Alegeri 2024
Despre alegerile de acum
mulți vor scrie oarecum.
Eu am să scriu imediat,
să nu regret că am uitat.
Da, ele ne sunt necesare
pentru România Mare,
unde sunt mulți democrați,
liberali și tehnocrați.
Între ei sunt auriști,
unii sunt chiar useriști,
udemeriști, peuneriști
și mulți alții cam la fel....
Toți se socotesc model
de cinste și de dreptate.
Au uitat de demnitate.
Dar așa cum sunt votanții,
așa sunt și candidații;
unii se cred mai frumoși,
alții se cred viguroși.
Se prind în horă, tresaltă,
alții pe arcuri se saltă,
s-arate la fiecare
că sunt zdraveni pe picioare.
În țară e harababură,
parc-am merge pe-arătură.
România se divide
în zeci de grupuri și partide,
ba și-n grupulețe și clanuri.
Cine-or fi cei ce fac planuri
de dezbinare și ură
și în viață, și-n cultură?
Ieri votam pe-ai noștri Ion și Ioana,
Acum votăm ”străinii” Piedon și Piedoana!
Mulți candidați ajung la limită
unii renunță, alții ezită.
Pe toți îi privesc cu drag...
mai ales atunci când se retrag.
Se zice că cei mai buni
ar fi candidații comuni.
Vom trăi și vom vedea
de-o fi sau n-o fi așa.
Pentru toți domnii primari
și stimați parlamentari,
și pentru cei ce votează:
Hora Unirii nu se minează!
Alegători, aveți răbdare,
nu votați la întâmplare!
Vă îndemn să citiți tot
din buletinul de vot!
Zic pentru cei ce-au mai votat
și apoi au regretat.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Vasile Dănciulescu
Data postării: 21 mai 2024
Vizualizări: 687
Poezii din aceiaşi categorie
Să ne-amintim!
Mă plimb prin țara unde m-am născut
Prin locuri atât de minunate,
Și recunosc că sunt un patriot convins
Care-a trăit și zile întunecate
În astă țară a fost comunism
O perioadă bună pentru unii,
Ce ne-au supus la multe cazne
De am ajuns de râsul lumii
Întăi de toate și peste tot era partidul
În frunte cu coducătorul mult iubit,
Iar prin județe secretarii de partid
Dictau ce le cereau șeful din răsărit
Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi
Așa numita clasă muncitoare,
Care a construit și cultivat pământul
Ca să avem cu toții puțină bunăstare
Dar tot ce produceam se exporta
Și-n țară rămânea mult prea puțin,
Mâncarea se dădea doar pe cartelă
Iar să găsești câte ceva era un chin
Ce se-ntâmpla atunci în lume
Nu se spunea pe radio și televizor,
Nimic prin ziarele locale și naționale
Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor
Dar cel mai grav era că ne-au furat
Acel sfânt sentiment de libertate,
Și pentru care în "89 ne-am revoltat
Plătind cu sânge pentru demnitate
Azi din păcate cu greu ne amintim
De cei ce au murit pentru dreptate,
Foarte puțin am învățat din jertfa lor
Și-n țară este multă...nedreptate!
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Mă ajută Dumnezeu
Ce-mi dă mie Dumnezeu,
Vă transmit toate mereu.
El vede lucrarea mea..
Și colaborăm in ea.
Vin cuvintele spre mine,
Precum un râu, sfânt ce vine...
Cu putere către mine,
Să se bucure de tine.
Doamne pentru toți vreau bine,
Să se întoarcă toți la tine,
Și să ne ferești de rele,
Tu ne poți scăpa de ele.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru ajutorul său.
E ceia ce este
Un joc e joc,
Focul e foc,
Dar ziua e ziua,
Și așa o să fie.
Autor: Nicoleta Postovan
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Liceu de George Bacovia în suedeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Gymnasiet
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Pedantlärare
Och tuffa tentor...
Och idag får du mig att rysa
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom! –
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer –
Idag är jag inte längre jag
Och jag gör ont...
Jag vill inte ha något längre -
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer... –
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Du gav mig till världen
I de tunga vågorna,
Så blasé...
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom!
Să ne-amintim!
Mă plimb prin țara unde m-am născut
Prin locuri atât de minunate,
Și recunosc că sunt un patriot convins
Care-a trăit și zile întunecate
În astă țară a fost comunism
O perioadă bună pentru unii,
Ce ne-au supus la multe cazne
De am ajuns de râsul lumii
Întăi de toate și peste tot era partidul
În frunte cu coducătorul mult iubit,
Iar prin județe secretarii de partid
Dictau ce le cereau șeful din răsărit
Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi
Așa numita clasă muncitoare,
Care a construit și cultivat pământul
Ca să avem cu toții puțină bunăstare
Dar tot ce produceam se exporta
Și-n țară rămânea mult prea puțin,
Mâncarea se dădea doar pe cartelă
Iar să găsești câte ceva era un chin
Ce se-ntâmpla atunci în lume
Nu se spunea pe radio și televizor,
Nimic prin ziarele locale și naționale
Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor
Dar cel mai grav era că ne-au furat
Acel sfânt sentiment de libertate,
Și pentru care în "89 ne-am revoltat
Plătind cu sânge pentru demnitate
Azi din păcate cu greu ne amintim
De cei ce au murit pentru dreptate,
Foarte puțin am învățat din jertfa lor
Și-n țară este multă...nedreptate!
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Mă ajută Dumnezeu
Ce-mi dă mie Dumnezeu,
Vă transmit toate mereu.
El vede lucrarea mea..
Și colaborăm in ea.
Vin cuvintele spre mine,
Precum un râu, sfânt ce vine...
Cu putere către mine,
Să se bucure de tine.
Doamne pentru toți vreau bine,
Să se întoarcă toți la tine,
Și să ne ferești de rele,
Tu ne poți scăpa de ele.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru ajutorul său.
E ceia ce este
Un joc e joc,
Focul e foc,
Dar ziua e ziua,
Și așa o să fie.
Autor: Nicoleta Postovan
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Liceu de George Bacovia în suedeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Gymnasiet
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Pedantlärare
Och tuffa tentor...
Och idag får du mig att rysa
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom! –
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer –
Idag är jag inte längre jag
Och jag gör ont...
Jag vill inte ha något längre -
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer... –
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Du gav mig till världen
I de tunga vågorna,
Så blasé...
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom!
Alte poezii ale autorului
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.