Corega în italiană

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Højskole

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Pedante lærere

Og svære eksamener...

Og i dag får du mig til at gyse

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom! –

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer –

I dag er jeg ikke længere mig

Og mit sind gør ondt...

Jeg vil ikke have noget mere -

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer... –

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Du gav mig til verden

I de tunge bølger,

Så blaseret...

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom!

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Die Überraschungen in der neuen Wohnung

Nach dem Umzug in die neue Wohnung, genauer gesagt mit der Mitnahme aller Habseligkeiten, entdeckte Cecilia immer mehr unnatürliche Dinge. Er bewegte zum Beispiel Möbelstücke und hörte irgendwann ein Knarren in der Wand. Neugierig klopfte Cecilia ein wenig mit ihrem Nagel an die Wand, der Putz löste sich in einer Sekunde und brachte ein wunderschönes Loch in der Wand zum Vorschein. Deshalb decken unsere fleißigen und engagierten Bauarbeiter die Löcher mit durchsichtigem Klebeband ab und tragen Tünche auf. Es wäre gelinde gesagt seltsam, aber wir sollten auch sagen, dass es sich um eine Arbeit handelt, die nur mit den Augen der Welt erledigt wird. Was machen wir mit solchen Mauern im Falle eines Erdbebens oder so? Sie überfallen die Mieter, bevor diese aus der Wohnung fliehen können.

Dann wollte er die Tücher mit ins Badezimmer nehmen, im Badezimmer, was konnte er sonst noch finden, ein doppeltes Cheeseburger-Sandwich, dort einen Monat lang vergessen, aber in fast perfektem Zustand. Es ist zwar nicht mehr essbar, aber es sieht unglaublich gut aus. Es gibt auch Verpackungen aus Cordon Bleu, Apfelkuchen von Hornbach, Österreichischen Schinken (der leckerste Schinken für Bauherren), Martinelwürste, es scheint, dass die Leute beim Essen deutsche Qualität bevorzugen, das ist nur eine Beobachtung.

Aber diese Bauingenieure sind etwas müde, weil sie ihre Druckbleistifte, Notizbücher und ich weiß nicht, wie viele Stifte es im Haus gibt. Es passt zu Cecilia, es wird ihr sehr gut tun, die Noten vier und zwei zu vergeben, denn das ist alles, was ihr Herz zulässt. Wer es schafft, bei ihren Prüfungen eine Sieben zu bekommen, kann wirklich ein bisschen Englisch. Aber er glaubt nicht, dass es schwierig sein würde, er glaubt, dass die Anstrengung von beiden Seiten kommen muss, nicht nur von der einen gebend und der andere nehmend. Darüber hinaus ist sie der Meinung, dass es das Lernen sehr erleichtert, doch sie ist sich dieser Fähigkeit etwas unsicher, sie möchte sich durch die Lektüre der Kindertests davon überzeugen. Es sieht kalt aus, aber im Inneren verbirgt sich ein warmes, sensibles, sogar kindisches Herz. Aus zu großer Lust, Kind zu sein, regt sie sich nicht auf, sie lacht sogar, als sie den Tisch im Wohnzimmer sieht, den gleichen alten Tisch aus der Wohnung ihrer Großeltern. Wie gekritzelt, mit Buntstiften, Buntstiften und Wasserfarben gezeichnet, sie ist aus der Zeit geblieben, als ihr Sohn etwa 2-3 Jahre alt war. Wenn er seine Malbücher aus den Vorjahren auspackt, sieht er, wie unbeholfen und doch bezaubernd er jede Figur, jedes Haus, jedes Detail auf den Bildern ausgemalt hat und wie gut er dabei zum Ausmalen kam. Er lässt auch die Karten mit Nachrichten nicht weg, die er erhielt, als er älter wurde, vor etwa 5 Jahren. Es gab Sätze, die er hätte vervollständigen sollen, wie zum Beispiel: „Wenn ich eine Blume hätte, würde ich sie ihr geben…“, Wenn ich meiner Mutter danken würde, würde ich es tun, weil…“ kurze Texte von Dankbarkeit, ein Weihnachtsgeschenk von einer Tante.

