CÂNTĂ CUCUL

Dintre toți băieții putea fi oricine

Dar nu, inima te-a vrut pe tine

A ta nu m-a dorit pe mine,

Ci pe alta pe care o știu bine

Acum inima-mi sângerează 

Respingerea ta o afectează

S-a îndrăgostit de persoana greșită 

Durerea vrea s-o aline cu înghețată 

Vreau să o fac să înțeleagă

De tine nimic nu o leagă

Trebuie să treacă pe modul bucurie

Ajunge câte lacrimi a vărsat din furie.

Tu ai trimis gloanțe în ea

În inima mea

Tu ai făcut-o bucăți pe ea

Pe inima mea

Deși ai o inimă mare

Pe a mea ai distrus-o tare

Poate nu era intenția ta

Dar mă simt ca naiba

Am stat și am privit la uşa închisă 

Cu gîndul ca se va deschide ...înzadar

Am stat şi-am asteptat cu mîna întinsă 

Si nu-mi venea sa cred ...sfîrsitul este clar...

A fost o perioada minunată 

Aveam si inima si suflet si speranță 

Dar cei cu soarta asta bleatemată

Cînd crezi...ai tot...ea scuipa în a ta viață 

Dar iata a iesit si a trecut incet pe lîngă mine

Mergeam din urma ei dezamagit

Știind ca ia deja nu-mi aparține 

Si nu mai este tot ce am iubit 

La semafor e rouşu ea trecuse

Eu am ramas să aştept ca întotdeauna 

Si utima nadejde se pierduse 

Dar eu mergeam mergeam din urmă într-una 

In urma nu se intoarece si ma doare

De parca nu a fost nimic nici cînd 

Rugzacul ma apasa in spinare

Nu vreau sa cred ca-i despre tine gind

Mai e un semafor din nou semanul stop

Dar de aceasta data ea nu a trecut

Rugzacul meu m-apasa chear nonstop

Nu ma apropii... dar dorul e acut 

Am mers eu tot asa vrio ciţiva metri

Pîn a intrat într-un butic de linga drum

Am alergat neitrerup si kilometri

Dar nu ma obiseam asa ca acum

Am continuat privind spre geamul mare

De la spinare s-o mai vad odata

Dar n-am vazut....ma doare tot mai tare

Acum chear am pierdut aceasta fata

Doar inainte! ...nu mai da inapoi

Î-mi spune raţiune mea într-una 

Dar inima î-mi spune cred in voi

Si nu mai stiu deci unde e minciuna

Scriu totul in momentul de acum

Nu e poveste ...muza...inventare

Eu stau pe un sacunul de linga drum

In citeva secunde de al ei suflare

Stau tot aştept ...scriind i-am pierdut urma

Nu a ieșit... sau poate a ieșit cît va scriu vouă 

Aceste gânduri mă frămînta acuma

A dispărut ca după dimineață o rouă

Mă duc să beau pentru a uita de toate

Și știu că în alcool nu e scaparea

Am fel de fel de gîndiri chear și moarte 

Așa că cred mai bine e uitarea...

Nu pot sa spun că voi mai scri poezii 

Și apropo la semafor e verde

Sunt înecat de gînduri...mii și mii

Am mai simțit odată ce înseamnă a pierde

Putem, oare, să iubim... ș-atât?

Fără profanare-atingerilor,

Inutilul hieroglifelor,

Muțenia sonatelor ce-n

Veci nu v-or să exprime ce-

O ființă simte-n adâncime?

Iubirea n-aparține nouă să 

Vorbim în amănunte, căci 

Ea vine când dorește,

Când ți-e drag te părăsește;

Supuși suntem ciudățeniei, 

Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i

Precum viața coace suferințe noi...

*

Vreau să iubesc.... ș-atât!

Un suflet captiv în trandafir:

Brațe ascuțite-agățătoare ce

Amor profund doare,

Haine rare, dezgolind trupul perfect,

Curgând sânge regal, zemos,

De viață plin și capricios, 

Plăcut privirii și-n miros....

Singur ar crește veșnic, iar în 

Mână mi se ofilește, dar

Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?

Plăcut e să te stingi de tânăr pe

Culmile extazului când de soare t-

Eliberezi, de trup, având doar

Vise și miros-mbătător al

Gândurilor tale...

*

Dar frică-mi e c-aceastea-mi e

Damnarea, să nu am parte de la

Deus ce-am cerut și încă sper!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Vi kender hinanden af synet

hvor mange flygtige øjeblikke

aldrig på deres måde

de stoppede ikke

sikker og hurtig gang

Vi kender hinanden af synet

kun øjnene i stilhed

sagde de så mange gange

alt, hvad de ønskede

da de mødte deres lys...

Ikke engang ved et uheld

Jeg sagde ikke et ord

I så mange møder,

dette stirrende spil

det morede os begge.

Vi kender hinanden af synet

men det er altid en fornøjelse

hukommelsen at beholde

og anmeldelse

øjnene du har kendt i en menneskealder

mødes om morgenen

og når det sner, og når det regner

i bil 179.

Vi kender hinanden af synet...

Også!

Vi kender hinanden af synet

hvor mange flygtige øjeblikke

vi stoppede aldrig på deres vej

sikker og hurtig gang

Vi kender hinanden af synet

kun øjnene i stilhed

sagde de så mange gange

alt, hvad de ønskede

da de mødte deres lys...

Ikke engang ved et uheld

Jeg sagde ikke et ord

I så mange møder,

dette stirrende spil

det morede os begge.

Vi kender hinanden af synet

men det er altid en fornøjelse

hukommelsen at beholde

og anmeldelse

øjnene du har kendt i en mennesk

ealder

mødes om morgenen

og når det sner, og når det regner

i bil 179.

Vi kender hinanden af synet...

Også!

^{Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.}

^{Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.}

^{Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.}

^{Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.}

^{Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.}

-steinkampf

Iubito, îți voi șopti și astăzi

Ale sărutului promisiuni

Și voi lăsa îmbrățișările iubirii tale

Să îmi șoptească dragostea ce-ți poartă fără să vrea a ochilor culoare ce inima-mi străpung

Când îi privesc,

Când ți-i doresc și ți-i sărut,

Simțindu-i cum se zbat și cum clipesc...!

Aud acele șoapte ale tale,

Văd visele ce le trimiți

Te vreau din ce în ce mai tare,

Iar tu îmi spui că mă iubești,

Știind că nu-s povești de dimineață,

Îți reșoptesc și eu că te iubesc!

(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.

Vine noaptea ,pregătită de culcare

Susură în deal izvorul ,către o apă mare.

Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine

Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.

Câte  o boare mai adie ca o mângiere

Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....

Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,

Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.

Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,

Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.

Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi  pare

Sus spre necuprins,până la Carul Mare.

Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele

Când tăcerea mă rănește în clipele grele.

Trag  perdeaua  din fereastră și le chem  în casă,

Le prind pe toate și le pun în glastră.

Îmbățiisează-mă  cu un zâmbet

Înviorează-mă cu o floare ,

De  poți ,citește-mi  în suflet

Și vezi de ce mă doare?

ȘI  zău că nu-i păcat  să mărturisești

Că mă iubești.

Se zbate ideia sub tâmple

Efecte sonore,iluzii,vedenii

În universul clocotitor

Al sofisticatului laborator.

Pe ce fel de butoane se apasă,

De râsul e alături cu plânsul?

Și unde cuvântul își îmbracă veșmântul

De scântei și lumini colindă pământul?

Te chem în șoaptă 

Doar tu să auzi 

Te rog să mă privesti

Cu ochii tăi blânzi 

Lacrima din gene

E un răsărit ,

E un „te iubesc”

Însă nerostit .

Aprinde-n jur făclii

Cât suntem încă vii .

        -Nici  mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se

mergea în discoteci , la  baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-

mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-

lele  au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta  omenire ?...

        Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-

dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o  100 de

ani ?...Dar peste o 1000?...

        -Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele  importante  petre-

cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-

dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul

să devină muncitor  la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat  gra-

tuit au pregătit cadrele necesare  pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu

chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.

Găseai  înțelegere și rezolvarea tuturor  problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.

        -Sună bine,dar nu era greu?...

        -A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea

cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo

era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care  i-a folosit apoi în viață.

Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor,  excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut  și

acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas

ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune

        -Ce vrei să spui ,mama?

        -Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți

pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate

Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este

consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere  trăiesc cea mai întunecată perioadă din

viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri  imense celor ce patronează astfel de afaceri.