Doar patru...fac anul!

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

Oare de ce omenirea a dorit,

Ca Tu să fii pe cruce răstignit,

Când pe pământ ai fost trimis,

Să mântuiești și nu să fii ucis

Fecioara preacurata te-a născut,

In locul sfânt, doar de magi știut,

 Capii vremii au vrut să te omoare,

Dar ai scăpat, fugind peste hotare

Mulți copilași născuți au fost uciși,

Crezând că printre ei te vei găsi,

Și nu știau că spre Egipt, Tu ai plecat,

Din Betleem, de magi fiind salvat

Călătoria a fost una destul de grea,

Și Tu ai îndurat, spre a înfăpui lucrarea,

Așa cum Tatăl Cel Ceresc a hotărât,

Și multe ai mai îndurat, de lume ocărât

Pe drumul dus, întors și mai apoi,

Minuni s-au întâmplat cu cei în nevoi,

Pe mulți în suferință i-a vindecat,

Iar drept răsplată, ei l-au condamnat

Mulți au dorit să-l ducă la pieire,

Zicând că face mult rău la omenire,

Dar adevărul era că pierd din putere,

Și sunt împiedicați, oameni să-nșele

Trădarea s-a făcut printr-un sărut,

De Iuda dat, pentru arginți vândut,

Și de la Ana la Caiafa a fost purtat,

Și în mod josnic judecat, crucificat

Sentința dată a fost la răstignire,

Pe cruce-ntins, legat și pironire,

Când apă însetat, epuizat El a cerut,

Oțet și fiere i s-a dat pentru băut

Durerea l-a răpus și duhul și l-a dat,

Fiind în peștera cea rece îngropat,

Intrarea cu o piatră grea a fost blocată,

Și paza de soldați romani asigurată

Minunea s-a produs, IIsus a Inviat,

La Cer cu slavă mare s-a înălțat,

Și șade Sus la dreapta Tatălui,

Veghind ca noi să nu cadem pradă..

păcatului!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Îmi împletesc pașii cu visul

S-ajung aproape de inima ta,

Iar pe buchetul de trandafiri

Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".

Aștept să te-ntâlnesc pe seară

Pe potecuța plină de amintiri,

Unde am încercat o sărutare

Simțind cum dragostea e în priviri. 

Scriu vers și-l pun în rand de poezie

Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,

Să înțelegi că tu-mi ești fericirea

Și-s mulțumit că sunt al tău iubit. 

Ce greu mai trece timpul săptămânii

Până ce vine sâmbăta cea așteptată,

În brațe să te strâng și vreau să știi

Că inima-mi, iubito, de tine e furată. 

Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări

Pe care le doresc duse spre infinit,

Și spun că la-ntâlnirea ce urmează

Mână să-i cer, așa cum am promis

Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit. 

...................................

Povestea a început tare demult

Iar noi promisiunea ne-am ținut,

Și azi când anii mulți îi numărăm

Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!

E dimineața cu soare-nșelător

Și vremea destul de răcoroasă,

Nu știu deloc cu ce să mă-mbrac

Că s-a anunțat a fi o zi ploioasă

Deschid fereastra cât mai larg

Să văd lumea pe ea ce poartă,

Privesc la cerul presărat cu nori

Și-mi pun veston și iau o gheată

Mă uit la orologiul din perete

Care indică ora șapte jumatate,

Spun Tatăl Nostru și mă-nchin

Cerând iertare și ceva sănătate

În grabă mare servesc micul dejun

Și strig către soție să se trezească,

Beau rapid o ceașcă mică de cafea

Și nu uit să-i spun să se grăbească

Cobor pe scări și îmi salut vecinii

Pornesc mașina și-ncep s-aștept,

Până apare Ea, mereu cu-ntârziere

Și cu viteză spre servici mă-ndrept

De luni și până vineri și ani buni

Eu dimineața spun să se grăbească,

Dar ce să faci când dulce-i somnul

Iar de o cert, începe să zâmbească!

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,

Lăsată de un Phoenix într-o seară.

„Ia, domnule, ce curioase jocuri:

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri!”,

Mai comenta și lumea pe alocuri,

Privind scânteia de-undeva din scară.

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,

Lăsată de un Phoenix într-o seară.

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

                  ☆

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

                  ☆

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

                  ☆

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

(sau despre cum să nu îi judecăm pe semenii noștri)

Din păcate, întâlnim tot mai des persoane care nu știu altceva decât să-i judece pe alții.

Acest lucru se întâmplă pentru că aplică filtre prin care ne văd.

Da, filtre au existat întotdeauna, ca și la telefon când vrem să facem o poză ne lasă să selectăm lumină mai rece, mai caldă,

Dar telefonul sufletului lor este prea stricat să mai focuseze ceva,

Acționează precum lentila spartă a unei perechi de ochelari,

Printr-o astfel de lentilă se vor vedea doar fațetele pe care ne-am dori să-l focalizăm, însă niciuna nu va fi reală, întreagă sau normală,

Va fi o vedere repetitivă a unei părți redate dintr-un întreg,

Pe când, cu lentila cealaltă ce vedem?

Vedem obiectul exact așa cum este el, cu părțile lui bune și cu cele mai puțin bune.

Lentila spartă trebuie fie înlocuită, fie reparată.

Cum reparăm o lentilă spartă, moral vorbind?

Aplicând lipiciul înțelegerii reciproce.

Dacă vedem doar ce vrem, ne agățăm doar de anumite aspecte,

Lentila este pur și simplu defectă

Sau oare cum este posibil ca fix cu aceeași lentilă să privim restul obiectelor,

Să le vedem cum trebuie, doar unul dintre ele să afișeze acele reflecții repetitive, aiurea redate?

Prin ce ciob de lentilă am ales să-l privim?

Că dacă mutăm privirea, o idee mai la stânga sau mai la dreapta, îl vom vedea normal,

Efortul nu este chiar atât de mare,

Trebuie doar să vrem să privim cu lentila intactă,

Când vom alege să privim oamenii din perspectivă morală, în toată complexitatea lor, ținând cont de toate circumstanțele lor,

Atunci va fi bine, nu vor exista certuri, neînțelegeri, conflicte care nu își au rostul.

Ne plac situațiile tensionate, vrem să ne simțim bine supărându-i pe alții în mod constant?

Da ...vor mai dura alte sute de ani ca acea lentilă să focalizeze cum trebuie...

Se rasfoieste carte in

caututare de solutii,

Apare cununa in curte bisericeasca!

Pe viitor suntem martori la

a dragostei marturii,

Domnisoara se retrage din

povestea cea craiasca.

Tanar flacau vine pentru 

a recolta puterea,

Hotarat e sa calce peste

mister de luna plina,

Se intreaba care e a vulpei soarta?

Royal intuneca stele,

in reflexie se alina.

Official e mandru si cu

daruri magice in gand,

Lasa deoparte mesaje de 

familie,personale.

Scapa dâns de lanturi,hotarat

iese din rand!

Binecuvantat sa fie a nost' pamant!

Moartea e in al intunericului paradis,

Nu e dispusa sa joace in pereche.

Domn cu inima neagra

si floarea-i de vis,

O adauga la casa pe

cea care e veche.