Regina nopții

Al meu ai fost din prima zi.
Ochii tăi căprui nu m-au mințit
și-mbrățișarea ta m-a amețit.
Mi-ai pus culori în zile gri.

Tu cu mâna tremurândă.
Eu cu zâmbetul prostesc.
Te voiam numai pe tine
și simțeam cum te iubesc.

Decât roșul trandafir
știe poate lipsa ta,
mi-e dor de tine foarte mult,
și vreau să fiu numai a ta.

Sweet childhood, honey of life's delight,

From you, I learned the means of living.

Yet fragile you are, like the thinnest string,

I wish you'd return, but you're gone from my sight.

Now I look back with longing and wonder, 

Your memories keep my heart warm like fire.

Tough times runs fast and you're no longer near,

I carry your light forever, from now and in everything that's here.

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

N-am știut să te primesc,
Nici să îți răspund firesc.
Eu am fost doar un obstacol,
Ție-ți trebe’ un miracol!

Tu erai furtună vie,
Eu, un zid făcut din frică.
Și m-ai vrut așa cum sunt,
O „floare” de ceață risipită.

Mi-ai citit pașii pe față,
Mi-ai avut grija de mamă,
Și în loc să mă apropii,
M-am ascuns în a ta palmă.

Tu, Soare și caldă.
Eu, Luna și rece.
Ai crezut că sunt iubire,
Pe când eu eram doar…

Azi, când este „ora zece”,
Poate tu deja mă uiți.
Dar să știi…ai fost lumină,
Iar eu orb printre căzuți!

Răspuns la „Utopie”

Iubitule, vreau să îți aud inima cum bate.

Vreau să privesc ploaia pe geam cu tine lângă mine

și să-mi pierd mințile în parfumul florilor de mai

pe care mi le-ai dăruit.

Vreau ca ploaia să ne fie martoră,

martoră a unui dans copilăresc printre picăturile ei.

Tu, frumoasă floare de mai.

Cu-n zâmbet scos ca din rai.

Lasă-ți pletele să curgă,

Pe umerii tăi s-ajungă.

Ochii tăi cei cafenii,

Îmi dau fiori inimii.

Și cu tenul măsliniu,

N-apuc mâine să mai fiu.

Și ai păr ca abanosul,

Oi fi oare norocosul?

Și parfumul tău floral,

Lasă-n mine-un puls vital.

Și te-am prăpădit în vânt

Și căzut-am la pământ.

Tu zburai peste mormânt,

Eu de dor eram flămând!

Ai fost o floare de mai,

Topită-n aburii de ceai.

Și îți simt mirosul tare,

Tu, vis… doar asemănare.

Trec ţiganii spre pădure,
vântul plânge prin pătule,
ploaia crede că-i secure,
taie-n dealuri guri de hule,

roata muşcă din ţărână,
ruda stă să prindă glia,
biciul simte că îl mână
şi puterea, şi mânia

cad din cer făclii încinse,
se înşiră şi se-nnoadă,
par cărări de zei aprinse,
fără cap şi fără coadă,

crengi se-ndoaie din spinare
peste drumul fără viaţă,
mai alături, pe cărare,
plânge-o urmă de paiaţă,

singur firul din pâraie
toacă tot ce-i stă în cale,
ici şi colo se înfoaie,
piere singur chiar în vale,

norii negrii de furie
se răsfrâng ca o podoabă,
vin cuprinşi de nebunie
peste seara asta snoabă.

Stau ţiganii în pădure,
din căruţe zboară şoapte,
caii fug siliţi să-ndure
frigul dus acum de noapte,

focul iute se-nfiripă,
sar scântei să frângă hăul,
umbre vin în mare pripă,
latră-n van la cer dulăul,

se aprinde-un papă-lapte,
bate-n palme fără grabă,
în miros de mere coapte
pare prins de multă zdroabă,

trupul suplu îl înşiră
o ţigancă din mulţime,
pieptul tare îi respiră,
ochii-s plini de adâncime,

printre dinţi răsare-o boare,
ploaia cade fără milă,
frânge totul sub picioare
cu-o plăcere de acvilă,

cântul creşte peste vise,
ies copiii din căruţe,
păsări strigă din culise,
cer ca somnul să le cruţe,

Dorm ţiganii în pădure,
gându-i dus în altă lume,
stele cad din cer să fure
din sclipire un renume,

lunca-i plină de culoare,
sus un nor din gură cască
şi cuprinse de ardoare,
vin şi umbre să privească,

un tăciune mai afumă,
vorbe-aprinse de iubire,
sunt luaţi printr-o cutumă
ea mireasă, el e mire,

cată-n ochi să-i fie vrajă,
brâul prinde cu ardoare,
sub o lună stând de strajă,
doar atât cât nu o doare,

ţine vântul să aştearnă
peste codrul fără haină
voalul alb de nouă iarnă,
zori de zi şi-o altă taină

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Efterårsfølelse

Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget

med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.

Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange

at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,

at du vil gemme dig i et fremmed øje,

og han vil lukke sig med et blad af malurt.

Og så nærmer jeg mig stenene og tier,

Jeg tager ordene og drukner dem i havet.

Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den

i en stor kærlighed.

Mai ții minte, grădina?

Cu flori,și iarbă verde.

Cu mireasmă îmbătătoare,

Anume primăvara.

Mulți ani au trecut,

Din ea,totul viu a dispărut.

Nu mai cântă păsările acolo,

Cum cântaseră vreodată.

Mai ții minte grădina?

Cu trandafiri roșii,

Și lalele albe.

A fost o grădină frumoasă 

Mulți ani în trecut .

Autor Zamurca Alina 🌷

În a zilei încheiere, lin coboară mândrul soare,

Și lăsând în urma-i umbră, s-ofilește ca o floare.

În-amurgului lumină, 'drăgostite păsări zbor,

Ce se-nvârt, plutesc prin aer, printre 'sângerații nori.

De prin codri și islaze, se-ntorc turmele de capre,

Țărani simpli ies din case și vaci duc la adăpare.

Iar pe vechile ulițele, care pline se cobor,

Vin din câmpuri înverzite, pline ochi doar cu mohor.

Împăratul se coboară, stăpânirea lunii-i lasă,

Mii de stele presărate sunt prin văzduh și prin casă.

Iar în liniștea pădurii, doar țânțarii bâzâie,

Nici albinele nu zboară, în stup dorm și sforăie.

Toate apele murmură, parcă taine au să-și spună,

Florile capul și-l pleacă și-și închid a lor cunună.

Șuieră continuu codrul, doar de nori e ascultat,

Vântul bate, lin adie, ca al 'naltei luni oftat.

Afară vremea se-năspri

Scoarța gerul o zbârci,

De-o vreme trilul răgușise,

Chipul soarelui pălise 

Înghițit de-o pâclă deasă,

Hoinărea prin nebuloasă..

Fiori de gheață cerne.

Zi de noapte nu discerne,

Pe dealuri pâlpâie lanterne,

Neaua -n ploaie se așterne..

Printre nori se strecoară 

Un ecou grotesc de cioară;

Ghemuite în scorbură 

Plăpând din aripi tremură,

Penajul brumei scutură..

Pe străzi Vântu zăbovește,

Suflă -n față,se rotește,

Se strecoară pe sub ușă,

Scuipând în jur cenușă 

Din jăratec molcom stins.

De frigură fu cuprins,

Când la geam zărise 

Năluca iernii,ce -i surâse..

Când se lasă înserarea

Cerul se umple de stele 

Iar împărăteasa lună

Strălucește printre ele. 

Prima steluță căzătoare 

A trezit dorința-n mine

Și speranța arzătoare 

Că mâine va fi mai bine. 

Ochii grei de somn

Mai privesc încă pe geam

Minunați încă o dată 

De văzduhul de mărgean. 

Luna încă mă privește 

Cum adorm lângă pervaz

Și parcă mă liniștește 

Gândul că ea mă păzește.