Să mă iubești la plus infinit

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,

Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,

Și care măcăne același refren, Parcă...

Ecoul se repetă fără odihnă,

Obsedant și mecanic solfegiază,

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Ziua este încă la început,e dimineață,

Și viața cântă iar si iar plină de speranță,

Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,

Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...

Eu știind că-ți pasă!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Ireversibil este te iubescul!

Cum poți să-ți ceri iubirea înapoi

Odată ce-ai pierdut-o dusă este..

Cine-ti va pune lacrimile înapoi?

Ireversibil este timpul

Și visele sau vremea irosită,

Astăzi puteai să mă iubești cu mii de dulci săruturi

Dar ai ales să pleci pe ușa ce-ai deschiso...

Sper să revi cu alte noi speranțe

Să faci să viețuiască iar sărutul

Ce mort îl ții pe buzele-ți frumoase,

Dar reci și nemișcate,pedepsite.

(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubita mea frumoasă

Sunt eu demn de iubirea ta aleasă?

Aceea care pleacă de la tine

Și mă-mpresoară lăsându-mă fără cuvinte?

Eu cerșetorul iubirilor pierdute?

E-adevarat am mai mereu cuvintele la mine

Am și dorința de-a ne iubi cuminte,

Am vrut mereu să fugi cu mine

Neștiind că asta nu se poate

Poate mâine!

Iubita mea e vremea fericirii noastre

A Mântuirii prin dragoste,credință și jerfelnicie,

Ce pot eu să-ți ofer fără să se sfârșească?

Averi sau bani știi bine că nu am,

Dar am ceva ce rar găsești la cei ce au averi și bani...

Știi bine ce spune Hristos celui care căra averea la vedere,

Cu slujitori și multele căruțe,

De vrei desăvârșirea vinde toate

Și urmează mie!

(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubita mea,

Să știe lumea-ntreagă,

De-a mea iubire pentru tine,

Iar pentru cei ce-ntreabă cu rost,

Sau mai degrabă fără rost,prostește,

Cine-i nebunul care își declară nebună a sa iubire,

Ori nu cumva iubirea este bună

Iar el este pierdut cu firea?

Iubita mea,ieri te-am ținut de mână,

Și m-am simțit plutind pe Lună,

Nu-i Luna astrul celor ce se declară îndrăgostiți?

Ba da,dar noi suntem cu mult mai diferiți,

Tu ești regina nopții ce trece liniștită

Pe la Unirii,piața bine cunoscută,

Iar eu rătăcitorul Cavaler îndrăgostit,

Știi bine că ți-am povestit!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Am să te-aduc pe insula iubirii,

Iubito nu te mint,știi bine...

Deșertaciunile departe sunt de mine,

Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,

Eu te iubesc cu altfel de iubire,

Nu cum o face lumea oarbă din instincte,

Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,

Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc,

Nu mă-ntreba de insula iubirii,

Știu sigur că vei fi cu mine,

O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,

Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!

(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

Mi-e dor de vocea ta.

sa-mi spuna - Te iubesc

Mi-e dor de vocea ta

sa-mi spuna - Te doresc

Mi-e dor de tine - Te iubesc.

Aplec copacul şi-i sărut ramul 

Muguri în pântec să-i răsară ,

Îi las un zâmbet pe frunza galbenă

Şi pe celelalte ce plecară 

Încăpăţânate de zbor ,

De îmbrăţişarea cu pământul

Pe la amiază , când ora devine rumenă

Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .

Las ploaia să-mi spele ochii

Să pot privi în seară 

Porţi larg deschise prin care

Să intre nealterate iubiri

Şi umblet nepământean

Cu luna la subţioară

Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .

Nu uita să-mi scrii din când,

Chiar și-n șoapte, chiar și-n gând,

Căci sub cerul fără vină,

Dorul tace-n lună plină.

Dacă stelele s-aprind,

Eu prin rânduri te cuprind,

Și de noroc ne va fi scris,

Ne-om regăsi în vis nescris.

Printre slove rătăcite,

Lasă-mi visele-mpărțite,

Spune-mi tot ce nu se spune,

Spune dorului pe  nume.

Căci de stai departe, știi,

Mă hrănesc doar din hârtii,

Din cuvinte, din povești,

Din ce-ai fost și încă ești.

Te-am întâlnit

într-o după-amiază de vară

când soarele se frângea pe asfaltul încins

și orașul te lăsa să respiri încet,

pentru câteva clipe.

Nu ai spus nimic

dar tăcerea ta era deja un limbaj

și fiecare pas al tău

se așeza în aer

ca un ecou care nu se pierde.

Iubirea plutea în aer

sub formă de parfum discret,

de amintiri viitoare,

ca o amprentă violetă

pe pielea aerului.

Mâinile noastre s-au atins fără grabă

și atingerea a devenit un ritual,

o promisiune tăcută

deoarece unele iubiri nu cer cuvinte.

Am râs cu ochii închiși

la absurditatea lumii

și la cât de ușor

poate deveni adevăr

ce nu ne aparține.

Te-am ascultat

cum respiri în mine

și am înșeles că iubirea

nu e doar prezență

ci felul în care aerul se lasă purtat

de parfumul violet al lavandei.

Am plecat împreună prin umbrele serii

fără să știm unde duce drumul,

dar cu siguranța că nu ne pierdem

în ceea ce nu putem controla.

Chiar și când pleci,

chiar și când timpul ne desparte,

parfumul rămâne

ca o punte între ceea ce am fost

și ceea ce suntem încă.

Lavanda nu se ofilește

nici atunci când tăcerea devine grea,

nici atunci când orașul uită să respire;

ea poartă amintirea atingerilor,

și ecoul pașilor noștri pe străzile goale.

Iubirea nu dispare,

doar se transformă în lumină violetă

care rămâne între oameni,

în aer, în aerul pe care îl respirăm

și care ne învață

că frumusețea constă în gestul simplu

de a exista unul pentru altul

fără grabă, fără cerință,

numai cu parfum de lavandă.

Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,

Seara mă sufoc în tăcerea prea mare

Azi îmi văd de drum, de vise, de zori

Mâine număr în noapte doar răni și fiori.

Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,

N-am fost decât un pas făcut prea târziu 

Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret

Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.

Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri 

Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...

Pentru el sunt doar un caz închis

O poveste trecută... pierduta-n asfințit.

Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă

De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...

Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară 

Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.