Vis rosu

Degrabă e septembrie...ultima data te-am privit n

iunie

De atunci, uneori câte o lacrimă îmi scapă pe

obraz...stie ea de ce.....

"te-as fi sunat" ieri gând stingher

"te-as fi sunat "...azi doar unul efemer..

..te-as fi sunat să-ti spun.. nu te-am uitat, că nu

te vreau să-mi fii o trista amintire... si că de frică să

nu-mi pleci din suflet și din minte, te scriu în versuri,

rime si în poezie.

..te-aş fi sunat să-ti spun, ca inca mă apasă acea zi...

când mi-ai vorbit ca unei oarecare... și că în fiecare zi

ceva din mine moare..că doar mi-ai fost, nu-mi ești și

nu-mi vei fi.

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui

Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere

Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"

Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..

Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere

Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald

Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân

"contact blocat"

Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea

O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti

Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea

Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti

E trecut de 10.. apune noaptea peste mine

Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de

speranță

C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună

Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața... 

Încă nu ti-am uitat privirea

Deși timpul nemilos a trecut

E gravata în a ochilor retină

Un secret ce nu l-am spus.

Prin toamna rece mai pășesc

Prin gânduri mi te caut iar

Dar glasul frunzelor ce cad

Îmi spun ca totu-i în zadar.

Încă îmi amintesc şi râsul

Doamne! Cât îmi era de drag!

Și simt cum mắ apucă plânsul

..Lacrimi de dor..cad în pahar.

Știu! Nu mai vii!..si timpul trece

Dar uneori te simt aproape parcă

Ești gândul cald în toamna rece

Ești ce nu voi uita vreodată...

Din dorința de a mai te simți puțin

Imi torn cu sufletul tremurând un pahar de vin

Îl cuprind cum tu m-ai învățat 

Vreau sa îl gust... dar mirosul ii e atât de fad.

Inchid ochii și ma cuprinde o stare de fericire

Mi-amintesc când turnam în pahar a ta poezie

Și retrăiesc orice moment cu suferință 

Doar să îmi mai fii măcar o clipă.

Si-aș retrăi fără sa clipesc fiecare lacrimă 

Doar să mai râd cu tine măcar o dată

Si-aș retrăi fiecare noapte nedormită

Doar să mai fiu o ultimă dată de tine îmbrățișată.

Am ochii triști, culoarea feței mi s-a pierdut

Sunt palidă, uitată, pierdută în trecut

Pierdută in timp și nu mai arăt ca mine

Atât de goală si totuși plină.. de-a ta amintire.

Să-ți amintești când toamna își așterne 

Covorul ei de frunze ruginii sub pași, 

Când vântul ne va bate-n crengi uscate,

Să-ți amintești... uitării, tu să nu mă lași!

Să-ți amintești de ochii mei lucind cuminte, 

Că pentru tine-n noapte se aprind, 

Încă mai spun povești de dor fără cuvinte, 

Din toamna când paharul mi-era plin...

Îmi amintesc de toamna când al tău must

Cu o mireasma diafană, îmi umplea paharul

În așteptarea vinului... să-l gust...

Să-ți amintești!... căci iar îmi trece anul..  

Îmi amintesc căci iar mi-e toamnă...

Și-n fiecare clipă mi-apari ca într-un vis

Și mi te port în suflet ca o taină 

Ce-o-mbrătișez în noapte pe ascuns... 

Să-ți amintesti... să nu mă uiți că sunt

Că orice-aș fi și orișice aș spune,

Sunt vers... intr- un poem,

Un om ce sper într-o minune...

E prea târziu frumoasă doamnă

Să-ți mai declar amorul meu..

Îți voi lăsa tăcerea mea amanetată,

La tine-n sân în păru-ți răvașit sau în privirea blândă,

Căci ai surâsul ca o săgeată,

Mă-ntreb câte iubiri supus-ai ori câți bărbați ai părăsit?

Chiar dacă te aștept de-o viață-ntreagă

Să-ți spun cât ești de minunată,

Știind că eu, un oarecare

Prea multe nu știu să îți spun,

Te văd cum îmi apari in zare,

Căci am rămas copil ce crede-n basme și minuni!

Te-aș fi iubit ca un nebun

Nu,nu-s vorbe goale...

Nu mă dezic de-al meu amor târziu ascuns,

Iubirea totdeauna doare,

Și lăcrimez de dorul dumitale

Neștiind nici cum te cheamă...

Dar îți voi da un nume știut de mine doar,

Amor Târziu, nimic mai mult!

(6 septembrie 2023 H.S -Irepetabila iubire)

Ce v-a făcut iubirea,

S-o răstigniţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Ca să o urmăriţi

Şi-n pântece de mame

Şi să o prigoniţi.

Iubirea nu-i vreo marfă,

Iubirea n-are preţ,

Nu se negociază

În termeni de comerţ.

Iubirea nu-i păcatul

Cel dulce, oameni buni,

Iubirea zămisleşte,

Dă sens acestei lumi.

Iubirea înseamnă viaţă,

Iubirea e sărut,

Îmbrăţişarea tandră

Şi pruncul nou-născut.

Iubirea e speranţă

Şi este viitor,

E gânguritul vesel

De-al sânului fior.

Ce v-a făcut iubirea,

S-o pângăriţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Toţi cei ce-o omorâţi,

Uitaţi că din iubire,

Şi voi sunteţi făcuţi!?

Prietene, m-ai întrebat ce-am mai făcut, ce fac,
Iar eu am zăbovit și m-am oprit preț de-o secundă,
Și ți-am zâmbit pe sub mustăți, cu tâlc, și-acuma tac,
Lăsând tăcerea asta grea, să ne învăluie fecundă...

Așa că hai mai bine, cerul plin de stele, să-l privim, 
Într-o deplină și măiastră-nfrigurare, 
Doar tu și eu, în colțul ochilor, o lacrimă, strivim, 
În ciuda trecerii de timp și-a inimii chemare... 

Căci chiar dacă noi doi, ne-am auzit atât de rar,
Și ne-am văzut pierduți printre cuvinte,
Eu știu că suntem două fețe pe același zar,
Ce se învârte în același sens, și numai înainte...

Drumul prin iubire

Se numește zbor!

Drumul către suflet

Se numește dor!

Drumul dintre inimi

Dă iubirii veste!

Dorul ,printre gânduri,

Spune o poveste!

Drumul prin iubire

E un vis,mereu!

Drumul către tine

Se numește…Eu!

Ochii-ți către mine

Sunt ca un izvor,

Sufletu-mi-adapă

Și-l hrănesc cu dor!

Drumul prin iubire

Se numește zbor!

Drumul către suflet

Se numește dor!

Justina Butaroiu 

Din puținul meu, am să te descriu
Precum marii artiști în operele sale,
Dar am nevoie de o minte de geniu,
Ca să pot pune în artă atâta frumusețe…

Din neajunsul meu, am să te iubesc
Precum scrie-n cărțile de iubire,
Dar am nevoie de o inimă de fier
Ca să pot ține in frâu atâta iubire…

Din mica mea dorință, aș vrea să te ating,
Dar ești prea departe de a mea inimă,
Aș vrea câte puțin să te alint,
Dar sufletului meu, nu-i ștergi nici-o lacrimă.

Te iubesc cu tot ce am, fără știi,
Câte mii te-ar dori, din ale mele firi,
Dar zac în neștire, ale mele gândiri,
Că nu am să pot vreodată să te uit.

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .