Fata din tren

  1. În drumul lung dinspre București,  

Când trenul se pierdu în noapte,  

O zărisem pe cea râvnită,  

Și eram atât de aproape.

 

  2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră  

Să o întrebe de-al său nume,  

Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,  

Pierdut fiind eu în a mea lume.

 

  3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,  

Cu o voce suavă, ușor cristalină,  

Am să mi-o amintesc  

Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".

 

  4. Și acum o caut peste tot,  

Sperând că o frântură de timp  

Mi-o va scoate iarăși în cale  

În al vieții anotimp.

 

  5. Până atunci am să privesc la lună,  

Al ei chip să-mi amintească  

Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră  

Într-o noapte rece, întunecată.

 

  6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc  

Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,  

În cele din urmă  

O voi cunoaște, se va numi Anamaria.

 

  7. Ea, enigma ce mă bântuie,  

Încercând taina să îi dezleg,  

Ascunsă adânc în zâmbetul  

Și-n sufletul ei întreg.

 

  8. Căci dorința de a o cunoaște  

Mă predomină încet încet,  

Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit  

Pe neașteptate, ușor și discret.

 

  9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,  

Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,  

De parcă o știu de mult,  

O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.

 

  10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,  

Căci ar putea fi un șarpe  

Ce mi-ar umple inima de venin,  

Ucigându-mă, aproape.

 

  11. Căci din multul necunoscut pot să...  

... răsară multe fiare  

Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace  

Prin rănile-mi ucigătoare.

 

  12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită  

Și camuflată foarte bine în chipul ei,  

Iar în dragostea naivă  

Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.

 

  13. Însă în mintea mea mi-o imaginez  

O fată cuminte, cu credință,  

Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu  

Plină de iubire și căință.

 

  14. Ca împreună să perseverăm,  

Pășind pe calea către rai,  

Descoperind frumosul vieții celei veșnice  

Atunci când din inimă, totul dai.

 

  15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,  

Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,  

O voi iubi mereu  

Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.

 

  16. Însă până atunci, când drumul vieții  

Mi-o va scoate iar în cale,  

Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită  

În trenul ce alerga agale.

 

  17. În vagonul cinci bis, stând în spate,  

Probabil adormită,  

De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,  

Și totuși părea fericită.

 

  18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,  

N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,  

Însă am rămas cu regretul  

Deoarece, cred că Delia o chema.

 

  19. Neștiind adevăratul ei nume,  

Mi-am imaginat-o în fiecare catren,  

Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,  

Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".


Category: Love poems

All author's poems: Cosmin Ștefan poezii.online Fata din tren

Date of posting: 1 июля 2024

Timp de citire: ~7 min.

Views: 1109

Log in and comment!

Other poems by the author

Privirea ta

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

 

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

 

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

 

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

 

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

More ...

Calea iertării

Atunci când te simți complet pierdut

Și ți-e greu printre oameni să trăiești,

Amintește-ți că există o cale

Și anume să ierți.

Căci, de vrei să iubești mult,

Pentru toți trebuie să te jertfești,

Să renunți la orgoliile tale

Și să înveți să ierți.

Căci și tu, la rândul tău, ai greșit,

Poate aruncând cuvinte aiurea

Sau lovind cu fapte care dor...

 

„Iartă-mă", cel mai frumos cuvânt

Ce-ți aduce al Raiului pace,

Fiind scara care duce la cer,

Unde-ți vei găsi cunună.

Căci și Hristos, fiind pe pământ,

Când Crucea în spate își duce,

Cu ochi în lacrimi, se roagă sincer:

„Iartă-le a lor vină,

Părinte, căci nu știu ce fac acum."

Deci, de vrei să fii fiul lui Dumnezeu,

Mergi și fă la fel cu semenul tău.

 

Iertarea e calea cea strâmtă,

În care te faci asemeni lui Hristos,

Luând asupra Sa pedeapsa pe care

A dus-o pentru toți.

Și din coasta Sa, de noi frântă,

Sângele Său cel sfânt și l-a vărsat jos,

Lăsându-și Trupul ca și mâncare,

Ne-a înviat din morți.

Și de atunci, la orice Liturghie,

Auzi: „Acesta este Sângele Meu,

Ce pentru mulți se varsă

Spre iertare de păcate."

More ...

Nunta (a 7-a poezie din seria ,,În căutarea dragostei")

  1. Când ne-am întâlnit prima dată, eram copii

  În trup, în cuget și-n gândire

  Iar astăzi te numesc ,,mireasă";

  Te port în suflet, în inimă în iubire.

 

  2. Și nu mă gândeam vreodată c-o străină

  Mult, o să mă facă să zâmbesc,

  Să iubesc cum n-am iubit pe nimeni,

  Să am un motiv pentru care merită să trăiesc.

 

  3. Căutându-te în orișicine, te-am găsit 

  Frumoasă, cum mi te imaginam,

  Căci cu suspinuri de negrăit

  Zi de zi, noapte de noapte eu te așteptam.

 

  4. Și-L rugam cu tot dinadinsul pe Dumnezeu 

  Cu orice preț să mi te dăruiască,

  Pentru a te iubi mereu,

  Cu tine, acum și-ne veci să mă unească.

 

  5. Astăzi am văzut că nu m-am rugat în zadar,

  Datu-mi-s-a semn căci tu îmi ești aleasa.

  Te-am primit astăzi ca și un dar,

  Atât de scump de nici nu te puteam visa.

 

  6. Astăzi de la tine nu-mi pot lua ochii deloc

  Când te văd în alb îmbrăcată 

  Furându-mi inima de foc

  Și stingând-o cu dragostea-ți toată

 

  7. Eu vreau să mi te dăruiesc o viață

  Să mă lupt pentru tine cu toată lumea

  Pentru a-mi spune ,,da" la o singură întrebare:

  ,,Vrei să fi soția mea?"

More ...

În amintirea ta

  1. Încă mă gândesc la tine

  Nu mi te pot scoate din cap, deloc

  Aș plânge, dar nu are cine

  Să-mi coase inima la loc

 

  2. Te visez și-acum, mereu,

  Chipul tău mă arde-n noapte,

  Îți caut umbra printre stele

  Și te strig în gând departe.

 

  3. Mie dor, în ochii tăi să mă mai pierd

  Și mâna-ți caldă s-o mai simt, aș vrea

  Dar lacrimile ce-mi curg pe obraj, mă ard

  Când știu, că-i vina mea

 

  4. Poți să mă vezi nebun, naiv

  Nu-mi pasă

  Căci din toate poveștile citite

  Tu ai fost cea mai frumoasă 

 

More ...

Un simplu mulțumesc (Cea dea 3-a poezie din ,,În căutarea dragostei "

1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc 

Pentru că exiști în a mea viață 

Iubirea ta e tot ce îmi doresc

Să-mi topească inima de gheață 

 

2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari

După noaptea rece ce a trecut 

Din orizontul îndepărtat tu apari

Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut

 

3. Îți mulțumesc steaua mea polară

Că mă ajuți să mă regăsesc 

Pe mine, cel rătăcit odinioară 

Ce astăzi cu tine mă unesc

 

4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie

Ce mi-ai căzut în sufletul însetat

Din înaltul cerului, vioaie

Cu dragostea-ți eternă mai adăpat

 

5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai

Mirosul tău mă face să mă simt

Ca un nou născut, când mă iubeai

În fiecare clipă, vreme, anotimp

 

6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă

Ce apari pe cerul negrii mele vieți 

Înaltă și împodobită ca o crăiasă

Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți

 

7. Și când ar fi să te găsesc

Voi lăsa ca tăcerea să predomine

Nu-ți voi spune altceva 

Decât un simplu mulțumesc 

More ...

Βunicul

Bunicul era tot ce aveam mai drag

Era ca un far în întunericul vieții mele

Călăuzindu-mă prin orice furtună

În brațele lui mă simțeam ferit de rele

 

Și acum mi-amintesc chipul de altădată 

Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea

Era singurul meu refugiu

Când valul greutăților, mă lovea

 

Era ca aerul de primăvară

În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește

Acum doar focul dorului mă arde

Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este

 

Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu 

Să-i dăruiască veșnică odihnă

Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit

Însutit și înmiit

More ...

