Doar vântul...

De la înserat,

Valurile se înălţau

Până dincolo

De Trece-Zi,

Iar eu,încercam să ajung

Cât mai aproape

De Chiamă-Lună.

Stelele,cocoţate sus,

Nu aveau frică

De Atinge-Marea

Şi plecate să se întalnească

Cu Miază-Vânt,

Aruncau în urma lor

Scântei îndepărtate.

Liniştea se auzea peste tot…

Linişte-'n valuri…

Dragoste-'n flori,

De Regina-Nopţii îmi amintea,

Şi cercuri de apă

Sub stelele boltă gândeam…

Ecoul, punea stavilar

Peste Ochii-Lumii

Şi, spărgând valurile,

Stiga spre începuturi:

--Copil de vânt

Cu umeri goi

Şi pielea fină,

Ai uitat zilele roz!!!???

De nicăieri ,

Se auzea în sparte unde...

Ceva nelamurit,

Împrăştiind mozaic în sclipiri,

Iar valurile se înălţau

Iar şi iar

Pâna dincolo

De acuarelele

De la Trece-Zi….

Piatră peste piatră am pus,

Ani și ani,

Si-apoi am cântat

Nemurirea zidului,

Izbânda perseverenței,

Si-am fost fericit...

Dar timpul a râs în hohote,

Si mi-a șters zidul,

Ca marea,

Urmele pașilor de pe nisip...

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De marea albastră?...

Gulere albe

Îi erau valurile

Şi cerul oglindă...

Acum noi,

În închisoare,

Doar ochi cu gratii avem,

Şi dorinţe: guri lacome,

Ce muşcă din vânt...

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De nisipul acela fin?...

Te priveam zâmbind,

Şi,din palma deschisă,

În briză îl lăsam să cadă...

Caliatis,

Îţi mai aduci aminte

De Centaurul acela sălbatic,

Ce cânta din fagot?...

În cerc îi dansau zânele tinereţii,

Şi-n jur înflorea fericirea...

Caliatis,

Vom mai retrăi vreodată

Visul scoicilor??...

Am fost copil,

Si nu credeam ca timpul trece.

Păsări albastre îmi erau visele,

Iubeam castelul de cleștar

Din lumina zorilor,

Si-’n vuietul Lumii

Mă auzeam strigat.

Mai târziu în viață,

Într-un sens giratoriu,

M-am contaminat

De umbra gândurilor.

De atunci, îmi caut sufletul,

L-am pierdut pe undeva

Mai aproape sau mai departe

De mine...

De atunci,

Nu mai pot trăi prezentul,

Acuzând inefabilul clipei

Că e doar pentru a ascunde

Trecerea ei...

De atunci,

Nu mai pot vedea

Ochii de smarald ai Frumuseții...

Am fost copil,

Si nu credeam că timpul trece...

Nu plânge,îți promit:

Că vom trăi clipe de fericire,

Că vom alerga desculți prin rouă,

Că ne vom da din nou,

Pe topoganul tinereții

Că vom îmbrăca din nou,

Haine de sărbătoare,

Si vom defila prin lumină,

Că ne vom roti de mână cu Primăvara

Între florile fericirii,

Că sufletele vor fi descătușate,

Si vom zbura până departe,

Că ceasul va sta,

Si ne vom privi în ochi ...orcât...

.....................................................

Nu plânge,îți promit...

Nu simt decît durere-n suflet

Acum , că pleci, e prea tîrziu

Lacrimi îmi curg pe obraz încet,

Imaginile minții  nu se șterg.

Aveam in față viața toată,

Sa ne-o trăim în doi și poate,

N-ar fi rămas doar ploi și umbre

Dar n-am știut iubitule , mai multe !

De-aș putea pune pe o foaie , toate simțirile reale

Neșlefuite nestemate , în dar eu ți le-as da pe toate !

Rămîi o amintire vie , regret cernut prin sita vieții

Povestea noastră o să fie , pururea a tinereții .

De-aș mai avea încă o dată , o șansă să te întîlnesc

Ți-aș spune : viața toată ,fără tine nu vreau să o traiesc!

Mă plouă, sunt ud, dar sper

Să vii așa cum ne-am vorbit,

Te-aștept în mână cu biletul

Unde ai scris..Adio..s-a sfârșit. 

Cum pot să cred în scrisul tău

Și în cuvintele, greu de-nțeles,

Când mai acum..o săptămână

Ne sărutam, fiind...al tău ales. 

Da, cunosc ce tu mi-ai reproșat

Dar am crezut că este-o glumă,

Și chiar aminte îmi aduc, c-ai zis

Că tot ce fac și tu auzi se-adună. 

Nu știu ce am făcut de am greșit

Și, nici ce la ureche... ți-a ajuns,

Așa că bine-ar fi să ne-ntâlnim

Să mă întrebi și să obții răspuns. 

Ieri te-am sunat și-am stabilit

Că azi să ne vedem, să discutăm,

Dar văd că timpu-i dus în noapte

Geaba mai sper că azi ne sărutăm. 

Privesc cum vântul poartă norul

Și nu mai cade stropul binecuvântat,

Așa că-mi strâng umbrela și pornesc

Spre casă, singur, trist și...resemnat!

      Frunză verde de mohor 

Mă apucă câte un dor 

Să -mi văd casa și ulița 

Unde m-astepta măicuța 

       Mama mea cu păr cărunt,

Cu dragoste și dor mult.

M-aștepta să vin la ea 

Că se simțea singurea.

       Copiii toți au plecat 

Și de ea s-au depărtat 

Sau dus toți la casa lor 

Dar ea îi aștepta cu dor.

       Când era mai tinerea 

Multă muncă mai făcea,

Frumos casa își ținea 

Toată ziua robotea 

       Avea casa îndestulată 

Bătătura măturată 

Că lucra din zi în noapte 

Să aibă în casă detoate.

       Iar în zi de sărbătoare,

Punea în curte masă mare 

Și aștepta cu mare drag 

Să-i vină copiii -n prag.

        Era tare bucuroasă 

Când stăteam cu toți la masă 

Cu dragoste ne privea 

Nu știa ce să ne dea 

       Dar când plecam de la ea 

Se vedea iar singurea 

Ne făcea cu mâna dreaptă 

Rezemată ușor de poartă.

          Mama de mult a plecat 

Și casa s-a dărâmat 

Nu mai e ca altădat.

Chiar și când îmbătrânim 

Dorurile tot revin .

Vă scriu din lumea mea profundă 

Cuvinte ce au sens

Vă las pe voi să înțelegeți 

Și să simțiți din vers...

Vă văd și simt interiorul 

Ce versul vi-l atinge

Căci ce e scris ,transmis din suflet

Iubirea o atinge

Vă scriu ce este azi ,,în mine,,

Cu tremur și curaj

Și când citiți printre cuvinte

Noi ne-am ,,unificat,,...

Lăsați momentele feerice să vină.

Eliberați din suflete dorința,

Să zburde în clipa divină,

Și magic să învăluie ființa.

Lăsați să vă atingă-n treacăt,

Zefirul cu parfum de tei,

Să simțiți primăvara-n suflet

Și-n trup, efectul nectarului lăsat de Zei.

N-am dăruit cât am primit

Crezând că tot mi se cuvine,

Până-ntr-o zi când am aflat

Că a plecat și înapoi nu vine

Scrisoarea am citit-o repetat

Să înteleg unde m-am rătăcit,

Și cum putem să ne-mpăcăm

Și să devin din nou cel fericit

Abia când singur am rămas

Am înțeles că nu am prețuit,

Ființa ce multe a mai îndurat

Iar eu naiv am început să uit

Nu pot s-ascund că nu regret

Acum când poate-i cam târziu,

Totuși voi încerca să nu renunț

Și niște rânduri vreau să-i scriu

Cuvântul prim va fi cel de iertare

Că am adus în cuplu dezamăgire,

Vinovăția toată mi-o voi asuma

Pentru că am sădit doar amăgire

Voi afișa cuvinte puse-n vers

Cu rimă prin care să arăt iubire,

Să-i zic că mă căiesc și am greșit

Că n-am găsit calea spre fericire

Răspuns voi aștepta la scrisul meu

Sperând că voi avea ceva clemență,

Să pot primi și dărui iubire, prețuire

Și să renaștem...prin inteligență!