Nu mai pot

Nu mai pot, chiar nu mai pot

Să respir, să dau din mâini, să înot

Sunt o persoană așa oribilă

Și chiar dacă nu îți pot spune de ce

...crede-mă...sunt o persoană penibilă

Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face

Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic

O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic

Doamne, nu mai știu ce să fac

Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat

Și știi ce e cea mai rea parte?

Este că ei chiar au încercat...

Dar pe mine ceva tot mă împarte

Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul

Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul

Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?

De ce tot te mai prefaci?

Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături

Presupun că orice fel de legături...

Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii

Asta e? Trebuie să te plătesc?

Nu ești cum îmi amintesc

Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?

Au trecut aproape doua luni

Și până acum sunt doar promisiuni

Iar tu, Maria, tu ești fericită?

Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită

Când vorbeam eu cu vreo zmintită

Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită

E neobișnuită, mă excită

Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc

Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc

Nu mă ajută să mă împlinesc

Am nevoie de tine

Ea a venit la mine

După ce tu mi-ai rupt inima în două

Ce era să fac, să fiu cu amândouă?

Tu ce faci atunci când plouă?

Te mai ascunzi și tu de rouă...

Știi, e chiar destul de amuzant

Eu îți țip în ureche constant

Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant

Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici

Ce rost are să citești, să îți șoptești?

Să îți explici atât de multe povești

Dacă în final tot ajungi să strici...

Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice

Nu mai are rost a mă contrazice

Andreea mi-a spus că fac pe victima

Am crezut că mă supraestima

Sau că încerca doar a mă deprima

Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng

În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng

Dar nu, nu mai am puterea în mine

Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: R.A. poezii.online Nu mai pot

Дата публикации: 9 января 2023

Timp de citire: ~5 min.

Просмотры: 1350

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Rădăcini

În ziua unei februarii atât de friguroase...

Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...

 

Între o mare de crizanteme, 

În mijlocul tuturor, indiferent de vreme, 

O mică tulpină care de când se stabilise, 

Stătea nemișcată, cu florile închise.

 

Ascunsă de lume ca o stea de dimineață, 

Iar la atingere, rece ca de gheață.

Un violet puternic și închis o cuprindea, 

Ca nimeni să nu o poată vedea.

 

Nu o mai observase nimeni înflorind.

Dar dorind grația ei să surprind, 

În genunchi rapid m-am pus, 

Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.

 

Chiar atunci, de nicăieri, 

Din pricina acestei apropieri, 

Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.

Galben în mijloc și violet împre-jur.

 

Cea mai frumoasă floare, 

De cea mai extraordinară culoare, 

De decenii nemaivăzută de popoare, 

Singură în lume, uitată chiar și de soare.

 

Dar nu vreau a te îngrijora...

Secretul tău nu am să divulg...

Și nu aș putea eu vreodată să te smulg, 

Din pământul tău, din casa ta.

 

Eu pur și simplu am crezut că poate, 

Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile, 

Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?

Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile, 

Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...

...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.

 

Le-am ridicat și din ele am mușcat, 

Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...

Și o senzație de neexplicat m-a atacat, 

La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.

 

Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat, 

O clipă mai târziu, de lume am uitat.

La floarea mea frumoasă am revenit...

Am văzut ceva așa de nemaipomenit, 

Nu eram sigur dacă nu înebuneam...

Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...

M-a luat de braț și încet vals am dansat.

 

Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.

Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie, 

Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...

Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.

Inima mea a început să geamă...

 

Când mi-a spus că mă iubește, 

Și că din pricina mea, ea trăiește, 

A găsit unde să se împlinească, 

Unde să se stabilească, 

Și cum noua viață să își pornească.

 

Îi pare rău totuși că din pricina ei, 

Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...

Inima rapid a început să îmi bată, 

Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată

„Totul va fi okay, Andrei.”

Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...

Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.

Еще ...

Prea frumoasă lună

O! Tu, prea frumoasă lună.

Tot aștept ca soarele să apună.

Ca în fiecare seară să mă seduci.

Ca din nou la tine să mă aduci.

Superba mea, steauă a nordului,

Maestră a mărilor și a timpului.

 

 

Cu tine la spate, toate păcatele purtate,

Nu cântăresc nici jumătate.

Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.

Uneori doar jumătăți obțin.

Iar alteori, doar sferturi.

De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.

 

 

Da, știu, că tu te îmbraci în nori,

Și până de înserare, tinzi să mă ignori.

Dar atunci când uit să te iubesc,

Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.

Numai la tine mă gândesc.

Ești cu adevărat un dar ceresc.

 

 

Pierdut într-o mare a uitării,

Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.

Lumina ochiilor tăi mă ghidează,

Și următoarea destinație mi-o fixează-

Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.

Lună dragă, iubirea ta mă completează.

 

 

Ai vrea să îți mai citesc ceva?

Sau să ne mai întalnim pe undeva?

Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...

... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.

Vreau să îmi șoptești cu drag,

Lângă mine să pot să te trag.

 

Să mă joc cu părul tău fin,

Să îți sărut buzele moi când termin.

Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.

Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.

Vreau să îți aud râsul de fetiță,

Când îți gâdil corpul de zeiță.

Să îți văd privirea de femeie.

Și să simt acea scânteie...

Dar... Așa de mulți bărbați te vor.

Eu sunt un amărât de scriitor.

Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?

 

Chiar dacă pentru mine timpul zboară,

Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.

Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.

Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.

Dar nu există motiv de îngrijorare.

Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.

Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,

În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.

 

Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.

Eu te-am rugat doar să mai stai.

Dar tu mi-ai spus că nu puteai.

Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.

Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.

 

 

Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.

Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?

Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,

Acum,nici nu te-a mai emoționat.

O! Tu, prea frumoasă lună,

Astea sunt ultimele momente împreună.

 

 

Strălucește acum a mea femeie dragă,

Adu fericire în viața mea oloagă.

Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,

Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.

Când inima în sfârșit mi se potolii,

Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.

 

 

Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,

Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.

" Pentru mine, încearcă să fi curajos,

Și într-un final, pune penița jos.

Povestea noastră se termină din nou.

Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.

 

 

Soarele dintre nori are să răsară...

Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."

 

 

 

Еще ...

1 Decembrie

E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.

 

Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.


De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.


Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas


Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.


Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.

 

Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?

Еще ...

Nopți calde

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

 

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

 

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

 

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

 

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

 

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"

Еще ...

Your smile, Our future

As from work I came back home,

And stood in front of my door,

I noticed a small envelope on the floor,

It was about an event, not here in Rome.

 

It was an invitation to a dance,

A waltz in San Marino, in the three towers.

It said, to arrive between the nights hours, with flowers,

And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.

 

The envelope had such a powerful smell,

As to read I begin, it made my head spin.

At the same time, it was slowly pulling me in,

It was as if I was under a sort of spell.

 

Inside, a letter with a small kiss at the end,

It was stamped with a single name,  Dery.

Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…

It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?

 

The day of the party grew nearer,

And things started to become clearer.

It must have been some sort of elaborate trick,

This was probably how someone got their kick.

 

I wanted to look up the party online,

But I couldn't find anything that to the date would align.

Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,

That I needed to go and what this was about, to see.

 

I decided to wear my best, navy blue with the black hue,

I was happy with my decision when I saw who,

Was going to attend and how much they were able to spend.

The richest men and women from their cars would descend.

 

Some of the wealthiest people of the world gathered,

For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.

It seemed like the biggest thing of the year,

But it would appear, that online no one knew what was going on here.

 

The music was blaring all around the yard,

Although there was no sight of any sort of guard.

We were all asked inside the ball-room,

I was wondering how Dery our night would try to illume.

 

Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.

I had a feeling that something dark was nigh.

As if it was so close that I could hear,

Whispering in my ear, to it drawing me near.

 

I stopped and went away from the crowd,

In the mirror I saw something, to myself I thought,

I looked and looked but around me was naught.

I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.

 

The room was massive, it even had a mezzanine floor,

We were all invited to drinks and the party started to roar.

The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,

And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.

 

My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,

The person who came down the stairs,

Looked like out of a movie she had been cropped.

She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.

 

As I was the only alone one,

I really stuck out as the sore thumb,

When by her eyes I was found, I wanted to run,

But she beckoned me and my legs felt numb.

 

The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,

As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.

But before I could understand my circumstance,

She took me by the wrist and made us twist.

 

She was dazzling to all who laid eyes upon her,

Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.

The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,

Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.

 

She gave me her first smile of the night,

With a deep look into the eyes,

I didn't stop to think of what that implies,

Because at first sight, everything felt just right.

 

But suddenly, I had the strangest feeling,

My instinct told me that I had seen her before,

It was as if something from me she was concealing.

She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…

 

She had the gentleness of a red aster,

And as the crescendo was quickly approaching,

She on my chest was intentionally encroaching.

Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.

 

Step by step, we entered into the limelight,

The only couple who the speed could withstand,

I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,

She understood, held me tight and let me take her to another height.

 

As we released each other, everyone stood aside,

The cheers of the crowd were like those of a choir,

Now, it was clear, between us, there was a fire.

There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.

 

I was almost exhausted to death,

But she didn't even seem affected,

And after herself she had quickly collected,

With her next breath she whispered a shibboleth.

 

I knew the dialect but barely remembered the word.

Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!

She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.

Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.

 

Two servants quickly rushed behind her,

Before one came to tell me,

"Our mistress at the top wishes to see thee.

" Please make your way to the stairs, sir."

 

It hit me, as I entered the room at the top of the tower,

Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.

And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,

As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."

 

" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "

Her voice seemed to come out of no-where,

' I could swear there was no one there'.

" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."

 

I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,

But she grabbed me before my mouth I could move,

" Shush now, you've got nothing more to prove,"

" I am ecstatic you finally figured it out."

 

I tried to open my mouth but no words would come out,

" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."

" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "

She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.

 

" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."

I grabbed her hand and waist once more and started slow,

" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "

Her eyes began to glow as we danced to the music below.

 

" So tell me now, are you a vampire of yore? "

" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."

" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"

" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials.  "

 

' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '

" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."

" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "

" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "

 

" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"

' Pain? What are you even talking about? '

" Thou didn't think I brought thee here in vain…"

" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."

 

" I have examined thou for a very long time, "

" We have met before…a long time back, ten years ago, "

" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"

" Thou were twenty five then, in your prime. "

 

" You mean…Aysel? Is that really you?"

" You just left me, without any warning…"

" I woke up that day and you were gone by the morning…"

" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"

 

" Thou were too young my motives to comprehended.  "

" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"

'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '

' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'

 

"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "

"But I hath given this much consideration."

"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"

"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."

 

"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"

"Thy life will be one of knowledge and power,"

"But with misery and despair the Earth you'll scour."

"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."

 

"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"

"Our love you'll have to finally forfeit and forget."

'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'

"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."

 

So now, your decision please make

----

Drink the tea

 

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,

She grabs my neck and whispers in my ear.

"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…

----

Leave

 

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I saw the sadness in her face as I made to leave that place,

With a smile I weaved through the crowd, the dance…

…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.

Еще ...

Zeița

„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,

Așa că te rog ca și tu să fi corect.

Să îmi împlinești și mie o dorință,

O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”

 

"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,

O să îți dau aceea ce tu vrei.

Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,

Pentru această zi, în corpul meu vei exista."

 

Totul în jur a devenit pur alb...

Și am ajuns într-un loc atât de dalb.

Eram chiar în vârful muntelui Olympus,

Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.

 

M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,

M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.

I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,

Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.

 

L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.

“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “

Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,

“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”

 

Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,

Imediat ce niște treburi termin...

"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"

Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.

 

Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...

Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.

Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...

Cu Leto, femeia din care în lume am venit.

 

Mă întreabă pe unde este sora mea,

Deoarece pentru siguranța ei se temea.

Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,

M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...

 

Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,

Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.

Într-o pădure eu încep a o căuta,

Când văd o femeie ce animale vâna...

 

Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,

Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,

Buzele ei, păreau moi ca de catifea,

Atât de frumoasă, calculată, concentrată...

 

M-am apropiat tiptil, ușor,

Am strigat-o încet...cu o voce joasă...

Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.

Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.

 

“Ce cauți pe aici, dragă zeu?

Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?

Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,

Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”

 

"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,

Pare că petreci mult timp pe aici,

M-am gândit că poate tu o să știi,

Dacă da, te rog să îmi zici…"

 

Se apropie cu mult avânt,

Mă ia cu puțină forță de mână...

Și fără vreun alt cuvânt,

Începe a merge fără frână.

 

De mână, m-a dus pe un vârf de munte,

Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,

Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.

Plângea și nimic nu putea spune...

 

Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,

Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,

Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...

A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…

 

De mână m-a dus pe un mic deal...

Deasupra unei sulițe din pământ.

Unde în jur, totul încă părea ireal...

Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...

 

Degetele ei fine mă țineau atât de bine,

Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,

Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,

Eu o ascultam și tăceam ca un netot.

 

M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,

Să stăm jos măcar pentru o clipă,

Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,

Simțeam cum o dragoste se înfiripă.

 

Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,

Eros, care pentru mine a venit.

Părea că era supărat dar fără vreun temei,

Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.

 

Nimic nu se schimbase, așa am crezut,

Dar când la Daphne m-am uitat…

Numai la ale ei picioare m-am holbat,

Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...

 

Ea de mine s-a speriat,

Și ușor s-a îndepărtat,

Numai de dorință eram purtat,

Aerul se simțea rarefiat,

 

Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,

Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,

De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,

Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.

 

De la dorința mea am încercat să mă rețin...

Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,

Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,

De la ea nu mai pot să mă abțin...

 

Speriată, ea începe să fugă,

Dar în adâncul ei știe,

Că lumea e prea pustie.

Așa că se decide să se distrugă.

 

Se transformă într-un prea frumos copac,

Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,

Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.

Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.

 

Lacrimile mele au umplut râurile și mările,

Rădăcinile ei le-am sărutat,

Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.

Încercând să îmi alin tulburările...

 

Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,

Un arc și niște săgeți de lemn,

Și un lucru pe care am jurat solemn,

Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.

 

M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,

Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.

Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,

Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…

Еще ...

Стихи из этой категории

INSPIRATE-ACESTE RÂNDURI...

    Inspirate-aceste rânduri,
    sunt de ochii tăi, iubito,
    c-am citit în ei anunţul
    ploilor, încremenite-n jad...
    - lacul se-mpietreşte-n pripă 
    gândurile mate-s în zadar -
    
    Aceste versuri, însă, 
    vor arde în tăcere, 
    căci ochii tăi, iubito, 
    provoacă-n jurul lor durere... 
    şi rănile-adânci trecute,
    se redeschid în sânge,
    spre marea mea dezamăgire...

Еще ...

ZI DE TOAMNĂ

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

Еще ...

NEAMUL MEU

Neamul meu de unde vine?

Din lumină și iubire,

înfrățit  cu alte nații

Cctitorând  cetăți și sate 

Păstorind turme de oi 

Și răbdători la nevoi.

Еще ...

MUZA MEA UNDE EȘTI?

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

 

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...

Еще ...

Îngerul meu

Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii  

Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului,  vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare 

 

Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit

Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței 

Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost  Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea 

Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc  

Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține

Еще ...

Minte-mă frumos încă odată

De câte ori te-am tot visat la mine în cap

Parfumul tău scump încă mă îmbată 🍷

Trebuie dar nu-mi doresc să scap

Vreau să-mi spui că sunt a ta fată 🧎🏼‍♀️‍➡️

 

Din nou minte-mă frumos că încă mă iubești

Un ultim sărut dulce să mă duci spre răsărit 🌤️

Chiar de mă privești acum și știu că nu mă iubești

Tu spune-mi minciuni pentru sufletul meu suferit ❤️‍🩹

 

Mă rupe dorul până în oase

Mă gândesc la trecut chiar dacă știu că mă doare 🚬

Trandafiri uscați și o oglindă e tot ce rămase

Încă te iubesc dar sunt în proces de vindecare 🩹

 

M-ai încălțat în iubire și mi-ai dat aripi să zbor

De dragul tău aș uita cine sunt și de tot 🕒

Dar tu ești surd și nu auzi cum strig după ajutor

Din inima mea nu pot oricât încerc să te scot 🗝️

 

Te-aș lua de mână să mergem spre asfințit

Dar m-am înecat încă de la mal 🌊

Știu că par nebună însă știu pentru tine am simțit

Noi doi n-am putut iubi la egal 💔

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