Corega în italiană

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Felejthetetlen

Felejthetetlen, az vagy

Felejthetetlen közel vagy távol

Mint egy szerelmes dal, ami hozzám tapad

Milyen hatással van rám a rád való gondolat

Soha senki nem volt több

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok.

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Emme olisi odottaneet sitä

Kävellen, kauan,

Näe rauhallisia jalankulkijoita, liikennevalot korostavat heitä,

Varovasti he ylittävät,

Penkillä, puistossa, nenäsi sanomalehdessä, he uutisoivat uudestaan ja uudestaan,

He menevät torille, sitten teatteriin,

Kello on jo neljä

Edelleenkään huomaamatta mitään,

Jotain kirppua, mutta se menee paljon rytmisemmin,

Käyn myös ystävien luona, he voivat hyvin, nauravat, vitsailevat,

Kuluu toinen tunti ja nukun todella.

He kaikki nukahtivat samaan olohuoneeseen,

Yhdessä, ovi vielä auki (päästä kissa läpi), he pyytävät anteeksi, että he nukkuivat kaikki kuin häkissä,

kotiin aika lentää

Se, mitä seuraavaksi tulee, saa meidät väreet,

Ystävät, ystäville, jotka ostivat markkinoilta, kirjoittakaa suuttuneena,

En ole koskaan ennen nähnyt heitä niin vihaisina,

"Sijoita myös mihin tahansa shampoon, jonka haluat,

Mitä tahansa, haluat vain käyttää sitä,

Täytit meidät täillä

Petit meidät, emme koskaan tekisi jotain tällaista,

Häpeä,

Ystäväsi, jotka lähettävät sinulle vain hyviä toiveita, moittivat sinua"

Kyllä, no... päiväjauhoja, minulla ei ole mitään,

Tietysti kaikki on vain psykologisella tasolla.

He lukevat liikaa sanomalehtiä,

Meillä ei ollut minnekään ottaa, Portugalissa olin vain harjoittelija,

Älä kuule tee miltä sinusta tuntuu?

Minulla ei ole mitään, mutta tehdään kuitenkin testi.

En voi uskoa sitä, tyttö, katso myös sinua???!!

Kyllä tyttö, mitä?...en voi katsoa hiuksiasi, koska sinä...

mikä tyttö

Hanki lisää puuvillaa,

Yritän saada heidät kiinni, heittää ne ulos ikkunasta,

Mutta en pysty vangitsemaan edes yhtä sellaista,

Tyttö, voisimme kokeilla toista menetelmää,

Mutta kuka tietää, se on silti sen arvoista,

Valkaisemme hiuksemme, valitsemme norjalaisen blondin vaaleimman sävyn,

Sen jälkeen maalaamme sen haluamallamme värillä,

Täit eivät edes ymmärrä mitä tapahtuu,

Koska olemme ahkeria, maalaamme jokaisen langan temppelistä,

Kyllä tyttöseni, mitä tekisin ilman ideoitasi, täit palavat, ne tukehtuvat, meidän ei tarvitse tehdä mitään, ole vain varovainen, selvittele tiukasti, varmista, että pääsemme eroon kutsumattomista vierailijoista, jonnekin , kautta hiukset, vaeltaa,

Kyllä tyttö, tarkalleen, mitä minä sanoin sinulle?

En tiedä, katsoin sillä välin elokuvaa...

Monien vuosisatojen jälkeen näemme tuloksen...

Mikä, se ei olisi voinut olla muuta...

Tyttö, väri tarttui hiuksiin erittäin hyvin, esteettisesti olen tyytyväinen,

Nyt kampaan hiuksiani nähdäkseni mitä niille hyönteisille tapahtui,

Kyllä, nyt ne ovat sinisiä, vihreitä, ne on myös maalattu, mitä tehdä?

Face, meillä ei ole enää täitä, pääsimme karkuun, mennään juhlimaan tavernaan, limonadin kera,

Toivottavasti emme päädy kuten Portugaliin, tuolle puutarhan terassille.

(Sieltä luulisi hänen saaneen ne täit...)

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

A trecut timpul "iubirii" noastre

Amândoi am trăit fericiți în visele noastre

A trecut timpul "iubirii" noastre

Iar apoi mi-am dorit să zbor cu aripile mele.

Am vrut să trăiesc alte iubiri

Pentru alții care mi-a spus:

"Te iubesc" și "pentru totdeauna".

Dar,TU ești acela pe care-l visez noaptea, dragostea mea.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult și nu pot trăi fără tine!

A fost dorința de a învăța

Totul despre viata, poate prea repede

Acesta a fost descoperirea mea, descoperirea vieții,

Cu bucuriile și suferințele ei, cu nebuniile sale.

Am vrut să trăiesc ca și întâia oară

Urmărind orele, pentru a trăi numai în prezent,

Dar, cu cât trăiesc mai mult ofer mai mult.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Perintö

Tänään keskustelemme erikoisesineestä, rakkaasta esineestä meille, meille, jotka edelleen säilyttävät talon ullakolla tavaroita, tarkemmin sanottuna huopahattu. Baijerin hattu, kiistaton historiallinen hattu, sai viisi kastetta, kaksi valmistujaista, useita häitä ja siinä se. Hattu, joka oli vain useilla sukupolvilla, mutta puettavana, en usko, että he sitä käyttivät, sitä ei voi käyttää enää kauan sitten. Kuten aiemmin mainitsin, se on huopa, se on sininen (sähkösininen tai kuninkaallinen), ja sen sivuun on kiinnitetty höyhen.

Cecilian isoisoäiti vaati, että hänet pidettäisiin parhaissa mahdollisissa olosuhteissa. Jotakin tapahtui, vain ajan kuluminen on sanonut, se ei ole enää sitä mitä se oli, se ei enää istu niin kuin ennen. Edes sinisen sävy ei ole enää eloisa, se on nuhjuisempaa, vanhaa, pölyistä. Se olisi hieno vintage-asuideoille, mutta muuten pidä se kauniina, vain kokoelmaa varten.

Cecilia ei ollut mikään pieni yllätys, että toistaiseksi runollisesti kuvattu hattu kätkee sisäänsä suuren puutteen, tarkemmin sanottuna siinä asuu koiperhe. Joten totta puhuen, kun joku perii hatun, hän ei vain saa hattua, hän saa siihen myös koit.

Perhe asuisi hatussa. Perhe?, niin monta?, dynastia ehkä, sillä on myös kuningas ja hallitsija ja melkein kaikki, mitä se tarvitsee ollakseen täysivaltainen monarkia. Mutta miten tästä voi tykätä? Kuinka kauan hän on ollut poissa koipalloista?, mistä lähtien Prontoa on käytetty tuholaistorjuntaan? Vihainen ja miettivä Cecilia kysyy itseltään näitä kysymyksiä jatkuvasti. Kuinka kaikella ilmeisellä huolella, jota kaikki ovat pitäneet, hattu päätyy hajoamaan tällä nopeudella. Jos tuo isoisoäiti tietäisi ja olisi elossa, hän olisi erittäin vihainen. Cecilia istuu ja istuu miettien ratkaisua loistonsa palauttamiseen toisella kertaa.

Hän löysi sen, hän tietää mitä tehdä, hän keksii ratkaisun, joka tappaa heidät, kun he kuolevat, hän ottaa ja leikkaa pois materiaalin osan, joka halutaan poistaa.

Jatka kuten kuvailin. Vain leikkimällä ja syventämällä leikkauskohtaa yhä enemmän, hän pääsee saksilla materiaalin toiselle puolelle. Hyvät ihmiset, teillä on ollut se neljä sukupolvea, mistä tiedätte kuinka pitää huolta jonkun teille jättämästä omaisuudesta? Hän ei antanut sinulle sitä, että asetat vastuuta harteillesi, hän antoi sen sinulle, koska hän ajatteli, että olisi mukavaa, jos sinulla olisi jotain, josta hän piti melko vähän. Ylitit todella kevytmielisyyden rajan! Ymmärrämme, että sinä et todellakaan välitä itse hatusta, mutta etkö välitä myös isoisoäidistä, joka uskoi sen sinulle?

Cecilia aloitti ompelemisen samanvärisellä langalla kuin hattu alun perin olisi ollut. Mikä on pointti? Täydellistä synonyymia ei ole olemassa, ei väreissä eikä sanoissa, valitettavasti väri oli ainutlaatuinen, se oli korvaamaton. Cecilia, jonka dioptria on +1,75, luulee sen olevan samanvärinen. Emme tiedä mitä muuta sanoa... tarkoitus oli hyvä... "antaa loistonsa toisella kertaa", mutta liian suuren innostuksen vuoksi tulos oli hieman huonompi. Cecilia, arvostamme huolehdit siitä, että käytit sitä, desinfioit, puhdistit, huolehdit siitä, mikä on aina arvostettua, mutta jos sinulla ei olisi ollut niin hauskaa leikkaus, se oli silti erittäin hyvä.Kaikessa on aina suositeltavaa olla tasapainossa. Miksi on hyvä mitata tekojamme, päätöksiämme? Koska oletetaan, että ajamme ja meidän on käännyttävä, meillä on mutka edessä, meidän on mitattava nopeutta (koska liian paljon voi viedä meidät pois tieltä, poikkeaa meidän polkumme), halu, jolla haluamme ohittaa tuon kaaren, ei ole väliä kuinka kauan se kestäisi, kuinka nopeasti, kuinka asiantunteva, mitä en tiedä mitä.. tärkeintä on kuinka harmonisia ja kuinka turvallisia olemme Kukaan ei taputtaa meille, olemme vain oma itsemme, emmekä tarvitse taputuksia.

Myös tässä tapauksessa perinnöllinen hattu olisi voinut pysyä ehjänä, se ei olisi vaatinut toimenpiteitä, korjauksia, koristeluja, retusointia, ellei rakas Cecilia olisi niin innokkaasti halunnut parantaa sitä kokonaan. Harkinnan arvoista on myös se, että asiat eivät usein vaadi radikaalia muutosta toimiakseen, vain osittainen tai vain neljännes auttaisi yhtä paljon.

Cecilia...Cecilia...joko sinulla ei ollut varmaa käsiä tai välitit liikaa hatusta.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Giro in moto

Da qualche tempo, ormai, dal giorno in cui Cecilia ha preso la patente di categoria A, la sua vita ha preso una svolta interessante. Ce l'ha fatta anche per le categorie B e C, ma per la A è davvero un'esperienza nuova per lei. L'esame è stato stressante, soprattutto quello di percorso, ma la fatica è stata ripagata con la libertà di scoreggiare dove voleva, a qualsiasi ora, a qualsiasi ora del giorno e della notte. L'unico ostacolo alla sua libertà è il fatto che la moto non ha intoppi. Perché Cecilia avrebbe bisogno di un attaccamento? Bella domanda...beh, non lo so, magari per portarle la spesa al mercato, per portare a spasso il figlio nei campi a guardare i campi, per godersi l'immagine dei prati punteggiati di denti di leone e tanti altri paesaggi bucolici , per prendere il suo materasso da Jysk e metterlo (parte di esso in allegato). Non fraintendetela, Cecilia è una persona pratica, vede l'attacco come un prolungamento della moto, come se guidasse lei la macchina e ci fosse il sedile posteriore, che in questo momento sembra un'auto con solo due posti a sedere. Cecilia, vedendo le cose in prospettiva, si reca in moto al servizio auto più vicino. Parla con gli esperti lì, le mostrano le opzioni, il prezzo per ogni modello di attacco. Cecilia si siede e guarda l'elenco dei modelli di attaccamento. Soppesando tutti i prezzi, sceglie l'accessorio che le sembrava il più economico. L'uomo le chiede se è sicura che sia quello che vuole, che diversi clienti si sono lamentati dopo averlo acquistato, che doveva essere completamente staccato dalla moto, che non potevano contare su di esso per trasportare persone, oggetti, che era semplicemente facendo molto rumore (tanto rumore per nulla), che si sono pentiti di averlo acquistato, che sono dovuti andare più volte al servizio, come al solito, e così via. Cecilia, fermamente convinta che questo fosse quello che desiderava, disse che aveva deciso e niente e nessuno avrebbe potuto cambiare la sua preferenza. Il proprietario dell'autoservizio fu d'accordo con lei e ordinò un modello simile all'allegato, ma di qualità superiore. Doveva aspettare finché non fosse suo, perché veniva dall'Olanda. Cecilia non aveva fretta, era super entusiasta che la sua moto avrebbe comunque avuto un attaccamento. Per fortuna era molto energica, non aveva bisogno di altre vitamine, non dormiva nemmeno la notte, troppa estasi che magari il titolare dell'autoservizio la chiamasse per venire a prendere il suo addetto.

Un mese dopo, riceve una notifica via e-mail dal servizio auto che la parte è pronta e può essere fornita con la moto per fissarla alle fiancate. Cecilia è arrivata con qualche occhiaia, da troppo tempo sperava di essere pronta nel più breve tempo possibile. Doveva entrare nel campo di grano tre volte. Ma va bene, non ha subito nulla, è arrivato sano e salvo al servizio auto. Gli uomini lì gliel'hanno adattato, gli stava bene, non traballava, non c'era nulla da sospettare. Almeno, Cecilia lo pensava a prima vista. Ma non ha nemmeno guidato una motocicletta con un attaccamento per vedere come si sente l'esperienza stessa. Ha avviato la moto per tornare a casa. Tornando a casa, sentiva che l'accessorio era un po' difficile da trasportare, che per questo motivo la moto diventava più difficile da maneggiare, soprattutto quando doveva girare a sinistra, a destra, dove voleva. Tuttavia non si lascia scoraggiare e va sempre con l'addetto, finché un incidente piuttosto tragico non le fa cambiare idea.

In una calda sera d'agosto era andato a fare la spesa all'ipermercato della zona. Dopo aver preso tutto l'occorrente per fare le lasagne, ha messo in allegato il sacchetto con i prodotti acquistati. È uscita dal parcheggio del negozio, mentre percorreva una strada accidentata, perché lei abita in periferia e così sono le strade, ad un certo punto ha sentito qualcosa di strano, come se la prolunga che portava con sé si fosse staccata. Non aveva affatto torto. L'addetto arrivò nel campo di grano, tutti i suoi prodotti erano nella pianura. Come può ancora preparare le lasagne del dottor Oetker in queste condizioni? Cecilia rimase interdetta, pensò che al posto della borsa poteva anche esserci una persona. Non le piacevano le conseguenze del suo desiderio sconsiderato, così fece pubblicità sulla stampa locale, vendette l'addetto a un prezzo esorbitante e con i soldi comprò una lasagna già pronta.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Förgäves

På våren, med själen vibrerande,

Vi väntar på lycka genom att drömma,

Och på hösten, när förhoppningarna dör,

Vi har ett moln kvar,

Vi väntar alla förgäves

Lycka som aldrig kommer igen,

Vagga bara en flyktig dröm

På natten är himlen alltid klar,

Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,

Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.

Vi väntar alla förgäves

Lycka som undviker oss

Och i själen sållar de bittert

Tankar som lurar oss,

Förgäves kommer vi att tigga,

Vi kommer att vänta förgäves

Lycka vi alltid vill ha,

Jag kommer inte längre!

Vi väntar alla förgäves

Lycka som undviker oss

Och i själen sållar de bittert

Tankar som lurar oss,

Förgäves kommer vi att tigga,

Vi kommer att vänta förgäves

Lycka vi vill ha så mycket

Jag kommer inte längre!

Mai toți ne-am confruntat cu acel moment,

Când vrem să aerisim încăperea în care timpul ni-l petrecem preponderent,

Pe geam ne mai intră câte o musafiră nepoftită,

De toți și de toate fugărită,

Acum stă pe undeva pitită,

Că ea e chitită,

Pe a rămâne la mine în cameră,

Poate nici nu se mai dă dusă în această eră

Care-i va fi foarte prosperă,

Apropo, nu v-am prezentat-o, ea este doamna muscă,

Pentru care, un fenomen de actualitate este borcanul cu zacuscă,

Umblu cu degetele pe tastatură,

Pe care și ea își face veacul, doar de umplutură,

Vreau să mă pun pe cântar,

Ea se pune pe dopul sticlei cu sirop de arțar,

Vreau să merg la aprozar

Acum ea e cea ce stă pe cântar,

Mi-e și frică să o las singură acasă,

Discret, îi fac semn să iasă.

Nu a ieșit,

S-a pus pe lemnul scrijelit,

Al pantofarului,

Apoi, pe un tablou uitat de-al proprietarului.

Nu mă lăsa nici să citesc,

Dar asta, la ea e firesc,

Mă întreb, oare cu ce greșesc,

De zi trece, zi vine, ea e încă la mine, nu glumesc?

A trecut o săptămână, deja s-a aclimatizat,

Datorită confortului furnizat,

Însă, o prind când își face somnul de frumusețe,

Somnul, marea ei feblețe,

Cu o hârtie igienică o iau

Și afară eu o dau.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Lasst uns so eine Zeitreise machen,

Wir wählen unseren Zeitraum, über 10 Jahre,

Wir fügen Cecilia weitere Jahre hinzu,

Immer schön, unabhängig vom Alter,

Schönheit entspringt ihr,

Und es spiegelt sich in ihrer Natürlichkeit, ihrem Sinn für Humor, ihrer Art, Farben aus engen Farbbereichen zu harmonisieren, ihrer Frische, die immer nach den interessantesten indischen Blumen duftet, allen Merkmalen, die sie beschreiben, wider.

Die Schönheit bleibt erhalten, mit zunehmendem Alter wird Cecilia viel fröhlicher, lustiger, toleranter, entspannter, verspielter, hat eine temperamentvollere Persönlichkeit, sagen wir mal ...

Wir könnten genauso lustig sein, wenn wir von einem ziemlich einzigartigen Vorfall in Cecilias Leben erzählen:

Mit 50 spricht Cecilia Wörter genauso schnell, musikalisch und korrekt aus wie früher,

Allerdings gibt es auch Wörter oder Wortspiele, die ihr Schwierigkeiten bereiten, sie sind eine ziemlich peinliche Herausforderung, wenn sie in der Öffentlichkeit sprechen muss,

Wir können auch sagen, dass es passierte, als er beim Picknick war und das smaragdgrüne Gras bewunderte.

Die ganze Familie versammelte sich auf der Wiese neben den Kühen, die ruhig herumtollten und Unkraut fraßen, wie ich mich als Kind im Übermaß mit dem Gummi übergossen habe, aus dem Luftballons hergestellt wurden, deren Durchmesser so groß war wie der Mond,

Es ist für mich praktisch unmöglich zu messen, aber trotzdem kamen ein paar ziemlich große Ballons heraus,

Cecilia fühlt sich gut, sie lacht, sie lächelt, mehr als in 50 Jahren, sie mag Menschen, die einen gut entwickelten Sinn für Humor haben, nur ein seltsames Phänomen tritt auf, seit sie ihre natürlichen Zähne zugunsten der Zähne aufgegeben hat Prothese,

Die Zahnärztin empfahl ihr Veneers, sie lehnt diese jedoch ab, da sie diese wie Spielfiguren verliert und sicherstellen möchte, dass das neue Gebiss vollständig und richtig gemacht ist, genau wie ihr Mund.

