Βunicul

  1. În drumul lung dinspre București,  

Când trenul se pierdu în noapte,  

O zărisem pe cea râvnită,  

Și eram atât de aproape.

  2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră  

Să o întrebe de-al său nume,  

Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,  

Pierdut fiind eu în a mea lume.

  3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,  

Cu o voce suavă, ușor cristalină,  

Am să mi-o amintesc  

Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".

  4. Și acum o caut peste tot,  

Sperând că o frântură de timp  

Mi-o va scoate iarăși în cale  

În al vieții anotimp.

  5. Până atunci am să privesc la lună,  

Al ei chip să-mi amintească  

Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră  

Într-o noapte rece, întunecată.

  6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc  

Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,  

În cele din urmă  

O voi cunoaște, se va numi Anamaria.

  7. Ea, enigma ce mă bântuie,  

Încercând taina să îi dezleg,  

Ascunsă adânc în zâmbetul  

Și-n sufletul ei întreg.

  8. Căci dorința de a o cunoaște  

Mă predomină încet încet,  

Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit  

Pe neașteptate, ușor și discret.

  9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,  

Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,  

De parcă o știu de mult,  

O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.

  10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,  

Căci ar putea fi un șarpe  

Ce mi-ar umple inima de venin,  

Ucigându-mă, aproape.

  11. Căci din multul necunoscut pot să...  

... răsară multe fiare  

Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace  

Prin rănile-mi ucigătoare.

  12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită  

Și camuflată foarte bine în chipul ei,  

Iar în dragostea naivă  

Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.

  13. Însă în mintea mea mi-o imaginez  

O fată cuminte, cu credință,  

Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu  

Plină de iubire și căință.

  14. Ca împreună să perseverăm,  

Pășind pe calea către rai,  

Descoperind frumosul vieții celei veșnice  

Atunci când din inimă, totul dai.

  15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,  

Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,  

O voi iubi mereu  

Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.

  16. Însă până atunci, când drumul vieții  

Mi-o va scoate iar în cale,  

Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită  

În trenul ce alerga agale.

  17. În vagonul cinci bis, stând în spate,  

Probabil adormită,  

De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,  

Și totuși părea fericită.

  18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,  

N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,  

Însă am rămas cu regretul  

Deoarece, cred că Delia o chema.

  19. Neștiind adevăratul ei nume,  

Mi-am imaginat-o în fiecare catren,  

Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,  

Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".

  1. Să te citesc aș vrea acum

  Ca să mă pierd în fiece cuvânt 

  Purtat fiind pe al emoției drum

  Și pe al metaforei puternic vânt

  2. Tu, o artă poetică

  Scrisă dintr-o iubire eternă

  Căci condeiul, din pană puternică 

  Te-a scris prin suflare divină

  3. Și te-a înzestrat cu de toate

  Cu imagini și cu antiteze

  Cu aliterații și epitete

  Pentru cel ce o să te citeze

  4. Luând frumosul și urâtul

  Le-o împletit cu slove făurite

  Lăsându-și ca și amprentă Chipul

  Le-a așezat îngrijite

  5. Eu, cititorul mă uimesc

  De cât de frumos ai fost compusă

  Că zici că din corul cel ceresc

  Pe pământ tu ai fost adusă

  6. ,,Ochii tăi frumoși ca luna..."

  Comparație ce te predomină

  Și am lecturat multe dar nici una

  Nu m-a umplut de lumină

  7. Epitete ai destule

  ,,Vocea-i cristalină răsună clar..."

  ,,în zâmbet argintiile stele..."

  Dar și ,,sufletul tău polar..."

  8. Și primit-a-i tu titlul

  Ales cu grijă de Autor

  ,,De ni s-ar așterne drumul

  Către biruința neamurilor"

  9. Și te ador poem frumos

  Simt că faci parte din mine

  Și cu sufletul drăgăstos

  Îți spun, că tu fată, ești poemul meu, în fine......

1. Amorul meu pierdut

Unde să te caut?

Unde am să te găsesc?

Știind că pentru mine ești tot și te iubesc 

2. Amorul meu dulce

Timpul meu se duce

Încă nu te-am găsit 

Dar am să te caut în multul infinit

3. Amorul meu negru

Te văd ca pe un astru

Care te stingi încet

Acum, când mi-ai lăsat în inimă doar deșert

4. Amorul meu pierdut 

Ce-mi ești necunoscut

M-ai lăsat ca pe un mort

Îngropat în al dorului larg deșert

5. Amorul meu dulce

Cu inima rece

Dă-mi să ți-o încălzesc

Căci să te strâng la piept e tot ce îmi doresc

6. Amorul meu negru

Cu totul funebru

Iarăși am să renunț

Te caut(...,)nu te găsesc(...).amorul meu pierdut

1. Îți sărut mâna catifelată, cu dragul cel mai mare

  Și-o țin strâns, prin foc de-oi trece, nu-i dau drumul

  Pot să fiu mort, promit că te voi strânge tare

  Chiar dacă îmi voi rupe în două sufletul

  2. Îți sărut fruntea ta caldă cu ardoare

  Și inima-ți ascult cum bate ca într-un refren

  Tu fiind nota preferată din cântare

  În sufletul meu pictată, cel mai frumos desen

  3. Îți sărut obrajii tăi, roși ca focul

  Știu că mă voi face negru ca un cărbune

  Nu contează...să mă urâțesc cu totul

  Ars fiind în chinul dor, pentru tine

  4. Îți sărut buzele tale, moi și dulci

  Și te voi lăsa în mine să pătrunzi

  Să-mi furi și cel din urmă strop de iubire, căci

  Numai tu, vreau să mă cuprinzi

  5. Îți sărut până și cea mai adâncă rană

  Și cu lacrimi în ochi, te voi aștepta oricât

  Să-mi pui cu cea mai mare grijă, durerea ta în mână

  S-o ducem amândoi, măcar cât de cât

  6. Îți sărut și cea mai neagră parte a ta

  Și te voi accepta așa cum ești

  Cu bune, cu defecte....eu nu vreau pe alta

  Îți spun sincer, tu mă înnebunești 

  7. Te sărut și atunci când te pierzi în tăcere

  Și pe mine mă consideri ca un nimeni

  Lacrima-ți de diamant îmi aduce grea durere

  Dar te ador cum n-o face nimeni

  8. Îți sărut și orgoliul tău de fier

  Și voi aștepta să se topească 

  Până când lacrimile-ți pier

  Și iubirea o să ne unească 

  9. Îți sărut cu atenție și a ta nepăsare

  Și te voi înțelege în orice minut

  Dacă chiar vrei, mă voi porni în retragere

  Dar nu fără ați oferi, un sărut

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

  1. M-ai dă-mi o clipă

  Să îți spun cât îmi ești de dragă

  Și apoi aruncă-mă în groapă

  Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă

  2. Mai dă-mi o secundă

  Să te sărut cu patos

  Inima-n mine intens să ardă

  Când simt ale tale buze, atât de grațios

  3. Mai dă-mi un minut

  Eu la ureche să-ți șoptesc

  Cele mai dulci cuvinte, tăcut

  Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc 

  4. Mai dă-mi o oră

  Te rog, încă nu pleca

  Și am să-i aduc mamei o noră

  Așa cum își dorea

  5. Mai dă-mi o zi

  Să petrec în a ta viață

  Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi

  Unde văd un viitor, eu și tu, o viață

  6. Mai dă-mi o lună

  Să te strâng la pieptul meu

  Să-mi simt inima cum bate, nebună

  Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu

  7. Mai dă-mi un an

  Să fie iubirea noastră un etern dans

  Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean

  Plin de emoții în care mai împins

  8. Mai dă-mi o viață 

  Să îmbătrânim în doi

  Să fim un moșneguț și o băbuță

  Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi

  9. Mai dă-mi un infinit

  Să-l petrec cu tine în rai

  Să ne veselim de Hristos cel iubit

  Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

Hohotește prin ferești

Răi balauri din povești

Prini grădini și prin livezi

Vin urgiile păgâne

Pe frumos să se răzbune .

Urlă ,șuieră,se zbate

Ziua la sfârșit de martie,

Albă trenă lasă în urmă ,

Albii mei se strâng în turmă.

Baba Dochia-i ursuză

Plâng copacii fără frunză ,

Doar gingașii ghiocei

Sub o plapomă de gheață ,

Se trezesc din nou la viață!...

Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,

O umbrã, ce se-ascunde în unghere,

Un strop de greu, o clipã de plãcere

Şi-o fericire, care se destramã,

Fãrã a şti nici când, nici cum anume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!

                            ☆

E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:

Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,

De care, se-ngrijeşte ba vecina,

Ba câte-o rudã mai apropiatã.

Câte mistere-mi trec pe dinainte!...

Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,

Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,

Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!

Rãmân taine adânci, nedezlegate,

Ce n-or putea în veci sã le dezlege

Nici cei ce-i dor ideile betege,

Nici cei ce stau cu mâinile la spate!

Un gol lãsarã-n casã, la plecare

Da-n suflet este golul şi mai mare,

Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,

Şi nu mai iese la numãrãtoare.

Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,

Şi nici borcane pline, în cãmarã,

Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;

Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...

Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,

De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;

Bastonul stã afarã, lângã uşã...

Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.

                             ☆

Fãrã a şti nici când, nici cum anume,

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

O fericire, care se destramã,

Un strop de greu, o clipã de plãcere,

O umbrã ce se-ascunde în unghere

Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...

Mi s-a făcut un dor aprig, nătâng

Să mă plimb, prin satul meu, dar plâng 

Se golește de bătrâni, de tineri, de copii

Ulițile-s triste fără zarva prichindeilor.

În trecut, toate drumurile îmi erau cunoscute,

Înserarea mă chema la poarta fetei iubite, 

Ce vorbeam nu știu, dar îmi era bine

Astăzi trec cu dor, găsesc banca doar, ruine.

Pe maidan, lângă făntână era un scrânciob și horă,

Mame de feciori veneau, să-și aleagă noră.

Ele de puneau ochii pe-o fată, nunta era asigurată

Mai rămânea de stabilit zestrea ....și o dată.

Am pășit pe un meleag ce-mi părea străin,

Unde iarba era verde, iar cerul senin.

Nu știam cât de mult îl voi putea iubi

Până n-am fost nevoită să plec într-o zi.

Eram copil și alergam printre flori în câmpii,

Eram trup și suflet cu pământul din moșii.

Copacii îmi cântau încet câte-o doină,

Pe care azi sufletul meu o mai îngână.

Dar am plecat subit

Într-o lume a viitorului grăbit,

Rămânând cu un dor aprins

Și cu inima rămasă într-un timp nedefinit 

Și-am înțeles abia în timp

Că tot ce iubesc se află acasă 

Unde din copaci doina răsună

Și câmpia încă mă așteaptă.

Acasă nu e doar o curte,

Nici poarta veche ce scârțâie în vânt.

E liniștea aceea adâncă

În care îți auzi sufletul cântând.

Și, Doamne, cât mai vreau în țara strămoșească,

În brațe calde ca odinioară 

Căci dorul tace

Când se simte acasă.