Regina nopții

Soare! revarsă

Căldură în şoaptă de

Mugur pârguit.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoliaa

Mikä kanto, mikä itku syksyllä...

Ja villi puu ulvoo -

Kuuluu simpukoissa puomi,

Ja nainen aloittaa säälittävämmin.

- Kuuntele sinä, okei, kulta,

Älä itke äläkä pelkää -

Kuule kuinka kovaa, syvyydestä,

Maa hänelle kutsuu meitä...

Burnița de dimineață 

Și văzduhul amorțit

Picura din ceață 

Din cerul ostenit  

Aripa din scoarță 

Tănguia răzleț, 

Înlemnită la față, 

Pișcată de îngheț.

Copacii ruginiți 

Din petale curgeau, 

Priveau încremeniți, 

Din ramuri se frângeau.. 

Răgușit pământul 

De frig ,se înăspri, 

Luptându-se cu vântul, 

Trupește se zbărci....

E ceaţă, e frig, nu se vede,

Pământul e orb iar ceru-i pustiu,

Toamna înspre mine purcede,

Şi mă-mbracă în costum argintiu.

Plouă, doar plouă întruna,

Pasărea în cuib stă amorţită,

Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,

Şi gândesc întomnat la iubită.

Coşuri de case încet  înviază,

Expiră un fum negricios,

E frig şi cred că-i amiază,

Căci toamna-mi pătrunde în os.

E ceaţă, e frig, nu e verde,

Soarele stă ascuns după nori,

Ochiul peste câmp mi se pierde,

Căutând disperat  nişte flori.

E urât, e pustiu, e tăcere,

Copacii spre pământ se apleacă,

Căci vântul începe să zbiere,

Iar Toamna a început să petreacă.

Luna se preface într-o minge de foc

Cand luna se împacă cu încălzirea globală

Luna se preface într-o minge de gheață

Întreaga galaxie devine glaciară

Cand în galaxie începe să plouă

Sahara devine oază de verdeață.

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

Of, frumosul meu din stele,

Ce n-aș da să te-ntâlnesc.

Să te-mbrățișez cu jele

Și să-ți spun cât te iubesc!

Hai pe câmpul cel ferit,

Astrele să le-admiram.

Sper că nu ai obosit.

Încă vreau să mai visăm!

Pune pătura pe noi

Și să stăm pe perne moi.

Tu uitându-te la mine,

Eu uitându-mă la tine.

Cerul ți-a colorat ochii,

Inima ți-e ca o floare.

Vreau să știu unde te doare

Și să-ți aflu gândul vieții.

Muzica dă-o mai tare!

Hai să dansăm împreună

Și pe ploaie și pe lună.

N-am durere de picioare.

Pișcă-mă de obrăjori

Și încântă-mă cu flori.

Îți promit că n-o să plec,

Ești cel mai frumos cântec.

Inima îmi joacă feste

Și te rog, mai dă-mi de veste!

Nu știu cum să îți explic,

Ești și dulce, ești și mic.

Mi-e dor de noi.
O, dragul meu!
Să-ți aud râsetul tău,
Stând pe plajă amândoi.

Noapte caldă, noapte caldă!
Mai trezește-mă o dată,
Să fim doar noi amândoi,
Stând pe banca dinapoi.

Ia-ți cămașa înflorată.
Hai pe plajă înc-odata.
Și-n păr să-mi pui flori de tei
Săruta-m-ai cu ochi grei.

Brațele îmi sunt deschise,
Te așteaptă, nu sunt vise!
Eu vreau doar o-mbrățișare,
Nu o uit pân’ la pierzare.

Să te mângâi mult aș vrea,
Să-mi iei mâna-n mâna ta,
Să mă joc cu părul tău.
Doar să uit de dorul meu.

Uite-mă, eu sunt aici.
Vreau să îți vorbesc, ce zici?
Mai știi când noi ne-am iubit?
Vai! Am prins și-un răsărit.

Iar acum mă risipesc,
Soarele face sclipire.
Nu am vrut să te rănesc!
Am creat o amintire.

Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.

Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.

Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!

Ia-mă-n brațe, scumpul meu!
Fă-mă să uit de ce-i greu.
Și sărută-mă ușor,
Și-n brațele cui să mor?

Și iubește-mă o noapte.
Două, trei sau cât se poate.
Uită-te în ochii mei,
Alinta-m-ai cu temei.

Nu am martori la iubire,
Doar bătrânele ruine
Și pădurea liniștită
Simt că mor, îmi ești ispită.

Să nu uiți de tot ce-a fost.
Te iubesc și-n continuare,
Inima mă doare tare.
De la vorbele făr’ rost.

Ține-mi brațele slăbite.
Simt că pic acum pe jos.
O să mor în dor duios,
Dacă nu te am pe tine!

Vreau să-ți văd chipul bălai

Și-n brațele mel’ să stai.

Să-mi dai iar o sărutare

Și să cad de pe picioare.

În scrisoarea cea cu aur,

Am pus ș-o floare de laur.

Un miros de dor frumos,

Să mă știi mereu cu pios.

Pus-am busuioc sub pernă,

Ca să te visez pe tine

Și nu te-am visat, iubire!

Am rămas rănit eternă.

Tu cu pletele-nsorite,

Mă citeai de după chip.

Eu cu mâinile mânjite,

Nu voiam să mă anim.

Laurul din scrisorică,

Ține loc de-o mică zică.

Ce nebun ești dragul meu!

Asta ziceam mai mereu…