdeauna;

Pe cer, scântei se împrăștiau, iar mii

De străluciri zâmbeau, și timpii stăteau împreună.

 

E fascinant cum, în noaptea asta,

Luminițele au putere într-un fel:

Aduc oamenii mai aproape,

Pentru că oriunde am fi, privim cu toții înspre cer.

 

M-am străduit, la fix, să prind tăcerea lumii,

S-ascult cum tace cuvânt cu cuvânt,

Priveam cum anii își scot pălăriile… tot priveam,

Și te țineam aproape la mine în gând.

 

Am mai rămas mult după aceea,

Cu gândul înainte, înapoi cu emoții;

Fie ca noul an să lase inima ta și inima mea

Să-și găsească singure miezul nopții.

 

 

More ...

„Teama din spatele cuvintelor”

Spui că iubești ploaia,

dar îți deschizi umbrela.

Spui că iubești soarele,

dar cauți un loc la umbră.

Spui că iubești vântul,

dar îți închizi ferestrele.

De aceea mi-e teamă când

spui că mă iubești.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