Între lumi

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

O să îngheț de frig fără tine,

Această tăcere cât rece ne ține…

Am înghețat și noi

Și pe lângă noi e rece în oricine.

Și-un gând mă apasă în tot acest frig

Cum fug de oameni și mai ales de tine,

C-am lăsat țurțurii de gheață

Să-și găsească adăpostul în mine.

Dar cel mai mult din imensa tăcere

Pe care am lăsat-o să crească tot mai gri,

Mă tem că te-ai supărat pe mine

Și că ai stat cu mine în frig.

Adevărul e că iarna asta

Vine din faptul ca te văd atât de rar,

Încât este singurul anotimp care ar putea suporta

Cât de puțin te am.

Și deși te simt aproape în sufletul meu,

Ca și cum ai fi chiar aici lângă mine,

Mă mai cuprind uneori gânduri confuze,

Că poate e totul doar la mine în minte.

Și mă tem ca-ș putea să mă fac de râs,

De parcă nu fac asta oricum destul de des,

Așa că nu știu de ce ar fi asta o problemă,

Nu are niciun sens.

Dacă ai ști, mi-e așa dor de tine

Că din ierni mai cobor câteodată,

Îmi trimit în inimă ochii

Să te vadă măcar o singură dată.

Și atunci când te ating chiar și-un pic,

Frigul dispare…

Iar iarna devine tot mai neconvingătoare.

Draga mea rază de soare.

Văd nopțile cum sunt tot mai grele,

Văd timpul cum zboară,

(parcă trece mai repede când te gândești la el)

Văd secundele cum dau pe afară,

(…ce moment urât să am vedere!)

Dar dincolo de astea văd pe cineva

speriat ca și mine de timp și de ploi,

de lucruri care nu țin de noi,

și te ascunzi, și apoi…

eu te găsesc pentru că te ascunzi în inima mea.

Și-mi dau seama că suntem la fel în lumea asta uriașă,

doar că tu ești mai drăgălașă.

Și nici somnul nu-mi vine…

noaptea asta pare să nu aibă margine,

Și mi-e dor tare de tine

(Și sigur o să am cearcăne)

De-aș putea din ochi să-ți fur câteva stele

Să aduc în noaptea mea puțin din tine,

Ar plânge cerul ploi amare când ele

Ar dispărea și-ar străluci doar pentru mine.

Atunci s-ar naște un război între mine și cer:

El să-și ceară stelele înapoi pe cerul înnegrit,

Eu neștiind că dacă pleci la război îndrăgostit vei muri…

Am murit.

Dar iată: noaptea tot fără de stele rămâne,

Căci m-am reîncarnat într-un tablou

Pe care l-ai pictat cândva, pe ascuns de cer…

Crezând arogantul că, în sfârșit, a învins.

Ți-am învățat privirea din nou.

Pe când mă luptam, îmi spunea dușmanul mie

Că tu faci ce vrei, că ai puteri nenumărate,

Că dacă vrei, poți face din mine orice…

Dacă crezi ca poți să faci din mine ce vrei

Doar pentru că ai ochii aceia mari, albaștri, frumoși

Cu gândul la care adorm în fiecare noapte.

Ai perfectă dreptate.

Probabil că acum,

în aerul serii de vară,

stai întinsă în pat

obosită sau gânditoare,

și te gândești hmm…

lasă-mă să-mi asum,

poate la filosofii de viață,

poate la ziua de mâine,

poate spui în gând o rugăciune…

Și acum probabil te întrebi,

oare la ce mă gândesc eu,

în aerul serii de vară…

nu mă gândesc la filosofii…

mă gândesc la cum să te cert mai aspru

că nu dormi…

Dacă ai fi aici lângă mine

în această seară,

ai adormi într-o secundă în brațele mele,

în timp ce te mângâi pe spate,

și după ce ai adormi,

ți-aș da părul de pe frunte la o parte,

să-ți dau un pupic și să te alint,

pentru că, părerea mea este

că oamenii cei mai serioși și pragmatici,

(cu apucături militare 😈)

trebuie să fie iubiți cel mai tare.

Dar desigur, pe lângă seriozitate

si militărie,

aceste persoane au chip de prințese,

știu că sunt prințese și în povești, dintre cele mai cele,

însă prințesa mea e mult mai frumoasă și inteligentă decât ele.

(cred că te-ai prins deja că mai am un pic și mor de dor,

deci nu o să-ți mai zic că-mi lipsești…

Noapte bună, micule dictator! 😈)

Cineva cu zâmbetul scump

Ahh, și buze de amurg,

Se înghesuie în inima mea

Așa mică cum e cât un fulg.

Și doamne cât pot să o iubesc de mult

Din ce iarnă te-ai rupt așa de frumoasă,

Cu privirea aia dulce albastră…

Până să vii pe pământ ai stat cumințică la umbră de curcubeie,

Ahhh, nu cred că există nimic mai frumos decât să iubești o femeie.

