Să nu uităm

Acasă îmi este gândul

La nevasta, la copii.

Și în suflet bate vântul

Plin de dor și bucurii.

Banii nu te fac bogat.

Poți să-i ai pe toți din lume,

Dacă nu ești așteptat

De o familie minune.

Copiii sunt culoarea vieții,

A ochilor lumină,

Ajutor a bătrâneții

Și cine apă să-ți întindă.

Familia și cuibușorul

Te iubesc așa cum ești.

Nu contează viitorul,

Important să prețuiești.

Cu ei alini amarul

Și schirbele despar.

Cu ei ridici tot dealul,

Nu ai frică de coșmar.

El:

Am un gol în suflet,Eu

Și pe buze doar amar 

Unde ești?te cat mereu 

Și nu cred că e în zadar

Nouri negri ca tăciunea 

Sau încins deasupra mea

Tu iubito spune-mi una 

Tu iubești pe alt cineva?

Tiam cătat eu printre stele 

Și de flori am întrebat 

Cu un glas plin de durere 

Unde ești? De ce-i plecat?

Mai lăsat rănit să sufăr

Fără leac de vindecare 

Și plutesc eu ca un nufăr 

Singurel în depărtare

Plîng izvoarele bătrîne 

Bate vântul cel de munte 

Fugărind ziua de mâine 

Eu te rog, te rog răspunde

Ea:

Scumpul meu,tu îmi lipsești

Dar cu boala nu-i de pus

Știu că speri să mă găsești 

Mă găsești tu la apus

Te privesc eu dintre nori

Și îți văd chinul sufletesc 

Știu că n-ai puteri să zbori 

Dar să știi că te iubesc

Am o frică uriașă 

Să nu crezi că tiam trădat 

De aș avea a doua șansă 

Tu vei fi al meu bărbat

Iartă mă ca n-am trimis

Eu ultima scrisoare

Iartă mă ca nu tam zis 

De ce sufletul mă doare

Am simțit că iaca moartea

Printre lacrimi mă rugam 

Doamne,păzești mi jumătatea

Asta îi dorința care o  am

Plâng de dor și dorul plânge

Că de mult nu te-am văzut,

Și în brațe te voi strânge

Ca să-mi dai tu un sărut.

Plini de dragoste nebună

Ce-i născută de noi doi

Și legată de o cunună

Și sfințită printre nori.

Tu ești floarea din grădină

Ce cu foc eu privesc,

Care sufletul îmi alină

Și mă face să trăiesc.

Ești comoară pentru mine

Ce în dar eu ți-am primit

De la Domnul asta vine

Să nu umblu necăjit.

Sunt departe, scumpă, dragă,

Și răbdarea e pe sfârșit

Și îți scriu pe-o foaie albă:

Te iubesc la infinit.

Și mă rog seară de seară

Să te văd măcar în vis

Cum fugim printr-o livadă

Și te țin de mână strâns.

Cum mă alinți cu-acea iubire

Și săruturi eu cerșesc

În Dulcești, pe mine,

Cu un sărut împărătesc.

Ne jucăm pe-o câmpie

Ca copiii fericiți,

Cum ne sărutăm sub o făclie

De iubire amețiți.

Număr zilele pe rînd

Și le însemn în calendar.

Numai una am în gînd:

Să mă întorc acasă iar.

Plus o noapte nedormită,

Așteptând nerăbdător,

Plus o soartă chinuită,

Fiind străin în alt popor.

Stau în mînă cu biletul

Și cu ochii cat peronul.

Am în mînă și coletul...

Iaca vine avionul!

Stevardesa îi chitită

Și cu zimbetul pe buze.

Pentru asta e plătită,

Și nimic să nu-ți refuze.

Blestemat să fie timpul!

Parcă merge înapoi...

Și te rogi să-l bată vîntul,

Să alerge mai vioi.

Îmi văd plaiul de departe,

Îmi văd plaiul eu de sus.

Cei ai mei îi pus deoparte,

Împărțit e de Isus.

Iaca și mă văd acasă

Pe cîmpile natale.

Și în piept ceva mă apăsa:

"Sărut mâna dumitale".

Te invită toți la masă,

Să te întrebe cum la tine.

Să le spui tu tot pe față,

Nu-i nimica de rușine.

Simt cum aerul din sat

Sufletul mi-l potolește.

Nopți la rînd eu am visat

Pe mămica cum îmi gătește.

Am fugit dintre străini

Să-mi văd casa ceea de lut.

N-am uitat eu de vecini,

Împreună am crescut.

Se aude hora în sat,

Saltă inima din piept.

Un sat întreg s-a adunat

Să asculte un concert.

Un concert de voie bună,

Cu tradiție de pe timpuri.

Saltă stelele împreună,

Încîlci te printre gînduri.

Acasă timpul nu contează,

Tot ce faci îi tot atâta.

Pasarea la bob visează,

Pân' nu dă peste dulău.

Sănătate îi acasă,

Nu plecați voi nicăieri!

Și Moldova o să crească

Cînd scăpăm noi de boieri.

Tristă-i lumea de acasă:

Copilași și bunicuți.

Restul învață să trăiască

Într-o țară de avuți.

Bucuros că sunt acasă,

Și adorm în patul meu.

Cu ai mei am stat la masă,

Mulțumesc lui Dumnezeu!

Limba noastră cea română,

Limba întregului popor

Ce își are rădăcină

Dintr-un plai nemuritor.

Un izvor fără oprire

A unui neam nemărginit

Ce nu îşi are înlocuire

Pe acest pämânt sfințit!

Dulce limbă românească:

Limba mamei, grai matern

E o limbă dumnezeiască-

Pentru un patriot etern.

Să transmitem viitoarei generații,

Și să nu uităm întâmplător

Căsuţa cu acoperiş din paie

Şi mirosul pâinii din cuptor!

Floare eternă e limba maternă

Icoană a poporului sfânt

Ce durerea mereu ţi-o alină

Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.

Să porți cu demnitate

Ce strămoșii au clădit,

Și cu propria-ti capacitate

Tu să ai un merit vădit.

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.

În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.

Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.

Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.

În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.

Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta  în loc nici frunza-n bătătură.

Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.

Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

Cum afli c-ai ajuns acasă?

Cum afli unde-i locul tău?

De-i zi 'nsorită sau ploioasă,

De-ți este bine sau ți-e rău,

Acolo-ți va fi apărarea.

Acolo vei fi fericit.

De acolo-ți va porni cărarea 

Și-acolo îți va lua sfârșit.