Găndul
Când cu drag privesc seninul cerului cel infinit
Și incerc sa-mi caut gandul, imi dau seama c-a fugit
Și se-ndreaptă către tine, cum se-ndreaptă-ntotdeauna
Chiar din zorii dimineții, până când rasare luna.
Doar spre tine mereu fuge, făr’ să pot sa îl opresc
Să te caute el vine, sa-ți spună cât te iubesc.
Să-ți șoptească la ureche, să te-nvăluie ușor,
Blând în ochi sa te privească și să-ți spună cât mi-e dor.
Să îți spună cum în brațe, strâns aș vrea să te cuprind,
Să te am mereu alături, sa trăiesc mereu iubind,
Să simt trupul tau fierbinte cum s-aprinde de dorință,
Să îți dăruiesc iubirea, din întreaga mea ființă.
Tu, gustând a mea iubire, să adormi la pieptul meu,
Să ramâi pân’ dimineața ș-apoi sa rămâi mereu.
Să trăim iubind, o viață, să pășim spre veșnicie.
Chiar de-i doar un gând acesta, acest gând ți-l trimit ție.
Category: Love poems
All author's poems: Marius Andreescu
Date of posting: 15 февраля 2024
Views: 520
Poems in the same category
În hău cu dorul
De-ar fi și cerul să cadă peste mine,
Cum se frâng tăcerile-n suspin,
Te-aș chema, iubito, să m-aline
Umbra ta rămasă în destin.
De-ar fi și stelele să moară-n zori,
Să-nghețe timpul între ploi,
Ți-aș desena din lacrimi flori,
Să-nflorească drumul înapoi.
De-ar fi și munții să se plece-n vânt,
Și șoaptele să-mi cadă greu,
Aș pune-n rugăciune orice gând
Să te păzească-n vis mereu.
De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,
Din piept mi-aș rupe doru-n hău,
Să nu-mi răpească glasul scris,
Să-l duc cu mine, glasul tău.
In sfarsit
In sfarsit am inteles ca totul se intampla cu un motiv
Motivul e ca noi doi sa existam
Nu separat, ci impreuna
Sa ne tinem de mana si sa simtim ca ajungem pe luna
Sa infruntam fiecare obstacol
Sa depasim orice greutate
Imi pare rau, ca pana acum ai fost departe
Bine ai venit, in sfarsit s-a facut dreptate...
Irezistibila iubire
Să poți traduce irezistibila iubire,
Când fericirea te cuprinde,
Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,
Căci dragostea e marea evadare,
Din golul apăsătoarei existențe care doare,
Amorul este singura salvare...
Tu preafrumoasa mea iubită,
Ai partitura simfoniei despre care fac vorbire!
Să fie vorba despre suferință și durere,
Ori despre boala fără vindecare,
Și despre omenirea cea căzută care moare?
Cu siguranță este!
De poți traduce irezistibila iubire,
Când fericirea te cuprinde,
Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,
Căci dragostea e marea evadare,
Din golul apăsătoarei existențe care doare
Și azi și mâine în toată vremea existenței noastre,
Ea este darul ce ne vine
Și ne ridică din tristețea rece
Căci Dumnezeu acum zâmbește!
(4 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Dacă ai știi cât te iubesc...
Nu ai mai crede ca-s nebuna,
Ca am ceva ce ma omoară,
Eu mai aștept decât un,, buna",
Sa faci ca totul sa dispară,
Dacă ai știi cât țin la tine,
Un univers, o-întreagă galaxie,
Chiar mii de stele sa îmi vina,
Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine.
Nu cred ca știi, de câte ori,
În vise tu îmi apăreai,
Erai ca soarele în zori,
Ce ma-ncalzeai, ma protejai.
Nu cred ca știi ce e iubirea,
Nu știi ce-i în inima mea,
Nu știi tu care mi-e menirea,
Te vreau doar în viata mea,
Nu îmi doresc decât cuvinte,
Sa aibă sens, sa aibă noimă ,
Nu îmi doresc acum romane,
Nici dagoste numai de formă.
Sa ma iubești, îmi e deajuns,
Sa știu ca simiți la fel ca mine,
Sa știu ca toată viata mea,
Cu tine voi fi chiar de mâine.
Dacă ai simții cu adevărat,
Acea iubire pura,
Nu ai mai spune ca-s asa,
Atâta e nebună.
Nebuna poate după tine,
Nu e obsesie, e doar o dragoste,
De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine,
Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste.
De ma întrebi ce e iubirea,
Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,
Stai lângă mine, citeste-mi privirea
Și vei afla totul rapid.
În hău cu dorul
De-ar fi și cerul să cadă peste mine,
Cum se frâng tăcerile-n suspin,
Te-aș chema, iubito, să m-aline
Umbra ta rămasă în destin.
De-ar fi și stelele să moară-n zori,
Să-nghețe timpul între ploi,
Ți-aș desena din lacrimi flori,
Să-nflorească drumul înapoi.
De-ar fi și munții să se plece-n vânt,
Și șoaptele să-mi cadă greu,
Aș pune-n rugăciune orice gând
Să te păzească-n vis mereu.
De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,
Din piept mi-aș rupe doru-n hău,
Să nu-mi răpească glasul scris,
Să-l duc cu mine, glasul tău.
In sfarsit
In sfarsit am inteles ca totul se intampla cu un motiv
Motivul e ca noi doi sa existam
Nu separat, ci impreuna
Sa ne tinem de mana si sa simtim ca ajungem pe luna
Sa infruntam fiecare obstacol
Sa depasim orice greutate
Imi pare rau, ca pana acum ai fost departe
Bine ai venit, in sfarsit s-a facut dreptate...
Irezistibila iubire
Să poți traduce irezistibila iubire,
Când fericirea te cuprinde,
Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,
Căci dragostea e marea evadare,
Din golul apăsătoarei existențe care doare,
Amorul este singura salvare...
Tu preafrumoasa mea iubită,
Ai partitura simfoniei despre care fac vorbire!
Să fie vorba despre suferință și durere,
Ori despre boala fără vindecare,
Și despre omenirea cea căzută care moare?
Cu siguranță este!
De poți traduce irezistibila iubire,
Când fericirea te cuprinde,
Nimic neștiind din toate-aceste povestiri,
Căci dragostea e marea evadare,
Din golul apăsătoarei existențe care doare
Și azi și mâine în toată vremea existenței noastre,
Ea este darul ce ne vine
Și ne ridică din tristețea rece
Căci Dumnezeu acum zâmbește!
(4 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Dacă ai știi cât te iubesc...
Nu ai mai crede ca-s nebuna,
Ca am ceva ce ma omoară,
Eu mai aștept decât un,, buna",
Sa faci ca totul sa dispară,
Dacă ai știi cât țin la tine,
Un univers, o-întreagă galaxie,
Chiar mii de stele sa îmi vina,
Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine.
Nu cred ca știi, de câte ori,
În vise tu îmi apăreai,
Erai ca soarele în zori,
Ce ma-ncalzeai, ma protejai.
Nu cred ca știi ce e iubirea,
Nu știi ce-i în inima mea,
Nu știi tu care mi-e menirea,
Te vreau doar în viata mea,
Nu îmi doresc decât cuvinte,
Sa aibă sens, sa aibă noimă ,
Nu îmi doresc acum romane,
Nici dagoste numai de formă.
Sa ma iubești, îmi e deajuns,
Sa știu ca simiți la fel ca mine,
Sa știu ca toată viata mea,
Cu tine voi fi chiar de mâine.
Dacă ai simții cu adevărat,
Acea iubire pura,
Nu ai mai spune ca-s asa,
Atâta e nebună.
Nebuna poate după tine,
Nu e obsesie, e doar o dragoste,
De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine,
Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste.
De ma întrebi ce e iubirea,
Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,
Stai lângă mine, citeste-mi privirea
Și vei afla totul rapid.
Other poems by the author
De vânzare
Ca să fiu cu lumea-n ton,
Mi-am luat de curând I-phone.
Fi-miu, neastâmpărat,
L-a trântit și-acum e spart.
Întreb: este cineva
Ce dorește-al cumpăra?
Are doar opt anișori,
Ochișori scânteietori,
Blond, cu părul bucălat
Dar, cam neastâmpărat.
Fusta
Mai acu vreo săptămână,
Mă plimbam cu voie bună,
Văd pe Ion cel "înțelept",
Avea vânăt ochiul drept.
-Ioane! ce s-a întâmplat?
-Ședință de sindicat...
Leana, - sta în fața mea,
Sări să spună ceva.
Observ, când s-a ridicat
Că-n fund fusta i-a intrat.
Eu, bărbat politicos,
Mă-ntind și i-o scot din dos.
Ea a înțeles greșit
Și ochiul mi-a-nvinețit...
-Ioane, vezi pe viitor
Las-o mai încetișor!
Ții la sănatatea ta,-
Nu mai face-așa ceva.
Îl văd astăzi pe Ion,
Avea ochiul stâng, beton...
Și mai vânat și umflat.
-Ioane! tot n-ai învățat?
-Stai să vezi că, nu-i așa,
Fu aseară, altceva...
Ședință de sindicat.
Leana, iar s-a ridicat.
Fusta, tot în fund avea,
Io-mi văzui de treaba mea.
Gheorghe, sta chiar lângă mine,
Se întinse el -vezi bine,
Șii trase fusta din fund.
Mie, ce-mi trecu prin gănd:
Ștind că fetei nu îi place,
Mă-ntinsei, - să fie pace,
I-mpinsei fusta la loc
Și-atunci, înc-odată: Pooooc!
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
Odă femeii
Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.
Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.
Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,
La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.
De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.
De vânzare
Ca să fiu cu lumea-n ton,
Mi-am luat de curând I-phone.
Fi-miu, neastâmpărat,
L-a trântit și-acum e spart.
Întreb: este cineva
Ce dorește-al cumpăra?
Are doar opt anișori,
Ochișori scânteietori,
Blond, cu părul bucălat
Dar, cam neastâmpărat.
Fusta
Mai acu vreo săptămână,
Mă plimbam cu voie bună,
Văd pe Ion cel "înțelept",
Avea vânăt ochiul drept.
-Ioane! ce s-a întâmplat?
-Ședință de sindicat...
Leana, - sta în fața mea,
Sări să spună ceva.
Observ, când s-a ridicat
Că-n fund fusta i-a intrat.
Eu, bărbat politicos,
Mă-ntind și i-o scot din dos.
Ea a înțeles greșit
Și ochiul mi-a-nvinețit...
-Ioane, vezi pe viitor
Las-o mai încetișor!
Ții la sănatatea ta,-
Nu mai face-așa ceva.
Îl văd astăzi pe Ion,
Avea ochiul stâng, beton...
Și mai vânat și umflat.
-Ioane! tot n-ai învățat?
-Stai să vezi că, nu-i așa,
Fu aseară, altceva...
Ședință de sindicat.
Leana, iar s-a ridicat.
Fusta, tot în fund avea,
Io-mi văzui de treaba mea.
Gheorghe, sta chiar lângă mine,
Se întinse el -vezi bine,
Șii trase fusta din fund.
Mie, ce-mi trecu prin gănd:
Ștind că fetei nu îi place,
Mă-ntinsei, - să fie pace,
I-mpinsei fusta la loc
Și-atunci, înc-odată: Pooooc!
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
Odă femeii
Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.
Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.
Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,
La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.
De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.