Amorul ca dimensiune

Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe

Și fă-mi loc să trec spre ultima!

Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...

 

Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,

Doar amorul peste tot tronează –

Neînțeles de mințile umane...

 

Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie

Pe unde-apucă: animale – procreare –

Suflete goale, reci și moarte...

 

Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:

Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;

Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...

 

Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare

Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –

Să mă iubească-n disperare,

Să-ncerce să dea viață

Vieții mele bulversată?

 

Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:

Hai, Amore, să fugim de lume,

Să ne spânzurăm de stele-noapte,

Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,

S-adormim în lumi străine – întuneric...

Printr-o sărutare – lumină-n lumi:

Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;

Caldă și molcomitoare – nemuritoare.


Category: Love poems

All author's poems: Ksandros poezii.online Amorul ca dimensiune

Date of posting: 28 мая 2023

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1324

Log in and comment!

Comments 1

Other poems by the author

Mormânt

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

 

More ...

copiii cimitirelor

Plâng și se consumă, înduplecate, 

Existențele își duc uscate

Gândurile în altă parte,

Lacrimi scurse-n răni adânci, aparte. 

 

Viața plânge, plânge și Moartea,

Dumnezeu își blestemă soarta,

Cu toții plâng și se jupoaie,

Le curg lacrimi de sânge șiroaie. 

 

Dar ei râd, cauza suferinței, 

Fără nume, fii umilinței, 

Copiii uitați prin cimitire,

Fără cruce, fără amintire. 

 

Se învârt în jurul Tatălui, 

Doar El lumină le-a mai fost,

De-ar știi copii viața omului

N-ar mai cere un rost. 

 

Și-L trag de barbă cu mâini plăpânde 

Întrebând cu glasuri morbide:

"Tată! De ce plângi când ne vezi râzând?

Nu asta toți oamenii or fi vrând?" 

 

Dar Dumnezeu nu le răspunde, 

El din cimitire le aude

Trosnetele oaselor uscate

În pământ afundate si uitate. 

 

Se simte de parcă l-aș avea în față,

Un prunc uitat, înmuiat în sânge închegat,

Suflete nevinovate, spânzurate de-un fir de ață, 

Dansând pe cruci de adieri purtate. 

 

Aș vrea să fug cât mai departe

Să uit a oaselor trosnete ecou

Sub genunchi și plame, trupuri îndurerate, 

Prunci uitați sub un cavou. 

 

Dar Dumnezeu mă trage înapoi la El

Să plângem amândoi, înălțând o lumânare

Pentru cei ce sunt mai sfinți ca El,

Pentru râsul sufletelor care nu mor....

More ...

Icoana sărutului

Iar mă opresc la chipul tău, 

Mărind icoana ta senină, 

Să simt fiorul, visul greu, 

Din vremea umbrei de lumină.

Pe buze dulci, în vechiul zbor, 

Sărutul piere-n amintire, 

Pierzându-și gustul de amor 

În marea fără mărginire.

Sunt firul ierbii ce-ai udat, 

De nu mă vrei, mă ard tăcut, 

Cenușa-n cer s-o-nalț curat, 

Spre raiul clipei de sărut.

Iar lacrima, prin vis curgând, 

Spre gura ta se-ndreaptă iară, 

Să-nvie tot ce-am fost, sperând 

Într-o pierdută primăvară.

More ...

Romanță elenistă

Nu sunt în cărți câte 

cuvinte

Vreau în versuri să le

exprim,

Despre dragostea noastră,

Iubite, 

Și despre cum suferim...

Atingeri atât de-n

depărtate, 

Ca o romanță 

elenistă, 

Gânduri amoroase 

purtate 

Printr-o lume atât de

tristă... 

Încă sper că ești 

acolo

Și ca aștepți ca într-o 

zi

Să trecem amândoi 

Dincolo...

Nicicând ne vom trezi....

More ...

Speranță

Încă sper l-amor real,

Cum în vise n-am văzut;

Încă sper să mă-nțelegi,

Amorul nostru să-l alegi...

Am putea fugi în lume,

Să uităm de noi, de viață, 

Să trăim la asfințit 

Amândoi cum ne-am dorit...

Munții-n jur să se-nalțe

Să ne-ascundă-n nopți fierbinți, 

Stele-n ochi să-ți văd sclipind,

Să te simți curat iubit...

Valuri reci să ne trezească,

În zori de dimineață,

De prin vise hoinăreli 

Ce ascund plăcere-n viață...

Sori pe cer să văd că stingem

Cu al nostru-amor etern

Ce-i real, nu doar speranță, 

Și pe care încă-l cer... 

 

Dar te-ai dus - un timp,

Fie el oricât de scurt 

Mă rănește adânc-n trup...

Ai lăsat loc de speranță,

Ce mă chinuie ușor,

M-ai umplut de vise oarbe

Ce mă rup de realitate,

Suspendat în timp - 

Așteptând să te întorci... 

 

Te voi căuta prin vise,

Vieți la rând, neîncetat, 

Prin inferne, paradise, 

Căci iubesc cu-adevărat!

More ...

Amor etern

Frânturi de imagini mi se varsă-n priviri

Nu știu! E real, vis sau amintiri?

Atingeri oarbe, străine, încât Nu știu!

Îs mângâieri sau mă jupoaie de viu? 

 

Mă trezesc singur pe pustii uitate, 

Adieri calde dau viață pășunii-izolate,

Lanuri verzui, crude, dansează pe sonate

Sub soare, în valuri, curat străluce,

Încât aurul a rugină aduce. 

 

Nu poate fi vreun Empireu, 

Căci M-a izgonit și din Antreu,

Dar mai divin se simte locu-n suflare,

Ce mă topește-n amor cu văpaie. 

 

Un soare ca Deus mă orbește cu amor,

Îi simt atingerea până-n a sufletului fior,

Mă las pradă lui până-n a măduvei oscior,

Dragostea-i mă-nconjoară, curat nor. 

 

Timpul se spânzură, Universul se prăbușește, 

Buzele-i moi suflarea-mi oprește,

Orice urmă de viață-mi sfârșește, 

O nouă existență de-a pururi ne unește. 

 

Cerul se topește, pășunea se înalță, 

Culorile-n esență se-amestecă-ntr-o substanță, 

Se varsă limpede-n a lui iris divin,

Precum suflarea-i pură pe deplin. 

 

Râsu-i melodios, simfonia perfectă, 

Privirea-i luminează un sincer amor,

Cu-mbrățișări și sărutări mă delectă,

Pentru singura dată mi-e teamă c-am să mor. 

 

Alergăm râzând în apogeu de fericire,

Suflete nevinovate, dansăm valsuri goi,

Uităm de tot, știm doar iubire,

În Cosmos am rămas noi doi. 

 

Ne rostogolim pe iarba fină,

Pânză de cașmir, 

Îi simt trupul, catifelat trandafir,

Capu-l culc unde pieptu-i se termină. 

 

Trec zile, trec nopți,

În brațe-i voi sta-n veci,

Ne-ngână stele, ne îngână toți,

Căci li-s dragostele seci. 

 

Nicicând nu se sfârși amorul,

Nu-i fantezie, nu e vis,

Iubirea nu-și va lua zborul, 

E mai mult ca-n Paradis. 

 

O eternitate vom petrece împreună, 

Mă las adânc în strânsa-i-mbrățișare,

Lasă Moartea să apună, 

Să-și găsească altă-nfățișare. 

 

Sub mângâieri și cântece adormitoare,

Închid ochii și-l sărut cu sete,

Nimic, nici Deus nu va să ne separe,

Amorul nostru-i fără moarte!

More ...

Poems in the same category

Neașteptat

Iubesc când viața te aduce neașteptat,

Și ești lângă mine clipe mai multe.

Ai observat cât de frumos cădeau fulgii de zăpadă pentru tine?

Parcă făceau piruete în zbor să te salute.

 

Aș vrea atât de mult să te privesc din nou.

În ochii tăi încape atâta soare,

Uneori când lipsești mă doare frumos…

Până să te văd iar, nu mai am răbdare.

 

Când ochii tăi se scaldă în ai mei,

simt că mă înec de atâta drag.

Ești o mare albastră

Iar eu încă nu știu cum să înot

printre miliardele de fluturii din stomac.

 

Cu fiecare clipă care trece,

tot mai tare aș vrea să‑ți vorbesc.

Regret că zilele aleargă prea repede

Și nu am apucat încă să-ți spun

cât de frumoasă ești când zâmbești…

Și cât de mult te iubesc.

 

 

 

 

More ...

Fulgi de zapada

Prin noaptea lină dansează fulgi,

Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.

În tihnă cad, în hore de iarnă,

Povești nescrise în inimi se întemeiază.

 

Aerul rece îmbracă lumea-n alb,

Pământul doarme sub un văl înzăpezit.

Fulgi mari, ca stele căzătoare, 

Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.

 

În liniștea lor, se aștern cu gingășie,

Povești de iubire, de vis și bucurie.

Fulgi mari ce zboară în vântul serii,

Pe drumul lor, desenează magie.

 

Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,

Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.

Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,

În taină, în inimi, e permanent adăpat.

 

În zborul lor efemer, povestesc tăcut,

Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.

Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,

În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.

 

More ...

Cu luna adormind pe cer

Mi-ai pus în suflet chipul tău,

Mi-ai pus în inimă bătăi,

Mi-ai furat noaptea și în loc

Mi-ai pus scântei din ochii tăi.

 

Și de atunci mi-e tot mai dor,

Ca într-un vis, plecând spre casă,

Cu luna adormind pe cer,

Spunându-mi cât ești de frumoasă.

 

Pășesc pe somn și pe cuvinte,

Prin noaptea lungă ce îmi spune,

Că nu eu, însă tu, din nou,

Te-ai rătăcit la mine-n lume.

 

Și tot mergând, zâmbind spre casă,

Mi-așez nesomnul într-un vers,

Îndrăgostit te-am smuls din gândul meu,

Te-am strâns la piept, ne-am pus pe-o stea,

Și-am adormit… în univers.

More ...

Blestem

Să te iubesc pare să fie un blestem

Ca o himeră a sirenelor chemare

Nu reușesc să înțeleg acest infern

Deși se zice că nimic nu-i la-ntâmplare

 

Plutește gândul ars de vise fără rost

Căzut în orb nu mai găsește nici o cale

Conturbă zâmbetul în palid și anost

Blestemul scutură-ntuneric peste soare

 

Turbează inima bătând la adăpost

N-o vede nimeni cum oftează în uitare

Blestemul stărilor confuze poartă cost

Exasperat sufletul caută iertare

 

Consumă umbre amintirile în post

Speranța umblă despletindu-se agale

Voalate urme insinuează că am fost

Prezentul șleampătă lipsit de orientare

 

Blestemul râde acuzându-mă că-s prost

Privesc situația și-ncerc să-i dau crezare

Deși cunosc o teorie pe de rost

Nu se aplică dacă dragostea e mare

 

Strivit mă caut despărțindu-mă îngust

Sărind pierdut în trambuline ancestrale

Blestem săgețile de cupidon injust

Blestem secunda travestită în culoare

More ...

Minciuni

M-arunc în valuri de speranță

Înot pierdut prin amăgiri

Mă-neacă surdă circumstanță

Mințit de false străluciri

 

Întind cu oarbă cutezanță

Aripi de suflet copleșit

Lipsit de aer n-am portanță

Mințit de vânt m-am prăbușit

 

Găsesc clepsidrele-n ruină

Timpul curgând prin amintiri

Să mă transforme în rugină

Mințit de strâmbe ispitiri

 

Mă chiamă fapte în instanță

De judecată sunt mințit

Căzut din propria-mi balanță

M-am condamnat în rătăcit

 

Trăiesc îngust lipsit de nuanță

Culoarea-mi umblă risipit

În alb și negru am prestanță

Acoperind tot ce-am mințit

 

Rămân acut în discordanță

Găsind apus în răsărit

Adun tăcerea cu distanță

Scăzând din viață păcălit

More ...

Frunza

La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.

Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.

Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.

Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.

Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.

O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.


La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