Mai dă-mi o clipă (A doua poezie din seria ,,În căutarea dragostei "

  1. Nemiloasa iarnă, iată că a trecut

  După ce mi-a lăsat în suflet doar prăpăd

  Inima de gheață, astăzi mi se topește

  De întunericul neiubirii, acum mă lepăd 

  2. Te-am căutat sub noianuri de zăpadă

  În orice fulg de speranță te-am așteptat 

  Și nu erai acolo, amorul meu pierdut

  Dar la urmă, ghiocel plăpând, te-ai arătat

  3. Cu capul plecat, îndoit de iarna grea

  Ai înflorit falnic, cu totul frumos

  Mi-ai adus în suflet, o dulce primăvară

  Bucurându-mă de soarele meu luminos

  4. Străin mă simt în propriul meu anotimp

  Aveam nevoie de tine să mă regăsesc

  În lumina ta simt că am renăscut

  Așa că nu-ți voi spune, decât ,,un simplu mulțumesc"

  5. Odată ce mi-ai intrat în suflet, greu mai ieși

  Am preferat să te încui aici

  Și cu toate defectele, să te-ngrijesc

  Și n-am să te las, până n-ai să te vindeci

  6. Razele splendorii tale mă învăluie

  Aducându-mi căldură în inimă

  Mă pierd prin vise, prin câmpuri înverzite

  Ținând de mână, floarea mea, curată ca o lacrimă

  7. Aripi, în preajma ta simt că-mi cresc, și-o iau la zbor

  Alergând spre zilele în care

  Vom dăruii unul altuia, bucăți din noi

  Făgăduindu-ne prin Cununie, o eternă iubire

  8. N-am nevoie, îți spun, de ochii tăi căprui

  Nici de chipul cel frumos, că-s trecătoare

  Ci de tine, în întreaga ta ființă

  Trup și suflet, acum, aici și-n viața viitoare 

  9. Am doar un singur gând ce mă chinuiește

  Oare tu ești cea pe care mi-o doream

  Sau să-ncep deja, să caut pe-o altă ea?

  Am încercat în fiecare clipă, dar n-o găseam

  10. Măcar zâmbesc acum, n-am făcut-o de mult

  Simt că, prin toate stările iarăși voi trecea

  De la frig la cald, de la senin la ploios

  Căci tu ești primăvara mea

  1. Să te citesc aș vrea acum

  Ca să mă pierd în fiece cuvânt 

  Purtat fiind pe al emoției drum

  Și pe al metaforei puternic vânt

  2. Tu, o artă poetică

  Scrisă dintr-o iubire eternă

  Căci condeiul, din pană puternică 

  Te-a scris prin suflare divină

  3. Și te-a înzestrat cu de toate

  Cu imagini și cu antiteze

  Cu aliterații și epitete

  Pentru cel ce o să te citeze

  4. Luând frumosul și urâtul

  Le-o împletit cu slove făurite

  Lăsându-și ca și amprentă Chipul

  Le-a așezat îngrijite

  5. Eu, cititorul mă uimesc

  De cât de frumos ai fost compusă

  Că zici că din corul cel ceresc

  Pe pământ tu ai fost adusă

  6. ,,Ochii tăi frumoși ca luna..."

  Comparație ce te predomină

  Și am lecturat multe dar nici una

  Nu m-a umplut de lumină

  7. Epitete ai destule

  ,,Vocea-i cristalină răsună clar..."

  ,,în zâmbet argintiile stele..."

  Dar și ,,sufletul tău polar..."

  8. Și primit-a-i tu titlul

  Ales cu grijă de Autor

  ,,De ni s-ar așterne drumul

  Către biruința neamurilor"

  9. Și te ador poem frumos

  Simt că faci parte din mine

  Și cu sufletul drăgăstos

  Îți spun, că tu fată, ești poemul meu, în fine......

  1. Când ne-am întâlnit prima dată, eram copii

  În trup, în cuget și-n gândire

  Iar astăzi te numesc ,,mireasă";

  Te port în suflet, în inimă în iubire.

  2. Și nu mă gândeam vreodată c-o străină

  Mult, o să mă facă să zâmbesc,

  Să iubesc cum n-am iubit pe nimeni,

  Să am un motiv pentru care merită să trăiesc.

  3. Căutându-te în orișicine, te-am găsit 

  Frumoasă, cum mi te imaginam,

  Căci cu suspinuri de negrăit

  Zi de zi, noapte de noapte eu te așteptam.

  4. Și-L rugam cu tot dinadinsul pe Dumnezeu 

  Cu orice preț să mi te dăruiască,

  Pentru a te iubi mereu,

  Cu tine, acum și-ne veci să mă unească.

  5. Astăzi am văzut că nu m-am rugat în zadar,

  Datu-mi-s-a semn căci tu îmi ești aleasa.

  Te-am primit astăzi ca și un dar,

  Atât de scump de nici nu te puteam visa.

  6. Astăzi de la tine nu-mi pot lua ochii deloc

  Când te văd în alb îmbrăcată 

  Furându-mi inima de foc

  Și stingând-o cu dragostea-ți toată

  7. Eu vreau să mi te dăruiesc o viață

  Să mă lupt pentru tine cu toată lumea

  Pentru a-mi spune ,,da" la o singură întrebare:

  ,,Vrei să fi soția mea?"

1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc 

Pentru că exiști în a mea viață 

Iubirea ta e tot ce îmi doresc

Să-mi topească inima de gheață 

2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari

După noaptea rece ce a trecut 

Din orizontul îndepărtat tu apari

Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut

3. Îți mulțumesc steaua mea polară

Că mă ajuți să mă regăsesc 

Pe mine, cel rătăcit odinioară 

Ce astăzi cu tine mă unesc

4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie

Ce mi-ai căzut în sufletul însetat

Din înaltul cerului, vioaie

Cu dragostea-ți eternă mai adăpat

5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai

Mirosul tău mă face să mă simt

Ca un nou născut, când mă iubeai

În fiecare clipă, vreme, anotimp

6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă

Ce apari pe cerul negrii mele vieți 

Înaltă și împodobită ca o crăiasă

Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți

7. Și când ar fi să te găsesc

Voi lăsa ca tăcerea să predomine

Nu-ți voi spune altceva 

Decât un simplu mulțumesc 

1. Amorul meu pierdut

Unde să te caut?

Unde am să te găsesc?

Știind că pentru mine ești tot și te iubesc 

2. Amorul meu dulce

Timpul meu se duce

Încă nu te-am găsit 

Dar am să te caut în multul infinit

3. Amorul meu negru

Te văd ca pe un astru

Care te stingi încet

Acum, când mi-ai lăsat în inimă doar deșert

4. Amorul meu pierdut 

Ce-mi ești necunoscut

M-ai lăsat ca pe un mort

Îngropat în al dorului larg deșert

5. Amorul meu dulce

Cu inima rece

Dă-mi să ți-o încălzesc

Căci să te strâng la piept e tot ce îmi doresc

6. Amorul meu negru

Cu totul funebru

Iarăși am să renunț

Te caut(...,)nu te găsesc(...).amorul meu pierdut

1. Îți sărut mâna catifelată, cu dragul cel mai mare

  Și-o țin strâns, prin foc de-oi trece, nu-i dau drumul

  Pot să fiu mort, promit că te voi strânge tare

  Chiar dacă îmi voi rupe în două sufletul

  2. Îți sărut fruntea ta caldă cu ardoare

  Și inima-ți ascult cum bate ca într-un refren

  Tu fiind nota preferată din cântare

  În sufletul meu pictată, cel mai frumos desen

  3. Îți sărut obrajii tăi, roși ca focul

  Știu că mă voi face negru ca un cărbune

  Nu contează...să mă urâțesc cu totul

  Ars fiind în chinul dor, pentru tine

  4. Îți sărut buzele tale, moi și dulci

  Și te voi lăsa în mine să pătrunzi

  Să-mi furi și cel din urmă strop de iubire, căci

  Numai tu, vreau să mă cuprinzi

  5. Îți sărut până și cea mai adâncă rană

  Și cu lacrimi în ochi, te voi aștepta oricât

  Să-mi pui cu cea mai mare grijă, durerea ta în mână

  S-o ducem amândoi, măcar cât de cât

  6. Îți sărut și cea mai neagră parte a ta

  Și te voi accepta așa cum ești

  Cu bune, cu defecte....eu nu vreau pe alta

  Îți spun sincer, tu mă înnebunești 

  7. Te sărut și atunci când te pierzi în tăcere

  Și pe mine mă consideri ca un nimeni

  Lacrima-ți de diamant îmi aduce grea durere

  Dar te ador cum n-o face nimeni

  8. Îți sărut și orgoliul tău de fier

  Și voi aștepta să se topească 

  Până când lacrimile-ți pier

  Și iubirea o să ne unească 

  9. Îți sărut cu atenție și a ta nepăsare

  Și te voi înțelege în orice minut

  Dacă chiar vrei, mă voi porni în retragere

  Dar nu fără ați oferi, un sărut

I. LUMINA

În noaptea lumii, când se lasă

Tăcerea peste-al meu hotar,

O rază sfântă, luminoasă,

Coboară lin din cer, prin har.