Der Zahnarzt gab ihr eine zementartig schmeckende Substanz in den Mund und nahm die Form für die Prothese.

Zwei Wochen später wurde ihr mitgeteilt, dass sie es abholen und in der Gewissheit verwenden solle, dass es in jeder Hinsicht fertig sei.

Cecilia, froh, nicht im Weg zu sein, nimmt es, macht Übungen, um sich daran zu gewöhnen,

Es ist ungefähr zwei Wochen her, seit sie es hat, aber Cecilia ist ein anpassungsfähiges Mädchen, nichts kann sie dazu bringen, ihre Fröhlichkeit aufzugeben, nicht einmal die Tatsache, dass sie noch andere Zähne hat.

Sie war mit ihren Freunden auf der Wiese, dachte sie, nichts anderes als ihre Diktion mit ihrer neuen Prothese zu üben, ruhig, mit einiger Vorsicht, Wortspiele sagend,

Und das Mädchen sagte: „Sie verkauft Muscheln am Meeresufer.“

Die Prothese fiel, sie löste sich sofort, man konnte an der Art und Weise, wie sich sein Kiefer bewegte, erkennen, dass etwas nicht ganz natürlich war,

Die Prothese landet direkt im Kirschglas,

Cecilia war erstaunt darüber, was für eine Torheit geschehen war.

Was hat der Zahnarzt gemacht, als er das Problem behoben hat? Er dachte, er wollte angeln, nicht um ihr zu helfen, weniger schiefe Zähne zu haben, er half ihr auch nicht viel mit der Drehbank, entschuldigte sich höflich und sehr professionell und sagte ihr, dass solche zahnärztlichen Arbeiten der Kieferorthopäde und nicht der Zahnarzt sei.

Cecilia weiß nicht mehr, was sie glauben soll, wie sie die Dinge sehen soll, um mit ihren Schlussfolgerungen auf einen gemeinsamen Nenner zu kommen.

Sie stellt sich vor, dass der Zahnarzt sie nur ausgetrickst hat, ihre Naivität ausgenutzt hat, ihre Prothese in aller Eile angefertigt hat, ohne Rücksicht auf die Besonderheiten ihres Mundes, auf alle Details, auf die er hätte achten sollen, ihr Geld genommen und ihr eine Prothese hinterlassen hat, die viel zu tun lässt erwünscht sein,

Nervös zögert Cecilia nicht länger, sie öffnet schnell ihr Telefon (sie hat nur noch 20 % Akku, also muss sie ihrem Frust schnell und effizient Luft machen), aus der Kontaktliste wählt sie den Arzt aus, der ihr dieses Geschenk gemacht hat,

Sie beginnt mit ihrer Entschuldigung: „Hallo, (ich weiß nicht, wie gut es sein könnte) Doktor, mein Name ist Cecilia, ich bin 50 Jahre alt und habe Sie vor zwei Wochen wegen einer Prothese besucht, Sie haben mich vermessen, Organisatorisch hat alles gut geklappt, die Materialien sind langlebig, ich denke, ich werde die Prothese noch viele Jahre nutzen können. Mein einziges Problem: Weißt du, was es ist? Es fällt mir jedes Mal aus dem Mund, wenn ich sprechen möchte, es lässt mich nicht einmal zwei Worte murmeln, es ist schrecklich, nicht sprechen zu können, nicht ausdrücken zu können, was einem durch den Kopf geht ...“

Der Arzt: Na, wie reden Sie jetzt mit mir?“

Cecilia, in einem harschen Ton: „Doktor, machen Sie Witze????!!!“ Ich habe ein Problem mit der Prothese, die Sie für mich erstellt haben!! Bitte kümmern Sie sich so schnell wie möglich darum!"

