Spânzurați-s copacii

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău

când m-ai lăsat întunecată și rece?

Gândurile mele sunt

reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.

Te port în jur, împrejur și sub mine.

Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,

îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.

Cuburi de gheață crăpate pe fața mea

unul câte unul. Simplu; eu te las,

Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.

Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost

Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,

Iar culoarea lunii era mai abstractă.

Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.

Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar

la tot ceea ce se află nedefinit.

Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.

Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.

Dar nu se poate.

Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi

Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Ființă interstelară,

arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.

Coboară la mine.

Te veghez de pe pământ și mă gândesc

la cât de mult îți duc lipsa,

Deși nu am reușit să te ating niciodată.

Mi-ar plăcea să am o bucată

din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta

Și să am grijă de ea.

Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor

de ceva ce nu ai avut niciodată?

Nu ți-e dor de mine?

Dacă te-aș atinge, ai exploda

în bucăți de stele decolorate

și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).

Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.

Ființă, înger alb și melodios,

Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?

De ce nu-mi duci lipsa?

Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.

Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

Esti prizoniera marginilor albe,

Închisă-n rânduri verzi de primăvară

Când din tăceri răsar uitate salbe

Și muguri grei pe ramuri se coboară

Din fiecare mută imbrăţisare

Înfloresc secrete sub lumina lină

lar pasii tăi, pierduţi în asteptare

Se nasc din nou din propria lumină.

Dar dincolo de rime si de versuri

Când linistea din urmă se destramă

Iti regăsesti pierdutele întelesuri

Si sufletul la sine se recheamă.

Doamne ce ai recomanda,

Copiilor noi a da...

Indrumandumare-i... sfatul care,

Părintele-n veci îl are .

Pe acesta îl învață...

Ce înseamnă dragostea,

Să-i știm să-i ferim mereu,

Vrea mult bunul Dumnezeu.

Nu uita ai un rol mare,

Să îndrăgești precum o floare,

Ce-i bine mirositoare,

Și are sfintia-n ea .

Nu lăsa să părăsească,

Gradina cea părintească,

Căci un păstor are ea,

E IiSUS și el ne vrea.

Căzură trupuri pe asfalt 

De pe un pod înalt,

Stârnind valurile mării 

Și croncănitul ciorii.

Norii izbucniră -n plâns,

Cerul de jale e cuprins,

Cât și de-o furie nebună,

Ce dezlănțui furtună 

Peste sufletele goale 

De semne vitale.

Pustnicul chemă în grabă 

În modesta lui cocioabă 

Făptașii gestului nefast,

Ospătându -i cu fast.

Apoi cu fiecare -n parte

Vorbise despre moarte 

Și despre darul divin

Oferit fiecărui creștin;

De-a se naște pe pământ,

De -a trăi sub jurământ.

Prețuind fiecare clipă,

Cumpătat,nu în pripă.

Ii privi cu milă,nu dojană,

Promițând să dea pomană 

Pt iertarea de păcate 

Și dreptul la imunitate,

Când judecata de Apoi 

Ii va tără prin noroi..

-Urcati la Domnul, vă așteaptă,

Să motivați morbida faptă.

Îi îndrumă blândul sihastru,

Înălțându-se pe-un astru.

Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.

Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.