CA PLOAIA...

    O, Ammon, soare pe pământ,
    Eşti zeul ce voiesc să-l cânt,
    Crează-mi umbra pe nisip fierbinte,
    Pe trupul sfânt al templelor-cuvinte!
    
    O, Amon-Ra, al zeilor conducător,
    Eşti tatăl meu, precum eşti tatăl lor,
    Eşti zeul mai presus de orice odă-ntreagă,
    Pe care timpul n-are cum s-o şteargă!
    
    O, Anubis, zeu al sfântului ţinut,
    Prinde-n palma ta, ca-n aşternut,
    Firicel de spirit, umil şi supus,
    Spre drumul vieţii, către roşu apus!
    
    O, tu Apis, zeul-taur, eşti fecund,
    În răsuflarea ta eu vreau să mă scufund,
    Să cresc în umbră de altar deosebit,
    Urmaşii tăi de drept, cu cornul ascuţit!

În mine, stau singur, cu sufletul frânt...   
În şoapte zidite din ciob de cuvânt,   
Oamenii-păsări zburat-au spre cer,   
Şi-n soarele roşu, aripile-şi pier...   
  
Şi preţ de o clipă, mă uit cum afară,   
La geam ploaia-îmi cade a mia oară,   
Cum oamenii-arbori, mâinile-şi frâng -   
Spre zei îndurare - către cerul păgân...   
  
Sunt singur, ascuns de sufletul meu.   
Un fluviu de gânduri se trece cu greu   
De oamenii-stânci ce în cale-i răsar   
Zăgaz peste vorbe şi al minţii hotar...   
  
Căci nu pot să zbor, alături de cei   
Care trăiesc în umbră de zei.   
În ochii mei, miraţi şi senini,   
Înoată spre stele oameni-delfini…

    Dacă vrei să ştii-ntr-adins, 
    nu sunt nori în paradis... 
    poate doar la tine-n vis;
    Întuneric nici atât, 
    poate-n peşteri, sub pământ -
    catedrale-ntr-un cuvânt, 
    unde, liniştea-i ca-n tine, 
    mii de lacrimi cristaline -
    un ecou de violine... 
    ca o adiere mată, 
    ce-a-nflorit pietrificată, 
    apa-n murmur de agată... 

Învăluit în tăcerile mele, am colorat cuvinte,
Ca să-mi aduc, - în scurtul timp rămas -, aminte,
C-am strâns cu trudă grea aceste frunze vii,
Și-n ochi strivesc albastrul cu stele aurii...

Căci, uite, am crescut și am ajuns om mare,
Filtrând lumina-n creștet, am dezrobit hotare,
Cu sufletul prea-plin, în roditoare holdă,
Am strălucit petale scăldate-n marea caldă...

C-am fost, și sunt, și fi-voi, din lutul ăsta plămădit,
Cu tâmpla argintie, în palmă, culcată-n asfințit,
Decorul împlinit în munți și cer și soare,
Cuvânt șoptit în frunze, ce prea curând nu moare...

Te rog, oprește-te inimă, și îndură și această lume - demult pierdută în multiversul meu de amintiri. Privește cum imaginile acestea vii se zbat să iasă la suprafață. Iar tu, minte, potrivește cuvintele cu sunetele și culorile acestea, să nu se piardă. Și tu, suflet, fii bun și blând și iartă-mi neputința de a împleti în cuvinte acest iureș de emoții și sentimente încercate cândva...

Se făcea, că eram îmbrăcat cu un hanorac ușor de vară, înfrunzit în roșu, alb și negru, cu gluga trasă peste ochi și mâinile adânc vârâte în buzunările unor raiați spălăciți de culoare bej, că aveam vreo șapte ani și eram, așa, un pic mai obrăznicuț și împreună cu familia, ne aflam înghesuiți într-un autocar arhiplin cu alte familii care purtau în suflet aceeași năzuință: mănăstirile din nordul Moldovei! 