Iar acum că e târziu, îmi imaginez

Alături de această noapte,

Cum dormi cu piciorușele și mâinile haotice, jumătate în pat, jumătate suspendate,

Cu unul dintre obrăjori lipit de pernă…

Intervine noaptea și face o glumă (nu eu)

Și spune că și când dormi așa de frumoasă,

Pari puțin nervoasă 😈

Noapte bună, alintată mică,

Eu nu sunt de acord cu noaptea în totalitate,

Adică poate că pari puțin nervoasă, dar ești și dulce, și gingașă, exact ca un copil mititel, mititel 🥺

Vise plăcute, eu mai rămân puțin să-mi imaginez cum dormi și să mă iau de noapte…

S-a lăsat parcă puțin frig,

Nu-ți face griji, te învelesc imediat cu o bucățică de cer de departe.

I. Un drum scurt am avut 

Dar frumos 

Un trecut iubitor am avut 

Și foarte luminos 

II. Nu mă așteptam

Ca aici sa se termine

Eu tot speram

Că relația o să mai ție

III. Eu acum nu te acuz

Nu e vina ta

Dar după cum sa spus 

Aici sa terminat

IV. Eu încă sper in viitor 

Să reluăm ce am făcut

Și cu un mic noroc 

Să îndeplinim ceea ce am spus 

V. Eu nu o sa te uit 

Și o să te iubesc mereu 

Așa cum ne-am târguit

Că viitorul va fi greu 

VI. Nu am putut face mai mult 

Să fie lung și minunat 

Timpul care am spus 

Că o să fie de durat

VII. Cu un viitor înainte

Ne-am gândit

Să-l înființăm nu doar din cuvinte 

Fapta cea de dobândit

VIII. Locul unde ne-am propus

Să ne fim alături mereu 

El o sa fie compus 

In inima mea mereu 

IX. O sa te țin minte toată viața

Tu ai avut și ai aceea iubire 

Care mi-a arătat calea 

De amintiri servite 

X. Știu că ești convins  

Că nu vei fi schimbat 

Știu că va fi greu de învins

Timpul împreună format 

XI. Amintiri oricum o să rămână

Într-un colț de inimă fărmat

Deja nu se mai fărâmă

Inima pentru un alt stricat 

XII. Tu îmi ai încrederea

Până la sfârșit de viață

Eu promit să te iubesc

Până nu o sa mai fac față

XIII. Când o să cedez 

Nu o sa mai știi de mine 

Eu o sa acordez

Locul altei fete înafara de mine 

XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele 

Să știi că am dispărut

Când o să vrei să-mi cauți sufletele

Deja o sa mă știi ca un sărut 

XV. Un sărut dulce dar rece 

Va fi în gândul tău

Atunci când îți voi trece 

Prin sufletul tau

XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii

Pentru a-mi alina durerea

Din cauza alegerii

In care nu îmi stă la îndemână puterea

XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta

Dar nu am ce sa fac 

Oricum nu pot sa las 

Iubirea care ma apăsat

XVIII. Simt un gol acum 

Căci nu te am aproape

Mereu când ne întâlnim pe drum 

O sa te simt departe 

XIX. O să știu că nu îmi mai aparții

Că nu mai am grijă de tine

Să nu mai faci prostii

Care o să rămână în ruine 

XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit

Dar nu mai pot continua plângând

Eu știu că te iubesc încins

Sau bine zis.. terminând 

XXI. Terminând un mic capitol

Dar poate va continua 

Clipele formate în pericol 

Pentru a ne putea vedea...

Autor: Anonima S..

Din-naltul cerului cad fulgi de nea
Pe ale noastre amintiri de altadat',
De care-acum cu greu îmi amintesc
Că anii m-au cuprins și te-am uitat.

Da, chipul tău îmi mai apare-n vis
Și mă întreabă, de ce am renunțat,
Că, doar eram atât de-'ndrăgostiți
Și cine m-a vrajit și m-a influențat.

Apoi, în șoaptă-mi zici că mă iubești
Și niciodată, iubirea ta...nu s-a oprit,
Chiar și acum când vremea.. e târzie
Iar eu, demult, demult, te-am părăsit.

Am încercat în timp, să-ți cer iertare
Dar mi-a lipsit curajul de-a mărturisi,
Că inima-mi era furată... de altă fată
Și n-am putut rosti cuvântul... părăsi.

.................................

Acum și tu și eu, suntem căsătoriți
Și ani frumoși.. am adunat în viață,
Avem copii, nepoți și feicire-n casă
Așa că cer frumos, de poți..mă iartă!

Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,

Prin fața casei mele,

Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,

Să poți veni cu ele.

Am să-l croiesc din vis și dor,

Din lungă așteptare,

Ca un covor multicolor,

Să ți se-întindă sub picioare.

Din rădăcini de chin și jind fierbinte,

Cărări am să-ncolțesc,

Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,

Să-mi curgă lacrimi când privesc. 

Și-n fiecare noapte, ca o punte,

Îmi voi întinde visul,

Iar pașii-ți lini, ca niște unde,

Să-mi mângâie abisul.

Iar de vei trece, fie și o clipă,

Prin oful meu, tăcut și nevăzut,

Voi ști că drumurile se-nfiripă,

Și ard în suflet, ca un dor tăcut.

Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,

Și vântul îți va șterge urma-n zare,

Am să-ți presor pe căi pustii, 

Din ochii-mi triști…mărgăritare.

Şi dacă-ţi desluşesc cât de mult,

te iubesc,cum iubeşte dumnezeu cerurile ce le-a creat

eu te voi iubi,până s-or dezbina.