Mi-e dor

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

Ne privim din depărtare

Simțind un rece vânt pe umeri

Te apleci din ce in ce mai tare

Pașii mei pe rând să-i numeri.

Iar vântul bate, bate tare

Inima e înghețată dur

Și mă doare, doare

Prea multe eu îndur

Peste case tot mai des

Suflă vântul,

Sunt pline de zăpezi

Iar gândul...

Iar gândul meu tot se strecoară

S-a ajungă la tine adesea,

Dar mintea noastră zboară,

Și viața cam ne plictisea.

Trec anii, trece viața

Tot mai des e rece-n trupul ostenit

Oare când se va dezgheța

Amarul necontenit.

Unde să te caut

De-mi va fi dor de tine? 

Prin gândurile mele

Adesea rătăcești

Te caut printre stele,

Prin visurile mele

Neîncetat te caut...

Spune-mi, unde esti?

Prin vântul ce adie,

Prin florile de măr,

Prin stropii calzi de ploaie,

Esti unic adevăr.

Te caut și în cântec,

În file de povești,

Dar te găsesc în suflet,

Știu că acolo ești.

De tu ești dragostea

Și ești,

Cu siguranță îți pot spune...

Iar pentru cei ce vor să știe cine-s eu,

Îti spun doar ție s-audă toată lumea,

Glumesc știi vorba asta,

Sunt portavocea sau glasul îngerilor noștri sau mai degrabă doar ai tăi!

Nu-i Dumnezeu si El acolo,

Cel care mi te-a scos in cale?

Nu eu sunt un pribeag căzut în ale tale brațe,

Sau poate tu cea care-mi cade-n față

Să o salvez de negrele tristeți?

Și cei iubirea de nu-i însuși Dumnezeu,

Când vrea să ne vorbească infinit?

Nu ești tu însăși nemurirea?

Nu-s eu iubitul tău ce-l ține de mână pe Hristos?

Nu suntem noi acei captivi ai libertății noastre?

Crezi tu că a murit iubirea sau că e mort El însuși Dumnezeu

Când îl rugăm să ne ajute,

Să evadam în infinitul Său?

Curaj iubito a sosit și ceasul nostru,

Al meu,al tău și-acolo e același Dumnezeu!

(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Înot printre ani

încercând să găsesc o cale

către ziua de ieri.

Îmi prind visurile

în mrejele unui mâine nedefinit.

O amintire din trecutul îndepărtat

mă cuprinde cu putere de mână.

Ar vrea să mă strecoare

în grădina mirifică a lui „Ieri”.

O iubire ce și-a găsit împlinirea

îmi mângâie inima

îndemnând-o să iubească din nou.

O deziluzie îmi smucește gândurile,

îmi insultă iubirile din trecut.

Privesc absentă la circul din mintea mea.

Un gând firav, timid,

se ascunde după un val de iubire

ce caută să-mi inunde sufletul.

Îi zâmbesc ștrengărește

pentru a-l încuraja.

Mă privește cu neîncredere,

dar nu se ferește din calea mea.

Îmi trimite idei, speranțe,

imagini ale unei posibile iubiri.

Îl cert fără convingere,

căci știu că sunt o „victimă” sigură..

Mă lasă să țip,

să îl dojenesc,

să îl resping,

știind că deja îl iubesc.

Îi cer să îmi mărturisescă

cărui iubit o să mă dăruiască.

Mă cuprinde cu drag

și mă povățuiește

să aștept, cu răbdare, în prag

până ce iubirea mă găsește.

O lebada pluteste pe malurile marii

o inima se roaga sa nu o dai uitarii

un dor ma chinue si inima imi plinge

un inger imi sopteste ,iubirea va invinge.