Viitor

Я не знаю как начать этот стих,
В голове пусто, словно я псих.
В свете последних событий
Ослаб духовно, но продолжаю жить я!

Лирика оплела моё тело
и пока не чувствую я тепла.
Солнце светит ярко, но оно не греет
Душа просится вверх, но плоть не отпускает.

Мы совершено случайно открыли эту тетрадь
и решили в ней свою историю написать,
Распланировала ты все, от начала до конца
Но видимо этому не суждено было сбиться.

Мы написали две страницы или три,
Но потом наши мосты развели
и в этом никто не виноват, не я и не ты,
Просто в разлуке мы оказались слабыми.

Я жалею только о том что книгу мы не дописали,
Начали красиво, взлетели высоко но быстро упали
Это последние строки об этом, и больше меня не вернуть
Вить я как поезд, только вперед держу путь!

Scri la fel ca mine

Cu lacrimi din soare si umezi ochi plângând

Picuri de cerneală stau pe foaie amine

Etanol fiert prin vene curgând

Ploaie rece de noiembrie 

Vorbele nu ne-or întrece

Și soarele dacă s-ar arăta

Nimic n-ar rezolva

Lasă liniștea să se așeze

Să mă facă sa plâng iar

Căci mi-am tratat vocile

Erau multe,un miar

Du-te,fugi pe a ta cărare

Croiește-ți drumul tău agale

Nu mi-ai facut nimic greșit

Teoretic,practic,nimic n-a reușit

Și când se v-a opri ploaia

Brumarul să sti ca nu v-a da in gustar

Deoarece stiloul foaia-mi zgâria

Nu-mi plăcea,imi displăcea.

Nu v-a mai fi totul roz;

Pajiște cu bulbi galbeni de pidosnic

V-or fi doar cratere de obuze

După un război dus aproape veșnic

Nu înțeleg ce de nu ai răbdare,

Să citești un itinerar

Punctele pe hartă oare,

Îmi vor arăta suferința pură plină de onoare?

Atât a fost sa fie

Dor meu de tine

Acum e poezie 

Și îmi urlă in destine

Te dor privirile cu noi

Și tot nu vrei inapoi

Ochii tăi ma vindecă

Dar mă și judecă

Te iubesc

Te urăsc si te iubesc

In ochi tăi mai uit atunci cand vorbesc

Adorm și uit ca mai traiesc

Ochii tăi luați din stele ,

Mi-au adus zile grele .

Gura ta de trandafir , 

Mi-a adus mult suspin . 

Oi fii tu măritată 

Dar asta nu înseamnă 

Că și dragostea e luată... 

Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi

Golit de roate bate ceasul doar din arcuri

Se zbate-o inimă uitată prin noroi

S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri

Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv

Pe drum de praf a zăbovit o amintire

Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi

Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte

Și-are să curgă timpul florilor de măr

Lăsând în urmă anotipurile-albastre

Se-ntinde lungă o petală albă-n păr

Rămân desculț lipsit de aripa speranței

Și-are să curgă timpul până la nimic

Strivind cu noapte poarta cerului senină

Plângând uitate doruri  strigă să deschid

Din nepăsare-au să rămână încuiate

Și-are să fugă timpul soarelui pe lună

Și-are să ardă o iubire cale lungă

Și-are să curgă timpul inimi-n țărână

Secat de suflet trupul umblă ca o umbră

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Ógleymanlegt

Ógleymanlegt, það er það sem þú ert

Ógleymanlegt þó nærri eða fjarri

Eins og ástarsöngur sem loðir við mig

Hvernig tilhugsunin um þig gerir hlutina við mig

Aldrei áður hefur einhver verið meira

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg.

Privește către inimă,

Privește -n veșnicie,

Privește către cer

Fiindcă asta-ti cer.

Călător ce ești

Tu, în astă vreme;

Gândește -te la moarte

Chiar în astă clipă.

Sămânță ce rodești

Pentru Dumnezeu.

Copii ce dăruiești

Bucurându-se El.

Să dai Domnului slavă

Pentru tot ce-ți dăruiește

Chiar de pe acum

Până la sfârșitu vieți.

Vreau să-ți văd chipul bălai

Și-n brațele mel’ să stai.

Să-mi dai iar o sărutare

Și să cad de pe picioare.

În scrisoarea cea cu aur,

Am pus ș-o floare de laur.

Un miros de dor frumos,

Să mă știi mereu cu pios.

Pus-am busuioc sub pernă,

Ca să te visez pe tine

Și nu te-am visat, iubire!

Am rămas rănit eternă.

Tu cu pletele-nsorite,

Mă citeai de după chip.

Eu cu mâinile mânjite,

Nu voiam să mă anim.

Laurul din scrisorică,

Ține loc de-o mică zică.

Ce nebun ești dragul meu!

Asta ziceam mai mereu…

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.

Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.

Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.

Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?

Ia-mă-n brațe, scumpul meu!
Fă-mă să uit de ce-i greu.
Și sărută-mă ușor,
Și-n brațele cui să mor?

Și iubește-mă o noapte.
Două, trei sau cât se poate.
Uită-te în ochii mei,
Alinta-m-ai cu temei.

Nu am martori la iubire,
Doar bătrânele ruine
Și pădurea liniștită
Simt că mor, îmi ești ispită.

Să nu uiți de tot ce-a fost.
Te iubesc și-n continuare,
Inima mă doare tare.
De la vorbele făr’ rost.

Ține-mi brațele slăbite.
Simt că pic acum pe jos.
O să mor în dor duios,
Dacă nu te am pe tine!

Mi-e dor de noi.
O, dragul meu!
Să-ți aud râsetul tău,
Stând pe plajă amândoi.

Noapte caldă, noapte caldă!
Mai trezește-mă o dată,
Să fim doar noi amândoi,
Stând pe banca dinapoi.

Ia-ți cămașa înflorată.
Hai pe plajă înc-odata.
Și-n păr să-mi pui flori de tei
Săruta-m-ai cu ochi grei.

Brațele îmi sunt deschise,
Te așteaptă, nu sunt vise!
Eu vreau doar o-mbrățișare,
Nu o uit pân’ la pierzare.

Să te mângâi mult aș vrea,
Să-mi iei mâna-n mâna ta,
Să mă joc cu părul tău.
Doar să uit de dorul meu.

Uite-mă, eu sunt aici.
Vreau să îți vorbesc, ce zici?
Mai știi când noi ne-am iubit?
Vai! Am prins și-un răsărit.

Iar acum mă risipesc,
Soarele face sclipire.
Nu am vrut să te rănesc!
Am creat o amintire.