Schöne Erinnerungen, aber die Überraschungen in der Wohnung hören nicht auf, sie gehen weiter. Der Parkettboden knarrt jedes Mal, wenn Cecilia darauf tritt. Bei ähnlichen Musiknoten knarren auch die Türen, wenn man sie öffnet. Die Schubladen fallen aus dem Nachttisch, dem einzigen Nachttisch in ihrem Schlafzimmer. Was können wir über das Kinderzimmer sagen? Alle Kisten, in denen sie ihre Spielsachen aufbewahren, sind übereinandergeknallt, außerdem ist es unbeschreiblich kalt. In allen Räumen ist die Temperatur durchschnittlich, nur im Zimmer des Sohnes ist es unerträglich kalt. Das Fenster war doppelt verglast, aber nicht gut befestigt, außerdem fehlt eine Wärmedämmschicht.

Cecilia warnte, was soll sie mit ihrem Jungen machen, der sowieso immer wieder Nebenhöhlenentzündungen bekommt und oft mit seiner Nase zu kämpfen hat, weil er wie sie aussieht? Er befahl, einen Bademantel mit Kapuze ständig zu tragen, auch beim Schlafen.

Die Deckenleuchte gibt auch ein Discolicht ab, da sie immer flackert, beim Schreiben, Lesen oder Zehennägelschneiden etwas störend ist, aber als Raumlicht ist sie so wie sie ist, vorerst gut. In Zukunft wird sie einen Kronleuchter mit kühlerem Licht kaufen, weil sie eine kirschfarbene Uniform hat und ihr nicht gefällt, wie Kirsche in gelbem Licht aussieht. Andererseits mag er Lila, und wenn das Licht blau ist, wird die Uniform lila aussehen, was ihn faszinieren würde, weil es eine viel interessantere und optisch ansprechendere Uniform wäre als die, die er bisher gewohnt war lange Jahre.

Zusammenfassend lässt sich sagen, dass es viele Überraschungen gab, und zwar Schlamm auf dem Boden in jedem Zimmer, Essensreste, vergessene Gegenstände, aber es ist eine bewohnbare Wohnung, es ist warm genug, In einigen Zimmern funktionieren der Fernseher, der Kühlschrank, das Internet, und wir hoffen, dass sie auch weiterhin funktionieren, es ist noch nicht vorbei, denn im November weht der Wind, alles geht kaputt, und die Mieter, die es kaputt gemacht haben, sind schuld, weil Die Leitungen sind alt, dass sie wärmeempfindlich sind, dass es sich um eine Ansammlung technischer Details handelt, die uns erschrecken, keinen Sinn ergeben, unser Leben verkomplizieren, und dass es wichtig wäre, Zugang zu allem zu haben, solange sie den vollen Preis zahlen Preis, nicht die Hälfte oder ein Viertel. Warum sollte das Kind schlechte Noten bekommen, weil es seinen Abituraufsatz erst um zwei Uhr morgens beendet hat, warum sollte es Essen im Kühlschrank verdorben haben, weil der Strom nicht konstant ist, das Essen im Kühlschrank genommen ist und stinkt, das Das Kind isst es und braucht es dann von der Schul- oder Meditationsbefreiung, sodass es sich nicht in dem Zustand präsentieren kann, in dem es sich befindet? Warum sollte er diese Stunden nachholen müssen? Haben sie es absichtlich übersehen? Hat er absichtlich nicht getan, was andere von ihm erwarteten, oder hatte er keine Möglichkeit dazu? Ja, sagen Sie uns besser, wer versucht, andere zu verurteilen, die dies nicht getan haben. Heutzutage ist es nicht möglich, Gleichgestellte zu haben.

