Hristos a înviat !

  Tot  mai vreau să spun ,că pot

Timpul  să-l opresc în loc  ,

Poate  face un popas

Undeva  pe alt  făgaș .

Cred ,că și el e stresat

De atât de mult  umblat .

Timpul  fuge se strecoară ,

De  l-ași  prinde ,l-asi  lega

M-ași  certa mereu  cu el :

Pleacă timp  din calea mea !

Tu ai veșniciia !...

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

           Anii trec, în discuțiile mele cu părinții, le tot dau 

speranțe.Deocamdată ei se descurcă încă bine cu foate. Eu 

și soțul meu chiar ne dorim să ne întoarcem în țară. Hotărârea,

am comunicat-o părinților mei. Mare bucurie pe sufletele lor.

         Eu cu soțul ne pregătim sufletește de plecare. Am pus 

casa la vânzare, avem mobilă și diverse lucruri la vânzare.

S-a creeat oarecare tensiune. Soțul meu era cam agitat.

Îl văd că se agață de un fotoliu , până ajung el s-a prăbușit 

lângă pat .Am chemat salvarea, dar nu mai era nimic de făcut...

În loc de plecare, a avut loc o înmormântare, o moarte 

neprevăzută: soarta?.....destinul?.....ce-i omul?....

         Doamne !.... ce greu mi-a fost....Jumătate din mine a 

plecat cu el. Ce-mi rămâne de făcut? Am venit în România.

Părinții mei nu știau ce să-mi facă. A fost o vreme lungă în care 

nu eram bună de nimic. Ce ași fi făcut singură?,,,străină?

        Dragii mei părinți, m-au ajutat, mi-au alinat suferințele,

m-au pus iar pe picioare.În următorii ani convețuirea  noastră

a fost  plină de afecțiune, liniște și împăcarea sufletelor noastre.

Acum  mă simțeam iar acasă, ca în copilârie, doar că sufletul 

îmi era tare rănit.

        Timpul trece, tata are 75 de ani. Cade victimă ,covitului.

Îl pierdem și pe el.Rămân cu mama.Nu plânge, nu se vaită, e doar 

o umbră mișcătoare. Acum am grijă de sufletul ei care plânge, un plâns 

interior... nu mai pleacă din curte,nu mai merge la cumpărături,dar cu 

mine vorbeste foarte mult. Dar nemișcarea o slăbește și asta se vede.

Nu știu cum s-o fac să înțeleagă că are nevoie de mișcare.Draga mea mă 

ascultă, dar tace.Avem o curte mare dreptunghiulară cu ieșire la strada 

principală. Tata a făcut casa în fundul curții, cu gândul să fim cât mai departe 

de zgomotul și praful străzi.De la casă până la poartă este o alee lungă cu flori.

            Mi-a venit o idee, și am pus-o în aplicare. A dat roade...Am sunat 

insistent la sonerie...mama știa că nu-s acasă. A fost nevoită să meargă să vadă ce-i.

cu un mers zorit ... s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta...nimic. Așa am făcut 

câteva zil, mama nu era supărată , doar surprinsă și îmi mărturisește că i-a prins 

bine mișcarea- că nu mai credea că se poate mișca într-un ritm așa alert.Dacă am 

văzut părerea ei, am continuat jocul.Până la urmă, mama s-a prins și m-a rugat s-o 

scot șa plimbare.... cine știe ce ne mai rezervă viitorul ? Am rămas singure , suport,

una pentru alta... Mama mă întreabă uneori -ce ai să faci tu singură?-Bună întrebare.

Chiar că rămân, pustie eu, pustie casa...

               Am să încerc să scriu prin ce am trecut, cred că sunt mulți ca mine, am să 

mă alătur unui grup de supravețuitori, dar mai am pe Dumnezeu deasupra mea!!!!! 

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

Încă mai tresar și acum

Când pasu-ți măsurat  pe drum 

Se abate iar pe strada mea.

Te vei opri  oare?

Mă întreb în gând ,cu inima îndoită. 

Și atâtea  nopți fără de somm

Și atâtea lacrimi grele .

Îmi pare rău că te-am respins 

Când inima -mi te cere.

     Nu te-am văzut de multă vreme,

Dar nu te-am uitat, nu te teme

Nu știu dacă îți lipsesc....

Dar tu, cu nopțile tale, e tot ce îmi doresc.

Doar cerul cu stele, plimbările în doi,

Când eram fericiți amândoi,

Știam ce viitor în minte-ți plănuiai

Închideai ochii și fericită-l vedeai.

Ce s-a întâmplat cu tine, nu m-ai lămurit,

Doar vestea ce am primit, ce grav m-a rănit,

Iubirea mea, ce înflorea tot mai curată

Ai aruncat-o ca pe haină prea purtată.

Dacă te-ai rătăcit pe alte căi, 

Sau să mergem alături, nu mai vrei

Dacă mă prețuești așa cum sunt eu

Îți spun sincer și curat: te voi iubi mereu.

Z ic , și-i bine așa, să ne clădim o casă 

Să ne facem traiul și viața frumoasă,

Iubirea, e cea care aduce fericirea 

Viața asta scurtă își merită menirea... 

SE  SCUTURĂ  FLOAREA ,

COVOR  FERMECAT  ,AȘTERNE  CĂRAREA  ,

DIN  VIȘINI ,CIREȘI CAD PETALE ,

RĂSUNĂ  UN  TULNIC  ÎN VALE .

UN  VOAL  STRĂVEZIU  ACOPERĂ  CERUL ,

AROME  DULCI  ÎMPRĂȘTIE  MĂRUL ,

CU  SACI  GREI  MICUȚA  ALBINĂ

POLENUL  DIN  FLORI  ÎL  ADUNĂ! .

UN  TRUBADUR  GREIERAȘ 

PROASPĂT  CHIRIAȘ 

ÎȘI  ACORDĂ  CHITARA  ,

CÂND SE  APROPIE  SEARA!...

M-aş prinde-n horă cu vântul

Să îi sting suflarea-n ploi,

Cu rouă să ung pământul

Gonind iarna de la noi.

Bine-ar fi, în somn, să-mi crească

Brânduşe în loc de păr,

Primăvara s-o trezească

Gândurile-mi în culori.

Să-nfloresc târziu ca merii,

Să-mi miroase pielea-a tei,

Să-nsoţesc pe cerul serii

Rândunelele scântei.

Să mă-ntrec cu cânt de mierlă,

Cu-ntreg codrul să vorbesc,

Viaţa să-mi străluce-a perlă

Când izvoarele-mi zâmbesc.

Justina Butaroiu 

Prima zi de primăvară 

Ultima zi de iarnă,
Simți cum se răstoarnă
Miresmele florilor de lumină.

Care topesc sufletul înghețat
De atâtea ce a adunat.
A stat destul iarna asta supărat,
Bucură-te, nu e timp de stat!

Privește în jurul tău cu atenție,
Cum vântul începe să cânte,
Iar crengile înflorite încep să danseze
Pe ritmul primăverii prospere.

Fiecare primăvară
Este programată să renască.
Lasă deoparte orice povară
Și privește cum copacii se reîncarnează.

Și iar vor înnebuni salcâmii
De atâta primăvară.
Alătură-te și tu vremii
Și privește păsările cum zboară.

Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.

Apoi,  arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l  mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea  să fie
...........................................
Din cerul  fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri  partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.

Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un  vals  sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.

Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă

Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,

Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,

Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.

Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă

Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează

Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel

Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.

Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine

Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?

Oare mă iubești,oare ai vrea să

te-ndrăgostești,oare mă auzi?

Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.

-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!

-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?

Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!

-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.

-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?

Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?

Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?

Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe

În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe

Și am stat așa în ale lui mâine mult timp

Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.

Anotimpul din calendar    
Deschide luminii  fereastra
Crengile unui copac solitar   
Mă ating cu  mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,    
Soarele   pe toate le  cuprinde.

…………………………………………………

Un ghiocel, îmbrăcat  elegant
Doar de  viorele  însoțit
Zâmbește  ștrengar unui brebenel   
Ce-i prin iarba crudă  rătăcit  
Alungând  un  fulg pribeag,
Rece  , apos și arogant
Vai! Toate petalele  i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?

………………………………………………….

Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față                   
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată  e natura
Cu-al ei farmec,  primăvara
Face  ordine în paradis.

……………………………………………………

Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul  
Bucuros, azi  nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă  un  nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.

…………………………………………..

Un  copil  cu a lui vârstă
O urzică a  mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a  înțepat.
Pe  cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.  

……………………………………………….

Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul    
Speriat de glas de cerbi  
Când ecoul   se lipește
De stejari, de fagi bătrâni  
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir  face-un  festin.

…………………………………………….

Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând  fereastra larg deschisă
Soarele  în mine s-a cuibărit…
A venit !  primăvara a venit.