Și mamă!, ce emoții încercam, întrucât era pentru prima dată când porneam la un așa drum lung - o aventură! -, laolaltă și cu alți țânci de vârsta mea, cu care împărtășeam, deocamdată, doar ochiade fiind taaare sfioși și nedezlipiți din brațele ocrotitoare ale părinților care ne tot dojeneau: Da' stai locului, parcă ai furnici în ceia!

Da' nu stăteam, că de, furnicile își aveau rostul lor. Iar ca să ne potolească, ghidul autocarului ne puse gând rău: ne invită pe fiecare-n parte să recităm la microfon, să cântăm, sau, mă rog, să spunem câte ceva din ființele noastre!
Ei, atunci să vezi codeală:
— Ba du-te tu primu', că eu am fost acasă...
— Ba mai bine tu, că eu am fost la pădure!, știți cum e când te lovește brusc neinspirația, iar mintea se-ntunecă bosumflată și incapabilă să te scoată din încurcătură...

Și-mi vine și mie rândul!, că-mi venea să intru-n pământ de rușine și sfială, am încropit eu acolo o strofă, două din Arghezi, combinat cu Topârceanu și Alecsandri, că la final toți au izbucnit frenetic în aplauze, ai mei erau cu gurile căscate a ... mirare, (de unde știe ăsta versuri, că noi nu l-am învățat, poate de la școală, cine știe?), și a trebuit, vrând-nevrând, să mai fac și o plecăciune la îndemnul ghidului care îmi strânse mâna ca unui om mare, sporindu-mi și mai mult sfiala, tratament sigur împotriva furnicilor!

Orele au trecut înghițite de kilometrii parcurși până la prima oprire, o stație peco, iar noi împielițații ne urmăream unii pe alții în jurul autocarului amețind cu bună știință audiența, fiindcă acu' eram prieteni buni, la cataramă, ne știam după nume și... poezii, furnicile reveniseră în forță cu curaj și eram puși pe șotii, ce dacă mai prindeam din zbor câte-o scaltoacă, două, că doară ne făcea să râdem și mai tare la genul aceasta de "mângâieri"!

Dar, se dă semnalul, ne numărăm pe degete, suntem toți, hai din nou la drum, nu mai este mult până la destinație. Înainte de prânz, ajungem la mănăstirea Sucevița, unde, dintr-o dată, ne lepădăm de furnici și pășim cu smerenie în curtea bisericii, facem câte-o cruce cât noi de mare, aratăm că știm să fim și cuminți, cuprinși de evlavia locului și gravitatea momentului. Măicuțele îmbrăcate-n negru din cap până-n picioare, ne preiau într-un grup serios, intrăm în biserică, facem din nou cruce, ne ridicăm pe vârful picioarelor să pupăm icoanele vechi, sub privirile neîndurătoare ale sfinților nemișcați de pe părete...

Apoi ghidul ne arată scara către rai zugrăvită în partea de nord a bisericii și ne explică ce se-ntâmplă dacă nu ești cuminte și-ți faci păcate de nu-ți asculți și nu-ți respecți părinții, profesorii și... patria! Cazanele cu smoală-ncinsă așteptau mușterii noi și erau, iată, păstorite de drăcușorii cei roșii cu cornițe răsucite și copituțe în loc de picioare, care ne priveau cu poftă mare, cu gurile rânjite și limbi ascuțite, bifurcate, brrr! te lua cu fiori reci pe șira spinării și aveam mâinile moi de la transpirația rece!

Însă, fiind trecut de amiezi, iar noi veneam de la drum lung, măicuțele-și făcură milă de tinerețele noastre și ne arătară că de vom fi cuminți și de vom învața bine și asculta de părinți, îngerași cu aripi albastre aveau să ne ție-n pază să nu ratăm vreo treaptă, toți sfinții și arhanghelii și heruvimii, aveau, Doamne ajută pe noi și pe toată lumea!, să ne sprijine să urcăm scara ce drept și lin duce către rai!

