Pe-un singur sens

Iubito-ascultă rătăcirile din mine

Atins de patimă ființa ta e tot

Cresc însetate rădăcinile spre tine

Stârnite-n inimă bat clopote de foc

Un infinit ascund privirile divine

Răsare soarele sclipind din ochii tăi

Lumina curge înflorind zile senine

Oprește mut în contemplare timpu-n loc

Șoptește zâmbetul pe buzele rubine

Obrazul tremură sub purpura de foc

Urmele caută să vindece suspine

Mă colorează în albastru dulce joc

Vioara glasului aprinde poezie

Arcușul  mângâie oceanele de foc

Sunetul corzillor vibrează cristaline

Tristețea fumegă primindu-și antidot

Vrăjește freamătul petalelor caline

Mâinile picură în vene aprig foc

Topește lacătul durerilor peline

Îmbată sufletul miresmele de soc

Ne-am întâlnit între bătăile de inimi

Ne-am despărțit între hotarele de foc

A mai rămas praful cărunt al amintirii

Visele zboară împletind absurdul mort

Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit

Curmând lumina dimineți-n amintire

Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit

Gravând speranța unei rime pe hârtie

Gura lipsită de ureche-a amuțit

Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte

Buzele tremură sărutul nerostit

Zâmbetul piere furișându-se în noapte

Ochii se scutură uscându-se cumplit

Eliberând picuri fierbinți spre mistuire

Alunecând ploile curg fără sfârșit

Sufletul cade lăcrimând în agonie

Norii aruncă peste soare valuri gri

Răstoarnă razele pierindu-le-necate

Rămas în beznă caut cioburi încă vii

S-adun bătăile de inim-aruncate

Spre viitor se oglindește ce-i trecut

Lăsând prezentul navigând în rătăcire

M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput

Pierzând tăcerile zidite-n amintire

Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești

Să te iubească cel iubit sigur dorești

Dar ce te faci când doar în vise curg povești

Singur umblând  înstrăinat  nu te găsești

Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești

Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești

De dor orbit te otrăvești, te amăgești

N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești

Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești

Dar când privești spre umbra ta tot singur ești

Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești

Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești

Îți cere inima flămândă s-o hrănești

Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești

Bătând împinge foc în vene să gonești

Fugind de singur te trimite să-ndrăznești

Când lupți degeaba ți se spune că cerșești

Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești

Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești

Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești

Ești condamnat singur cu oameni să trăiești

N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești

De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești

Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești

Te-aruncă singur închizându-te-n iubești

Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești

Să te întrebi singur pe tine  cine ești

Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești

De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești

Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești

Să nu stea singur cu tristețea-l împletești

Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești

Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești

Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești

Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești

Fără de singur să adormi, să te trezești

Mâini contopite împletit

Priviri albastre de copil

Strălucirea gândului fierbinte

și altceva nimic

E prea multă lumină să mai conteze lumea

ascunsă-n poverile realităților mărunte,

pribegind în rătăcitul virtual,

amorf stă-nghesuită-n amorțire

Se risipesc  tristețile în  alb

Norii sunt apa, soarele-i rod

și împreună curcubeu

Pământul zâmbește verde,

totul e viață

Și-atunci se naște om

Minunea cea creat minune

Altfel mirare-ar fi că încă existăm

N-am fi nimic fără mirabila minune

Răsare fără rost o altă dimineață

Las gol în patul gol, tot gol să mă primească

Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă

E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă

Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute

Doar visele plutind mai vin să mă sărute

Cu buze reci  m-ating pe firele cărunte

S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte

Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă

Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră

Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față

Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă

E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă

Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată

Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă

Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă

Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă

Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră

Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră

Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață

Se pierde om din om, devine o paiață

Un corp amorf din lut, statuie fără față

Tablou în amintiri, decor lipsit de viață

Trimis în loc străin se vinde într-o piață

Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă

S-adune timpul gol scurtând firul de ață

Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă

Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață

Printre culorile de toamnă arde vânt

Copacii freamătă urlând în isterie

Atârnă galbenul de vară întrebând

Cenușa frunzelor zburând cărămizie

Se-adună norii scuturându-se plângând

Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie

Ne udă stropii aruncându-se râzând

Îmbrățișându-ne a toamnei astenie

Curge lumina înecându-se în crâng

Nopțile umblă petrecând cu veselie

Alungă zilele gonindu-le scăzând

Soarele cade micșorând călătorie

Dintre ciulinii decedați au dispărut

Ființe mute intuind o tragedie

S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ

Găsindu-și loc de hibernare-n galerie

Către văzduh o barză albă-și ia avânt

Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie

Lăsând în urmă vremea rece tremurând

Ne-așează frigul peste gânduri pălărie

Goniți în casă timpul fumegă mărunt

Orele trec privind afară vijelie

Danseză toamna printre dealuri alergând

Pictând culorile să-i cânte melodie

    Din val în val m-a legănat catargul, 
    şi-n tine am naufragiat... 
    danielă vie-şi schimbă forma, 
    ca lanul de lumină-nsângerat.
    
    Şi-am plâns fertil,
    prin răni ce-au devenit opace,
    spre verdele încremenit în jad
    un psalm, luminii care tace.

Singur în lume și rătăcit

Ca o oaie căzută-n râpă

Eram murdar, obosit și rănit

Doar mâna ta mă poartă

Afară din groapa morți

Să privesc iar zorii dimineți

Iubirea mea nu se compară 

Cu cât m-a iubit El întâia oară

Trăiesc prin Credință și prin Har

Primisem cel mai mare Dar

După fiecare scufundare în rugăciune

Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune

Parcă particip într-o poveste de Dragoste

Nici moartea nu ne poate despărți

Încrederea mea iî ca un munte

Nimeni nu poate să o mute

Credința că planul Tău e Desăvârșire

Nu-i doar deșertăciune sub soare

M-am născut din apă și foc

Om nou cu gusturi noi

Lucrurile vechi le văd ca un gunoi

Orice ar fi înapoi nu mă întorc

Dansăm în doi dansul iubiri

Fără secrete este arta simțiri

O înțeleg prin prisma gândiri

Emoție rară e esenta fericiri

Ascultă vibrațiile iubiri

Cântă inimile prin perechi de corzi

Ca o singură voce în armonie

Se înalța până in cer glorie.

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

Cu ochii tăi asemăn focul,

Ce-mi arde-n piept adânc și lin,

Și-mi face inimii ocolul

Prin vis etern și dor divin.

Când treci, se-oprește-n loc văzduhul,

Și luna cade-n gândul meu,

Căci pasul tău, făcut din duhuri,

Mă cheamă-n visul greu, mereu.

În glasul tău adoarme seara,

Și stele plâng pe-al meu destin;

Iubirea-mi e din veci povara,

Dar sfântă-mi este — și deplin.

Aș vrea să fiu o clipă-n vreme

Când ochii tăi s-au luminat,

Să-ți fiu blestem, să-ți fiu și temei,

Un nod de timp nedezlegat.

Și când s-or stinge lumii anii,

Sub ceruri reci, fără folos,

Cu ochii tăi asemăn focul —

În el am ars, și-n el am fost.

Rămâi pe loc să zic ceva.

Măcar la revedere.

Nu pot, sunt mută ca o stea

Stingându-se-n tăcere.

În seri când timpul ne uita,

Ne surprindea apusul,

Privirea mea ce căuta

Şi nu găsea răspunsul.

Si dacă-n mine vei rămâne,

Ecou ce-si pierde glasul,

Iti voi da voce de la mine

Să îmi ghidezi tot pasul.

Să te mai văd nu mai apuc,

Portretul tău e luna,

Că îmi doresc să îmi aduc

Aminte întotdeauna.

Cei ce conduc azi lumea, sunt niște șacali,

O conduc de sute, de mii de ani

Ei nu știu ce este munca, nici sacrificiu,

Au profitat de tot ce le oferea puterea și rangul.

Poporul muncitor, speriat cu foamea și biciu.

ROMÂNIE, apără-te, nu te păcăli, SUS STEAGUL,

Fiinnțe perverse ca polticieni nu găsesc,

Am plecat din țară, ca să mai trăiesc !