Poems in the same category

Din dorința-mi să te-mpac...

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă...

 

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi... nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi.. bate cu teamă.

 

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă... sufletul treaz

 

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

More ...

Aceea fata

Stau si ma gandesc
Cum oare pot sa te iubesc...
Dupa atatea drame si certuri
Tot impreuna sa stam fara regereturi..
 
Farmecul pe care
Nu stiu cine mi l a pus
Sa te iubesc nespus;
Ma face vulberabil
In preajma chipului tau fermecabil..
 
Sa ne despartim
Nu as suporta
Sa fi in bratele altuia..
M-ar duce pe drumuri grele
In gandurile mele..
Care nu vor mai fi la fel de curate
Ci doar pline de ale tale fapte.
 
Te iubesc pentru sufletul tau minunat
Dar si pentru al tau fapt
De a fi cu tine prin tuneluri
Ale dragostei .. ce presupune
Amor fara amaraciune.
 
Poate ca nu sunt poet
Dar numai pot sa te iubesc discret.
Vreau sa stie lumea toata
Ca am dat de acea fata.
 
Acea fata care, ma scapa din picioare
Cea care sufletul mi-l alina
De crizele , care acum zici ca-s din faina.
 
De la pretentii la fapte
Cand e vorba de onestitate
Caracterul mie dorinta vie
Ce de la tine mi am furat-o mie.
 
Cand sunt in preajma ta
Parca sunt altcineva
Nu stiu ce s-a intamplat
Dar trecutul meu foarte patat
Il pot lasa deoparte
Tinandute pe tine aproape.
 
Tot timpul am fost singuratic
Deobicei chiar foarte neindemanatic
Dar preajma ta face parte
Sa fac totul ca la carte.
 
Înainte nu credeam in iubire
Dar ochilor nu i venisera sa creada
Inima bătea … cât pe ce sa cadă
Nu știam daca am iluzii
E ca si un drog care pe zi ce trece
Sevrajul nici-o sansa să mai plece.
 
Vreau sa fi mamă a ai mei copii
Să-mi pot zice inimii ,
Ca însfarșit am câștigat
Ca pe tron… un împărat
Durerile le ai alungat
Din sufletul meu sfâșiat.
 
Chiar si cand nu vei mai fi
Te voi tine acolo in adancul inimii
Pentru ca nu stiu cat voi rezista
Caci mie greu fara tine a sta
Probabil voi venii dupa tine
Fara a pune pret pe mine.

More ...

🎦 Vals

Vals mângâiat

de puncte tăcute

desfăcute

de cu tine,

în ea,

şi o reverenţă.

More ...

SOLAR

    Celor ce s-adastă-n umbra petelor solare,
    celor ce întorc lumina sfântă-n miez de mare,
    Durat-am templu-n pietre verzi,
    Şi ridicat-am către cer catargele-ntregi...
    
    Celor ce zdrenţuiesc în nopţi întregi dantela lunii,
    Celor ce-n tihna zorilor aşază roua lumii,
    Strigat-am mut în muget de furtună,
    Frânturi de-argint în razele de lună...
    
    Doar ţie, fără de care voalul mării nu cristalizează,
    Doar ţie, fără de care fluturii nu mai visează,
    În ropot de sălbateci nori, rămas-au scrise,
    Aceste gânduri mai de mult promise...

More ...

Domnul e cu noi !

De câte ori  durerea se răzbună ,

Și dările -s mari ,fără de măsură ,

Când în guvern  ,minciuna -i suverană

Și sărăcia doare ca o rană ,

Oricâte  forțe o să aveți  cu voi ,

Un Dumnezeu e în ceruri ,

Și dânsul e cu noi !...

More ...

dragoste fara sens

Că-ai să mă cunoști, nici o data nu te-ai gândit

Ai crezut că e o farsă, o joaca, un simplu mit..

Poate mă înșel, poate e doar închipuire de copil

Ce să vadă o albină la un trântor inutil

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