Es gibt nur wenige, die Situationen wirklich verstehen, sitzen und analysieren können. Die Besitzlosen müssen in allem die gleichen Chancen haben wie die Besitzenden. Dies sollte kein Hindernis sein. Wenn er die Zulassung zum Biologiestudium erteilen möchte und sein Internet ausfällt, wie kann er dann Fachabhandlungen konsultieren? Eltern müssen sich um das Wissens- und Erfüllungsbedürfnis des Kindes kümmern. Passt auf die Eltern auf, das ist nicht das Problem. Das Problem beginnt damit, wer überhaupt so gut wusste, wie man alles auf die Beine stellt. Cecilia, wenn dir die Zukunft deines Kindes am Herzen liegt, dann entziehe ihm einige Ausreden (die sich entschuldigen, sich selbst Vorwürfe machen), Erklärungen, die „vielleicht zu einfach“ sind und von niemandem verdaut werden können und die es schließlich Jahre und Jahre später noch geben wird. Tun Sie ihm einen Gefallen und verlegen Sie ihn in eine Stadt mit mehr Möglichkeiten. Lassen Sie ihn nicht in Situationen stecken, die er irgendwann bereuen wird.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Me encanta la lluvia

Me encanta la lluvia loca que quiere

Caer, lastimar, ser solo ella.

En la mesa del mismo salón oxidado,

Cuando nadie pregunta por la respuesta recibida,

¡Quiero que se quede!

Es un llamado obsesivo a compartir necesidades.

Sobre todo que nos llueva,

Cuando las chispas pesadas se extravían

Se elevan en el cielo y caen rígidos

¡Loco y desnudo!

Es la lluvia en las ventanas que cae estridente,

Me siento solo en la ventana y aún ausente

Cuando nadie pide una referencia a la mirada,

No le digo a nadie, ni siquiera a mí mismo, que espero

¡Un sol presente!

Grandes gotas de boda espolvorean con fuerza

Camisa del novio, Rey Tierra

Siéntate solo a la mesa, cásate y vete.

Tomnático y pesado, llevado por los vientos,

¡Besos forjados!

Incluso si está lloviendo, es suave.

Con las gotas frías me llama a venir,

Sobre todo que me diga lo que quiere,

Me encanta la lluvia loca tal como es.

¡Creer en el destino!

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vízálló óra

Gyönyörű januári kora reggel van, Suceava megye egyik legrangosabb műszaki főiskoláján vagyunk, ahol jeles angoltanárunk, Cecilia (nem tudjuk a vezetéknevét) a fürdőszobában van. Pontosabban a tanári mosdóban, a női részlegben. Durván indul a nap a telefonon beállított 4-5 ébresztő után, egy 12:30-ra, egy másik 2:40-re, még kettő a fiának, és még egy hajnali 4:50-re. Az első kettő antibiotikum szedése volt, miután Staphylococcus aureusszal és nem tudom, hány egyéb nozokomiális és gram-pozitív baktériumtörzstel fertőződött meg, amit fia hozott neki az óvodából, az utolsó riasztás az volt, hogy időben megérkezett a állomásra és busszal a középiskolába (aki nem ismerné, Cecilia ingázó, 15 év közlekedési tapasztalattal). Normális esetben Cecilia kérhetett volna szabadságot, amíg jobban nem érzi magát, felépül, energikusabbá válik, de ismeri, tudja, hogy van. Csak olimpikonokat akar, azt akarja, hogy mindennek értelme legyen, amit csinál, szereti a tantárgyat, amit tanít, és nem csak ez, meg akarja reformálni ennek a tantárgynak a tanítását, sőt hajlamos forradalmasítani és javítani a tanítást, amíg el nem hoz. a művészet szintjére. Azért választotta a túlórázást abban az államban, ahol van, mert tudja, hogy idén abban a gimnáziumban rendezik az olimpiát, ahol tanít. Ma reggel azonban Ceciliának nem igazán volt ideje magával foglalkozni, ezért kellett először mosdóba mennie. Az összes szempillaspirálja szétterült, a páralecsapódástól, szerencsére nedves törlőkendővel letörli a felesleget. Aztán a szárazokkal fújni kezdi az orrát, szegény meg fújja, hogy a szomszéd kabinokban a tanárok is szórakoznak. Esik a következő megjegyzések: "Tudod Cecilia, van egy fűnyíróm, amivel vágom a dzsungelt a ház körül, és pontosan ugyanazokat a hangokat ad ki." Kedves tanártársak, mutassatok empátiát, és ne röhögjenek Cecilia problémáján, hogy nem vicc a keringő mikrobákkal, amelyekben folyamatosan megjelennek, mint gombák az eső után, nekem az a benyomásom, hogy közeleg a világvége, de ez a valóság, én vagyok az ökológiai egyensúlyhiány, a környezetszennyezés és a baktériumok megjelentek. És a globális felmelegedés segíti a boldogulásukat... Különben is...Cecilia annyi szenvedéllyel fújja az orrát, mint bármi mást, nem segített néhány könyvben, amire szükségem volt 10000 évvel ezelőtt? Persze igen, de azt akarom mondani, hogy az ő házánál nem látszik a falak színe, a vakolat, vagy ha festményei vannak, akkor a csillárig könyvei vannak. És így néz ki a lakás szinte minden szobája. Elég hamar megértettem, hogy szenvedélyesen szereti, amit csinál, és jól tette. Nehéz szenvedélyt találni bármiben, bármiben, szerintem semminek nincs értelme, vagy talán tovább kell keresnem, amíg meg nem találom.

Visszatérve történetünkre, Cecilia kifújja az orrát, kidobja a szövetet, miután megtelt váladékkal és vérrögökkel, vizet szív. Sajnos a papírzsebkendővel együtt a lefolyóba került, és a karcsú, modern órával együtt, amit egy barátjától kapott a szeptemberi születésnapjára. Lecsúszott a csuklójáról, mert fölösleges kapkodásában (egyébként ő ért oda először) nem nyomta eléggé a markolatát. Hogy egy kis szövegkörnyezetet adjak, az óra hőálló karkötővel rendelkezik, amely sikeresen ellenáll a víznek, a dobozon legalább az állt, hogy "500 ATM vízállóság". A japán gyártók nem hazudtak a Cecilia viselt termékének minőségéről, egy Casio G-Shock karóra, női kézhez kissé túl nagy, fekete, kerek számlap, kék arab számokkal az órákat mutatja. Ellenáll, ma is ép, csak az, hogy a csatornán keresztül más nyomvonalú volt, és a Suceva vízbe ömlött, ahelyett, hogy mindenhová elkísérte volna. Cecilia pánikba esik, hirdetést ad fel az újságba, városszerte plakátokat rak ki az óra képeivel, jutalmat ígérve, ha megtalálta.

Egy hónappal a keresés megkezdése után értesítik, hogy megtalálták, és követelni kell. Megérkezik abba az irodába, beszél a pultnál lévő hölggyel, aki átadja neki az órát. Cecilia nem igazán tudja, hogyan reagáljon, ez az órája, és mégis olyan, mintha eltűnt volna. Mióta van a vízben, ahol minden kiömlött, katonaszöld színt kapott, otthon megpróbálja leszedni, vagy csipesszel, vagy körömreszelővel, vagy mosószerrel, vagy bármilyen más tisztítószerrel megtalálhatja. Komolyra fordítva a szót, nem is úgy tűnik, hogy az az óra, ami elsőre annyira tetszett neki...

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorradfahrt

Seit einiger Zeit, seit Cecilia ihren Führerschein der Kategorie A erhielt, hat ihr Leben eine interessante Wendung genommen. Sie hatte es auch für die Kategorien B und C, aber für A ist es wirklich eine neue Erfahrung für sie. Die Prüfung war stressig, vor allem die auf der Strecke, aber die Anstrengung wurde mit der Freiheit belohnt, zu furzen, wo immer sie wollte, zu jeder Tages- und Nachtzeit. Das einzige Hindernis für ihre Freiheit ist die Tatsache, dass das Motorrad keine Anhängerkupplung hat. Warum sollte Cecilia einen Anhang brauchen? Gute Frage ... nun, ich weiß nicht, vielleicht, um ihr die Einkäufe vom Markt zu bringen, mit ihrem Sohn über die Felder spazieren zu gehen, um sich die Felder anzusehen, um das Bild der mit Löwenzahn übersäten Wiesen und viele andere idyllische Landschaften zu genießen , um seine Matratze von Jysk zu holen und sie hineinzulegen (ein Teil davon im Anhang). Verstehen Sie sie nicht falsch, Cecilia ist eine praktische Person, sie sieht den Aufsatz als eine Verlängerung des Motorrads, als würde sie das Auto fahren und es gäbe einen Rücksitz, dass es sich im Moment anfühlt wie ein Auto mit nur zwei Sitze. Cecilia sieht die Dinge aus der richtigen Perspektive und fährt mit dem Motorrad zur nächsten Autowerkstatt. Sie spricht dort mit den Experten, sie zeigen ihr die Möglichkeiten, den Preis für jedes Anbaumodell. Cecilia sitzt da und schaut sich die Liste der Bindungsmodelle an. Unter Abwägung aller Preise wählt sie den Aufsatz aus, der ihr am günstigsten erscheint. Der Mann fragt sie, ob sie sicher ist, dass es das ist, was sie will, dass mehrere Kunden sich nach dem Kauf beschwert haben, dass es komplett vom Motorrad getrennt werden musste, dass sie sich nicht darauf verlassen konnten, Menschen und Gegenstände zu transportieren, dass es einfach war viel Lärm machten (so viel Lärm um nichts), dass sie den Kauf bereuten, dass sie wie üblich mehrmals zum Gottesdienst gehen mussten und so weiter. Cecilia, fest davon überzeugt, dass dies das sei, was sie wollte, sagte, dass sie sich entschieden habe und nichts und niemand ihre Präferenz ändern könne. Der Inhaber des Autoservice stimmte ihr zu und bestellte ein dem Aufsatz ähnliches, jedoch qualitativ hochwertigeres Modell. Es musste warten, bis es ihr gehörte, denn es kam aus Holland. Cecilia hatte es nicht eilig, sie freute sich riesig, dass ihr Motorrad sowieso eine Befestigung haben würde. Zum Glück war sie sehr energiegeladen, sie brauchte keine Vitamine mehr, sie hat auch nachts nicht geschlafen, vor lauter Ekstase, dass der Besitzer des Autoservice sie vielleicht anrufen würde, um seinen Attaché abzuholen.

Einen Monat später erhält sie eine E-Mail-Benachrichtigung vom Autoservice, dass das Teil fertig ist und sie mit dem Motorrad kommen kann, um es an den Seiten zu befestigen. Cecilia kam mit einigen dunklen Augenringen an, sie hatte zu lange gehofft, in kürzester Zeit fertig zu sein. Dreimal sollte er das Maisfeld betreten. Aber es ist okay, er hat nichts erlitten, er ist sicher beim Autoservice angekommen. Die Männer dort haben es ihm angepasst, es hat gut gepasst, es hat nicht gewackelt, es gab nichts zu vermuten. Zumindest dachte Cecilia das auf den ersten Blick. Aber er ist nicht einmal mit einem Aufsatz Motorrad gefahren, um zu sehen, wie sich das Erlebnis selbst anfühlt. Er startete das Motorrad, um nach Hause zu fahren. Auf dem Heimweg hatte sie das Gefühl, dass das Aufsatzgerät etwas schwer zu tragen war und dass das Motorrad dadurch schwieriger zu handhaben war, insbesondere wenn sie nach links oder rechts abbiegen musste, wo immer sie es brauchte. Doch davon lässt sie sich nicht entmutigen, sie begleitet den Attaché ständig, bis ein eher tragischer Vorfall sie dazu bringt, ihre Meinung zu ändern.

An einem heißen Augustabend ging er im Supermarkt in der Gegend einkaufen. Nachdem er alles bekommen hatte, was er für die Zubereitung der Lasagne brauchte, steckte er die Tüte mit den gekauften Produkten in den Aufsatz. Sie verließ den Parkplatz des Ladens, als sie eine holprige Straße entlangging, weil sie am Stadtrand wohnt und die Straßen so sind. Irgendwann fühlte sie etwas Seltsames, als ob sich die Verlängerung, die sie trug, gelöst hätte. Er hatte überhaupt nicht Unrecht. Als die Attache im Maisfeld ankam, lagen alle ihre Produkte auf der Ebene. Wie kann sie unter diesen Bedingungen noch Dr. Oetkers Lasagne zubereiten? Cecilia war verblüfft, sie dachte, dass es statt der Tasche genauso gut ein Mensch hätte sein können. Die Konsequenzen ihres rücksichtslosen Verlangens gefielen ihr nicht, also machte sie eine Anzeige in der lokalen Presse, verkaufte den Attaché zu einem exorbitanten Preis und kaufte von dem Geld eine fertige Lasagne.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Smukkere

Du er langt væk, og du har mig

En enorm magt

Jeg vågner smilende hver dag

Sikke en chance for at have mødt dig

Jeg troede ikke på kærlighed i lang tid.

Jeg ønsker at blive i din kærlige verden

Jeg har aldrig været sådan forelsket før

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig

Med dig lærer jeg at elske.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Jeg ønsker at blive i din kærlige verden

At vågne op smilende hver dag

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig

Med dig lærer jeg at elske.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Nogle gange uden dig

Vejen er hård

Jeg vil gerne have, at du er sammen med mig,

Altid med mig.

Den lykke, jeg modtager

Jeg vil kun leve det med dig.

Du ser mig

smukkere end jeg ved

du får mig til at føle

At jeg er verdens centrum

Og du dulmer mig, du dulmer mig, du dulmer mig

Med søde ord

Mit hjerte vil ikke lyve for hende

Han vil ikke have, at du glemmer det.

Avem curs de portugheză,

Putea fi și de engleză,

Dar am vrut ceva mai diferit, așa că am optat să fie de portugheză,

Din care, ce credeți? Urmează să dăm teză.

Stăm cuminți, este ora 4, după cum am stabilit,

Și credeam că ei, înainte de toate, i-a convenit,

Ne uităm pe fereastră,

Se vede doar o mașină albastră,

Mai trec câteva minute,

Mă plictisesc, desenez cu pixul pe bancă, văd că o colegă are botine cu tocuri finuțe.

Mai trec două sferturi de oră și încep să constat,

Că profesoara tare neprofesional s-a purtat.

Stau și mă întreb dacă ei îi pare bine

Pentru aceste întârzieri sublime?

Cum se poate să fii profesoară

Și să ai o viață atât de atemporală?

Răspunsul îl știe ea mai bine, îl regăsește în propoziția de timp, de cauză, în subordonată, în circumstanțială,

Faza asta îmi pune încrederea la mare îndoială,

Că față de program sau de dorința de a învăța nu a fost deloc loială,

Nu mai bine eram autodidactă?

Ne-a dat tuturor mesaj și ne-a promis că vine îndată.

Peste alte 15 minute aud niște pași apăsați, ca de împiedicată,

,, Bună ziua, dragi cursanți, îmi pare rău de întârziere, am avut ceva treburi de rezolvat,

Că nu găseam un costum mai stilat,

Părul nu avea volumul pe care mi-l doream

Și parcă să ies din casă mă temeam,

Dar acum arăt perfect,

Deci fără alte abateri, să trecem la subiect,

Deschideți cartea la pagina doi,

Cartea are unele pagini îndoite, o dăm la gunoi,

Nu mai învățăm de pe acest manual, comand un set complet,

Care să mai și arate perfect..."

(dacă cautăm să fie perfect, nu va mai fi nici peste 100 de ani, doar amânăm ceva ce se putea întâmpla la timp, nu perfect, dar bine, am fi putut trăi clipa respectivă, nu doar să ne imaginăm condițiile ideale în care ar fi putut decurge toate)

Zece ciori, e fapt șocant,

S-au vopsit la ouă,

Una și-a făcut transplant 

Și-au rămas doar nouă.

Nouă ciori de sex incert

Scule noi și-au tras,

Uneia i-a dat în fiert 

Deci opt au mai rămas.

Opt ciori noi au vrut orgie

Și s-au pus pe fapte,

Una gay a vrut să fie

Și-au rămas doar șapte.

Șapte ciori s-au dat păuni 

Și-au ieșit pe strasse,

Una avea gărgăuni,

Rămas-au deci doar șase.

Șase ciori bisexuale 

Făceau caterinci,

Una chiar fapte penale 

Și-au mai rămas cinci.

Cinci păsări întunecate 

Au mers la psihiatru,

Una le-a intrat prin spate,

Deci rămas-au patru.

Patru ciori au vrut să fie 

Strașnici porumbei,

Una s-a vrut ciocârlie 

Și-au mai rămas trei.

Trei ciori membre LGBT

S-au dat specie nouă,

Una a pipăit copii 

Și rămas-au două.

Două ciori cu curu' gol 

Se jucau cu mâna,

Una intră adânc în rol 

Și-a rămas doar una. 

O cioară de caracter

A deschis larg geamul 

Dar avea aripi de "fer"

Și și-a stins tot neamul.

Static si cu o privire îngrijitoare,

Energia e de horror prevestitoare!

Ma privești prin materiale de fabrica,

parca viu..

Animalut de plus,

nu esti pregătit pentru ce o sa scriu!

Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,

Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.

Jocul de copii se schimba in

ceva de groaza,

In noaptea asta nici eu nu

sunt mai breaza!

Lumanarile sunt negre si licaresc

spre elemente,

Florile sunt moarte ca sa nu

fie stridente!

Apa e stătută si a stat la

întuneric clocotind,

Pamantul pare acru si de

veacuri e postind!

Le pun laolaltă sub forma

lor cea moarta,

Intunericul are puterea de a sfida

a vieții soarta.

Pericolul e aproape așa ca stam

in cerc de sare,

Voi desena sigilii care sa ne

dea putere mare!

Muzica nordica ne ajuta sa

intram in atmosfera,

Facem ceva plăcut in noaptea

asta efemera!

Iti voi pune un os care sa

îți dea suflare,

O sa fiu gentilă sa nu

rămână remușcare.

Te dau prin apa si te botez cu nume,

Iti cos si haine de te scot in lume.

Ritualul e simplu si îl facem

pe luna plină,

Energia e puternica,

întuneric din lumina!

Ti se arcuiește o sprânceană

semn ca ești prezent,

Prin drag de tine când văd

ca ești atent!

Pui de orc pari pregătit

pentru război,

Fa ceea ce îți spun si te

expun printre eroi!

Te trimit pe timp de noapte

când somnul e in floare 

Mergi peste vale si treci de o cărare,

Tine-le companie dusmanosilor

in șoapte,

Pune-i la respect in fata

zeilor de moarte!

Odata ce te întorci te răsplătesc

din abundentă,

Stiu ca nimic nu poate sa-ți

opună rezistența!

Am vin roșu sangeriu si fructe

drept răsplată,

Am încredere in tine sa ma

simt deja împăcată.

Intr-un final fericit ma

făceam înțeleasă,

Nu ma lupt cu fizicul de asta

sunt aleasa.

Da-mi de vina ca ma aștept

la ceva mai mult,

In a mea fantezie as face

din asta cult!

DISCLAIMER 

[ No toys were harmed

while writing this poetry ]  

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल 

Nu mai pot juca azi fotbal

Nu că sunt un biet bătrân,

Și că mi-am lovit piciorul

Când pe câmp, adunam fân.

Mi-am reluat din nou jocul

Spus că este doar al minții,

Stau în casă practic șahul

Și mănânc de mă dor dinții.

Urc a des pe un cântar

Greutatea să-mi măsor,

Acul fuge tare-n dreapta

Lung mă uit, iute cobor.

Șah că joc, e mult a spune

Că mutări greșite fac,

Mintea nu mă mai ascultă

Și devin pe loc posac.

Lacăt am să pun pe frigider

Și-am să mânc doar vegetale, 

Fiind convins că proteina duce

La o minte scurtă și...chintale.

.....................................

N-am să uit să mă prezint

Când mai ard din kilograme,

Și cât de deștept mai sunt

Cu legume, fructe și ioc...carne!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!