Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2024
Просмотры: 298
Стихи из этой категории
Efect Antihalo
Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.
Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”
Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.
Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
Incipit
Sub cerul plin de stele
Împreună parcă zburăm printre ele,
Mică lună
Iubirea o adună,
Cea împrăstiată prin univers
De doi îndrăgostiți fără sens;
Pământul larg n-are habar
Câte ți-am dat eu în dar,
Marea așteaptă
Iubirea noastră, toată.
Fugim să dansăm în noapte
Pe simfonii în tone joase,
Mă apropii ușor
Iar pe spate, simt fior,
Dansul se aproprie de final
Sfârșitul, credeam că e fatal.
Mi-ai luat mâna încet
Și ți-ai dus-o la al tău piept.
Mi-ai șoptit ușor la ureche:
"Ea cere încă un dans, în pereche"
Dau din cap afirmativ
Fără a avea motiv;
A dansa cu tine-n veci,
Sperând să nu pleci.
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
OneWineWoman
Alerg spre stele fărắ teluri, vreau tot dar nu mai vreau nimic și tot găsesc multiple
feluri, sa fac ce eu...mi interzic
Vreau parul scurt deși mai lung îmi place, gust din lichior dar as bea vin, deși doar
rău mi-ai face, as vrea fn brate sa ma ții.
Am unghii roz, le vreau albastre..iti scriu mesaje fără sa le trimit, tanjesc prea mult
sa-mi fie pace și totuși plâng ca ne-am pierdut.
Ades mai plâng la filme, la citate, rad la sarcasm cu ironie, azi visele fmi sunt
ciudate și mâine ma trezesc în amnezie.
Mai semăn vânt și după culeg o furtuna, dar ador cerul când este la apus..
Scriu des de dor de vin și nu-s nebună,
Doar port în gând tot ce-ai promis...
Efect Antihalo
Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.
Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”
Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.
Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
Incipit
Sub cerul plin de stele
Împreună parcă zburăm printre ele,
Mică lună
Iubirea o adună,
Cea împrăstiată prin univers
De doi îndrăgostiți fără sens;
Pământul larg n-are habar
Câte ți-am dat eu în dar,
Marea așteaptă
Iubirea noastră, toată.
Fugim să dansăm în noapte
Pe simfonii în tone joase,
Mă apropii ușor
Iar pe spate, simt fior,
Dansul se aproprie de final
Sfârșitul, credeam că e fatal.
Mi-ai luat mâna încet
Și ți-ai dus-o la al tău piept.
Mi-ai șoptit ușor la ureche:
"Ea cere încă un dans, în pereche"
Dau din cap afirmativ
Fără a avea motiv;
A dansa cu tine-n veci,
Sperând să nu pleci.
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
OneWineWoman
Alerg spre stele fărắ teluri, vreau tot dar nu mai vreau nimic și tot găsesc multiple
feluri, sa fac ce eu...mi interzic
Vreau parul scurt deși mai lung îmi place, gust din lichior dar as bea vin, deși doar
rău mi-ai face, as vrea fn brate sa ma ții.
Am unghii roz, le vreau albastre..iti scriu mesaje fără sa le trimit, tanjesc prea mult
sa-mi fie pace și totuși plâng ca ne-am pierdut.
Ades mai plâng la filme, la citate, rad la sarcasm cu ironie, azi visele fmi sunt
ciudate și mâine ma trezesc în amnezie.
Mai semăn vânt și după culeg o furtuna, dar ador cerul când este la apus..
Scriu des de dor de vin și nu-s nebună,
Doar port în gând tot ce-ai promis...
Другие стихотворения автора
În mine...
În mine se sting prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Și umbra de mine se teme,
Că-n pământ zi de zi tot cobor.
Noaptea în brațe îmi doarme,
De zi, nici o veste nu știu,
Pe creștet parcă am coarne,
Iar trupul mi-l simt un sicriu.
La masă vin îngeri ciudați,
Beau sânge din venele mele,
Și pleacă apoi rușinați,
Cu lacrima mea către stele.
Aș vrea ca să țip, să vorbesc,
A lumii tăcere însă mă-neacă,
Mă biciuie acei pe care-i iubesc,
Iar șoapta mi-e stinsă și seacă.
În mine se frâng prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Sub pleoapă o lacrimă-mi geme,
Și cere strident ajutor...
Un singur vers
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
Aseară am scris o poezie,
Avea un singur vers dar nelumesc,
Ceva aidoma unui cânt prelung,
Şi care mă făcea să plâng.
L-am scris c-o picătură de cerneală,
Un strop uitat în călimară,
Şi - o pană albă cu un număr,
Ce am găsit-o undeva pe umăr.
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
E-un vers ce plânge pe hârtie,
Cu lacrimi de-un albastru-violet,
Un fel de sânge de poet.
Eu şi lumea
Bestialitatea lumii m-a dărâmat,
Mi-a tăiat aripile în plin zbor,
A furat bucuriile ce mi s-au dat,
Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.
Zelul şi pasiunea mea nebună,
Vraja demonică ce am consumat-o,
Pentru a deveni o făptură mai bună,
Groteasca lume, mi-a spulberat-o.
Elanul şi ardoarea ce am risipit,
Pentru a deveni un individ strălucitor,
De otrava lumii a fost înghiţit,
În infinita-mi durere cu-n glas rugător.
Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,
Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,
Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,
Ca lumea să piardă puterea asupra mea.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
E toiul nopții...
E toiul nopții și încă-i supărare,
Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,
E ziua-n care nu este împăcare,
Când totul e pustiu, arid și părăsit.
E toiul nopții și încă se respiră,
E toamna care-ncet se pierde,
Și suntem frunze care se răsfiră,
Din ramura ce încă-i verde.
E toiul nopții și încă avem păreri,
Și parcă-n ușă bate primăvara,
Dar brusc apar de peste tot dureri,
Și infinit de lungă ni se pare seara.
E toiul nopții și încă avem timp,
Ca zorii zilei să ne prindă alături,
Și hai să facem nebunatic schimb,
Nimic pentru un pat și două pături.
E toiul nopții și stele au asfințit,
Iar vraja lunii veni să ne înhațe,
Și-n zori surprinși ne-am pomenit,
Pe jos dormind ținându-ne în brațe.
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
În mine...
În mine se sting prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Și umbra de mine se teme,
Că-n pământ zi de zi tot cobor.
Noaptea în brațe îmi doarme,
De zi, nici o veste nu știu,
Pe creștet parcă am coarne,
Iar trupul mi-l simt un sicriu.
La masă vin îngeri ciudați,
Beau sânge din venele mele,
Și pleacă apoi rușinați,
Cu lacrima mea către stele.
Aș vrea ca să țip, să vorbesc,
A lumii tăcere însă mă-neacă,
Mă biciuie acei pe care-i iubesc,
Iar șoapta mi-e stinsă și seacă.
În mine se frâng prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Sub pleoapă o lacrimă-mi geme,
Și cere strident ajutor...
Un singur vers
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
Aseară am scris o poezie,
Avea un singur vers dar nelumesc,
Ceva aidoma unui cânt prelung,
Şi care mă făcea să plâng.
L-am scris c-o picătură de cerneală,
Un strop uitat în călimară,
Şi - o pană albă cu un număr,
Ce am găsit-o undeva pe umăr.
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
E-un vers ce plânge pe hârtie,
Cu lacrimi de-un albastru-violet,
Un fel de sânge de poet.
Eu şi lumea
Bestialitatea lumii m-a dărâmat,
Mi-a tăiat aripile în plin zbor,
A furat bucuriile ce mi s-au dat,
Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.
Zelul şi pasiunea mea nebună,
Vraja demonică ce am consumat-o,
Pentru a deveni o făptură mai bună,
Groteasca lume, mi-a spulberat-o.
Elanul şi ardoarea ce am risipit,
Pentru a deveni un individ strălucitor,
De otrava lumii a fost înghiţit,
În infinita-mi durere cu-n glas rugător.
Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,
Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,
Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,
Ca lumea să piardă puterea asupra mea.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
E toiul nopții...
E toiul nopții și încă-i supărare,
Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,
E ziua-n care nu este împăcare,
Când totul e pustiu, arid și părăsit.
E toiul nopții și încă se respiră,
E toamna care-ncet se pierde,
Și suntem frunze care se răsfiră,
Din ramura ce încă-i verde.
E toiul nopții și încă avem păreri,
Și parcă-n ușă bate primăvara,
Dar brusc apar de peste tot dureri,
Și infinit de lungă ni se pare seara.
E toiul nopții și încă avem timp,
Ca zorii zilei să ne prindă alături,
Și hai să facem nebunatic schimb,
Nimic pentru un pat și două pături.
E toiul nopții și stele au asfințit,
Iar vraja lunii veni să ne înhațe,
Și-n zori surprinși ne-am pomenit,
Pe jos dormind ținându-ne în brațe.
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.