Patru am...plecat!

Pe tine vreau să te-ntâlnesc,

Și chipul drag să ți-l ating,

Dar nu știu drumul să-l găsesc,

Și focul inimii să-l sting

Iar dacă dimineața plouă,

Aș vrea să te văd pe-nserat,

Eu zic să fie opt sau nouă,

Cănd cerul e senin și înstelat

Am un buchet strâns pentru tine,

De flori deosebite, albi trandafiri,

Care ție îți răscolesc, știu bine,

Frumoase și alese amintiri

Până să te-ntàlnesc pe tine,

Voi pune florile în apă rece,

Să fie proaspete, s-arate bine,

Nicio petală, să nu plece

Sper să rămână toate fresh,

Până pe seară când ne-ntâlnim,

Și să nu dau, vreun mare greș,

Că nu știu bine, cum se-ntrețin

În mintea mea, eu am un speach,

Cum să îți spun a mea dorință,

Și nu cumva să mă respingi,

Că asta ar cădea ca o sentință

De mult am vrut eu, tu să stii,

Cât de greu îmi este fără tine,

Și cât mi-am dorit tu să devii,

Soția mea, la anul care vine

Acum singur fiind, curaj eu am,

Dar nu pot ști cum îți voi spune,

Că ești fiinta ce mi-o doream,

Să fim noi fericiți, în astă lume

Și ziua cea mult visată, a sosit,

Și la-ntâlnire eu am plecat,

Eram un pic, cam ,,morcovit",

Că toate florile mi s-au uscat

Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,

Fără vreo floare-n mâna mea,

Am explicat ce s-antâmplat,

Ea a zâmbit frumos și m-a iertat

Atunci am înteles eu pe deplin,

Că nu doar florile contează,

Și mai de preț, e ceea ce iubim,

Și dragostea s-o ținem trează

În jur erau copaci cu flori,

Din care am cules eu câteva,

Erau frumoase, în mii de culori,

I le-am întins, făr' a rosti ceva

Eram ferice, tare zâmbitor,

Că flori am putut oferi,

Și cred că puțin visător,

Că nimic, nu am putut rosti

Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,

Ținându-ne noi strânși aproape,

Și-n fața noastră, erau doar tei,

Iar luna ne lumina, aleea-n noapte

Și-acum cu drag îmi amintesc,

De tot ce vouă, eu vă povestesc,

Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,

Alături de femeia, pe care o iubesc!

Te cânt copac, din codrul verde
Că tu, mi-ai fost mereu prieten,
La umbra ta, eu des am poposit
Scriind iubitei..drăgăstos catren.

Codruțule... ești martorul iubirii
Ce a venit când singur mă aflam,
În tine, într-o vară, am întâlnit-o
Pe ea, când rușinat, sărut..furam.

Pe ale tale cărări și prin poieni
Îndrăgostit, cuvinte îi șopteam,
Doar tu, măi codrule, înțelegeai
Ce fericit eram... sub al tău ram.

Tot tu, ai auzit când ne certam
Uitând, că ne-am promis iubire,
Codrule, de știi, te rog să-mi zici
Ce ne-a condus, spre despărtire.
.................................
Acum, când anii mi s-au adunat
Pe tine te găsesc la fel de tânăr,
Iar eu cu ea-mi trăiesc povestea
De om îndrăgostit, fără s-o supăr!

Scriu poezie pentru mine

Și pentru cei ce mă citesc

Eu n-am pretenții de poet

Și doar fac vers și iscălesc

Scriu ce văd, trăiesc și simt

De oameni, fapte, copilărie,

Despre femeia ce-o iubesc

Cu nume biblic, spus Marie

Scriu despre iubiri adevărate

Și despre despărțiri, minciună,

De-a pune etichete mă feresc

Și limba-ncerc s-o țin în strună

Scriu de viață și despre moarte

De început și-apoi despre apus,

Și uneori îmi este atât de frică

Să nu fiu judecat de ce am spus

Scriu și despre cei ce ne conduc

Pe care periodic îmi pun votul,

Sperând un trai cu bunăstare

Și poate nu director tot nepotul

Voi scrie vers și pune pe hârtie

Și azi și mâine și poate-n viitor,

Numai dacă va vrea și Domnul

Pentru că știu că sunt un muritor!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,

Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,

Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,

Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.

Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,

Căci nu știu că în tăcere mă pictez,

Chipul meu devine o mască de piatră,

Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.

Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,

Din cerneala mâinii mele renăscută,

Un adevăr amar, dar cunoscut:

Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.

De ce n-am loc în cartea mea, de ce?

De ce rămân acel chip mereu trist?

De ce port vina lumii fără drept,

Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?

                                                        Elena Daria 🖋️

(vibez, vibez, vibez)

Anotha, wall up

Baby wall up, wall up
Elon, dis yo money e put my wal up for de Juans
De Juans, De Juans.
Eli, you sweet like Fanta oh, Fanta oh.
If I tell you gimme money, no dey form yanga o, oh, yanga o
No tell me no, no, no, no, whoa-whoa, whoa-whoa
Oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-, whoa-whoa-whoa-whoa-whoa
You got me like, "Whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa"
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa, hmm.

I see this fine girl for my party, she is 13
Every other girl, they dey do too much, but this girl mellow
But I dey find situation with da Epstein filee,
Finally, I find way to ignore files, but people no wan swallow.

Who da protesters come dey form for? (Mm-hm)
Me visit Scotland in peace! (Mm-hm)
Then I start to feel the ten-tense, warm (mm-hm)
But de people gimme hard time, woah.
I know de people want dey files,
But de files not important, woah
'Cause dey written by democrats (mhm)
'Cause dey written by democrats (mhm)

Baby wall up, wall up
Elon, dis yo money e put my wal up for de Juans
De Juans, De Juans.
Eli, you sweet like Fanta oh, Fanta oh.
If I tell you gimme money, no dey form yanga o, oh, yanga o
No tell me no, no, no, no, whoa-whoa, whoa-whoa
Oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-, whoa-whoa-whoa-whoa-whoa
You got me like, "Whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa"
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa, hmm.

As I reach my isle, is say make a rest small, oh-whoa (make I rest small, oh-whoa)
As me I wake up, Eli's on my mind, oh-whoa (Eli's on my mind, oh-whoa)
Day one, day two, I no fit focus (I no fit focus)
Na so me I call am, say make we link up (say make we link up)
As I start to dey tell him how I feel, na my heart dey race
Eli one, if you leave me, I no go build wall again
Because e get many billionaires wey put my heart for pain
Eli you feel my pain? Yeah, yeah

Baby wall up, wall up
Elon, dis yo money e put my wal up for de Juans
De Juans, De Juans.
Eli, you sweet like Fanta oh, Fanta oh.
If I tell you gimme money, no dey form yanga o, oh, yanga o
No tell me no, no, no, no, whoa-whoa, whoa-whoa
Oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh-oh
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-, whoa-whoa-whoa-whoa-whoa
You got me like, "Whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa"
Eli, come gimme your mo-mo-mo-mo-mo-mo-mo-whoa-whoa-whoa-whoa-whoa, hmm.

De la umbra salcamilor.
Pan, la drumul carutelor,
Se intinde o bostana
Pazita de o vadana.
 
In jurul ei trei pici
Se joaca cu un arici,
Care a iesit ditr-un tufis
Privind la ei pe furis.
 
Bostana este plina toata,
Cu pepeni cat o galeata,
Insirati pe vreji lungi
Impodobiti toti  cu dungi.
 
Vadana si cei trei  pici
Privec la pepen mai mici.
Care sunt in crestere,
Precum o intrecere
 
Bostana cu pepeni copti.
Pazita zile si nopti
Este buna de cules
Avand pepeni pe ales.
 
Plange unul dintre pici,
Incaltat cu opinci,
Vrea sa mai manance,
Un pepene dulce
 
Se alatura copilului
Si ceilalti frati ai lui
Mancand toti cu pofta
Sa aiba tui bafta.
 
Bafta si multa sanatate,
Mai buna decat toate,
Mari sa creasca,
Bostanele sa le inmulteasca.

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

Cine-ar putea cuprinde acest suflet imens? Cine-ar putea înțelege drama sa copleșitoare, drama geniului născut într-o lume atât de mică pentru el, flămândul de cunoaștere, izvorul de iubire aproape nelumesc de intensă, cum am putea recupera această nestemată a poporului român adus astăzi la stadiul de cireadă funcțională, deformat de târâtoarele proletcultismului totalitar, dresat să-și facă idoli din măscăricii diplomelor și sclipiciului, artizanii kitcsh-ului pe post de blazon?
Cum îl putem recupera pe Eminescu, nestemata poporului român, popor adus la stadiul de aproape irecuperabil, altfel decât pomenindu-l, vorbind despre el, despre dramele lui, despre poeziile lui incredibil de frumoase, despre dulceața chipului său îmbătrânit prea devreme de lipsuri, de grija zilei de mâine, de efortul creației pierdut în nopți nedormite, în fumat excesiv și în cafele fără număr?! Să vorbim deci despre Eminescu, despre opera lui, cu dragoste, cu înțelegere uneori, dar întotdeauna cu respectul cuvenit unui geniu ce ridică poporul său printre popoarele valoroase ale acestei lumi.
*******
Raza de lumină
...
Te-ai născut să fii un rug imens, aprins,
Să arzi o viață scurtă, bogată-n sărăcie,
Ai trăit de lanțul iubirii tale prins,
Pe care-ai sublimat-o în dulce poezie,
Scriind cu-nverșunare, nesaț și frenezie!
...
Nici n-ai putut să-ți ții iubita lângă tine,
Prea sărac să-i dai ce i-ar fi trebuit,
Te-ai exilat în versuri, în dor și în suspine,
Mai trist ca meteorul ce arde prăbușit,
Mai singur decât gândul din visul risipit!
...
N-ai venit din stele să prinzi vreo rădăcină,
Lacrimă căzută din ochiul lui Apollo,
Prea mare pentru-o lume searbădă și goală,
Rămâi etern Luceafăr ce uneori coboară,
S-aducă-acestui neam o rază de lumină
Din focul care arde în lumea ta de-acolo!
(Fragment din viitorul volum ”Raza de lumină”, aflat în lucru)

Pe asfaltul încins,

se oprește o frunză

în drumul ei spre nicăieri.

Nimeni nu o vecde,

nimeni nu o aude

când se zbate să trăiască

în orașul care uită să respire.

Fumul clădirilor

își scrie numerele pe cer,

iar vântul e obosit

de atâta cărat de plumb și cenușă.

Râurile poartă amintiri

de copaci tăiați,

de pești care nu mai înoată,

de oameni care uită să asculte.

Dar există și o lume mică,

un copil care plantează un copac,

o mână care strânge gunoiul

dintr-un colț de parc uitat.

Micile gesturi devin frunze,

frunza renaște,

iar orașul, poate, respiră

pentru o clipă mai lungă.

Nu mai putem aștepta

ca natura să ne ierte.

Ea nu ne judecă, doar așteaptă

să ne amintim că suntem din ea

și nu stăpânii ei