N-AM ŞTIUT

    N-am ştiut c-ai să mai vii 
    Că-mi făceam curat prin vii, 
    Puneam strugurii la soare 
    Să se coacă prin ponoare... 
    
    N-am ştiut c-ai să mai stai 
    Un sărut ca să-mi mai dai, 
    Un sărut la ceas de noapte 
    Printre-mbrăţişări şi şoapte... 
    
    N-am ştiut c-ai şi plecat 
    Poate c-aş fi dereticat, 
    Prin a sufletului casă 
    Să-mi pun inima pe masă…


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online N-AM ŞTIUT

Дата публикации: 6 марта

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 500

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

RUGA FARAONULUI CĂTRE ZEI - I / VIII

    O, Ammon, soare pe pământ,
    Eşti zeul ce voiesc să-l cânt,
    Crează-mi umbra pe nisip fierbinte,
    Pe trupul sfânt al templelor-cuvinte!
    
    O, Amon-Ra, al zeilor conducător,
    Eşti tatăl meu, precum eşti tatăl lor,
    Eşti zeul mai presus de orice odă-ntreagă,
    Pe care timpul n-are cum s-o şteargă!
    
    O, Anubis, zeu al sfântului ţinut,
    Prinde-n palma ta, ca-n aşternut,
    Firicel de spirit, umil şi supus,
    Spre drumul vieţii, către roşu apus!
    
    O, tu Apis, zeul-taur, eşti fecund,
    În răsuflarea ta eu vreau să mă scufund,
    Să cresc în umbră de altar deosebit,
    Urmaşii tăi de drept, cu cornul ascuţit!

Еще ...

LUMII MELE

Ce-ntinse sunt câmpiile mele,  
până aproape de marginea zdrenţuită de nori,  
acolo unde golul se cască,  
în pierdute prăpăstii, înnegrite genuni...
  
Ce înalţi sunt munţii,  
stânci ascuţite până la cer...   
gravi şi tăcuţi în masivitatea lor,  
încununaţi de riduri şi imortali în timp.
  
Ce verde e marea şi ce adâncă...   
mister ce-ascunde de ochi muritori,   
vise-mplinite în marmură albă,   
şi sacră, şi vie, de sculptorii greci...  
  
E tot ce am. E lumea mea..., 
la care mă-nchin ca vechii asceţi,   
lumea mea unică, n-o pot descrie,  
o mie de cuvinte, ar fi fără de rost...

Еще ...

SERENISSIMA TOAMNĂ

    Pășesc pe așternutul plin de frunze,
    Și vin, umil, în fața ta cu scuze,
    Tu, Toamnă, serenissimă și-nmiresmată,
    Binevoiește, fii blândă, și mă iartă...
    
    Și dacă m-ai ierta, de trena-ți udă,
    Am să-ți culeg dovlecii copți cu trudă,
    Și-aș respira aroma ta mireană,
    De mere și de vin, ce-mi picură pe geană...
    
    E vremea să ridic în cinstea ta paharul,
    Căci știu prea bine care-ți este harul -
    De-mbraci pădurea-n aur și tămâie,

    Și-alungi cocorii, să zboare în pustie…

Еще ...

AMURGUL ZEILOR

E-atât de greu să te ridici spre nori,
Fără aripi, speranțe și fără viitor,
Din propria cenușă ce-a căzut din zori,
Ne-am renăscut în lutul ăsta muritor...

Din întuneric destrămat de lună plină,
Cu fruntea sus, am ridicat privirea înspre voi,
Căci n-am fugit de moartea ce-i stăpână:
Ne-am înălțat, pe rând, eroi...

Cu trudă grea, cu mințile descătușate,
Am ridicat spre soare, aceste holde-n aur,
Și le-am jertfit pe-altare sfințite, înălțate,
În rugăciuni topite-n strălucire de tezaur...

O, zei cu temple sfărâmate,
V-ați înălțat spre cer, în paradis,
Lăsându-ne cumplita noapte,
Strivind amurgul ce v-a fost promis...

Еще ...

O, TE-NDEAMNĂ

    O, te-ndeamnă să rămâi, 
    Să rămâi numai o clipă, 
    Cât o zbatere de-aripă… 
    
    O, te-ndeamnă nu pleca, 
    Nu pleca, mai stai o noapte, 
    Şi-o să-ţi umplu ora-n şoapte… 
    
    O, te-ndeamnă să mai stai, 
    Să mai stai o oră-ntreagă, 
    Să-ţi şoptesc cât mi-eşti de dragă…

Еще ...

DOR

Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!), 
De dorul greu al minunatelor culori, 
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori... 
Cătând pe ramuri doar petale de lumină, 
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină, 
Și-am cercetat palatele aflate în ruină, 
Să mai aud din nou aceeași muzică divină... 
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară, 
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară, 
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară, 
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară... 

Еще ...

Стихи из этой категории

Știu ce o să se întâmple, dar amân încontinuu.

Amân cuvintele ce dor,

Întârzii tot ce-i aproape,

Știu că timpul mă așteaptă,

Dar mă pierd în fuga lui,

Într-o clipă fără scop.

 

Răsuflarea-mi se frânge,

Cu fiecare pas făcut,

Știu că am să ajung, dar oare

Cât voi mai amâna, ce-am pierdut?

 

Fiecare gând mă cheamă,

Dar îmi răspunde ecoul gol.

Amân, dar ce vreau să spun

E ascuns, tăcut, sub zăvor.

 

Voi înfrunta sau mă voi ascunde?

Poate e prea târziu să aleg,

Dar știu că o să se întâmple,

Chiar și atunci când mă voi teme să privesc.

 

Amân și visul ce se scufundă,

Sub valuri de incertitudine,

Sunt prizonier al unui "poate",

Căci nu știu cum să dau drumul la temeri.

 

Într-o lume care nu mă așteaptă,

Mă pierd în adâncuri tăcute,

Știu că va veni ziua schimbării,

Dar nu știu dacă voi fi acolo, complet.

 

Еще ...

Găndul

Când cu drag privesc seninul cerului cel infinit
Și incerc sa-mi caut gandul, imi dau seama c-a fugit
Și se-ndreaptă către tine, cum se-ndreaptă-ntotdeauna
Chiar din zorii dimineții, până când rasare luna.

Doar spre tine mereu fuge, făr’ să pot sa îl opresc
Să te caute el vine, sa-ți spună cât te iubesc.
Să-ți șoptească la ureche, să te-nvăluie ușor,
Blând în ochi sa te privească și să-ți spună cât mi-e dor.

Să îți spună cum în brațe, strâns aș vrea să te cuprind,
Să te am mereu alături, sa trăiesc mereu iubind,
Să simt trupul tau fierbinte cum s-aprinde de dorință,
Să îți dăruiesc iubirea, din întreaga mea ființă.

Tu, gustând a mea iubire, să adormi la pieptul meu,
Să ramâi pân’ dimineața ș-apoi sa rămâi mereu.
Să trăim iubind, o viață, să pășim spre veșnicie.
Chiar de-i doar un gând acesta, acest gând ți-l trimit ție.

Еще ...

Cândva tare demult!

Cândva tare demult am întâlnit-o

Și de atunci îmi este stăpâna inimii,

Doar ea-mi aduce liniște și pace

Când necăjit dau drumul...lacrimii. 

 

Eram doi tineri, plecați prin lume

Când unul pe altul ne-am chemat,

Și de atunci până azi, vouă vă scriu

Capul pe umăru-i...mi-am rezemat. 

 

A fost și bine dar și mult necaz

C-așa-i lăsat în astă lume mică,

Am fost pe val dar și-n...adânc

Simțind cum Domnul...ne ridică. 

 

De partea noastra-fost iubirea

Și dragostea curată, nu mimată,

Din care ni s-a născut feciorul

Odor în casă, ce mi-a spus tată. 

 

Acum când anii ne sunt numărați

Ne prețuim, iubim și mulțumim,

Celui ce ne-a legat sub jurământ

Și-n binecuvântarea Lui...trăim!

Еще ...

Două stele nedespărțite.

În noaptea calmă, stele strălucesc,

Luminând cerul cu sclipiri de argint,

Sub bolta lor, în brațele tale mă găsesc,

Într-un dans etern, fără vreun sfârșit.

 

Stelele ne spun povești de mult uitate,

Despre iubiri ce-au ars cu dor aprins,

În ochii tăi văd galaxii fermecate,

Cu visuri și speranțe în firul lor încins.

 

Îți șoptesc iubirea în susur de lumină,

În fiecare rază ce ne-nvăluie blând,

E ca un vis în care timpul se înclină,

Și toate grijile se topesc rând pe rând.

 

Căci noi suntem două stele nedespărțite,

Pe cerul vast al unui destin comun,

În universul nostru, tainele-s cunoscute,

Iar dragostea strălucește ca un miracol nocturn.

 

Astfel, sub cerul nopții plin de stele,

Ne contopim în dor și fericire.

Iubirea noastră scrie versuri nedescrise,

Într-o veșnică și pură amintire.

Еще ...

Amurgul nostru

Nu mai ești cum te stiam

Nu mai sunt cum mă stiai

Separarea bate-n geam

Ar striga dar n-are grai.

 

Amurgul nostru a sosit

Cale înapoi nu mai exista

Flacara noastra a murit

Acum e doar o poezie ..

Trista.

Еще ...

Iluzie de toamnă

Privesc din ușă spre trecut, octombrie mă-ndeamnă,

Cu-atâția fluturi în stomac, fiori naivi de toamnă.

Și gândul îmi pășește în neștire....

Stai liniștit... n-am sa încalc a ta tăcere...

 

Miroase-n prag a nostalgie, simt fluturii cum zboară, 

Cuprinsă de melancolie, dorința dă pe dinafară.

Adie-o amintire parfumată... fluturii își iau zborul

Să te priveasc-o clipă, să își aline dorul..

 

Privesc din ușă spre trecut... cu-atâția fluturi în stomac 

Mă văd bătând la a ta poartă, unde finuț m-am descălțat 

Și simt aroma dulce ce ți-o purtam pe buze. 

...Se-mbracă gândul în iluzii, ca toamna, pământul de frunze.

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