Orașul gol
Orașul gol
Orașul pare mai pustiu,
De când nu-ți mai trimit ce scriu.
Străzile tac, luminile pier,
Vântul îmi șoptește stingher.
Băncile vechi îmi spun de noi,
Umbre se-ntind pe trotuare goi.
Fără cuvinte, fără avânt,
Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.
Dar dacă mâna-mi va scrie iar,
Poate va fi un alt hotar,
Unde orașul va înflori,
Și tu, din nou, vei reveni.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Andreia Aga
Дата публикации: 10 февраля
Просмотры: 186
Стихи из этой категории
Mai mult...
Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Merită să-mi scriu iubirea
Merită să-mi scriu iubirea,
Azi în versuri și pe foi?
Ieri îmi căutai privirea
Dar acum îmi ești război
Simt puternic prăbușirea
Sentimentelor puhoi
Vreau să uit și convorbirea
Semnelor dintre noi doi
Merită să-mi scriu iubirea,
Vărsând zilnic lacrimi șiroi?
Știu că-mi vezi pe chip mâhnirea
Spune-mi,ce a fost cu noi?
Vreau să nu mă pierd cu firea
Renunț la vise cu amândoi
Am găsit și definirea
Noi am fost doar un război
Mi te-aș povesti tuturor
Mi te-aș povesti tuturor
Fie că îi știu sau nu
Îmi doresc să vorbesc despre tine
Ești la începutul fiecărei mele fraze
Cu tine închei orice conversație…
Nu mai contează nimic
Important e doar preaplinul meu de tine
Care debordează.
Aproape că nu te mai pot ține în propria-mi ființă…
Mă înflorești pe dinăuntru
Simt cum ieși cu înflorirea mea cu tot din mine
Și îmi doresc să o faci.
Însă când simt cum ieși
Te vreau înapoi închis în mine
Devin taciturnă, te cuprind cu florile mele cu tot înapoia sufletului meu
Te forțez să mă viețuiești.
Nu vreau să te împărtășesc…
De toamnă
Zi de luni cu iz de iarnă,
Ia-ți rămas bun de la toamnă.
Du-te tu cu ploi cu tot,
Unde-am fost și nu mai pot.
Lasă-mi toamnă numai norii,
Să mai cearnă-n palmă zorii.
Ale filei roase părți,
A poveștii scrise-n cărți.
Noapte ce-ai căzut pe noi,
În refrenul tristei ploi,
Tu inundă și revarsă
Peste suflet o speranță.
Cuibărește-o într-un fulg,
Și trimite-o în amurg.
Sus pe munte-n vânt curat,
Unde-o clipă am visat.
Zi de luni cu superstiții,
Înșirată în discuții,
Lungi, grele,apăsătoare
Și făcute rotocoale...
Tu noiembrie tăios
Șterge-ți cerul cel noros,
Dă-ne mâine-n loc de ploaie,
Calde raze în odaie,
Un fulg alb...imaculat,
Să știu că nu m-ai uitat!
Iryss
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Mai mult...
Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Merită să-mi scriu iubirea
Merită să-mi scriu iubirea,
Azi în versuri și pe foi?
Ieri îmi căutai privirea
Dar acum îmi ești război
Simt puternic prăbușirea
Sentimentelor puhoi
Vreau să uit și convorbirea
Semnelor dintre noi doi
Merită să-mi scriu iubirea,
Vărsând zilnic lacrimi șiroi?
Știu că-mi vezi pe chip mâhnirea
Spune-mi,ce a fost cu noi?
Vreau să nu mă pierd cu firea
Renunț la vise cu amândoi
Am găsit și definirea
Noi am fost doar un război
Mi te-aș povesti tuturor
Mi te-aș povesti tuturor
Fie că îi știu sau nu
Îmi doresc să vorbesc despre tine
Ești la începutul fiecărei mele fraze
Cu tine închei orice conversație…
Nu mai contează nimic
Important e doar preaplinul meu de tine
Care debordează.
Aproape că nu te mai pot ține în propria-mi ființă…
Mă înflorești pe dinăuntru
Simt cum ieși cu înflorirea mea cu tot din mine
Și îmi doresc să o faci.
Însă când simt cum ieși
Te vreau înapoi închis în mine
Devin taciturnă, te cuprind cu florile mele cu tot înapoia sufletului meu
Te forțez să mă viețuiești.
Nu vreau să te împărtășesc…
De toamnă
Zi de luni cu iz de iarnă,
Ia-ți rămas bun de la toamnă.
Du-te tu cu ploi cu tot,
Unde-am fost și nu mai pot.
Lasă-mi toamnă numai norii,
Să mai cearnă-n palmă zorii.
Ale filei roase părți,
A poveștii scrise-n cărți.
Noapte ce-ai căzut pe noi,
În refrenul tristei ploi,
Tu inundă și revarsă
Peste suflet o speranță.
Cuibărește-o într-un fulg,
Și trimite-o în amurg.
Sus pe munte-n vânt curat,
Unde-o clipă am visat.
Zi de luni cu superstiții,
Înșirată în discuții,
Lungi, grele,apăsătoare
Și făcute rotocoale...
Tu noiembrie tăios
Șterge-ți cerul cel noros,
Dă-ne mâine-n loc de ploaie,
Calde raze în odaie,
Un fulg alb...imaculat,
Să știu că nu m-ai uitat!
Iryss
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Другие стихотворения автора
Ploaia
Ploaia cade blând pe stradă,
Vântul suflă și mă-ndeamnă,
Să mă pierd printre uitare,
Într-o lume înșelătoare.
Tristețea curge pe alei,
Pașii mei sunt tot mai grei,
Norii joacă peste mine,
Ca un gând ce nu mai vine.
Dar din ploaie, printre stropi,
Se arată raze-n topi,
Și-n tristețea care doare,
Se ascunde-o alinare.
Căci și norii când dispar,
Lasă cerul iar hoinar,
Și tristețea ce mă-mparte,
Va pleca, ca ploaia-n noapte.
De ce alegi..
De ce alegi să te consumi
În loc să-ți vezi de drum?
De ce la gânduri te supui,
Când viața-i plină de parfum?
În loc să numeri nopți și ploi,
Privește zorii care vin.
În loc de griji, să pui culori,
Căci timpul trece, și-i puțin.
De ce îți lași sufletul greu
Să poarte umbre de-ndoială?
Privește cerul larg și-albastru,
Și fă-ți din vis a ta petală.
Alege drumul luminos,
Lasă-ți inima să zboare.
Luptă să fii mereu frumos,
În lume, soare după soare.
Dor
Cât vei umbla prin lume cu folos,
Și pașii-ți vor deschide drum sub soare,
Să nu uiți glasul blând, duios, frumos,
Ce ți-a crescut in suflet sărbătoare.
Câtă lumină vei avea pe masă,
Din munca ta și din visări curate,
Gândește-te la liniștea de-acasă —
Un colț de Cer în clipele uitate.
Cât vei urca spre vârfuri nevăzute,
Cu fruntea sus și inima deschisă,
Să știi că rădăcinile tăcute
Te țin să nu te pierzi în lumea-nchisă.
Căci nicăieri nu e mai adânc un rost
Ca-n amintirea caldă, nepieritoare.
Acolo-i Cerul tău, acel adăpost
Unde iubirea n-are hotare.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Ploaia
Ploaia cade blând pe stradă,
Vântul suflă și mă-ndeamnă,
Să mă pierd printre uitare,
Într-o lume înșelătoare.
Tristețea curge pe alei,
Pașii mei sunt tot mai grei,
Norii joacă peste mine,
Ca un gând ce nu mai vine.
Dar din ploaie, printre stropi,
Se arată raze-n topi,
Și-n tristețea care doare,
Se ascunde-o alinare.
Căci și norii când dispar,
Lasă cerul iar hoinar,
Și tristețea ce mă-mparte,
Va pleca, ca ploaia-n noapte.
De ce alegi..
De ce alegi să te consumi
În loc să-ți vezi de drum?
De ce la gânduri te supui,
Când viața-i plină de parfum?
În loc să numeri nopți și ploi,
Privește zorii care vin.
În loc de griji, să pui culori,
Căci timpul trece, și-i puțin.
De ce îți lași sufletul greu
Să poarte umbre de-ndoială?
Privește cerul larg și-albastru,
Și fă-ți din vis a ta petală.
Alege drumul luminos,
Lasă-ți inima să zboare.
Luptă să fii mereu frumos,
În lume, soare după soare.
Dor
Cât vei umbla prin lume cu folos,
Și pașii-ți vor deschide drum sub soare,
Să nu uiți glasul blând, duios, frumos,
Ce ți-a crescut in suflet sărbătoare.
Câtă lumină vei avea pe masă,
Din munca ta și din visări curate,
Gândește-te la liniștea de-acasă —
Un colț de Cer în clipele uitate.
Cât vei urca spre vârfuri nevăzute,
Cu fruntea sus și inima deschisă,
Să știi că rădăcinile tăcute
Te țin să nu te pierzi în lumea-nchisă.
Căci nicăieri nu e mai adânc un rost
Ca-n amintirea caldă, nepieritoare.
Acolo-i Cerul tău, acel adăpost
Unde iubirea n-are hotare.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.