DOAR ATĂT

Irosită-i clipa ,nu credeam c-o pierd

Pentru o veșnicie ,am pierdut iubirea

Preschimbată-n în scrum

Cioburi de iubre ,în amforă adun .

Cerul înseninat ,îmi pare așa departe!...

Viața e prezent...Ce va fi după moarte?...

Sunt trei forțe mari în lume

Gândirea ,speranța   și cutezanța ,

Cele trei s-au întânlit

Și  în cor au hotărât :

Pentru noi nu sunt hotare.

Putem cutreera  pământul

Precum ploaia ,precum vântul

Fără pașaport  sau viză .

Dacă avem așa putere,

Să le dăm și altora

Să se bucure  de ea !

Tocmai ,cred că a venit vremea.

Apele-s învolburate

Mulți scrâșnesc din dinții ,

Lumea tace suferindă

De s-ar vedea în oglindă?...

Hristos a înviat este vestea

minunată ,transmisă din om în om

cu bucurie și voie bună .

Oameni dragi vă salut și eu

Cu urări de bine :Hristos  a înviat !

Dacă s-ar putea vreodată

Din cenușă să renasc

Și creatorul m-ar întreba

Când și unde în ce secol

Doresc a învia?

Nici n-aș prea mult pe gânduri;

Vreau în epoca de piatră

Să port arc , să port săgeată

Să fiu liber să colind

Șă  fac tot ce-mi pun în gând.

Să am frați să am surori

Să ne încălzim la soare

În zile desărbătoare

Să ne spele apa ploii

Grija să ne-o poarte zeii. 

Drumu-i greu.E alunecuș

Și mă mișc încet, furiș

Teamă mi-i acuși acuși

Parcă a-și fi pe derdeluș

Gheața-i  lucie oglindă

Mă desmiadă vrea să-mi prindă

Un picior și mă răstoarnă.

Mă  desprid urgent de jos!...

Oare cine m-a văzut?

Drumu-i greu de străbătut...

Picioarele nu m-ă ascultă

Și iarăși mai iau o trântă.

Zău că e revoltător,

Ghiața asta e perfidă :

Nu știu ce are cu mine?

Mă tot trage de picioare,

Se uită-n  sacoșa mea

Nu mai am nimic în ea.

Aveam doar vreo zece ouă,

Și le-am împărțit în două.

Îmi amintesc că era o zi de sărbătoare. Deși era decembrie, pe cer era soare,

razele băteau în geamul lângă care mama făcea sarmale. Eram atentă cum le 

înfășura în foi de viță. Ce văd pe geam, era o minune și mă zorește să ies afară 

pe prispă și să strig  toată familia, să arăt ce văd. Numai că, doar eu vedeam .

Eram mirată, revoltată, agitată că cei din jurul meu, nu înțeleg nimic din ce le 

spun eu

     -Fata mea, spune tata, fii calmă și explică ce vezi?

     -Tată, nu vezi cum plutește în aer  două bărcuțe ce trec acum peste poarta grădinii

și se apropie acum de nucul din colț? Uite cum  se leagănă în vânt și se îndepărtează 

de casa lui nenea Bănaga? Uite se pierd în zare. Tata era mai confuz ca mine. Știa că 

nu mint și nici nu pot fabula.Atinci ce se întâmplă? Era ziua de Sf. NICULAIE, cel care ne 

aduce daruri și chiar vărguțe, pentru cei nu sunt cuminți. Despre el știam mai multe, ne

povestea tata seara înainte de culcare. Acum nu-mi era clar ce s-a întâmplat și toată ziua 

am fost tristă. Tata, nici el nu a dormit bine , dar și-a  închipuit că este un semn.

Despre asta mi-a  povestit a doua zi 

     -Fata mea, în cele două bărcuțe, nu putea fi decât sf.Niculaie și îngerii lui, au venit să te 

cunoască și să te apere când va fi nevoie. Explicația tatei m-a liniștit și aproape m-a convins.

     Altfel cumse explică întâmplări care au urmat?

-Am fost înzepezită pe câmp la 15 km de casă, vântul vâjia, troienând zăpada, oprindu-mă să 

înaintez. În pădure lupii urlau, am căzut într-o groapă dar nu aveap jorță  să ies. dar am putut 

vedea întinderea albă pustie și niște umbre în urmă. Mi-am făcut o rugăciune în gând și m-am 

abandonat ...așteptând lupii să mă sfâșie. Dar o voce omenească, mă întreabă :- ce-i cu tine aici?

Nu am putut răspunde, dar m-a țârât până la cel mai apropiat sat și m-a încredințat unei localnice 

întânlite pe drum

-Dormeam, alături de fetița mea de trei ani , care mă trezește strângându-mă de mână, când deschid 

ochii, o toporișcă care se pregătea să mă lovească în cap.

-Când desnădejdea  mă îndeamnă să mă arunc în apele Dunării, doi pescari mă văd, pricep ce gânduri 

am,au venit și cu vorbe bune și sfaturi, mă trimit acasă la copii.

-Când în vizită la o vecină,am văzut într-un vas ceva ce seamănă cu brânza de vaci,am vrut să gust

vecina uimită zice: draga mea nu-i ce pare, e sodă caustică, vreau să fac săpun....

-Când ajung pe malul lacului Brateș , cu forța și cel ce voia să mă înece, trata cu un barcagiu, am fugit 

cât m-au ajutat picioarele și m-am ascuns printre călătorii din gară.

-Când sătulă de viață nu mai știam încotro s-o apuc, cineva s-a îndurat de viața mea.Sigur că am avut 

o carmă ,pe care am plătit-o, am fost iertată și am cunoscut liniștea.

Eu mulțumesc lui sf.Nicolaie, nu-i străin de poveste! 

,                             

,

    De-aş şti aceste stoluri de cocori,
    Unde se-ndreaptă, către care zori,
    Ecou trezit din inima de nori -
    M-aş face glas din trup de sori... 
    
    De-aş şti aceste păseri călătoare,
    Ce se topesc în orizontul care moare,
    Izvor de umbre şi lumini solare -
    M-aş frânge-n zbor înalt ce doare… 
    
    De-aş şti aceste astre care pier,
    Incandescente creuzete-n atelier,
    Topind lumina în frânturi de cer,
    M-aş întrupa cu chip de fier… 
    
    De-aş şti aceste stele căzătoare,
    Ce din înalt se sting şi cad în mare,
    Lăsând în urmă dâră-arzătoare,
    M-aş risipi în valurile-amare…
    
    De-aş şti aceste ploi înmiresmate,
    Fuioare de petale albastre,
    Ce curg din râurile caste,
    M-aş face-n râsul florilor din glastre... 
    
    De-aş şti aceste picături de rouă,
    Ce-mbracă toamna-n haină nouă,
    Ce stinge-amurg atunci când plouă,
    M-aş dărui cu sufletul doar vouă...

O noapte-i trebuie unei flori 

Din humă să se-nalțe, 

Dar ani îi trec în lung amar 

De lut să se desvațe.

Tulpina de i-o rupi mereu, 

La anul iar va crește, 

Din bulbi sfărâmați cu greu 

Un fir tot biruiește.

De-ai arde glia-n focul viu, 

Să scapi de-a ei iubire, 

Te vei alege cu-un pustiu 

Și ochi fără privire.

Așa iubirea m-a străpuns, 

O floare de lumină, 

S-aștept să dea, prin vis ascuns, 

Din vechea rădăcină.

Cu flori albe
M-am decorat să mă privesti
Să fiu unica,
Singura frumoasa ta.

Cu flori rozalii
Ca obrajii nostri plini de bucurii,
Stiind ca esti prostănac
Am venit să te împac.

Cu flori galbene
Vesele cum am fost noi,
Petale de abia răsărite,
Le-am cules și le-am adus să le vezi.

Cu flori albastre
Cu o tenta de nu mă uita
Am venit într-o seară la ușa ta,
Dar tu nu mi-ai mai spus: Nu pleca!

Cu florile înnegrite
Pline de durere si suspine,
Mi-ai amintit ce-i durerea
După ce ai distrus gradina mea.

Cu ultimele petale rămase,
Mi-am dat seama de tine,
Și ca nicio floare din lume
Nu te-ar fi convins să rămâi cu mine.

În gara mică din orașul Dorohoi

Unde trenul oprește tot mai rar,

O mamă tinerică își așteaptă fiul

Plecat să-nvețe carte peste hotar. 

Din depărtare se-aude șuierat

Și-apare o locomotivă-n zare,

Moment când tânără mămică

Simte că i se schimbă a ei stare. 

Și cum să fie liniștită, fără emoții

Când nu și-a văzut odorul de un an,

Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă

Cu-al ei copil, acum tânăr american. 

În fața ei oprește trenu'accelerat 

Și ușile încep ușor să se deschidă,

Pe scări coboară băiatul ei frumos

Ținând de mână o frumoasa divă. 

Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare

Și derutată se uită înspre fată,

Când drăgălaș flăcăul ei ii spune

E nora ta ce numele îmi poartă. 

Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă

Ce-o însemnând vorba-i rostită,

Când el cu multă siguranță-i zice

Fata din fața ta cu mine-i logodită. 

Cu greu își trage răsuflarea grea

Și pe necunoscută o îmbrățișează, 

Un zâmbet le aruncă cu îndoială

Și-n gând se-ntreabă..ce urmează. 

Peronul se golește și trenul pleacă

În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,

Care cum știți tot timpul este ocupat

Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi. 

Pe drum doar vocea lor se-aude

Vorbind o altă limbă, decât româna,

În timp ce mama-și pune întrebări

Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna. 

Acasă-n ușă sunt așteptați de tata

Fără a fi surprins de ce-i s-arată,

Pentru că el știa de multă vreme

Că fiul lui este îndrăgostit de fată. 

Abia acum și mama înțelege..clar

Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,

Un cor de râsete vin înspre mamă

Și-aude de la noră..call me..Luiza!

De-ai fi tu pe o stâncă 

as muri apoi ,

Doar să te prind din clipa mai adâncă 

Să mă ineci într-un puhoi .

Așezat pe oghialul de pe gazonul terenului ,

Imi deschideai cu vorbele ochii spre o alta lume .

Acum îți văd poza încuiată in sticla telefonului ,

Însă n-am mai auzit de al tău nume ...

Pe-o piatra te-astept la hotarul vieții noastre ,

Te-astept aici ca robul după muncă grea ,

Valuri mari pe marile albastre ,

Cu brațele mâhnite-mi eu voi înota !

Privesc la pasăre , privesc la-naltii pomi ,

Pasărea a obosit ! Pomii rămân goi ! 

Mor sa-jung la tine , 

Ș-apoi sa-jung la nori !

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu