Găndul

În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,

Topindu-ne într-un ocean de lumina pură și foc,

În care fiecare scânteie devine o galaxie,

Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.

Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,

În care fiecare picătură devine o filă de poveste,

În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,

Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.

În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,

Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,

În care fiecare scânteie devine un secret al universului,

Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.

Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,

În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,

În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,

Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.

În aceasta seara de extaz, suntem ca doi amanți pierduți într-un labirint al dorinței,

Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,

În care fiecare tremur e o chemare la păcat,

Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.

Nici un zâmbet nu zăresc 

Pe chipul tău îngeresc 

Deși te-am iubit odată 

Tu m-ai părăsit îndată 

Ploaia rău m-a amărât 

Primăvara n-a venit

Sufletul meu e tot mâhnit 

De când tu m-ai părăsit 

Singur eu m-am răcit 

De lume am tot fugit

M-am ascuns mai mereu

Să nu îmi fie așa greu

Iubește-mă acum!

Mâine nu exisă,

Ieri este mort,ce ne pasă!

Dansează pe luciul de apă și cântă,

Bea elixirul fericirii,valsează,

Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!

Nimic nu există în afara clipei de-acum,

Iubirea trăiește aici,privește-o!

Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!

Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!

Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,

Exiști doar tu și iubirea ce tună,

Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,

Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,

Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!

Tu esti acel acum și aici,

Cu părul ce-i flacără vie!

Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,

Clipa aceasta e infinită,

Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,

Ne vorbește povești minunate,

Ce contează de-s minciuni gogonate,

Acum e timpul iubirilor toate!

Să ne iubim doar privindu-ne,

Eu pe tine, tu pe mine,

Neplictisindu-ne vreodată!

Amorul nu știe să moară de fel,

Precum gurile rele ne spun!

Acum este viața, acum este clipa,

Acum este regele ce stă deasupra a toate,

Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,

Viața și moartea și strălucirea!

Acum este ziua sau noaptea,

Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,

E timpul lui Acum personajul de basm născocit,

Iubirea-i tot ce contează,

Făra ea totu-i sărac, pustiit!

(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)

Am găsit urma ta
în amintirile mele
ca pe niște piese
într-un domino
vocea ta
îmi bucură simțurile
în serile tărzii
peste sufletele noastre
atârnă o lume
care ne strivește
doar visele noastre
scapă spre un timp infinit

Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.

Lună de duminică 

Și ce m-aș legăna pe lună 

Să-i vad pe toți ce ii iubesc 

Să-i călăuzesc cu a mea Lumină 

Să-i văd de câte ori doresc ...

Aș sta pe croissantul ăl imens 

Lumină eu să dăruiesc 

Decât umbra mea în întuneric 

Să mai aștepte încă o zi.

Și-n amintirile mele veșnice veți fi

Oriunde eu voi fi cu voi 

În minte ,suflet și în zâmbet 

Acolo mă veți ivi mereu.

17/12/2023

Drumul spre casă, de la Modane 

Când ieși din iluzii și minte-ți e clară
Și lepezi cu totu-a minciunii povară,
Nicicând nu vei vinde tu însuți iluzii,
Căci vezi adevărul și nu faci confuzii.
Când mintea-nflorește, vezi bine și rău,
Pricepi că de-ai vinde, vinzi sufletul tău.

Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.

Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.

Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,

La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.

De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.

Iar plâng norii. Măi, să fie!
Las' că plâng de bucurie...
Te gândeai să pleci la treabă?
Stai că nu e nici o grabă!

Pe o vreme-așa ploioasă,
Bine e să stai în casă,
O cafea să bei, gustoasă,
Cu iubita ta sexoasă.

Lângă foc să fi-n odaie,
Să privesti cu drag la ploaie,
Niște bani de ai, să-i numeri
Sau, să ții doi craci pe umeri

Și, cu buzele s-alinți,
ochi căprui, frumoși, cuminți,
Chip gingaș de-ți ieși din minți,
Buze roze, moi, fierbinți,

Iar în palme să ascunzi
Sâni obraznici și rotunzi,
Cum i-atingi, cum te-nfierbânți,
Nu te saturi să-i frămânți.

Lasă banii-n buzunări,
Hai să numeri sărutări!
Nu stați singuri în odaie,
Bucurați-vă de ploaie!

Hai vino iubire și ia-mă de mână
Hai vino și-n brațe mă strânge,
Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge,
Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge
Și-i nemângâiată de lună.

Hai, vino iubire și doru-mi alină,
Că-mi e-al nopții cer fără stele.
Pe inima mea tu ai pus lanțuri grele,
Mă strâng și mă dor legăturile tele
Și sufletu-n șoaptă-mi suspină.

Hai, vino iubire să-mi dărui iertare,
Chiar dacă n-o merit din plin.
Ridică-mi iar ochii spre cerul senin
Iubește-mă mult, când eu merit puțin,
C-atunci am nevoie mai mare...

Azi îți trimit dragostea mea

Și te invit la o cafea

Amară-n faptul dimineții,

Ca tu să simți dulceața vieții.

Ș-un strop de dulce-n ea să fie,

Să simți mai multă bucurie.

Ș-am să pun ceașca cât mai plină,

Să ai o zi cât mai senină.

Adaug lângă ea ș-o floare,

Să fi mereu înfloritoare,

Dar și toată plăcerea mea,

De-a fi cu tine, la cafea.

Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.

E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.

Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...

Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...