MAGIA IUBIRII

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.

         Îmi place de norul

Când plânge când plouă ,

Șuvoaie de apă ,se revarsă în vale

Salută orașe și sate ,ce le ies în cale.

Îmi place de grădina mea ,când râde sub soare

De vântul ce suflă ușurel ,cu plăcere

De aerul ce se așterne ca o mângâere ,

Peste munți ,peste păduri și ogoare .

Îmi place când în luncă se cântă ,

Îmi place bolta cu stele ,

Toate acestea pot fi ale mele ,

Doar să le observ ,să le văd ...

Că trăiesc printre ele!

Dragul meu, am fost împreună o viață,

Poate, nu a curs lapte și miere,

Dar am avut un umăr să plâng la durere

Și adesea să mă scoată din ceață.

Poate, am fost și cam cârcotașă uneori,

Dar tu ești loial, ca un soare în zori,

Ocolești cearta, nu are ce -căuta în casă-

Nu-ți place să te așezi supărat la masă.

Vreau, să ajungem amândoi la sfârșit,

Însă, îmi pari-uneori, tare obosit,

Îți spun, măcar să nu rămân cu regret

Te iubesc, te respect, nu mai e un secret.

t

Neînfricat m-aș duce în luptă

Deși viața-i așa scurtă...

Acolo-n câmp îmi văd dușmanul

Și știu de ce-s chemat să lupt.

Dar cum să lupt cu putregaiul

Cu nedreptatea cum să lupt?

O ceată de huligani 

Au destabilizat o țară.

A terminat un popor

O, sărman popor român ...

Cu cine ne luprăm acum?

Soartă grea și mult venin.

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

      D-NEI CLAUDIA SERIANU,de ziua numelui, îi doresc 

multă sănătate, prosperitate,fericire,tot ce-și mai dorește!!!!!!!!!

Aș vrea să-ți fie dor de mine,

Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,

Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,

Și să lăsăm destinul să o spună.

Poveste unde, iubirea este sensul vieții 

Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână. 

Ei nu își spun adio până în târziul dimineții 

Și își unesc destinele, ținându-se de mână. 

Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit 

Și le-a transformat povestea într-un infinit.

Iubirea adevărată trăiește doar în amintiri de odinioară,

Colorate în nuanțe de trandafiri și ciocolată amară,

Într-un sărut rece, scurt și trecător ca o ploaie de vară,

Și-n pragul unei zile ușor speciale, fără să doară iară.

Totuși vreau să cred că trăiește prin mine,

Și că iarna nu mă îngheață curgând prin vene,

Lăsându-mi sufletul rece, iar tăcerea tot cerne,

Făcând lacrima să nu mai curgă, nici blesteme.

Dar nu pot decât să las emoțiile să ofilească-n toamnă,

Uscându-se precum urletele lupilor la sărmana lună,

În timp ce muribundă încearcă să nu mai apună,

Odată cu iubirea mea, acum neavând cui să se expună.

Și totuși nu înțeleg de ce îmi mai doresc o primăvară,

Un anotimp în care sufletul meu să nu mai moară,

Iar culorile trandafirilor în sentimente să-mi reapară,

Simțind totul de parcă nu cunosc și-ar fi prima oară.

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Și-aș muri, și-aș renaște

Necontenit - doar să găsesc

Nebănuite căi ascunse,

Să reînvăț să te iubesc.

Și-aș muri cu înserarea,

Cu răsăritul aș renaște,

Mi-aș regăsi morbid suflarea,

Doar pentru a te re-cunoaște.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Wij kennen elkaar van gezicht

hoeveel vluchtige momenten

nooit in de weg

ze stopten niet

veilig en snel lopen

Wij kennen elkaar van gezicht

alleen de ogen in stilte

zeiden ze zo vaak

alles wat ze wilden

toen ze hun licht ontmoetten...

Zelfs niet per ongeluk

Ik zei geen woord

In zoveel bijeenkomsten

dit staarspel

het amuseerde ons allebei.

Wij kennen elkaar van gezicht

maar het is altijd genieten

de herinnering om te bewaren

en beoordeling

de ogen die je al een heel leven kent

ontmoeten elkaar in de ochtend

en als het sneeuwt, en als het regent

in auto 179.

Wij kennen elkaar van gezicht...

En dus!

Wij kennen elkaar van gezicht

hoeveel vluchtige momenten

we zijn onderweg nooit gestopt

veilig en snel lopen

Wij kennen elkaar van gezicht

alleen de ogen in stilte

zeiden ze zo vaak

alles wat ze wilden

toen ze hun licht ontmoetten...

Zelfs niet per ongeluk

Ik zei geen woord

In zoveel bijeenkomsten

dit staarspel

het amuseerde ons allebei.

Wij kennen elkaar van gezicht

maar het is altijd genieten

de herinnering om te bewaren

en beoordeling

de ogen die je al een heel leven kent

ontmoeten elkaar in de ochtend

en als het sneeuwt, en als het regent

in auto 179.

Wij kennen elkaar van gezicht...

En dus!