Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 24 aprilie 2022
Vizualizări: 1088
Poezii din aceiaşi categorie
Despre tine
Stau și mă gândesc
La zilele cu soare
Când totul era un zâmbet
Când soarele era mare
Luna și stelele se-ntâlneau
Azi e ploaie, mâine ninsoare
Eu mă plimb, așa poate
Apare ziua-n care soarele rasare.
Pe străduța ce-o parcurg
Parc-apare o raza de soare,
Soare ce de mult nu l-am văzut
Că-n cap la mine i furtuna mare
Cu rafale și războaie
Între creier și inima mare
Căci unul spune ce-l doare
Iar celălalt nu-i da ascultare!
Nu-i da ascultare...
Pentru că ar afla ca doare
Dragostea ce pentru tine-i mare!
Unul spune ce și cum
Despre cum s-au scurs pe rand
Toate sentimentele
Ca pământul printre degete.
Celălalt se revoltă
Până-n ziua primăverii
Când ghiocelul se apleacă
Florile înfloresc iarăși
Iar soarele apare
Totul-i de un verde aprins
Inima e fericita nevoie mare
Iar creirul tot cu mâinile legate,
Strânse bine, iar la gura scoci
Căci inima speră
Că după atâta așteptare
Asta-i șansa,
Creierul sa vadă
Iubirea cea adevărată!
de Dicu Alexandra
(Țin să menționez că probabil sunt greșeli de scriere, iar aceasta poezie este prima pe care o scriu)
Dragoste
Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.
Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.
Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.
Plumb sub piele
Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,
Cu cerneală adâncă, cu dor,
Dar timpul a mușcat din linii,
Și azi e doar fum și decor.
Nu te mai caut, nu te mai chem,
Nu-ți mai scriu numele-n vise,
Dar uneori, când trece un tren,
Îmi pare că dorul se-nchide.
Ești parte din mine ca plumbul
Ce arde încet, nevăzut,
Un semn ce nu doare..
Buze arse
Știu, timpule,
Ai ars și tu în așteptare,
Ai scotocit în flăcări de mult aprinse.
Ai obosit și m-ai predat.
Pe el l-ai luat și mi l-ai dat.
Acum ce fac eu,
Căci buzele îmi plâng,
Iar rațiunea mi-e străpunsă.
Fior retras și neaprins
Se strânge-n vene,
Se duce-n noi.
Mi-ai mai trimis și soarele,
Buzele sa mi le-nmoaie,
Un pic de dor să simtă ele,
Când pașii lui mă lasă-n urmă.
E așteptarea cruntă-ntr-ale mele buze.
Tu vii și doar le privești.
Tu stai și doar le reții.
Buzele-mi ard,
Tu nu le stingi.
Ele încă ard,
Devin cenușă.
Poezie pentru poezia mea
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine,
Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă,
Nemuritoare și frumoasă,
Fără egal în lumea-ntreagă!
Secretul meu acum e la vedere,
Să-l știe curioșii toți,
Nu-i prima oară când te cer să-mi fii mireasă...
Iubito tu ești poezia mea aleasă,
Poemul ce are rochie albastră
Culoarea cerului și-a mării liniștite
Cu valurile adormite dar care murmură neliniștite,
Vrând să te poarte pe cărarea către casă ,
Tu fiind poemul iubirii infinite,
Cântat armonios de mine...
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine, Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă, Nemuritoare și frumoasă!
(15 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu
Tu esti miracolul zilei
ce apune sau rasare
stingand focul inimi mele
regasinduma in pagini albe amagind a mea private cu a ta
dulceata iubire a voastra spunand iubesc si voi iubi
Iar tu esti doar un biet iluzionist
Despre tine
Stau și mă gândesc
La zilele cu soare
Când totul era un zâmbet
Când soarele era mare
Luna și stelele se-ntâlneau
Azi e ploaie, mâine ninsoare
Eu mă plimb, așa poate
Apare ziua-n care soarele rasare.
Pe străduța ce-o parcurg
Parc-apare o raza de soare,
Soare ce de mult nu l-am văzut
Că-n cap la mine i furtuna mare
Cu rafale și războaie
Între creier și inima mare
Căci unul spune ce-l doare
Iar celălalt nu-i da ascultare!
Nu-i da ascultare...
Pentru că ar afla ca doare
Dragostea ce pentru tine-i mare!
