Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 24 ianuarie 2023
Vizualizări: 1003
Poezii din aceiaşi categorie
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Imi asum tot
Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi
Da nu-i de ajuns sa te schimbi
Iar eu nu mai vreau, nu mai pot
Sa pierd timp
Pentru ceva ce nu mai are rost
Pentru ceva ce doar credeam
Ca e frumos
Da-i al naibii de dureros
Trebuia sa pun de mult stop
Da n-am avut curaj
Cand eram langa tine
Parca eram in sevraj
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi (bis)
Fiindcă am fost fericita
S-asta nu voi nega
A fost un vis frumos
Dar realitatea zice altceva
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
Tin prea mult la tine
Da nu pot comtimua
Iubirea ce mi-o oferi
E toxică si grea
Am rupt bucăţi din mine
Pentru inima ta
Dar drumul catre noi
Nu-l mai pot înfrunta
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
SINGUR
În odaia învechită
Cu lumina ei zgârcită
Zi cu soare n-a intrat
Numai boala te-a întrebat.
Zaci înconjurat de gânduri
Canditat la patru scânduri
Singur, singurel,străin
Resemnat de atâta chin,
Uitat de cei dragi ție
Te rogi morții ca să vie.
la
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
Vina inimii
Nu e vina ta
Nu e vina mea
E vina inimii
Care s-a îndrăgostit așa
Nu ți-am rezistat
Și-n plasă am picat
Tu m-ai fermecat
Cu tot ce mi-ai revelat
Nu ai vrut să fim decât prieteni
Eu am confundat acei termeni
Ajungând să fim doi străini
În această mare de oameni
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Imi asum tot
Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi
Da nu-i de ajuns sa te schimbi
Iar eu nu mai vreau, nu mai pot
Sa pierd timp
Pentru ceva ce nu mai are rost
Pentru ceva ce doar credeam
Ca e frumos
Da-i al naibii de dureros
Trebuia sa pun de mult stop
Da n-am avut curaj
Cand eram langa tine
Parca eram in sevraj
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi (bis)
Fiindcă am fost fericita
S-asta nu voi nega
A fost un vis frumos
Dar realitatea zice altceva
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
Tin prea mult la tine
Da nu pot comtimua
Iubirea ce mi-o oferi
E toxică si grea
Am rupt bucăţi din mine
Pentru inima ta
Dar drumul catre noi
Nu-l mai pot înfrunta
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
SINGUR
În odaia învechită
Cu lumina ei zgârcită
Zi cu soare n-a intrat
Numai boala te-a întrebat.
Zaci înconjurat de gânduri
Canditat la patru scânduri
Singur, singurel,străin
Resemnat de atâta chin,
Uitat de cei dragi ție
Te rogi morții ca să vie.
la
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
Vina inimii
Nu e vina ta
Nu e vina mea
E vina inimii
Care s-a îndrăgostit așa
Nu ți-am rezistat
Și-n plasă am picat
Tu m-ai fermecat
Cu tot ce mi-ai revelat
Nu ai vrut să fim decât prieteni
Eu am confundat acei termeni
Ajungând să fim doi străini
În această mare de oameni
Alte poezii ale autorului
Tristeți îndrăgostite
Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite
În vise jaru-i stins când zorile-s ivite
Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite
Cărare s-o întinzi prin zilele gonite
În inimă ți-a nins cu ace iscălite
Jumate s-a încins, jumate se resimte
Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite
Otrava s-a întins, durerile-s cumplite
Și sufletu-i atins, urlând nu te aude
De dragoste învins refuză să te-asculte
Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute
Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute
De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte
În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre
Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde
Îndrăgostit e trist primind sentințe crude
Pășind spre asfințit cărarea se desparte
În loc de paradis iei drumul către noapte
Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate
Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante
Furtuna
De când s-a întâmplat furtuna
Mi s-au mutat munții în mare
Mi-ai ocupat ziua și noaptea
Ai devenit singurul soare
În poze nu pot să privesc
Nu-i viu nimic pe o hârtie
De aș putea să te privesc
Când te trezești în zorii zilei
Măcar în brațe să te strâng
Din când în când să uit durerea
Căci te iubesc de când te știu
Până s-o stinge-n ochi scânteia
Inima-mi stă sub talpa ta
De nu o vrei mai bine calc-o
Prefer sa fiu doar umbra ta
Decât o piatră aruncată
Existând inexistent
Se-nchid în ochi spre încântare vise mute
Acoperind cu aripi ude zborul orb
Târând spre noapte amintirile flămânde
Se-necă-n valuri căutând albastrul mort
Pălind culorile umbresc fără lumină
Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost
Răspund doar razele marcate pe retină
Arzând scrisorile trimise-n avanpost
