DIN CREDINȚĂ

- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul  căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul  a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.

Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă  îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!

E ziuă și sună sirenele în disperare…!

E noapte și sună sirenele în disperare…!

Tăcuți și-nspăimântați copii rătăciți, copii cu mamele alături și câțiva bătrâni  care au mai putut ajunge, cu toții coboară în întunecatul adăpost.

Nimeni nu spune nimic, doar tresar la zgomotul exploziilor și își fac cruce. Din ce în ce mai des tresar și își fac cruce…

Un copil lipit de mama lui își face și el semnul crucii   imitând-o pe mamă și apoi cu mânuța la gură , păstrând liniștea din întuneric, îi spune: - Mami , dar eu mi-am făcut rugăciunea când am vrut să mă culc, de ce trebuie să mă mai închin? Acum știu de ce m-ai adus aici, ai vrut să mă pedepsești că  am plâns  la dentist, că nu am mers la grădiniță și că nu am mâncat tot din farfurie. Mami, îți promit că nu mai plâng la dentist, merg la grădiniță și voi mânca tot din farfurie. Te rog scoate-mă de aici, mă sperie întunericul și tresăririle tale…

Strângându-l la piept, mama îi spune tot în șoaptă, că o perioadă de timp nu va merge nici la dentist și nici la grădiniță.

- Dar la tobogan , în parc pot să mă duci?

 Într-un târziu mama îi spune că toboganul e sfărmat.

- Atunci , hai să plecăm de aici, eu am să mănânc tot din farfurie și nu vreau să vină tata acasă și să nu ne găsească. Te rog nu mai fi supărată pe mine.

În încăperea strâmtă și întunecată se aud plânsete și rugăciuni la Dumnezeu . Mama îi spune copilului că nu pe el este supărată, ea este supărată pe ,, RĂZBOI,,.

- Mami, am să-l pedepsesc eu pe ,,  RĂZBOI,,!

E întuneric, sirenele sună în disperare și se aud șoapte de durere. Din întuneric cineva… Sau toți spun ,, copile să pedepsești războiul….!

Îmbrățișează-mă  viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu  iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții  să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum  cioburi frumos colorate.

Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta  iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace  strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

Bătrânul sihastru mergând pe o cărare aridă se întorcea de la mănăstire cu  traista pe spatele gârbovit, în care avea doar două cărți de rugăciune, niște lumânări și un pic de anaforă. Se îndrepta spre sihăstria bordeiului care îi este locaș în adâncul răcoros al pădurii, pădurea ce este  zid de apărare credinței lui în Dumnezeu. Era  printre primele zile de primăvară . Bătrânul sihastru pășea încet, scrutând depărtarea vede un pâlc de copaci tineri. Ajunge acolo, poposește lângă  un falnic cireș  cu  crengile și ramurile  încă fără frunze, apoi  rezemându-se de tulpina copacului , sihastrul își spune :
-  Cât mă odihnesc am să spun o rugăciune către Dumnezeu, poate-o aude și cireșul. E frumos si falnic  copacul, dar încă nu știe, nu a învățat  cine-i Dumnezeu, cine-i puterea divină în Univers.
Sihastrul nu începuse rugăciunea și ca dintr-o adiere venită de nicăieri crengile cireșului se unduiau  în răspuns  către el, iar mugurii slobozeau o mulțime de flori și frunze ce-și etalau culoarea într-o podoabă  frumoasă,coroana opacului. Uimit, fascinat de ce vede, sihastru cu ochii către cer strigă: 
 -  NIHIL SINE DEO..! Doamne iartă-mă și nu mă lăsa  repetent…Am înțeles că natura  te știe și cunoaște puterea divină, îți respectă îndatoririle și drepturile pe care le are fiecare sămânță  la momentul germinării ei ca plantă, ca viețuitoare. Dumnezeul meu ,mult  mai învățată-i natura decât mine, bătrân păcătos.
Niciodată cireșul nu va vrea  sa fie palmier, nuc sau mătrăgună , fiecare își păstrează menirea si  pământul din care au răsărit.  Nimic pe pământ nu-i fără voia lui Dumnezeu . Dar tu...  ?
TU,  ce-ai fost  zămislit  OM ,
Creație supremă  a divinității
Ai primit discernământ și grai
Dar tu nu ești decât un  lacom
 Dezbrăcându-te de haina umanității
 Întruchipat  în urmașul lui Cain
Devii un eretic și - un jalnic  hain
Cioplind judecăți și legi păgâne
Îți faci din omul muncitor un sclav
Și liberul - arbitru îl folosești mârșav
Transformi frumosul în urât,
Binele în rău și pacea în război
Ucizi,  biciuiești și-arunci  în noroi
Pe toți  urmașii lui Abel.
După ce și-a auzit gândurile, bătrânul mai spune :
 - Cainule!  Tu ești  acela care  ai luat securea și ți-ai cioplit din tulpină  falnică de cireș  un  scrin  în care ți-ascunzi  tot ce-ai furat.
Eliberat de gânduri ce uneori îl întristează de atâta nedreptate ce-i pe pământ, bătrânul se ridică de la  tulpina copacului, își ia traista și mai privește o dată  frumusețea cireșului, frumusețea naturii :  
 - Tinere copac, cireș frumos , ești mult mai învățat ca mine…Nu peste mult timp am să  trec pe la tine, să mă înfrupt din bunătatea roadelor tale și dacă vei permite, am să iau o mână cu cireșe să  duc în lăcașul credinței mele. Poate va trece și pe la mine un peregrin și-l voi ospăta cu roadele tale…
 Sihastru pleacă mulțumit sufletește de cum l-a primit, l-a privit si l-a auzit natura.. .

În iubirea lui Hristos,

Dumnezeu S-a apropiat de om

nu de la distanță,

ci intrând în însăși moartea lui.

Și Cel fără de moarte

a gustat moartea,

ca să o facă tăcere,

nu sfârșit.

Mormântul a primit Viața,

iar piatra a fost pusă

peste Cel ce ține toate în mâna Sa.

Dar nu L-a putut ține.

Pentru că inima Lui

este mai tare decât orice hotar,

mai adâncă decât groapa,

mai luminoasă decât noaptea.

Lumina Învierii

nu este doar o lumină văzută,

ci harul Lui Dumnezeu

care pătrunde inima omului

și o ridică din întuneric.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

nu a stricat moartea din afară,

ci a intrat în ea

ca un Doctor în rana bolnavului

și a vindecat-o dinăuntru.

De aceea, mormântul este gol-

nu pentru că a dispărut ceva,

ci pentru că Viața a ieșit biruitoare.

„Nu te teme”

nu sunt doar cuvinte,

ci atingerea lui Dumnezeu

pe sufletul omului speriat.

Fiecare om, simplu, căzut,

cu păcate, cu dureri, cu lacrimi,

poate auzi în adânc:

„Te iubesc. Ridică-te.”

Învierea este și dogmă

și taină,

dar și căldura unei iubiri

care nu abandonează pe nimeni.

Hristos a înviat-

și cerul s-a unit cu pământul,

iar omul a înțeles, 

că nu mai este singur în întuneric.

NICI O LUMINĂ NU ESTE MAI LUMINOASĂ DECÂT   LUMINA  DIN  ,, ÎNVIEREA LUI HRISTOS,,…

HRISTOS A ÎNVIAT!..Pământul întreg s-a luminat

Închinându-se creștinii s-au  bucurat

Slavă cerului în rugăciune au  înălțat

În cor divin, îngerii osana au cântat…

……….

Oare, IISUS de noi este mulțumit ?

Poruncile sale nu  le-am  însușit

Și-nvățăturile i le-am folosit  greșit                   

IISUSE! Mult și  multe  ți-am păcătuit …

 

Mai sunt și azi vânzători  de om nevinovat

Ei de credință în Dumnezeu s-au lepădat

În neostoita lor sete de arginți

Au uitat de omenie ,au uitat de sfinți

Și-n  păcatul lor, au uitat și de  părinți…
Bat clopote, bat…Sunetul lor pe creștini i-a înveșmântat, în rugăciune ei se unesc , cu credința în HRISTOS lumina sfântă a ÎNVIERII o primesc. Purtând haina credinței, ÎNVIEREA lui IISUS pe toți ne-a binecuvântat : ,,ADEVARAT, HRISTOS A INVIAT!,,.

- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.

De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.

Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.

Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.

Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.

Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.

Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,

Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...

- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.

Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?

Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?

Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.

Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.

De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.

Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.

În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.

Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.

Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.

Ramurile verzi de finic

Și de salcie-n prorocie,

Oamenii purtîndu-le tainic

Înmânate-s apoi cu dărnicie.

Trei zile și trei nopți sfinte,

În ore, minute și multiple clipe

Să le-mparți, ca bun părinte,

Cu cei dragi și dor să se-nfiripe.

Cele șapte taine spuse de Paști,

Aflate de creștini prin Apostoli,

Învățături divine să-nsușești

Că-s aduse din cer de către soli.

În spiritul sărbătorilor pascale

Se-așterne masă îmbelșugată.

Sufletul cântă pe note muzicale

Iar ființa cu natura-i conjugată.

Gîndurile se-nobilează feeric,

Inimile toate se deschid în floare,

Magic împrăștiindu-se generic

Și armonia pe toți să-nconjoare.

Hristos a înviat! 

Creştine,

Oriunde-ai fi să-ți fie bine!

Şi de nu ai, ori ai cu cine,

Mereu El te va îndruma de bine.

Trăim, glumim, hulim, păcătuim,

Prin grai şi faptă de-i greşim,

Înalță rugăciune de căință.

În gând, un gând şi o făgăduințā...

Toți mântuiți prin jertfă, de-a Sa îngăduință...

IISUSE, ce mult ne iubești

Frumosul zilnic ni-l dăruiești

Chiar dacă ceru-i întunecat

Cu stele pentru noi l-ai luminat

Chiar dacă negru e pământul

Pentru noi cu flori l-ai colorat

Și pe cruce de spini însângerat

TU și necredinciosul ai iertat

Creștinii în cor spre cer ți-au cântat:

HRISTOS, HRISTOS A INVIAT!

Iar cântul, în jurământ s-a preschimbat:

ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ADEVĂRAT…!

Înălțându-te la Tatăl Ceresc

Oamenii poruncile ți le primesc

Îmbrățișați într-un creștin norod

Spre cer rugăciunea și-o slobod :

,,TATĂL NOSTRU CEL CERESC,,.