O nouă primăvară pe vechile dureri

Renunțare

A fost greu, și încă doare,

Ca un strigăt prins în nori,

Sufletul ce-l adoram

L-am pierdut printre fiori.

Am strâns clipele-n tăcere,

Le-am cusut cu fir de dor,

Dar iubirea mea curată

M-a rănit până-n izvor.

Am fost nevoită, Doamne,

Să-mi desprind inima-n două,

Să aleg tăcerea aspră

Peste sufletul ce plouă.

L-am iubit cu tot ce sunt,

Cu fărâme de lumină,

Dar destinul, crud și rece,

A făcut din vis ruină.

Acum merg pe drumuri stinse,

Fără umbra lui în spate,

Dar iubirea ce-am avut-o

Arde-n mine neuitate.

A fost greu, dar din durere

Am făcut un cer senin,

L-am lăsat să plece-n lume,

Chiar dacă mi-e dor deplin.

Haos sunt, haos rămân,

Umbre și doruri prin gânduri se strâng.

Știu ce-i dorul, știu cum te chem,

Dar tac și păstrez tot ce am în poem.

În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,

Frânturi de lumină pierdute-n durere.

Vântul mă poartă prin visele reci,

Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.

Haos sunt, haos rămân,

Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.

Știu ce-i dorul, dar las în abis

Un glas nerostit, un vis interzis.

Doar inimile știu mai bine

Doar inimile știu mai bine

Cine iubește pe cine,

Cine tresaltă în tăcere

Și cine plânge în cădere.

Doar ele simt când dorul doare,

Când visul piere în uitare,

Când arde focul stins demult,

Când glasuri mute spun mai mult.

Doar inimile, fără teamă,

Se-ntorc la ceea ce le cheamă,

Chiar dacă timpul le desparte,

Iubirea le unește-n moarte.

Doar inimile știu mai bine

Cine rămâne în suspine,

Cine, deși se pierde-n zbor,

Trăiește-n celălalt… și mor.

Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,

Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.

E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,

E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.

Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,

O umbră de lumină pierdută în tumult.

Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,

O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.

Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,

O amintire ce tresare, străină de uitare.

Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,

Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

✨Trecerea vieții..✨

Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor nestins,
Uităm că timpul ne-a lăsat
Doar amintiri ce pier în vis.

Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem sub stele,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de drumuri grele.

_________________________________________
✍️A.A.-Aga Andreia ✨

Câți se întreabă neștiind ce-i viața

De nu-i prostie mai mare în lumea asta,

Religia,căsatoria și multe alte minciuni ce-s colorate social?

Și nu cumva e mult mai bine

Liber de-așa ceva să stai,

De-ncorsetările învăluite în minciună

Ce te obligă pâna la moarte

În legi perverse bine scrise

Să locuiești handicapat,

Tu prost fiind neștiind de viață cum să scapi,

Caci viața cum te prinde în bot ți-o trage,

Când vrei să fugi picioare n-ai

Și ce să-ți fiu sau ce-ți convine

Te-ntreb iubito chiar pe tine,

Amant sau soț?

Sau vreo minciună cu etichetă

Made in Rai?

Nici nu-mi prea pasă!

Nu-s păsarile cerului în libertatea lor deasupra noastră,

Iar omul care din maimuță vine,

Stă ca un prost prins de pământ,

Crezându-se chiar Dumnezeu ajuns!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales

E-o zi torida ca de vară

La meteo se-anunta ploi

Își intra-n drepturi mandra toamnă

Lăsând de frunze copacii goi.

E anotimpul când oamenii petrec

Cu el povestea vinului devine realitate

O frumoasă poveste de dragoste

Pentru suflet condiment îngeresc.

E anotimpul despărțirii noastre

Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..

Deschid fereastră sa privesc cât mai departe

Și parca gânduri și vise tind să împletes...

As vrea doar un minut sa mai putem vorbi

Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine

Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin

Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.

27.09.2024

Dacă  și-ar pierde Terra  orbita

În pulberea  stelei  albastre...

Oare cum va fi lumina

Ferecată  cu zăvoare?

Vântul priponit în lanțuri,

Flora ,fauna pierdute

Luncile ,pădurile...

S-ar  preface în nimic.

Ce ar fi atunci Pământul?

Un nimic  în univers

Și din Galaxie șter...

N-a fost să fie mai mult între noi, 

N-am rămas nici de-o amintire...

Doar m-am mințit eu, iar apoi, 

Rămas-am în dezamăgire...

Nu a fost pace, a fost mister. 

Mister cu gust de agonie....

Probabil n-am știut să-ți cer 

Sau nu ţi-am fost destulă tie.

Noi n-am fost răsărit... doar un apus,

Am fost ruine de durere....

Cuvinte nespuse am strâns, 

În ziduri pline de tăcere...

N-a fost să fie!... pur și simplu... 

Și Doamne cât mi-am mai dorit!

Probabil că... nu ne-a fost timpul...

Sau poate doar, nu ți-ai dorit....

Pe patul mut, cu ochiul trist,

Privesc spre cerul nevăzut,

În gânduri parcă mă despart

De tot ce-a fost și ce-am pierdut.

E liniște și-o pace rece,

Ce-nvăluie al nopții ceas,

Iar eu în taină-mi caut vreascuri,

Să aprind iarăși al vieții pas.

O lacrimă-n tăcere cade,

Pe chipu-mi palid, ostenit,

Și-n roșul hainelor se-așterne

Tot dorul meu ne-mplinit.

În ochiul stins se-ascund povești

Ce nimeni poate nu le știe,

Dar astă seară, în tăcere,

Îmi fac din ele poezie.