Cecilia kommt zu den Sprechstunden, der Arzt schaut, er fragt die Patientin eher, als würde er ihr raten: „Haben Sie schon von Corega gehört?“ Weißt du überhaupt, was es ist?

Cecilia: „Natürlich weiß ich es, es ist der Prothesenkleber.“

Doktor: „Wenn Sie es wissen, warum verwenden Sie es dann nicht?“

Cecilia sitzt da und denkt, sie geht auch diesen Kompromiss ein und kauft Corega. Nach ein paar Nächten gewöhnte sich das Zahnfleisch an das Produkt, außerdem empfiehlt Cecilia Corega wärmstens für gut befestigte Zähne.

Cecilia: „Es ist das Produkt, das mich schon bei der ersten Anwendung nie enttäuscht hat!“ Corega hat mein Leben verändert!“

Profesoara intră lin, cu mers ușor,

În clasă plină de tăceri adormite.

Băncile goale păstrează un stins fior,

Ca filele-n care vise se risipite.

Holul suspină ca un timp trecut,

Femeia de serviciu fredon-un gând curat.

Cafeaua ei caldă, cu zâmbet tăcut,

Aduce un strop de pace neîntinat.

Un grup se strecoară spre colțul cu cafea,

Râzând pe șoptite, ghiduși ca o briză.

Altundeva zarurile bat ritmul lor, așa,

Și scările vuiesc, o mică improviză.

Chiar și tocilărașul lipsește, mirat,

Poate-a găsit vreo muză în cărți prăfuite.

Visând printre foi, zâmbește împăcat,

De jocul vieții, cu glume potrivite.

Dar brusc, sala toată se-aprinde-n lumină,

Când doamna pășește cu pas cald și blajin.

Aduce liniște dulce, răbdare senină,

Și face din vineri un ceas mai senin.

Și chiar dacă elevii fug ca versul strunit,

Ea rămâne făclia din ceasul târziu.

Un suflet răbdător, un ritm liniștit,

Ce face o oră să pară un loc viu.

Der Frühling, die Jahreszeit der Veränderungen, Verschönerungen und Verbesserungen, die Hoffnung bringt... ist nicht mehr so schön mit einer Nase voller Schnupfen...

Du möchtest idyllische Landschaften bewundern... Niesen,

Du möchtest die für diese Jahreszeit typischen Düfte genießen... Niesen.

Du möchtest mit dem Fahrrad über Wiesen und Felder fahren... Niesen.

Du möchtest eine Limonade trinken, während du deine Katze streichelst, die sich auf dein Bett geworfen hat, und National Geographic schaust... Niesen.

Du möchtest mit deinen beiden besten Freundinnen ausgehen, den einzigen echten Freundinnen, die du seit deiner Kindheit kennst... Niesen.

Ihnen wird der Appetit vergehen, wenn du dir alle fünf Minuten die Nase putzen musst.

Die Allergie ist einigermaßen in Ordnung... es ist eine ordentliche Nase, die sich effizient und nach einem gut strukturierten Programm reinigen lässt.

Du möchtest an heißen Abenden duschen... das geht nicht mehr...

Die Nachbarin von nebenan beschwert sich, dass du sie weckst...

Vielleicht ist sie auch allergisch gegen Geräusche...

Du möchtest tauchen... du hast in den Schnorchel geschnupft.

Du möchtest mit der Seilbahn auf neue Gipfel steigen... Niesen.

Du möchtest die Tauben auf dem zentralen Markt füttern... Niesen.

Willst du manchmal die Partituren deiner Lieblingskonzerte durchblättern... Niesen.

Willst du Motorrad fahren... Niesen.

Willst du in den Aufzug steigen... Niesen auf die Krawatte mit den elektrisch blauen Quallen deines Nachbarn.

Du möchtest eine Briefmarke auf einen Brief kleben... Niesen.

Im Zug, wenn man dich nicht am Fenster sitzen lässt, Niesen über die Aktentasche des Schaffners, der ohnehin kein bisschen Einfühlungsvermögen hat, wir brauchen das Geld für unsere Allergie, nicht für seine Fahrkarten...

Du möchtest Mäntel mit Puffärmeln im Renaissance-Stil häkeln... Niesen.

Du möchtest ans Telefon gehen... Niesen, und der Anruf wird automatisch beendet...

Aber für all diese Unannehmlichkeiten gibt es das beste Mittel:

Das FreieNase-Spray, das aus einer Kombination von Eukalyptus-, Minze- und isländischen Kräuterextrakten sowie einer geringen Dosis Vitamin C hergestellt wird, hilft dir, deine Nase mit nur einem Sprühstoß zu befreien.

FreieNase und vergessen Sie die Scham und soziale Angst, die mit Allergien einhergehen.

BEIPACKZETTEL: Lesen Sie die Gebrauchsanweisung sorgfältig durch. Bei Auftreten von unangenehmen Symptomen wenden Sie sich bitte an die Apotheke, in der Sie das Produkt gekauft haben.

Anwendung: Zweimal täglich zwei Tropfen FreieNase anwenden. Die Flasche leicht schütteln und in beide Nasenlöcher sprühen. Spürbare Wirkung tritt erst nach vier Stunden ein...

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

The stealing old lady 

At a thrift store,

There are clothes taken, collected, browsed from any brand,

An old woman past her fifties, for she was about 70 years old, looks at the bustiers,

Cecilia's older sister, the shop owner, looks at the woman with rude gestures,

She sees her still sitting and sulking,

It's as if nothing can calm her down,

Go past the blouse racks,

She only chooses the ones with a jellyfish print,

She keeps putting and putting, stuffing in the net everything she finds,

She doesn't seem to be in a hurry,

Her movements are slow,

She does not give in under the watchful eyes

Of the store manager,

Who has got a whooping cough, admiring the picture of the bulletin,

Our old thief,

She is not embarrassed at all,

Because the heart's desire indulges it,

There was an uproar,

At one point, the shop manager asks her,

"You have heavy bags, I suspect you've been to other stores, as well?", but the funny old lady replies: "Look, this is none of your business!"

Impossible for her to accept insensitivity like this, she takes it in stride, blouse by blouse,

The old lady really looks confused,

She tells her nicely that she received many, many of them as gifts, that it was recently her name day and that is why she is loaded with those bags,

And all the seven brooches,

Which were taken from the store,

And they were forgotten a long time ago,

"Do you have any explanation for all the products you carry with you from place to place?"

"I don't know, I don't even know what my bed looks like."

"Then why did you come shopping?"

"Did I want to see something beautiful?

"Are you lying to me beautifully?"

"What does beautifully really mean?"

"Cut me some slack with this pretence, because I really get it"

"I do occasionaly forget , but I paid for everything I had to buy, I'm not the type to steal"

"If you don't recall the seven brooches, then you are prone to steal the entire store and have no idea you stole it"

"How is it possible? Do you doubt my morality?"

"What is moral in a world having forgotten to be moral?"

Bearing this question in mind, the old woman begins to remove from her purse, from her skirt, from her sleeves, from behind her earrings, from under her hat, everything she took and did not pay for.

Alright, we hope you are not going to steal next time,

As it's a pretty huge moral mistake.

Muncitorul dragon Rangă-Talpă

este auriu ca în telenovele,

Are un motor pitic ca la carte 

Și rage ca un tenor cu un pistol motorizat.

Plânge la telefon ca un pitic

Pentru că nu știe limba română.

Știe să joace bine într-o dramă,

Dar infrastructura îl dă pe spate.