Unul spune ce și cum
Despre cum s-au scurs pe rand
Toate sentimentele
Ca pământul printre degete.
Celălalt se revoltă
Până-n ziua primăverii
Când ghiocelul se apleacă
Florile înfloresc iarăși
Iar soarele apare
Totul-i de un verde aprins
Inima e fericita nevoie mare
Iar creirul tot cu mâinile legate,
Strânse bine, iar la gura scoci
Căci inima speră
Că după atâta așteptare
Asta-i șansa,
Creierul sa vadă
Iubirea cea adevărată!
de Dicu Alexandra
(Țin să menționez că probabil sunt greșeli de scriere, iar aceasta poezie este prima pe care o scriu)
Dragoste
Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.
Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.
Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.
Plumb sub piele
Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,
Cu cerneală adâncă, cu dor,
Dar timpul a mușcat din linii,
Și azi e doar fum și decor.
Nu te mai caut, nu te mai chem,
Nu-ți mai scriu numele-n vise,
Dar uneori, când trece un tren,
Îmi pare că dorul se-nchide.
Ești parte din mine ca plumbul
Ce arde încet, nevăzut,
Un semn ce nu doare..
Buze arse
Știu, timpule,
Ai ars și tu în așteptare,
Ai scotocit în flăcări de mult aprinse.
Ai obosit și m-ai predat.
Pe el l-ai luat și mi l-ai dat.
Acum ce fac eu,
Căci buzele îmi plâng,
Iar rațiunea mi-e străpunsă.
Fior retras și neaprins
Se strânge-n vene,
Se duce-n noi.
Mi-ai mai trimis și soarele,
Buzele sa mi le-nmoaie,
Un pic de dor să simtă ele,
Când pașii lui mă lasă-n urmă.
E așteptarea cruntă-ntr-ale mele buze.
Tu vii și doar le privești.
Tu stai și doar le reții.
Buzele-mi ard,
Tu nu le stingi.
Ele încă ard,
Devin cenușă.
Poezie pentru poezia mea
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine,
Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă,
Nemuritoare și frumoasă,
Fără egal în lumea-ntreagă!
Secretul meu acum e la vedere,
Să-l știe curioșii toți,
Nu-i prima oară când te cer să-mi fii mireasă...
Iubito tu ești poezia mea aleasă,
Poemul ce are rochie albastră
Culoarea cerului și-a mării liniștite
Cu valurile adormite dar care murmură neliniștite,
Vrând să te poarte pe cărarea către casă ,
Tu fiind poemul iubirii infinite,
Cântat armonios de mine...
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine, Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă, Nemuritoare și frumoasă!
(15 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu
Tu esti miracolul zilei
ce apune sau rasare
stingand focul inimi mele
regasinduma in pagini albe amagind a mea private cu a ta
dulceata iubire a voastra spunand iubesc si voi iubi
Iar tu esti doar un biet iluzionist
Alte poezii ale autorului
De ieri a început să piară mâine
De ieri a început să piară mâine
Trecutul vrea prezent și viitor
Blestemul amintirilor supune
Osândă car durerile de dor
Târându-se merg zilele spre noapte
Urcând spre asfințit șovăitor
Desculț umblă speranțele deșarte
Pășind către un vis otrăvitor
Tăcute ard cuvintele uitate
Vibrând se prăbușesc dogoritor
Cenușă a rămas în loc de șoapte
Uscând roșul pe buze incolor
Privirile pălesc întunecate
Luminile orbesc amăgitor
Scânteile lucesc îndepărtate
Plângând lacrima curge sclipitor
Cărările gonesc întortocheate
Alerg fără prezent nepăsător
Pierdut mă dezlipesc de realitate
Un astăzi vrea trecut nemuritor
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești
Amăgiri de primăvară
Pornește cald prin lunci
Un vânt topind zăpada
Suflând alungă nori
Copaci-ncep parada
De zumzet și culori
Se umple-acum livada
Ţi-aş da un mărţişor
S-aduc zâmbind dovada
Din alb covor topit
Se-arată albă floare
Un zâmbet m-a răpit
În ochi m-i-aprinde soare
Când suflete se-ating
Aleargă-n piept bătaie
Nu știu unde-ai fugit
Tu steaua mea de mare
Natura a-nverzit
La mine-i dor și doare
Pe câmp culori se-aprind
Eu nu știu unde-i soare
Un suflet ai gonit
Cadou i-aduci uitare
Deși e timpul mic
Când dragostea e mare
E primăvară sigur
Chemând alai de flori
Aduce bucurie
Când fluturi zboară-n noi
De-i singură iubire
Primind tăceri și ploi
Se plimbă-n amăgire
O primăvară-n doi
Toate așteptările
Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare
Toate celulele strigând te știu pe nume
Te voi iubi-n toate secundele rămase
Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise
Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut
Nu poți goni la infinit fugind de mine
Vom alerga cândva urlând cu-același vânt
Cântând poveștile de dor pierdute-n vise
Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt
E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate
Și-acum te chem din amintire așteptând
Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte
De n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând
Aștept curgând să fim același strop de apă
Cândva plecând am să devin simplu pământ
Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
La capăt de lume
La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate
Desprinse ciuture îneacă spre adânc
Strivind la capătul de lume realitate
Rănite urmele săpate calcă ciung
Cioplind imparele speranțe abdicate
Uscate zilele pălesc agonizând
Umblă târându-se grăbite către noapte
Visele fără de rușine calcă strâmb
Adulmecând sângele rănilor mușcate
Crăpate palmele sădite în pământ
Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte
Vom deveni capăt de lume absentând
Brăzdând prezențele în locuri separate
Lipsiți de noi coabităm filozofând
Adăpostind în comentarii simple fapte
Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt
Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte
De ieri a început să piară mâine
De ieri a început să piară mâine
Trecutul vrea prezent și viitor
Blestemul amintirilor supune
Osândă car durerile de dor
Târându-se merg zilele spre noapte
Urcând spre asfințit șovăitor
Desculț umblă speranțele deșarte
Pășind către un vis otrăvitor
Tăcute ard cuvintele uitate
Vibrând se prăbușesc dogoritor
Cenușă a rămas în loc de șoapte
Uscând roșul pe buze incolor
Privirile pălesc întunecate
Luminile orbesc amăgitor
Scânteile lucesc îndepărtate
Plângând lacrima curge sclipitor
Cărările gonesc întortocheate
Alerg fără prezent nepăsător
Pierdut mă dezlipesc de realitate
Un astăzi vrea trecut nemuritor
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești
Amăgiri de primăvară
Pornește cald prin lunci
Un vânt topind zăpada
Suflând alungă nori
Copaci-ncep parada
De zumzet și culori
Se umple-acum livada
Ţi-aş da un mărţişor
S-aduc zâmbind dovada
Din alb covor topit
Se-arată albă floare
Un zâmbet m-a răpit
În ochi m-i-aprinde soare
Când suflete se-ating
Aleargă-n piept bătaie
Nu știu unde-ai fugit
Tu steaua mea de mare
Natura a-nverzit
La mine-i dor și doare
Pe câmp culori se-aprind
Eu nu știu unde-i soare
Un suflet ai gonit
Cadou i-aduci uitare
Deși e timpul mic
Când dragostea e mare
E primăvară sigur
Chemând alai de flori
Aduce bucurie
Când fluturi zboară-n noi
De-i singură iubire
Primind tăceri și ploi
Se plimbă-n amăgire
O primăvară-n doi
Toate așteptările
Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare
Toate celulele strigând te știu pe nume
Te voi iubi-n toate secundele rămase
Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise
Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut
Nu poți goni la infinit fugind de mine
Vom alerga cândva urlând cu-același vânt
Cântând poveștile de dor pierdute-n vise
Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt
E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate
Și-acum te chem din amintire așteptând
Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte
De n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând
Aștept curgând să fim același strop de apă
Cândva plecând am să devin simplu pământ
Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
La capăt de lume
La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate
Desprinse ciuture îneacă spre adânc
Strivind la capătul de lume realitate
Rănite urmele săpate calcă ciung
Cioplind imparele speranțe abdicate
Uscate zilele pălesc agonizând
Umblă târându-se grăbite către noapte
Visele fără de rușine calcă strâmb
Adulmecând sângele rănilor mușcate
Crăpate palmele sădite în pământ
Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte
Vom deveni capăt de lume absentând
Brăzdând prezențele în locuri separate
Lipsiți de noi coabităm filozofând
Adăpostind în comentarii simple fapte
Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt
Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte