Bunica

Loc sacru lasat de strabuni, sufletesc
Unde Dumnezeiesc inimele se adună
Iar de cum calci pe pragul parintesc
Simti cum pe suflet iti apasa inima nebuna

Si mi se naște o dorinta de cum intru in casă
Ce na s da sa l mai bucur pe al meu tata
Sa ii mai strig incă o dată:
“De maine voi fii mire tată”

Da ce na s da sa iti mai vad ale tale mamă
Lacrimi pline de bucurie
Ca i crescut fecior mare de cinste
“Vino sa iti vezi a ta noră!”

Sa mai impart langă soba caldă
Cu ai mei frati aceasi pită
Uitandu ne pe geam cu o privire inocentă
Cum soare refuza sa mai apună

Da cum sa mai apună?
Când drag ii era iubirea sa ne-o privească
Si ne lumina fetele noastre senine
Dor imi este de aceste momente…

Linistea la dor e de negăsit
De cand a-ti plecat, nu mai sunt copil
Acum sunt singur, dar nu parasit
Si ma intreb poate daca am sa va mai văd..
probabil….

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.

Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.

Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Departe de cei dragi

Cad frunzele din grădina mea,

Dar sunt prea departe să le văd cum cad.

Pământul s-a acoperit cu frunze, 

Şi s-a format un covor auriu.

Din nou trece anul,

Dar sunt prea departe,

De bunici,copii,mamă şi tată.

Îmi este dor de ei ,dar sunt eu prea departe

Timpul nu îmi permite să-i văd macăr un pic .

Aş da totul să-mi privesc copii,

Să o văd pe scumpa mea mămică,

Pe voiosul meu tătic.

Macăr că sunt prea departe

Şi frunzele prea devreme se scutură

În inimă  îmi rămân cei dragi, 

Pe care-i port cu grijă 

În sufletul senin de dor.

(Autoarea poeziei date sunt eu :,Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

Cum e să fii mereu plecat-

Iar ai tăi copii să te aștepte plângând acasă?

Să fii mereu un tata îndurerat

Ca să ai ce pune mai târziu pe masă.

Ei te așteaptă sfioși la poartă,

Sperând că le-ai adus o jucărie nouă.

O păpușă, o carte, poate o nouă soarta.

Din ochii lor lacrimi au început să plouă...

Cum e să fii mereu plecat-

Iar a ta soție să devină altă femeie?

Tu să fii mereu un soț stricat

Că ea să rămână pentru casa cheie.

Ea te așteaptă în orice anotimp,

Sperând că ai rămas aceeași ființă.

Un soț și un tata neschimbat de timp,

Pentru ea mereu aceeași dorință...

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

                   ☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Primul meu sentiment,

Așteptat cu rafinament,

A reușit și a-ntâlnit

Un vis împlinit,

În care apărui,

Cu ochi albastrui,

De care cinstit

M-am îndrăgostit.

Aproape sau departe

Nimic nu ne desparte,

Devreme sau târziu,

Oricum o să-ți descriu

Cum a prosperat

Dorul disperat

Iar în noaptea ce frumoasă,

Deloc silențioasă,

Voi aștepta cu nerăbdare,

Clipa de valoare,

Din senin să mă ivesc,

Pe tine sa te privesc

Cu tine să tot vorbesc,

Frumos să te privesc,

Și din nou să-ți șoptesc

Cât de mult eu te iubesc…

Să oprim timpul pe loc,

Să-l petrecem cu un joc

Autentici noi fiind

Sentimentul urmărind.

Când soarele va răsări

Luna ne va urmări,

Dragostea va înflori

Și drăguț ne va zâmbi.

22.02.24

Zări senine,

Un cer albastru,

Alungă orice dezastru.

Cu valuri fine,

Spre țărm vine,

Marea cea albastră.

Pășind, ușor și ‘ncet,

În câmpul secret,

Albastru, discret.

În câmpul minunat,

Florile m-au încântat,

Cu parfumul fermecat.

O pasăre, de aur ca-n azură

Pe la geam sta și văzură

Măiestria din lectură.

Soarele tot strălucea,

Iar căldura ne-ntrecea,

Gheață-n cub ne aducea.

Cu floricele viorele,

Sau și albăstrele,

Trecem peste rele.

Lipsite de dezastre,

Peșterile albastre,

Sclipesc ca niște astre.

Iar ochii albastrui,

I-atrag pe cei căprui,

Spunea dumnealui.

08.05.24

Azi e o zi mare,

E o sărbătoare,

Întâi septembrie în prag

Ne întâmpină cu drag.

Profesorii și învățătorii

Ori de câte ori sunt fericiții

Ținându-ne morală,

Sosind din nou la școală…

Reunirea cu colegii,

Trăsnete de artificii,

Ajutor la orice temă,

Ne tot pune în dilemă.

Compusă pe 01.09.2021

Sunt puful ce călătorește

În orice colț dorește,

Iar orice persoana ne-ntânlnește

Are o dorință ce se-mplinește.

Dar apoi, dispariția

Îți face apariția

Și prin timp călătorind,

Mereu auzind

O frază copleșitoare,

Rostită cu ardoare,

Păpădia e un soare

Ce se pierde-n zare,

Dar amintirile fermecătoare,

Pleacă oare?

Compusă la 21.10.2023

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

Totu-i trist și melancolic

Cât mai stăm așa nostalgici

Sentimentul nostru toxic

Devenind tot mai magmatic.

Muzica-i cam fără sens,

Dansu-i făr’ de înțeles,

Timpul stă în contrasens

Trecând totul în exces...

12.10.24

O ploaie îngâmfată,

E mereu îmfumurată.

O ființă orgolioasă

E mereu pretențioasă.

Puternicul accent

De cuvânt inocent,

Mereu impertinent

Memorat e permanent.

Un sunet minunat

Cu gluma s-a-mpăcat,

La putere a urcat

Dar a ofensat.

Frumos a triumfat

La modul repetat

Ideea de glumit

Un factor anumit.

O atenție sporită

E-n mod clar, una lovită,

De-ntuneric istovită,

Poate fi una-ngrădită.

Sus, pe-o orbită,

Privirea-i țintită,

Iar o voce ascuțită

Pare a fi una auzită.

Pe cerul nocturn

Vazut-ai un turn,

Cu stele-nflăcărate

Pașii să-ți arate.

Păsări zburătoare

Cu aripi și cu motoare,

Precum stele căzătoare

Așteptai nerăbdătoare.

Accentul pe cuvinte,

Bine-nfăptuite,

Cu o mica rugăminte

Să te reprezinte.

Așteptarea-i așteptare,

Într-o urmă de splendoare

Ce stă prin căutare

Făr’ pas de limitare...

09.05.24