A ta

vorbeam cu luna despre tine, astă-seară,

și parcă m-asculta cu-atâta drag,

îi ziceam că-n ochii tăi e primăvară,

în ochii tăi adânci ce mă atrag.

i-am mai zis că o să te iubesc o viață,

și-n alte vieți, dacă voi mai avea,

dar luna trebuia să plece dis-de-dimineață,

atunci când eu mă întâlneam cu steaua mea.

eu cred că îmi zâmbea, sau mi se pare,

deși părea că nu-mi zice nimic,

simțeam cumva că îi e dor de soare,

probabil că-i singurul ei amic.

iar luna mi-a promis că o să ne privească,

și o să înțeleagă ce-avem amândoi,

cu siguranță soarele o s-o iubească,

dar nu mai mult decât ne iubim noi.

Pe cerul nopții lucesc stele

Una câte una

Furtuni de vârcolaci 

Vor să întoarcă luna.

Un vraci  descântă de urât 

În colțuri  la răscruci

leagă-n băuturi viclene

Vise,doruri, de năluci.

Se sparg în zeci de fărâme

Nopțile  pustii...

Sorțile s-au răsturnat

Când eu te chem și tu nu vii.

Смотрел однажды на звезду

Думал далеко Она,

Но по пути попал в грозу

Снова в сердце пустота.

Смотрел, ни раз, ни два

Но понять так и не смог,

Как полюбить её навсегда

Наверное я был слишком строг.

Между нами Солнце и Луна

Думал может я ей нравлюсь,

Но в конец понял как она цена

Что без неё я не справлюсь.

(Вдохновления одиночной ночи)

Se întunecă cerul deodată,

Geamul sub tunet trosnește,

Fulgere încep să străbată,

Și focul din arbori țâșnește.

La sânu-mi, iubito, hai vino,

Te-ascunde de tunet și foc,

Vântul cântă rock și latino,

Se dezlănțuie frunze în joc.

Vine urgia, dezastru prevăd,

Puhoaie se strâng jos în vale,

Haide, iubito, afară-i prăpăd,

Ne-ascundem sub pătura moale.

Ploaia ne bate cu ură în geam,

Iar vântul mai strașnic devine,

Nu-mi pasă acum de-ar fi uragan,

Sub pătură ne e cald și e bine.

E ziuă, și afară, parcă e noapte,

Și fulgeră încontinuu, și tună...

Iubita-mi alint cu săruturi și șoapte,

Și veșnic aș vrea să fie furtună.

Mi-e zâmbetul atât de trist

Și-n suflet am o gaură imensă

Căci un ultim vin ai interzis

Lăsând povestea fără recompensă.

Mi-e încă jale-n suflet

Ca doru-mi nu ai înţeles

Şi inima mi -e urlet

Înaintând pe contrasens

Mi-e arsiță de mine

Că mă beau din oglindă,

Din amintiri cu tine

Ce-n vise mă afundă.

Mi-e greu să te mai scriu

Cuvintele-mi pălesc

Când doar aș vrea să-ti fiu

Să mă îmbrățișezi.

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Suntem doar praf sub talpa timpului etern

Un mic detaliu în mișcare printre veacuri

Ne-am inventat un cronometru efemer

Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri

De-are să doară suflet trist atins de dor

Nu te-aștepta să fii cumva băgat în seamă

Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări

De-ai fi pisică sau delfin te-ajută-n grabă

În alb și negru mărginindu-ne culori

Înlocuim iubirea caldă cu o rană

Lăsând s-ajungă biete inimi cerșetori

Frizăm ridicolul montând dragostea-n ramă

Să o privim contemplativ într-un muzeu

Reprezentare conformistă despre dramă

Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu

Pierduți de inimă-necăm inima-n cramă

Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei

Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă

Cu o tăcere închizând-o-ntre dureri

Pierduți de inimă vorbim într-o silabă

În echilibru învățăm cum să trăim

Goliți de suflet aruncăm dragostea oarbă

Iubirea sună-n poezii cuvânt sublim

Pierduți de inimă trăim fără dovadă

Ce doare când te doare

Să fie mâini, picioare

Sau sufletul te doare

Când dorul strigă tare

În loc să plece-n lume

Să-nchidă-n urmă timpul

Tristețea-i tot mai vie

Durerea-i tot mai cruntă

Iubirea stoarce lacrimi

Și-n inimă-i durere

Apleacă orice suflet

Îngenunchiat te cere

De aș putea iubi

Fără să simt iubire

De aș putea trăi

Fără să am simțire

Și-am întrebat un secol

Și-am întrebat un veac

Și-am întrebat toți sfinții

De dragoste-i vre-un leac?

Ce doare când te doare

E când iubirea-i piatră

De inim-atârnată

Pe suflet așezată

Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă

Închide-afară orice gând, frică alungă

Sub un cireș închide ochii și ascultă

S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă

Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă

Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă

Ascultă ploile curgând, râul din umbră

Gândul chemându-te plângând, omul ascultă

Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă

Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă

Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă

Numai iubirea va putea să șteargă umbră

Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă

Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă

Dragostea nu se va opri nicicând să bată

Te va-nsoți până ce timpul o să ardă

Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Mă caut singur rătăcind fără de șansă

Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță

Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă

Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră

Așteaptă florile uitând să înflorească

Lumina soarelui sperând să le stropească

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Bătând în gol vibrează singură furioasă

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă

Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite

Prin vise tremură cuvintele șoptite

Murind ucise-n diminețile grăbite

Le-aștern pe paginile celor nerostite

Mi-e dor de stelele privirilor tacite

Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite

Se-neacă zilele stingându-se rănite

Lăsându-mi nopțile să umble chinuite

Mi-e dor de timpurile tale despletite

Pletele-n aripile văntului trezite

Plutesc în gândurile mele rătăcite

Speranțe șubrede târându-se zdrobite

Acasă, de ar fi aceeași casă

La drum, dacă ar fi același drum

Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume

Nu împărțim aceleași pagini pe-un album

Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă

Nisipul fin de-am măsura cu-același pas

Deși  pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună

Numai în vise noi dansăm același vals

Șezând la masă,  de ar fi aceeași masă

Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim

Deși pământul ne rodește-aceeași hrană

Gustul amar îmi lasă trist al meu destin

Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile

Lacrimi ar curge împărțind același loc

Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie

Tristă  la mine pe obraz o simt curgând

Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe

Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp

Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde

Zilele nu ne-aduc același anotimp

În două suflete-ar vibra aceeași taină

Inimi ar bate-același cântec fremătând

Deși vorbim  de când ne știm aceeași limbă

Fără de sens a devenit acel cuvânt

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut