Eminescu - Omul din Eternitate

Câte rime, câte stele,

Câte doruri printre ele,

Stau să iasă la lumina

Stau ca mugurii-n grădina.

Sunt ascunse în țărână

Și tot cânta în surdină,

Cum să iasă, cum să facă

Și să-și lepede-a lor teacă.

Azi, speranța cea mai mare,

Mâine, foc de-amăgitoare,

Dar curaj uită să-și facă

Și sfârșesc toate în teacă.

Nu-i morală, nu-i nici sfat

Este trist, este păcat:

Câte-ascunse se petrec

Tot ascunse se și trec.

Si așa cu-a noastre visuri,

Nasc și mor printre abisuri

Și în urma lor apar

Alte visuri ce dispar.

Vremuri tulburi,

Mii și mii,

Fost-au ieri

Până să vii.

Dar odată ce-ai venit,

Toate mi s-au desluṣit;

Am aflat a mea cătare;

Mi-ai fost far intre hotare.

Nu-nteleg și nu-ntelegi,

C-au fost mii de ani întregi,

Când n-aveam nicio speranță,

Toate fară importanta?!

Însă tu ai fost lumină,

Licărirea cea divină;

Sufletului înghețat,

Dor de viață tu i-ai dat.

Ah ce tremur,

Ce cutremur;

Spaime crude,

Năruite...

De-ar ști omul când să vină,

De-ar ști omul când să plece,

De-ar sti noaptea că-i lumină,

De-ar sti când e focul rece;

De-ar zbura stând în picioare,

De-ar privi împărătește,

De-ar tăcea în gura mare,

De-ar iubi tot ce-l urăște;

De-ar zâmbi la tot necazul,

De-ar fi plânsul lui un râset,

De-ar întoarce-n-veci obrazul,

De-ar trăi doar pentru suflet;

De-ar lăsa ce-i rău în urmă,

De-ar gândi cu bunătate:

Ar rămâne vie umbră,

Și-ar fi veșnic peste toate.

Spus în glumă, Adevărul,
Îți stârnește larg umorul,
Dar stârnește, dacă-i fin,
Și trezirea ta din chin;

Chinul vieții în minciună,
Din Pământ până la Lună;
Suflet veșnic amăgit,
Doar de lecții în mințit;

Teatru azi și teatru mâine,
Multe piese ascunse-n tine,
Până când cortina-i arsă,
Și simți viața ca o farsă;

Și rămâi de unul singur,
Fără mască, gol desigur;
Te întrebi dacă-i vreun rost,
Cum să scapi, chiar contra cost?!

Dar răspunsul ți-l găsești,
Doar în suflet să-ți privești,
Și acolo vezi cum Cerul,
Plâns, își strigă Adevărul.

Anii sunt ca niște arce,
Peste timp, ce poartă-n spate,
Vise-ascunse-n minți dibace,
Luminate!

Se aștern pe cursul vieții,
Strat cu strat, zile și nopți,
Și-i primesc în dar, etern, poeții,
Toți!

Ei conduc, prin oameni, viața,
Mai departe, tot mereu,
Dar le schimbă iarăși fața,
Dumnezeu!

CEI DE AZI, uită adesea,
Plini de ei, dar fără rost
CĂ DE IERI le este zestrea,
Adăpost! 

De vrei să-ti faci prieteni,

A lor mâna-nainte,

La menghină s-o strângi,

Ca sa-și aducă aminte,

Atunci cand vor minți,

Trăda ori vinde.

Azi e mare sărbătoae ;

Doresc tuturor ce poartă numele

Constantin și Elena,sănătate,bucurii

și îndeplinirea tuturor dorinților!

Am învățat că vinul e mai mult decât soiul,

E starea de spirit ce-n cupă s-a strâns,

Și dacă din suflet am scos tot noroiul,

E fiindcă prin versuri, tot dorul l-am plâns.

Se schimbă de-acum și gustul și sensul,

Iar taina în care m-ai inițiat,

Devine azi largă cât tot universul

Și-un drum către mine, curat și înalt.

Pe malul Senei, în lumini de mătase,

Sorb mistic licoarea ce-mi poartă un nume,

Căci vinul tău, fără a dorului muză,

Ar fi doar o simplă licoare în lume.

Aleg de azi tăcerea, ca pe-un vin de soi,

Ce nu se mai împarte, se bea în sfințenie,

Căci n-a rămas nimic de spus între noi,

Decât această pace... ca o mângâiere..

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

    Fiecare zi, când nu îmi eşti aproape, 
    E-o zi pierdută. Şi-o număr dintr-o mie 
    De alte zile ce mi se trec sub pleoape 
    Ca ropotul de cai ce zburdă peste glie. 
    
    În ziua ce se scurge prin nemiloasa soartă, 
    Mă tem să număr ore. Iar timpul infinit, 
    Sub pravila iubirii imense ce mi-o poartă 
    Sfârşeşte orb şi gârbav, în grabă hodinit. 
    
    Mi-e tot mai greu să număr clipele în şoapte, 
    E-o muncă în zadar. Clepsidra luminoasă 
    Topeşte ziua-n zi şi întunericul în noapte 
    Durând peste cuvinte balada cea duioasă. 
    
    Te vreau să-mi fii aproape în fiecare clipă, 
    În orişice moment. Mi-e viaţa fără soare 
    Fără privirea ta zvâcnită-n colţul de aripă 
    Al pleoapei mele-nchise-n căuşul palmei tale.

Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat  ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut  pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui  să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,,  una câte una de la prima   ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…

Te caut EMINESCU, te caut  mereu,  printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.

,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.

,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară

                                         Deasupra valurilor

                                         Trece peste nemărginirea timpului,,.

,, O RĂMÂI..,, ,   rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu :   ,, Cu mâine zilele-ți adaogi

                             Cu ieri viața ta o scazi

                             Și ai cu toate astea-n față

                            De-a pururi ziua ta de azi  ,,

    Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.

 - Frumoasă Anemonă,

   De unde-i răsărit?

 - Am răsărit din sângele 

   Cuiva, ce-a fost iubit.

   Din lacrimile-amare

   A marii Afrodite,

   Ce dăruia iubire,

   Dar nu a fost iubită.