Timpul

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme

Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre

Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate

În urmă stelele sclipind plutesc imaculate

Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate

Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate

Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate

Alegoria-n gând pornind imagini parfumate

Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate

Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate

Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate

Legând cu îngerul destin etern în realitate

O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră

Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră

Degeaba-i cer senin când dragostea apasă

Tristețile cernind pe inimi flori de gheață

Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine

Zburând către pustii se stinge fără tine

Și vine-o altă zi cu-același  dor de tine

Plecând se vor grăbi spre visele divine

Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine

Culorile târzii se-amestecă prin mine

Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine

Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine

De ai putea simți iubirea pentru tine

O clipă te-ai opri gândindu-te la mine

Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine

Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire

La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte

Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte

Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate

Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate

Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună

Priviri de triste rătăciri curgând plecate

De-atâta singur se gândesc că-s împreună

Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte

În gol privește răsucindu-se-n cunună

Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte

Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună

Legii atracției, universal, și noi și toate

Par să se-asemene umblând până s-apună

Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte

Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună

Pe când lunatecii au geniile plecate

Prin conteplare stau pierduți într-o minciună

Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape

E legea lor, cu nepăsare să-i răpună

Din egoism nu-i va trezi la realitate

Așa e lumea chibzuită să se-opună

Grăbit aruncă biete suflete damnate

Abandonați se vor sfârși căzuți în lună

Din ghiara gândului mai scapă cine poate

Plutim incert călăuziți de-a vieții strună

Nu știm când inima gonind va cere fapte

De se întâmplă să cădem privind în lună

Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’

Am întâlnit o dimineață

Pășea strălucitor acoperind stele

Privindu-mă cu raze m-a luminat

Floarea albastră și-a deschis petale

Însetată căutând strop de soare

Dimineață ploua roșu tăcut

Curgeau norii pictând curcubeu

Se arcuia poarta culorilor departe

Alergând să deschid am căzut

Doar umbra s-a mai ridicat

Dimineață a fost demult

Ziua pleacă fugind înserată

Luna plutește zâmbind palid

Noaptea întunecă tot mai aprins

Vopsește orb aruncând beznă

Dimineața luminează departe

Oprit în visare doarme timpul

Speranțele șoptesc amăgitor

Povestesc răsărit efemer

Cufundat înăutru aștept

Dimineața mă stinge-n uitare

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante

Când delicat ești mângâiat de-o adiere,

Ce vântul nevăzut îți face,

Șoptindu-ți vorbe neînțelese de amor,

Eu fug cu gândul la tine preafrumoasa mea iubită,

Lăsându-mă cuprins de arzătorul al iubirii dor!

Știind că o să vină clipa fericirii noastre,

Îmbrațișați doar de beția parfumului ce-i răsărit din gândurile sacre,

Gânduri nebune de îndrăgostiți,

Știind că te voi cere de nevastă,

Tu liberă acuma fiind,

Iar dragostea nu poate viețui decât într-o deplină libertate,

Ce pot să-ți spun mai mult decât că te iubesc...

Iubita mea frumoasă dar și delicată,

Eu pentru tine vreau să mă jertfesc!

(21 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Păsări râtâcite

Înghețate și zbircite

Mai dau un ocol

Cu frigul de Aprilie.  

Seara se lasă

Ușor sfioasă

Ele se aduna

Văzduhul răsună de glasul lor.

Stelele mici

Și ele prin nori 

Obosite s-așeaza

La locul lor.

Întîi cerceteaza

Apoi veghează

Luna pe cer.

Universul remarcabil

Te îmbie amabil

Sa iei un bilet.

Este spectacol

Fără obstacol

Spectatori putini

In loja e gol.

Piesa e gata

Noaptea se lasă

Lun

a luminează

Drumul spre casă.

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

De când s-a întâmplat furtuna

Mi s-au mutat munții în mare

Mi-ai ocupat ziua și noaptea

Ai devenit singurul soare

În poze nu pot să privesc

Nu-i viu nimic pe o hârtie

De aș putea să te privesc

Când te trezești în zorii zilei

Măcar în brațe să te strâng

Din când în când să uit durerea

Căci te iubesc de când te știu

Până s-o stinge-n ochi scânteia

Inima-mi stă sub talpa ta

De nu o vrei mai bine calc-o

Prefer sa fiu doar umbra ta

Decât o piatră aruncată

Te-am simtit printre gânduri

Cum se simte un anotimp,

Prea cald pentru o zi obișnuită,

Perfect pentru o priveliște de pe Olimp.

Eu mă uitam în jur fără să știu

Că ești peisajul cel mai plin,

Rece și cald deopotrivă,

De pe Olimp.

Era iarnă pe cer și pe pământ

Oriunde priveam rămâneam înghețată în timp,

O ceață de frig și înainte, și înapoi,

Așa se vedea de pe Olimp.

Priveam sperând să te văd când apari

Cu vara să risipești ceața dintre cer și pământ,

Să înțeleg de ce dintr-o iarnă,

Prima iarnă după ce te-am cunoscut

Mi-ai apărut ca un dor în gând.

Prima dată când mi-a fost dor de tine

Nu știam să numesc ce simt,

Dar îmi doream să te cuprind

Cu dorul meu necunoscut

Să stăm împreună pe Olimp.

Să te privesc cu ochii reci

Ca atunci când nu înțelegeam

De ce mi-e dor de tine

Deși atât de puțin te știam.

Prezența ta mă dezordona

Gesturile-mi deveneau străine.

Încercam să nu te prinzi că sunt undeva pe Olimp

Și mă gândesc la tine.

Și-aș vrea să te privești de pe Olimp

Împreună cu mine.

Nu voiam să recunosc

Că m-ai acaparat cu toată luna,

Încercând atunci să ignor ce simt

Cred că mi-a fost dor de tine dintotdeauna.

Erai un dor necunoscut

Ceața prin care priveam în timp

Prima oară când mi-ai lipsit m-a prins…

Pe Olimp.

Deci cred ca mi-ai lipsit mereu

Doar ca acum mi-e dor de tine și mai mult,

Și dacă te întrebai

Când mi-a fost prima oară dor de tine…

În prima iarnă după ce te-am cunoscut.

    Când soarele se va lăsa,
    Şi-amurgul violet locu'-i va lua,
    Să ştii iubito, c-am să vin, 
    înveşmântat în umbre-pelerin,
    Să bat încet la geamul tău,
    Semnalul sufletului meu.
    
    Şi-ai să-mi deschizi încetişor,
    Şi-am să intru ca un nor,
    învăluind întreaga casă,
    Cu un miros de frunză arsă,
    Că uite, toamna, a venit,
    Să-ţi spună că-s îndrăgostit.