Iar mai apoi, ne invitară, colocvial, să gustăm din bunătățurile mănăstirii ieșite chiar din mâinile sfințite ale măicuțelor, haideți să ne poposim oleacă la umbra teiului cel falnic ce umbrește masa lungă învelită cu mușama curată, luați loc vă rugăm, nu, nu, copii să steie dimpreună, părinții pe-o parte, iară ei pe alta, serviți, vă rog, dulceață de trandafiri ieșită de anu' ăsta, oamenii mari să beie vin roșu din carafe, iară copchii, apă răce de fântână, scoasă amu, proaspăt, până să vie și părintele care-i plecat cu primaru' la o măsurătoare de țarnă...

A fost pentru prima oară în viața mea, când am servit dulceață de trandafiri. Acel parfum, acea dulceață, acel moment, a rămas și va rămâne cu mine pentru totdeauna, laolaltă cu un grup de copii gălăgioși și părinți îngăduitori, care, într-o după-amiază liniștită de vară aproape de asfințit, sub un soare cald și generos, înfrânt de umbra răcoroasă a teiului, fără să știe, mi-au oferit o cale către arta de a trăi bine... Ars vivendi.

    Când de tine, nevoie voi avea, 
    nu vei fi aici; 
    şi-am să mă-ntreb, 
    ca-ntr-alte alte dăţi:
    "- Ce voi face mâine?"
    
    Poate că-ţi voi scrie versuri,
    aşa cum poeţii le scriau, 
    iubitelor şi-apoi le părăseau, 
    plecând în lume de nebuni, 
    pescari, să-şi caute ursita...
    
    Sau, poate nu-ţi voi scrie, 
    ci doar voi vegeta-n vreun colţ, 
    şi voi trăi din amintirea, 
    acelor ochi, din care mi-am furat, 
    şi mi-am hrănit lumina...
    
    Şi-acuma scriu, să-mi petrec timpul, 
    căci singur am rămas, 
    cu atâtea mute întrebări în glas: 
    destinu' meu nu-i lângă mine,
    ce-am să mă fac? 
   

    Și zău că dac-ar fi, n-ar fi păcat!
    Sau poate-ar fi!, tu ştii mai bine? 

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Vorið í hjarta mínu

Yndislegur strákur, George...

Innhverfur strákur, George...

Skemmtilegur strákur, George...

Strák eins og ég hef aldrei hitt áður, George,

Strákur sem öll athygli skiptir máli fyrir, George,

Strákur sem hefur gaman af ljóðum, George,

Svipmikill og listrænn drengur, George,

Strákur sem vill endilega fara með okkur í bíltúr á vatnshjólinu, George...

Strákur sem vill endilega að við sitjum og segjum sögur í lautarferðinni, George,

Strákur til að fara í bíó með, leikur, George,

Strákur með einfaldan en vel valinn smekk, George,

Hugrakkur og ákveðinn drengur, George,

Strákur sem hefur gaman af gömlum tískublöðum, George,

Strákur sem, við hvert tækifæri, kemur með fleiri blóm, sælgæti, George,

Strákur sem laðar mig meira og meira að ljóðum hans, George,

Strákur sem skrifar, klippir og endurskrifar þúsund sinnum þar til hann tjáir nákvæmlega það sem hann vill, George,

Strákur sem ég fer með til nágrannans sem kennir spænsku, George,

Strákur sem, ef ég verð á eftir í náminu, hugleiðir mig líka, George,

Strákur sem hlustar á svipaða tónlist, George.

