CÂNTĂ CUCUL

cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie

flacară de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină

iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine

Câți cavaleri plini de curaj

Nobili cu mari averi,

Toți te-ar dori a lor nevastă,

Neștiind niciunul că inima ți-e dată,

Că tatăl tău,Vasile Împărat deja te-a dat....

Dar cui...se vor întreba cu toții

Și cum este posibil așa ceva

Când Marele turnir urmează cât de curând...

Iar în duel se vor întrece toți aceștia,

Care nebuni de dragul tău

Pe rând vor și muri....

Ohhh câtă frumusețe trebuie să ai

Preablândă Vasilica,

Să te dorească atâția curajoși,

Iar ție nici să-ți pese....!

Să fie Horia Stănicel demn de-a ta iubire?

Și cine-i acesta de care nimeni n-a auzit?

Nu-i prăpăditul acela de poet

Care te-a cucerit cu multele poeme

Ce ți le scrie zilnic,

Și vrea până si degetele de la picioare să ți le fure cu săruturi?

Se pare că nu vrei secretul să ți-l spui,

E treaba ta frumoaso,

Te las acum că trebuie povestea s-o închei!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ploaia mea de iubire spontana,
Care m a făcut sa cad în apă,
Pentru dragostea sa grozavă,
Tu sufletul meu de viață.

Iubirea ta ma omoară,
De aia am murit în vară,
Pentru ca e mai călduroasă,
Și este mai frumoasă.

Moartea mea va fi mai cruntă,
Pentru ca ne vom despărți pe lună,
Tu pe pământ iar eu pe planetă,
Dar ne vom iubi împreună.

Chiar dacă ne va despărți cerul,
Eu te voi iubi la fel,
Cum te am iubit de fel,
De aia voi rămâne în cer.

Te chem în șoaptă 

Doar tu să auzi 

Te rog să mă privesti

Cu ochii tăi blânzi 

Lacrima din gene

E un răsărit ,

E un „te iubesc”

Însă nerostit .

Aprinde-n jur făclii

Cât suntem încă vii .

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,

Să mă spânzure de-o limbă de campana,

S-adun în mine urlete sfinte disperate,

Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;

Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie 

De unde munții albaștri-n trepte urc

Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție 

Ce-ai dat viață al meu amor.

M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,

Suferința-i la ea în paradis,

Apoi m-a tras în sus, în abis,

"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?

În extazul cel mai mare,

La apogeu de-amor în ultima suflare,

Să mă sting, să simt răcoare, 

Să mă topesc urât ca floare!"

Dar Moartea m-a privit șocată,

Asemenea dragostea n-a văzut evocată,

Să mor în chinuri din pasiune?

De parcă am fi din altă dimensiune.

Muritori de rând n-o pot avea,

Iar noi doi, divini prin excelență,

O ducem pân' la ceru-al nouălea:

Îngerii-și pierd din esență, 

Sfinții își contestă a lor existență, 

Poate să le fie nimbul cât mai sfânt, 

Tot se alege praful în curând. 

Primul a fost ce s-a mișcat,

Iar cu noi a încetat. 

Având în față pe Cel Dintâi, 

Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:

Tremură lumină în fața noastră!

Ți-ai pierdut onoarea măiastră!

..............

Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o, 

Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato, 

Al nostru amor atât fu de temeinic, 

Încât n-a fost învins nici de-atotputernic. 

În  odaia învechită

Cu lumina ei zgârcită

Zi cu soare n-a intrat

Numai boala te-a întrebat.

Zaci înconjurat de gânduri

Canditat la patru scânduri

Singur, singurel,străin

Resemnat de atâta chin,

Uitat de cei dragi ție 

Te rogi morții ca să vie.

la 

          Zi  de  sâmbătă .Aristia  se  pregătea  sufletește  pentru plecarea  în  concediu.

La  insistențile  surorii  sale ,acceptase  invitația  ei .Ștefania ,pe  care  nu o văzuse 

față  în față  de  aproape cinci  ani ,îi  propusese  această  întânlire .De  obicei vorbeau  

mult  la  telefon,dar  în  ultimul  timp ,ceva  mai  rar.Avea  ceva  emoții  ,pentru  că  nu  știau   

multe  una  despre  cealaltă.La  telefon  discutau  doar  banalități .Aseară  au  stabilit  în  mod

serios  când  pleacă  autocarul  ,când  ajunge  la  Istambul  și  unde urma  să  o  aștepte Ștefania .

          Era  prima  ei  vizită  și  nu  s-ar  fi  descurcat  dacă  nu  era așteptată.Până  la  ora   07:30

dimineața  , zi  de  luni ,autocarul  era  staționat  în  piață  și  mulți dintre  călători  își  ocupaseră 

deja  locurile.Drumul  era  lung  și  obositor .Pe traseu  ,se mai  făceau staționări pentru  o  țigară 

sau  alte  nevoi .Mulți dintre  călători  ațipiseră .După  coborâre  ,Aristița  a văzut-o pe  Stefania

care îi  făcea  semne  cu  ambele  mâini .Curios  ,nu  s-au  îmbrățișat  ,parcă  nu  ar  fi  avut  timp .

          Ștefania  o  invită grăbită  pe  Aristița  în mașină .Au  și  plecat  la  drum .Ștefania  conducea

cu  asprime  și  ciudă, iar Aristița  se  înterba  ce  s-a  întâmplat .După  un  timp  Ștefania  îi  spune:

          -Stai  puțin  să  îmi  revin  .Am  avut  un incident  înainte  de  sosirea  ta și am  rămas  puțin

șocată., voiam  să  pun  puțină  distanță  între  el  și  mine ,părăsind  cât  mai  repede  orașul .

           Au  mers  mai  bine  de  o  oră ,ieșind   bine  din  oraș .Ștefania  a  tras  pe  dreapta  lângă  o

parcare ,unde  și-a  invitat  sora  la  o  cafea . Se

  priveau  cu  drag  una pe cealaltă  , se  studiau .

Aristița  spune îmbrățișind-o: Abia așteptam  să  te  văd .Ești  o  femeie  frumoasă .Cum de nu ai  găsit

nici  un  turc  bogat?

           -  Dar  nici  nu  am  căutat .Mi-am  schimbat  părerea  că  prin  căsătorie  te  realizezi .

              Ștefania  arăta  bine ,suplă , bronzată , cu ochii  migdalați și  părul  negru   ,bogat .Avea  tot ce își

dorește  o  femeie  la  anii  ei .În  plus , acum  avea și o  afacere  din  care poate trăi  echilibrat .Totuși  ,ceva

din  făptura  ei  degaja  tristețe  .

             -Ei  , cum  ți s-a părut  drumul ? Obositor?

              -Obositor , dar  mai ales  stresant .Traseul  prin  Bulgaria  ,pe șoseaua  aceia îngustă  printre  munții ,

despre am auzit  povești  nu tocmai plăcute ,a fost  dificil .Am trecut  pe acolo ziua  și traficul era intens.Auto-

carele  merg în coloană  ca să se ajute la nevoie .Am auzit  zvonuri  că în unele zone ,autocarele  sunt atacate

de  răufăcători .Nu știu dacă este adevărat sau nu M-am  întânlit  cu un fost coleg  de liceu  și am depănat amintiri .

               -Vrei  să mai luăm ceva  pentru drum? Mai avem mult  de mers până ajungem  acasă....Dacă te simți

obosită , pați trece în spate  și să încerci  să dormi .Ți ar prinde bine o oră de somn  după așa  un drum  lung .

              -Ștefania ,nu te simți bine? Te văd abătută  . Îmi ascunzi ceva?

               -Și da , și nu  Am ostare de neliniște , parcă mă  pândește ceva  și nu știu de unde .Poate senzația  asta

este determinată  de  faptul că  acum două săptămâni  am fost la o ghicitoare .Aproape am devenit  dependentă  de

ea . Printre  altele , m-a avertizat  că mă așteaptă un pericol  ,dacă nu moartea ,într-o zi de joi, când voi fi  alături  de

cineva foarte  drag mie , și că viața  mea va fi mâinile  acelei persoane .Sunt întâmplări  din viața mea  pe caare tu nu

le știi .Am trecut prin multe situații periculoase , dar nu m-am  temut  niciodată .Nu-mi găsesc locul ,nu mă pot stăpâni .

                                                                   va  continua

Oamenii se întreabă în cugetul lor,

Sunt stresați și nu pot înțelege...

Ce-i așa de greu ,de înțeles?

Ne trebuie un nou președinte...

Unul din cei mai buni

Nu avem de unde?

Sau nu vedem?

Societatea e înțesată de hoți,de profitori.                                

Atât de grav am decăzut?

Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?

Atunci ne poate bate Dumnezeu!

Pe Călin nu-l cunosc bine,  

Dar îl aud ce spun și îmi convine.

Ascultând-o pe Elena,e doar venin

E susținută de cei ce au dosare

Nu  renunță la ciolan ,nici dacă moare.

Oameni buni vă mai gândiți?

Atât de grav am decăzut?

Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

Dacă tot ne spui povești

Bunicule ,bun și drag

Spune-mi cum era odată

Când te îndrăgosteai de o fată?

-Nepoțelul meu cel drag

Nu știu când ai crescut ,

Mai ieri te purtam pe gât

Și tu spuneai : SUNT MARE!

-De atunci vremea a trecut .

Acum ,vezi cât am crescut!.

-Care e întrebarea  ,spune

Nu te mai jena?

-Bunicule ,vreau să-mi spui :

Cum e când iubești întăi?

-E o întrebare curioasă!.

Fata, e cu tine în clasă?

-Dragul  meu pe vremea mea

 -Lucrurile stăteau altcumva :

Eram matur ,mă liberasem  din armată ,

Și  da ,m-am îndrăgostit  de o  fată

Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...

Bună ziua măi străine

Ce drum lung am străbătut

Dar pe nimeni n-am întânlit ,

Am crezut că m-am pierdut ,

Că te văd sunt fericit ;

Nu știu unde vrei să ajungi

Pe ce cărare să apuci ,

Dar dacă întri  în pădure

Frumuseța-i  o să  te fure ,

Rătăcește-te  prin ea ,

Gânduri  bune îți  va da!...