Aniversarea resemnării
Vă rog să vă așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.
Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul olum.
Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.
Și când ospățul v-a săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.
Categoria: Casa Părintească
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 13 ianuarie 2023
Comentarii: 1
Vizualizări: 2974
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Acasă, la Chișinău
Chișinăul meu, oraș al dorului,
Te port în piept, cu pași ușori și tăcuți,
Sub cerul tău, mă pierd în amintiri,
Pe străzile tale, timpul e mai blând.
Te-am văzut în fiecare dimineață,
Cu colțuri vechi, ce spun povești,
Fiecare piatră ascunde o taină,
Iar fiecare vânt îți adie speranțe.
Bulevardul Ștefan, te-am simțit mereu aproape,
Cu arbori bătrâni, ce țin la umbra lor
Mă ascund în tine, îți cunosc mirosul,
Al toamnei, al primăverii, al zăpezii, al dorului.
Chișinăul meu, cu suflet de pământ,
Îți simt bătaia în fiecare colț,
În piețele tale, în parcuri și cafenele,
Sub luminile serii, unde visele se topesc.
Pe malul Bâcului, unduirea apei
Îmi aduce liniște, îmi dă răgaz,
Și-n fiecare clădire veche,
Se ascund povești de altă viață, alte vremuri.
Chiar și în fața zilelor gri,
Tu rămâi orașul meu iubit,
Împărtășind cu mine fiecare clipă,
Chişinău, orașul meu, în inima ta mă regăsesc.
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
ROMANTICĂ
Romantică-i toamna târzie
Ornată în tonuri ciudate
Miracol de frunze pictate-n
Aromă de brumă și ceață.
Natură bogată cu ochi ruginii
Tresare când vântul se zbate,
Icoană pictată a frunzelor moarte,
Caleașcă de aur cu sori încărcată
Aromă de toamnă cu lacrimi udată.
O casuta ca in povesti
Cand te am vazut, m-am bucurat.
Cu pasi marunti m am apropiat,
Mi-ai aratat cat ma iubesti,
Dar n ai putut sa imi vorbesti.
Te visam, si radeam, si plangeam...
Cu gandul la disparitia ta,
Si in vise eu fugeam
Ca sa nu se intample asa.
Anii trec iar tu dispari,
Ca o pasere calatoare.
Cand e bine tu apari,
Ca o floare otrăvitoare
Un inger m-a oprit pe drum,
Dar eu nu am observat
Ca ea mereu a indurat
Ce el a facut scrum.
O casuta ca in povesti
O poveste doar a noastra
Spune lumii cine esti,
Pana nu devii nevasta.
O poveste avem toti,
Doar ca lumea nu e atenta.
Unii sunt doar niste hoti,
Dar povestea e secreta...
Acasă, la Chișinău
Chișinăul meu, oraș al dorului,
Te port în piept, cu pași ușori și tăcuți,
Sub cerul tău, mă pierd în amintiri,
Pe străzile tale, timpul e mai blând.
Te-am văzut în fiecare dimineață,
Cu colțuri vechi, ce spun povești,
Fiecare piatră ascunde o taină,
Iar fiecare vânt îți adie speranțe.
Bulevardul Ștefan, te-am simțit mereu aproape,
Cu arbori bătrâni, ce țin la umbra lor
Mă ascund în tine, îți cunosc mirosul,
Al toamnei, al primăverii, al zăpezii, al dorului.
Chișinăul meu, cu suflet de pământ,
Îți simt bătaia în fiecare colț,
În piețele tale, în parcuri și cafenele,
Sub luminile serii, unde visele se topesc.
Pe malul Bâcului, unduirea apei
Îmi aduce liniște, îmi dă răgaz,
Și-n fiecare clădire veche,
Se ascund povești de altă viață, alte vremuri.
Chiar și în fața zilelor gri,
Tu rămâi orașul meu iubit,
Împărtășind cu mine fiecare clipă,
Chişinău, orașul meu, în inima ta mă regăsesc.
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
ROMANTICĂ
Romantică-i toamna târzie
Ornată în tonuri ciudate
Miracol de frunze pictate-n
Aromă de brumă și ceață.
Natură bogată cu ochi ruginii
Tresare când vântul se zbate,
Icoană pictată a frunzelor moarte,
Caleașcă de aur cu sori încărcată
Aromă de toamnă cu lacrimi udată.
O casuta ca in povesti
Cand te am vazut, m-am bucurat.
Cu pasi marunti m am apropiat,
Mi-ai aratat cat ma iubesti,
Dar n ai putut sa imi vorbesti.
Te visam, si radeam, si plangeam...
Cu gandul la disparitia ta,
Si in vise eu fugeam
Ca sa nu se intample asa.
Anii trec iar tu dispari,
Ca o pasere calatoare.
Cand e bine tu apari,
Ca o floare otrăvitoare
Un inger m-a oprit pe drum,
Dar eu nu am observat
Ca ea mereu a indurat
Ce el a facut scrum.
O casuta ca in povesti
O poveste doar a noastra
Spune lumii cine esti,
Pana nu devii nevasta.
O poveste avem toti,
Doar ca lumea nu e atenta.
Unii sunt doar niste hoti,
Dar povestea e secreta...
Alte poezii ale autorului
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Colosul
Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.
Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.
Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .
Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus era escaladat……
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
FĂRĂ TITLU
Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să amurg la malul mării….
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Un gînd pe geană
Copila mea din gând, pe-o geană
îți las un colț de șevalet
O armonie pe maramă,
Însemnul primului antet.
Culorile și mângâierea
Să le primești din simțul tău
În arcuirea unui spectru
Din efemerul curcubeu.
Copila mea plăpândă geană
Să stai în iarba rourată
Albastrul cer să te privească
Și mereu vei fi înseninată.
Din cupa culorilor cerești
Purtată din floare-n floare
Pe gene lungi să te stropești
Și iarba va fi tot verde,
Verde și fără de meandre.
Copila mea în al meu gând
Ești roua dimineața-n geană.
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Colosul
Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.
Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.
Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .
Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus era escaladat……
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
FĂRĂ TITLU
Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să amurg la malul mării….
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Un gînd pe geană
Copila mea din gând, pe-o geană
îți las un colț de șevalet
O armonie pe maramă,
Însemnul primului antet.
Culorile și mângâierea
Să le primești din simțul tău
În arcuirea unui spectru
Din efemerul curcubeu.
Copila mea plăpândă geană
Să stai în iarba rourată
Albastrul cer să te privească
Și mereu vei fi înseninată.
Din cupa culorilor cerești
Purtată din floare-n floare
Pe gene lungi să te stropești
Și iarba va fi tot verde,
Verde și fără de meandre.
Copila mea în al meu gând
Ești roua dimineața-n geană.
Anișoara Iordache