Vorbind tăcerile ne-aude luna plină
Se-abțin cuvintele aflându-se în post
Călugărind așteaptă șoapte să devină
Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost
Cărând păcatele dorința e-o toxină
Veninul oarbelor speranțe poartă cost
Amenințate cu inspecția divină
Caută-n grabă prin uitare adăpost
Toate durerile întreabă de morfină
La judecată ajungând nu recunosc
Sunt condamnat la existență clandestină
Un personaj intempestiv și fără rost
La tine, la mine
O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră
Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră
Degeaba-i cer senin când dragostea apasă
Tristețile cernind pe inimi flori de gheață
Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine
Zburând către pustii se stinge fără tine
Și vine-o altă zi cu-același dor de tine
Plecând se vor grăbi spre visele divine
Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine
Culorile târzii se-amestecă prin mine
Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine
Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine
De ai putea simți iubirea pentru tine
O clipă te-ai opri gândindu-te la mine
Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine
Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire
La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte
Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte
Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate
Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte
Tristeți îndrăgostite
Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite
În vise jaru-i stins când zorile-s ivite
Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite
Cărare s-o întinzi prin zilele gonite
În inimă ți-a nins cu ace iscălite
Jumate s-a încins, jumate se resimte
Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite
Otrava s-a întins, durerile-s cumplite
Și sufletu-i atins, urlând nu te aude
De dragoste învins refuză să te-asculte
Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute
Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute
De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte
În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre
Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde
Îndrăgostit e trist primind sentințe crude
Pășind spre asfințit cărarea se desparte
În loc de paradis iei drumul către noapte
Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate
Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante
Furtuna
De când s-a întâmplat furtuna
Mi s-au mutat munții în mare
Mi-ai ocupat ziua și noaptea
Ai devenit singurul soare
În poze nu pot să privesc
Nu-i viu nimic pe o hârtie
De aș putea să te privesc
Când te trezești în zorii zilei
Măcar în brațe să te strâng
Din când în când să uit durerea
Căci te iubesc de când te știu
Până s-o stinge-n ochi scânteia
Inima-mi stă sub talpa ta
De nu o vrei mai bine calc-o
Prefer sa fiu doar umbra ta
Decât o piatră aruncată
Existând inexistent
Se-nchid în ochi spre încântare vise mute
Acoperind cu aripi ude zborul orb
Târând spre noapte amintirile flămânde
Se-necă-n valuri căutând albastrul mort
Pălind culorile umbresc fără lumină
Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost
Răspund doar razele marcate pe retină
Arzând scrisorile trimise-n avanpost
Vorbind tăcerile ne-aude luna plină
Se-abțin cuvintele aflându-se în post
Călugărind așteaptă șoapte să devină
Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost
Cărând păcatele dorința e-o toxină
Veninul oarbelor speranțe poartă cost
Amenințate cu inspecția divină
Caută-n grabă prin uitare adăpost
Toate durerile întreabă de morfină
La judecată ajungând nu recunosc
Sunt condamnat la existență clandestină
Un personaj intempestiv și fără rost
La tine, la mine
O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră
Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră
Degeaba-i cer senin când dragostea apasă
Tristețile cernind pe inimi flori de gheață
Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine
Zburând către pustii se stinge fără tine
Și vine-o altă zi cu-același dor de tine
Plecând se vor grăbi spre visele divine
Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine
Culorile târzii se-amestecă prin mine
Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine
Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine
De ai putea simți iubirea pentru tine
O clipă te-ai opri gândindu-te la mine
Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine
Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire
La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte
Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte
Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate
Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte