Pe-un singur sens

Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii

Asta e viața

Un echilibru dezechilibrat pe alocuri

Un incert continuu întrerupt brusc

De, asta e viața

Citește ‘’Pax magna’’

Poate-nțelegi cine ești

O balanță între bun și rău

Între urât și frumos

Între-nțelept și prost

Oricum ești o stație nicăieri

Un început deja sfârșit

Doar o cărare

Trenul merge împins de etern

Nu aștepta în gară

Ești locomotivă sau vagon?

Un tren sau o gară?

Cum ești?

Schimbă macazul spre tine

Însoțește-te cu-aceeași directie

Ascultă-ți instinctul și mergi

Nu aștepta nimic

Mersul trenului îl decizi tu

Din ochi scânteile vorbesc fără cuvânt

Ți-aduc sclipirile fierbinte mărturie

Tăcut privirea îți grăiește cercetând

Dar nu te-atinge a  iubirii glăsuire

Mă strigă liniștea-nghețată cugetând

Ecoul tremură căzut în agonie

Pe buze tace adevărul suspinând

Așteaptă găndul nerostit călătorie

Ascult tăcerea destrămată din cuvânt

Îndrăgostit visele-mi cântă melodie

Îngrămădite le adun sedimentând

Nepăsător cerneala curge pe hârtie

Ascunse-n pagini mor cuvinte fremătând

Tăcerea-și caută un loc în poezie

Umbrite ard fără lumina fumegând

Sfârșesc tăcute recitând melancolie

Din poze clipa mă privește surâzând

Imagini mute povestesc cu fantezie

Rămân să caut o prezență absentând

Se-aud cuvintele tăcute-n amintire

Puțin să fii mai mult

Nimic să ai puțin

Din toate câte sunt

Eternul e sublim

Nimic să nu aduni

Pe toate să le-mparți

Puținul e de-ajuns

De lume te desparți

Ne trecem așteptând

Iubirea-i tot ce ai

Cu sufletul flămând

Speranțele sunt rai

Puținul nu-i de-ajuns

Nimicul arde pai

Uscat să te ajungi

Când dragoste nu ai

Plâng norii tremurând

Să ude flori de Mai

E dorul cel nătâng

Se roagă să mai stai

Nimicul s-a umplut

Puținul e nimic

În dragoste-i știut

E totul sau nimic

N-a fost să fie, dar ce-a fost?

Furtună aprinzând jarul fraged?

Codoașe gânduri fremătând lasciv?

Priviri mințind strălucitor?

Și-acum n-a mai rămas nimic

Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri

foșnind isteric din aripile frânte

Nu e nici reazem, nici caldă mângâiere

Doar visele mai zboară în derivă

lansând fiori parfumați ludic

Și-atunci căderea e sublimă

Rămase pustii mările strigă valuri

Tăcerea curge înghițind cuvânt

Palmele ard înghețând neatinse

Căzut în albastru plutesc anonim

Iarba să-ntreb când mai e verde

În palme-adun ce-atinge talpa ta

Pământ, în el sădindu-mă pe mine

Udându-mă cu ploi lacrima grea

Să-mi crească rădacinile spre tine

Înalt s-ajung cătându-ți urma ta

Atent, scrutând de sus tot orizontul

Încerc să te găsesc frumoasă stea

Sperând să-mi dai cu tine antidotul

Din vise-adun flămând lumina ta

Arzând în noapte umbrele din mine

Te chiamă strălucind iubirea mea

Strigând cu raze calde către tine

De nu te-ajung să caut umbra ta

Cu ea înlocuindu-mă pe mine

Să umble umbra ta cu umbra mea

Iar eu, urmându-ți pașii, lângă tine

Din mâna mea lipsește mâna ta

Privirea nu-ți ajunge în privire

Te-aud dar nu știu unde-i gura ta

Mă-ntreb de am s-ajung până la tine

Incert pun adevărul în mister

Rămân  toate-ntrebările uimite

Răspunsurile fug plutind în cerc

Priveliștea tăcerii mă surprinde

Gonindu-mă-n absență n-am reper

Iau timpul și-l arunc în amintire

Golindu-mă de azi rămân cu ieri

Un mâine nu m-ajunge fără tine

Strigăte

Afară-i iarnă, frig

În casă-i cald și bine

Se-adună toți la masă

Nu uită să se-nchine

Copiii merg la joacă

Au zâmbete senine

Se umple casa toată

De glasuri cristaline

Nimic nu îi apasă

Toți râd cu voioșie

Nu știu că a lor casă

E-o coală de hârtie

Se-aude-ntâi un muget

Urlând fuge pământul

Se scutură icnind

Strigăte cară vântul

Se năruie trosnind cutiile fragile

Căzând au pustiit familii și cămine

Hoția le-a zidit din furturi inutile

Le pasă de nimic, le pasă doar de sine

Le-a luat mintea și sufletul arginții

Îi strigă din țărână și părinții

Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții

Îi strigă din ruine urma vieții

De strigătul pământului nu-i doare

De strigătul copilului ce moare

De strigătul părintelui cu jale

Doar setea de putere nu mai moare

Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023 

Spune-mi iubita mea
Cum ai vrea să mă usuce,
ani lumină 
de vuiete și ploi?
Cum ai vrea să mă spele,
deșerturile
stăpâne pe-al meu trup?
Iubit-o, tu doar spune-mi cum
și ia-mă și mă udă
și-apoi,
ia-mă-n al tău sân,
iubit-o...

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

And if you didn't exist

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

Passing girls, asleep in my arms

That I would never love

And if you didn't exist

I would only be another dot

in this world, which comes and goes

I would feel lost

I would need you

And if you didn't exist

Tell me how I would

I could pretend to be me

But it wouldn't be true

And if you didn't exist

I think that I would have found

The secret of life, the WHY

Only to create you

And to look at you

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees

from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

Te voi iubi ca nimeni altul

Te voi iubi ca un nebun

Chiar dacă lumea toată îmi va râde-n față

Precum prostește râde publicul la circ..

Când vei vedea iubirea-mi oarbă

Ce strigă tare ca un târgoveț,

Să știi că eu sunt prințul tău călare

Chiar dacă par o slugă demnă de dispreț

Și vine să te scoată din castelu-n care

Pari condamnată pe vecie

De un nebun ce a fugit cu cheia mai demult!

Te voi iubi așa de tare,

Încât voi pune la pământ

Și turnul unde stai captivă

Plus zidul cel mai sumbru și înalt,

Te voi răpi cu o iubire mare,

Ce arde tot ce-i stă în cale

Ce nimeni niciodată n-a văzut!

(1 feb 2024 -Vasilica dragostea mea)

În zorii tăcuți ai unei iubiri neurmărite,

Se deschide o poezie, dar nu despre dragoste.

Cuvintele se desprind ca frunzele în vânt,

Poezia fără săruturi, într-un labirint nestrăbătut.

Prin coridoarele unei inimi pierdute,

Versurile se întrepătrund, dar nu despre tandrețe.

Poezia rămâne ca un ecou neascultat,

Fără să atingă aromele dulci ale iubirii.

Tu ești scânteia ce aprinde infinit

În ochii tăi sclipește dulce primăvară

Seducător stelele tale m-au vrăjit

Aprins e focul de lumina ta solară

Tu ești aceea și mi-e dorul încolțit

Crește visând șoaptele nopților de vară

Uimit e soarele căzut în asfințit

E dimineață când privirea ta mă chiamă

Tu ești povestea de-nceput fără sfârșit

Tu ești răspunsul la-ntrebarea cardinală

Mă rătăcesc fără de tine risipit

Nici că mai simt durerea timpului ce zboară

Eu sunt trecut vibrând pe strune răscolit

Nu ești aici s-auzi din suflet o vioară

Fără un sens caut destinul rătăcit

Tristețea crește posedând irațională

Acasa sunt bratele tale, iar...

Casa-mi este imbratisarea ta.

Acasa sunt ochii ce ma privesc neincetat, iar...

Sufletul-mi tanjeste in fiecare zi dupa casa ce-mi esti.

Acasa esti tu si eu... A C A S A suntem noi!

Acasa-mi este fericirea ce-o traiesc, iar...

Sufletul-mi creste cu fiecare zambet.

Acasa ne asteapta cu bratele deschise, iar...

Casa ne primeste cu dragoste curata!

A C A S A suntem noi... acasa esti tu si eu!