Nu-i foc ce arde fără milă,

Nici stea ce piere-n depărtări,

Ci-i Lumina cea umilă

Ce vindecă ale noastre stări.

O, Hristoase, Pâinea Vieții,

Izvorul nostru nesecat,

Tu ești nădejdea dimineții,

Tu ești Cuvântul întrupat.

Când sufletul se prăbușește

Sub greul zilelor de lut,

Un glas din cer îl întărește:

„Nu te teme, Eu te-am făcut.”

Și-atunci, din negura amară,

Se naște-un cântec nou și sfânt,

Iar inima, odinioară

Rănită, află legământ.

II. DORUL DUPĂ DUMNEZEU

Mi-e dor de Tine, Doamne Sfinte,

Mai mult decât pot spune-n grai,

Căci Tu cunoști ale mele gânduri

Și toate rănile ce le ai.

Mi-e dor de pacea Ta cerească,

De glasul Tău cel mângâietor,

De dragostea dumnezeiască

Ce vindecă orice fior.

Ca cerbul care-n arșița mare

Aleargă către-un izvor curat,

Așa aleargă-a mea suflare

Spre Tine, Doamne, ne-ncetat.

Departe de Tine, lumea doare,

Iar sufletul rămâne gol,

Dar când Te caut cu ardoare,

Tu vii și-mi ești Mântuitor.

III. LACRIMA

De multe ori, în taina nopții,

Când nimeni nu mă poate-auzi,

Îmi plec genunchii înaintea Crucii

Și-ncep în taină a grăi:

„Iartă-mă, Doamne, pentru toate,

Pentru păcate și căderi,

Pentru cuvintele uitate,

Pentru ale mele dureri.”

Și-o lacrimă încet coboară

Pe chipul meu îngândurat,

Dar ea nu este doar povară,

Ci semn că sufletul s-a-ndreptat.

Primește, Doamne, această apă

Ca pe-o tămâie către cer,

Și fă din inima mea slabă

Un vas al harului sincer.

IV. CRUCEA

O, Cruce sfântă, binecuvântată,

Lumină-n mijlocul durerii,

Prin tine moartea-i sfărâmată

Și omul află calea-nvierii.

Pe tine Fiul lui Dumnezeu

Și-a întins brațele iubirii,

Ca să ne scoată din păcatul greu

Și să ne ducă spre lumina firii.

Când greul vieții mă apasă

Și pașii-mi tremură pe drum,

Privesc spre Crucea luminoasă

Și prind putere chiar din scrum.

Nu vreau o viață fără cruce,

Nici drum lipsit de încercări;

Căci Crucea către Cer mă duce

Prin lacrimi, rugă și răbdări.

V. MAICA DOMNULUI

Preasfântă Maică, Preacurată,

Nădejdea celor necăjiți,

Tu, Maica Domnului chemată,

Acoperă-i pe cei smeriți.

Când peste noi furtuna vine

Și lumea pare fără glas,

Ridică rugăciunea către Fiul

Și nu ne lăsa fără popas.

Tu, care L-ai purtat în brațe

Pe Cel ce toate le-a zidit,

Învață-ne să fim cu pace

Și să iubim desăvârșit.

Sub sfântul tău acoperământ

Alerg cu sufletul smerit,

Căci știu că rugăciunea ta

Ne duce către Cel iubit.

VI. DUHUL SFÂNT

Adierea Duhului Sfânt

Se-așază tainic peste noi,

Și face roditor pământul

Ce-a fost uscat de-atâtea ploi.

El luminează mintea noastră,

El ne îndeamnă către bine,

El face inima albastră

De cerul care vine.

O, Duhule Mângâietor,

Coboară peste-al meu cuget,

Și fă din mine-un rugător

Cu suflet liniștit și vrednic.

VII. SINGURĂTATEA

Când toți se duc și mă părăsesc

Și casa pare fără glas,

Eu către Tine mă smeresc,

Căci Tu rămâi cu mine-n ceas.

Nu sunt singur, Hristoase,

Chiar dacă lumea m-a uitat;

Căci mâinile Tale milostive

Mă țin de fiecare dat'.

Când nu mai am niciun cuvânt

Și lacrimile-mi curg încet,

Tu ești cu mine pe pământ

Și-mi ești nădejde și profet.

VIII. DRAGOSTEA

Nu vreau iubire trecătoare,

Nici jurăminte fără rod,

Ci dragostea nemuritoare

Ce vine de la Dumnezeu.

Să pot ierta când sunt rănit,

Să pot răspunde cu iubire,

Să nu întorc răul primit,

Ci să aleg a Ta trăire.

Iubirea Ta să mă învețe

Să văd în omul de lângă mine

Un chip zidit cu frumusețe

Și-o făptură ce Îți aparține.

IX. ODIHNA

Odihnește-te, suflete, în Domnul,

Când drumul ți se pare greu,

Căci El îți poate schimba omul

Și te poate ridica mereu.

Nu te teme de noaptea rece,

Nici de furtuna de pe mare,

Căci orice încercare trece

Când Dumnezeu îți dă răbdare.

Iar dacă lumea te lovește

Și inima îți este frântă,

Adu-ți aminte cine este

Cel ce și astăzi te cuvântă.

X. ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR

Mi-e dor de cer, de veșnicie,

De locul fără plâns și dor,

De sfânta, nesfârșita bucurie

Din Împărăția tuturor.

Acolo nu mai este moarte,

Nici suferință, nici amar,

Ci viață fără sfârșit și pace,

Sub strălucirea Celui Preaînalt.

De-aceea, Doamne, mă întărește

Să nu mă pierd pe-acest pământ,

Ci fă-mi inima să Te iubească

Și sufletul să fie sfânt.

XI. RUGĂCIUNEA

Când dimineața se revarsă

Și soarele răsare lin,

Ridic spre cer a mea privire

Și-Ți spun, Hristoase: „Amin.”

Iar când se lasă seara rece

Și stelele se-aprind pe cer,

Îți mulțumesc pentru viață

Și pentru harul Tău din cer.

În fiecare zi, Stăpâne,

Dă-mi pace, dragoste și har,

Și nu mă lăsa să pierd lumina

Ce-ai pus în sufletul meu, dar.

XII. CÂNTAREA FINALĂ

Slavă Tatălui Celui veșnic,

Slavă Fiului iubit,

Slavă Duhului Celui Sfânt,

Treimii, Celui Preaslăvit!

Slavă în cer și pe pământ,

Slavă în veac și-n veșnicie,

Căci Dumnezeu este Cuvântul

Și viața noastră-n bucurie.

O, Hristoase, fii cu mine

În fiecare clipă grea,

Și când voi trece către Tine,

Primește, Doamne, viața mea.

Iar dacă glasul meu se stinge

Și cântecul va amuți,

Fă ca iubirea să rămână

Și-n cer să pot a Te slăvi.

Căci Tu ești Calea și Lumina,

Adevărul cel nemuritor,

Tu ești nădejdea și odihna,

Tu ești al nostru Mântuitor.

Slavă Tatălui și Fiului

Și Sfântului Duh, acum și pururea

Și în vecii vecilor. Amin.

Cristian Diaconița

Se aude vântul. In inima mea furia creste. Săgeata aceea a ei a făcut o rana adâncă, dar el a imbratisat- o. Șuierul vântului acoperă simfonia frumoasa a unei povesti. Cândva, versurile mele erau flori roșii, și albe, azi sunt fulgere. Sau tăceri. Poate credeai că vreau lauri, coroana de regina. Știu,așa părea. Dar nu vroiam decât scânteia născută din dansul spiritelor noastre. A apărut ea și mi-a spus: Ești nimeni. Tu ai imbratisat-o. Poate sunt nimeni, dar pulberea poate ascunde praf de diamante uneori- sentimentul sublim transpus în vers,sau trăirile dăruite, sau nesinguratatea, sau acea conexiune invizibila născută din compatibilitate. Lasă, îmbrățișarea data ei a fost aripile negre ale nepăsării tale ce m-au sufocat cu îmbrățișarea lor. Să cânte vântul,să urle,să șuiere tulburător, ultima lacrima ce cade pe obrazul tau sau al meu s-o risipească. E apus,e noapte, e frig, pașii mei se îndepărtează și vântul îmi flutura pletele negre iar ochii mei căprui privesc spre neant...

Oh bun găsit singurătate,

Bun găsit noapte... 

Ce aș visa

Printre stele să ne dam întălnire 

Împreună să fiim,

Alaturi să zâmbim,

Să zburăm,

Să visăm,

Să ne alintăm,

Precum niste copii mici 

Și inocenți 

Noi iar de am fii...

Frica și oboseala să înlocuim 

Cu bucurie și armonie 

În liniște să ne ragăsim 

Pe malul mari să zăbovim 

Și numai nisipul fin 

Secretele să ni le știe 

Căci precum bine vezi

Numai valurile 

Gentil ating nisipul 

Și în larg amintirile fug

Precum rasul gingas 

Pierdut în vânt 

Când ne am văzut 

Și iar ne am spus 

Rămas bun 

Pe treptele de piatră ale-altei dimineți,
Mă rog în taina sfântă, în ochi cu lacrimi reci.
În templul Tău, Doamne, îmi caut alinarea,
Căci dorul meu o cheamă, iertarea-i așteptarea.

Am fost doi prunci sub cerul iubirii Tale sfinte,
Ne-am jurat credință, cu mâinile-n Cuvinte.
"Unde mergi tu, merg și eu," spuneam cu glas fierbinte,
Dar vântul lumii aspre ne-a dus în ne-mpăcinte.

Ca soarele către zori, te aștept cu răbdare,
De șapte ori șapte ani trec, dar speranța nu moare.
Aș ridica altare, căci dragostea nu pleacă,
E scrisă-n cer și-n suflet, nimic să nu o seacă.

Pe muntele Golgota, o cruce ne unea,
Și-n fața Ta, Părinte, iubirea ardea.
Am zis c-o vom păstra, un dar neprețuit,
Dar umbrele de-afară ne-au rupt ce-am făurit.

Îmi spui prin Proverbe că tot ce-i drept rămâne,
Că omul ce iubește pășește doar pe bine.
Mă-ntorc spre porți divine și chem un singur nume,
Căci dragostea Ta, Doamne, mă ține fără urme.

Mai sper ca-n rugăciune să ne-adunăm iar,
Ca plopul în genunchi cerând un dar.
Un dar să fim ca viața, să ridicăm cetăți,
În Templul Tău de slavă, iubirea să ne-arăți.

Promisiunile noastre, un legământ curat,
Sunt scrise-n Cartea Vieții, nimic nu s-a uitat.
Iubirea Ta mă-nvață să lupt și să aștept,
Să cred că-n zori ea vine, cu sufletu-i în piept.

Și de n-o fi aici, iubirea noastră-aleasă,
În Ceruri, Doamne, fă-o de Tine vegheată.
Căci Tu ești adevărul, lumina și cărarea,
Reaprinde, Doamne, flacăra, să ardă iar chemarea.

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

Aș vrea mai mult timp să ascult cum se sparg

Secundele-n liniștea dimineților grele,

Să nu mai alerg după clipe ce trec

Ca umbre grăbite pe ziduri rebele.

Aș vrea mai mult timp să privesc înapoi

Fără să doară ce n-am apucat,

Să nu mai simt cum ne scapă din mâini

Tot ce-am crezut că e de păstrat.

Aș vrea mai mult timp pentru glasuri uitate,

Pentru oameni plecați prea devreme din noi,

Să pot să le spun ce n-am spus niciodată,

Să repar în tăcere vechiul noroi.

Dar timpul nu are răbdare cu nimeni,

Nu stă să asculte, nu cere permisiuni,

El curge prin noi ca un râu fără margini,

Și ne lasă doar urme de întrebări și rugini.

Aș vrea mai mult timp pentru pași pe alei,

Pentru seri fără grabă și fără suspin,

Să stau cu mine însumi, să nu fug de idei,

Să nu-mi mai fie sufletul străin.

Aș vrea mai mult timp pentru oameni aproape,

Pentru râsete simple, pentru mână-n mână,

Să nu mai lăsăm distanțe să sape

Între ce simțim și ce spunem în taină.

Aș vrea mai mult timp să iubesc fără teamă,

Fără „poate mâine”, fără „nu pot acum”,

Să nu mai transform fiecare îndoială

Într-un drum ce se pierde încet, pas cu pas, în apus de parfum.

Dar dacă timpul nu vrea să se oprească,

Atunci învăț să-l trăiesc cum e el:

Un fir de lumină ce clipa-l găsește

Și-l face din trecere simplu model.

Și poate că nu e nevoie de mai mult,

Ci doar să simțim fiecare secundă

Ca pe un dar ce nu vine de două ori

Și dispare încet, ca o mare profundă.