George, minningar mínar um þig, hvernig ég hitti þig og hversu mikið ég elskaði hvernig þú skrifaðir, hvernig þú borðaðir pizzu, hvernig þú hlóst að bröndurunum mínum (því venjulega hlæ ég bara), hvernig þú hlóst að mér stundum, hvernig við notuðum ganga niður húsasundin, hvernig við vorum báðar á mótorhjólum, á þjóðvegi sólarinnar, yfir hámarkshraða, með hárið í vindinum, áhyggjulaus, hvernig við kunnum að láta hvort öðru líða vel, að lyfta andanum, til okkar skemmtu þér á krám, farðu á fótboltaleiki, öskraðu og spýttu fræjum, spilaðu við Nebelung köttinn minn, gefðu mér penna sem þér leiddist, ég myndi laga það og þú yrðir mjög ánægður. Ljúfar minningar, verst að þú fórst með ég veit ekki hvaða verkefni í Brasilíu. Það er ekkert, þú varst ung, eins og Otilia úr "Otilia's Enigma" myndi segja, þú áttir þína drauma og þú varðst að uppfylla þá. Það eru svo margar aðrar stelpur, en þú þurftir virkilega á þessu verkefni að halda. Ég skil þig, þú gerðir það ekki skildu eftir mig mörg ljóð, en ég mun geyma þau, minning þeirra mun blómstra meira og meira þegar ég les þau, fletti þeim, þegar ég nýt skrif þín og hvað þú vildir tjá í gegnum þessar línur.

Îmi vine să plâng când mă uit la poze*  

Știu că în curând nu vei mai exista.  

Mă uit la tine cum respiri... oare cât timp va mai dura?  

Încerc să strâng amintiri... vreau să rămână așa.  

Cutia se închide, si cu ea...tot ce e viu!

Știu... mă amăgesc... totul va fi pustiu,  

Casa, deși e plină... deja e mult prea târziu.  

Refren: ooooh...oooh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... 

Ce pot să fac ca golul să nu-l simt?  

Tu ești aici cu mine, dar mă topesc privind.  

Păstrez în piept, în suflet, căldura ce mi-ai dat,  

Povața ta, mamă, aripi mie mi-a dat.  

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum...  

Refren: ooooh...ooohh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... aaaah...aaaaah

Aripile tale, pe rand s-au frant de tot...de dor...

Ai lasat loc pentru ale noastre...neregretand deloc

Când noi te-am părăsit... tu ai rămas la poartă,  

Privind la pașii nostri ce ne purtau în soartă

La orice oră am fi sosit... poarta era deschisă,  

Și brațe calde ne cuprindeau la piept,  

Și știam atunci... că încă sunt copil,  

Cât mama mă așteaptă... nu sunt un simplu fir.

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum... unde ești? 

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.

1.Cand noaptea se lasa

Si luna rasare,

Iar stelele-ncet 

Clipesc catre zare,

2.Lumina o sting fereastra-o

Deschid, Si cerul privesc 

Si ma minunez,

3.O stea de pe cer  Mi te-a aratat

Iar inima bate de-atunci

Nencetat,

Mi-am pus o dorinta

Puternica srans

4.Sa vina la tine si sa o deschizi,

Acolo in ea e dornta mea

Si un mic sarut 

Inima sa-ti fur,

5.Asta nu e tot luna am chiemat,

Si iam zis sa vina 

La tine in zbor,

6.S-aduca incet cu lumina sa 

Sarutul tau dulce la inima mea,

Sa vina la tina sa spuna in incet ,

tu vei fi mereu sufletelul meu ,

Te iuesc.

Poate într-un alt univers,

Unde soarele și luna ar căuta confort

Unul în celălalt,

Din când în când,

Era un noi.

În acest univers,

Nu ar trebui să-mi doresc

La o stea căzătoare

Ca tu să fi lângă mine.

Singurele galaxii,

În care m-aș pierde,

Ar fi,

În ochii tăi de amurg.

Noi nu suntem nimic,

Suntem îndrăgostiți încrucișați de stele,

Plutind în pace,

Prin calea lactee nesfârșită.

Iubirea...
Cine-o poate defini?
Cum o poți deosebi?
Cine știe când și cum apare?
Omul nu poate răspunde la astfel de întrebări,
Dar garantează că o simte.
Oare așa să fie?
Chiar iubim când ne îndrăgostim?
Sau ne îndrăgostim când iubim?
Mă frământ să aflu ce simți pentru mine
Când eu nu știu ce vreau de la tine.
Caut să simt că mă iubești,
Dar nu știu dacă eu te iubesc.
Astfel, aștept și caut răspunsuri într-un infinit necunoscut;
Rătăcind prin adâncul sufletului meu
Care te păstrează doar pe tine în el.