Haos sunt, haos rămân,
Haos sunt, haos rămân,
Umbre și doruri prin gânduri se strâng.
Știu ce-i dorul, știu cum te chem,
Dar tac și păstrez tot ce am în poem.
În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,
Frânturi de lumină pierdute-n durere.
Vântul mă poartă prin visele reci,
Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.
Haos sunt, haos rămân,
Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.
Știu ce-i dorul, dar las în abis
Un glas nerostit, un vis interzis.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Andreia Aga
Дата публикации: 10 февраля
Просмотры: 169
Стихи из этой категории
Scumpă mea învățătoare
În clasa 'ntîi pășeam cu frică
Dar vocea ei mă liniști
Eram copil, eram prea mică
De toate ea ne-a ocrotit
,,
Ne-a învățat cu duioșie
Că să scriem, sa citim
Azi avem mare bucurie
Că ai tai elevi am fost sa fim....
..
Că boboceii cei de rață
Ne-ai învățat să înotăm
Și acum cu a ta povață
Probleme-n viață rezolvăm...
(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Aștept
Aștept ziua în care
Voi primi o provocare,
Să-ntâlnesc un oarecare,
Să-l privesc fără-ncetare.
Aștept să îl cunosc,
Și să pot să-i vorbesc,
Când îl văd să mă-nroșesc
Și să pot să îl iubesc.
Aștept să mă vadă și el,
Să trecem la următorul nivel,
Să vorbim și pe apel,
Iar mai târziu să-mi dea un inel.
Aștept un om deștept
Chiar unul înțelept,
Dar nu pot să accept
Că eu încă tot aștept.
Scumpă mea învățătoare
În clasa 'ntîi pășeam cu frică
Dar vocea ei mă liniști
Eram copil, eram prea mică
De toate ea ne-a ocrotit
,,
Ne-a învățat cu duioșie
Că să scriem, sa citim
Azi avem mare bucurie
Că ai tai elevi am fost sa fim....
..
Că boboceii cei de rață
Ne-ai învățat să înotăm
Și acum cu a ta povață
Probleme-n viață rezolvăm...
(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Aștept
Aștept ziua în care
Voi primi o provocare,
Să-ntâlnesc un oarecare,
Să-l privesc fără-ncetare.
Aștept să îl cunosc,
Și să pot să-i vorbesc,
Când îl văd să mă-nroșesc
Și să pot să îl iubesc.
Aștept să mă vadă și el,
Să trecem la următorul nivel,
Să vorbim și pe apel,
Iar mai târziu să-mi dea un inel.
Aștept un om deștept
Chiar unul înțelept,
Dar nu pot să accept
Că eu încă tot aștept.
Другие стихотворения автора
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.