În recele nopții

Încă nu ti-am uitat privirea

Deși timpul nemilos a trecut

E gravata în a ochilor retină

Un secret ce nu l-am spus.

Prin toamna rece mai pășesc

Prin gânduri mi te caut iar

Dar glasul frunzelor ce cad

Îmi spun ca totu-i în zadar.

Încă îmi amintesc şi râsul

Doamne! Cât îmi era de drag!

Și simt cum mắ apucă plânsul

..Lacrimi de dor..cad în pahar.

Știu! Nu mai vii!..si timpul trece

Dar uneori te simt aproape parcă

Ești gândul cald în toamna rece

Ești ce nu voi uita vreodată...

Nicicând să-ți amintești ce-a fost, 

Tot ce-am trăit demult s-a stins.

Acum chiar nu au nici un rost 

Promisiunile ce nu s-au împlinit.

Contează doar că ambii suntem vii, 

Și-ți trăiești viața ce-o doreai, 

Dar parcă totuşi nu mai ştii

Să mai zâmbeşti, cum tu zâmbeai.

Posibil să greșesc și doar să mi se pară, 

Dar sufletul te simte că nu ești împlinit, 

lar gândul ăsta nu-mi dă pace, mă omoară, 

Credeam să merite ce tot am pătimit. 

E trist... că nici nu știu cine-i de vină...

Că azi apari doar ca un deja-vu, 

Și eu îți sunt doar o străină...

Nu știu... Probabil... ești de vină tu...

Îmi apari ades în gând 

Și ești motivul pentru care eu zâmbesc 

Te văd dincolo de durere

Și îți duc dorul în tăcere...

Îmi apari în minte ades

Nu stiu de eu mă gândesc 

Sau cel ce mă caută ești tu

Și-o speranță se naște din lacrimi ce curg... 

Imi apari ades in vis

Ce-mi poartă gândul în abis

Ma trezesc zâmbind printre lacrimi amare

Că te-am avut...si-o clipă, tăcerea nu mai doare...

Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,

Coboară norii negri în surdină,

Și ploaia plânge pe asfalt

O amintire ce-i fără de vină.

În geamuri bate violent,

Și-n fiecare strop ce se prelinge

E-mbrățișarea ta, un dor discret

Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.

Ai fost clipă cu soare blând,

Un răsărit frumos ce n-a durat,

De-atunci luna și cerul plâng

De dorul ce mi l-ai lăsat...

Privesc pe geam.. toate-s la fel,

Doar umbre lungi, sub pași ce pier.

Ploaia îmi cântă-un trist ecou

Din ce-ai promis și nu mai sper.

Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,

Se scurge timpul și se-nchină,

Că ești plecat de prea mult timp

Și-ai rămas rană ce se-nclină...

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

De m-aș naște odată,

Să cutreier lumea toată,

Tot pe tine te-aș alege

Să -mi fii sclav și rege.

De s-ar opri ceasul in loc,

Să mă bucur de noroc,

Cât mai ești lângă mine;

Nu știm ce rezervă mâine..

De-aș da timpul înapoi,

S-adun visele cu noi,

Din clipele de neuitat 

Sub pomul incrustat..

Aș da zilele pe-o noapte,

Când mă stropeai cu șoapte 

Și -mi jurai etern iubire 

Cu patos și însuflețire...

De-aș zbura printre stele,

Plutind prin lumi paralele;

Te-aș lua mereu cu mine,

Să pecetluim destine..

Tânjeam să zbor 

Prin crăpăturile de nori,

Pe fermecatul covor 

Și mă cuprindeau fiori.

Ecoul tău mă legăna,

Dorul de tine mă curta,

Mă - nfrigură furtuna,

Comutându-mi soarta.

Și mă stropise ploaia,

În gol mă prăbușesc,

Mă -nvălui văpaia,

Udă leoarcă mă trezesc...

Răsuflu împăcată;

Te privesc dormind;

Pe buza ta mușcată 

Surâsuri se perind...

Nu mai visez nicicând,

Departe să m-avănt,

In inimă și -n gând 

Țu ai ultimul cuvânt..

E toxic pt tine,fată,

Nu mai ești cea de altădată;

Aud adesea -n comentarii 

Și păreri contrarii;

Dacă -l iubește, iartă,

E firesc să se despartă,

Destinul,magic i a unit 

Și fericirea are un sfârșit...

E drogul meu,nu am ce face,

Vă rog, lăsați -mă în pace,

Dar vocile se întețesc,

Mă critică, mă amețesc;

Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,

N ai iubi fără să doară?..

Toți in viață pătimim 

Pt acel ceva sublim.

Dependentă sunt de tine 

Și o spun fără rușine.

De gura lumii chiar nu mi pasă 

Dorul de tine mă apasă.

Iar voi cei plini de mustrări 

Spre cele patru zări 

Vedeți -vă de drum;

Eu vină mi o asum.

Eu cred , invidia vă roade 

Că simțu-n mine arde.

Eu nu vreau compătimire,

Ci fărâma de iubire,

Chiar de inima suspină,

De abia aștept să vină 

Al meu iubit pribeag 

Și voi pune rămășag,

Că -l voi îmblânzi vreodată;

Naivă mai ești fată...

Mi-ai încurcat destinul

Mi-ai strămutat cărarea

Pierdut caut prezent

Nu vine-n drum uitarea

Visând lumini de stele

Găsesc rodind tăcerea

Destinu-i piatră grea

M-aruncă-n orb durerea

Pe-un nor se-adună dor

 Sub pleoape arde chipul

Un vis mă plimbă-n zbor

Din lacrimi curge timpul

Mă-ntrebi absent ce fac

Răspunde-n cor declinul

Să mint sau de-am să tac

Același mi-e destinul

Se pare că ți-e greu

S-aduci îmbrățișarea

E tot ce-am vrut să-ți cer

Zâmbind să-ndrepți cărarea

Și-aștept la infinit

Un semn dacă îți pasă

De dragoste mâhnit

Destinul mă apasă

Mi-a zâmbit viața intr-un pahar

Vino să guști jumătatea ta!

Să ne spunem șoapte fermecate,

Să ne dăm îmbrățișarea uitată!

În ochi să-ți mai văd strălucirea 

În suflet să răsune fericirea, 

Cu ochii să privim apusul

În minte să-mi rămână râsu-ți!

Mi-a zâmbit viața într-un pahar

Plin de-al strugurilor nectar

Am simțit din nou pe buze fericire

Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!

Am fost plecat o lungă vreme,

De lângă ea, pribeag prin lume,

Crezând c-așa-mi va fi mai bine,

Să evadez, să mă-nțeleg pe mine

Nu știu motivul cel adevărat,

Nici c-am alunecat în vreun păcat,

Tot ce-am simțit în doi am spus,

Și martor ne este Cel de Sus

Eram tot timpul, doar împreună,

Și pasul îl făceam ținuți de mână,

Privirea o aveam mereu senină,

De unde radia, o rază de lumină

Poate că viața a devenit rutină,

Iar dragostea tot mai puțină,

Iubirea noastră și-a luat zborul,

Și dusa-fost de vânt ca norul

Un timp am stat printre străini,

Prietenii adevărați fiind puțini,

Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,

Și la o dragoste cum am visat

.............................

Când singurătatea a devenit povară,

N-am rezistat și m-am întors în țară,

Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,

Convins că doar aici îmi este fericirea

Am căutat-o mult pe-a mea iubită,

Și spun că sa lăsat cu greu găsită,

Am discutat de-a noastră despărțire,

Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire

Să stau departe n-am rezistat,

Și-am înțeles că sunt iertat,

Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,

C-a suferit când a fost părăsită

......................................

Ușor în timp rana s-a vindecat,

Și m-am trezit bărbatul însurat,

Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,

Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!