IDEIA

Te scriu cu pietrele de apă

în râuri curgătoare

Să te cunoască și peștii …

și caii ce se-adapă

așa … nemuritoare.

Te scriu cu stelele pe pământ

să se mire de tine și cerul

cât ești de strălucitoare,

Să te iubească cât te iubesc

și să rămâi … nemuritoare.

Te scriu cu dorul meu

pe o inimă deschisă

Să mi te trimit lui Dumnezeu …

ca o flacără aprinsă,

să te știu … nemuritoare.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

Te astept, dar mi-e greu.

As vrea sa fii aici

Sa ma iubesti mereu

Te strang in brate-n vis,

Mi-e dor sa ma atingi,

Vino iubitul meu

Si du-ma-n paradis!

Imaginea ta astazi

Mi-e tot si tot mai clara,

Caci te iubesc din suflet,

Strange-ma-n brate, iara!

Cu ochii tai albastri

Sa ma privesti din nou

Ce dulce-i amintirea,

Rasuna lin, ca un ecou!

Vino, dulce inger,

Saruta-ma cu foc,

Daca te am alaturi

Sa fie cu noroc

Aceasta zi de mai

Cand mi-ai adus surasul

Trecut-a un an de atunci

De cand mi-ai oprit plansul,

Plangeam ca ma lasase

Nefericitu-n ploaie,

Stateam in fata portii,

Lacrimi curgeau siroaie,

Dar mi-ai zambit usor,

Ne-am intalnit privirea

Si m-ai facut sa zbor,

Gasisem fericirea!

De-atunci de port in suflet,

Mereu, mereu, mereu,

Mi-e dor de al tau zambet,

Dar te astept, ca-i greu,

Sa fii pe lume singur,

Sa nu stii sa iubesti,

Ma multumesc cu gandul

Ca poti sa ma primesti

Acolo unde vreau,

In inima sa-ti fiu,

In schimb eu sa iti dau

Cum ti-am cerut si eu,

O dragoste imensa

Ce-o vei avea mereu!

Pe patul dens al amintirilor de mult uitate

Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate

Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut

Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început

Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor

Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor

Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum

Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?

Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?

Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?

La ce-i bună iubirea?

Când în final rămâi doar tu și amintirea?

În interiorul meu persista o otrava

O otrava care care se răspândește,

se răspândește și înghite tot,

toate sentimentele,

toate gandurile.

Oare sa fie pusă de tine ?

De tine care m ai lăsat sa zac la pământ,

cu ochii roși înecați cu prea multe lacrimii,

gândindu-ma de ce ai făcut o

Sau de ei? 

Persoanele care mi au dat viața,

iar apoi mi au spus cât de tare regreta.

Sau de ei și ele cu care am împărțit atâtea,

ganduri, sentimente, lacrimii,

Iar apoi trecând pe lângă mine cu nepăsare,

uitandu ne unii la alții ca niște necunoscutii

Sau de acel el?

acela care m a făcut sa cred ca are antidotul

cand el era otrava in sine 

Cred ca toți a ți lăsat aceasta otrava in mine

Aceasta otrava care ma macină,

si ma roade și ma doare nu mă lasă

Candva o sa existe un antidot

Însa otrava o sa persiste 

Iar sentimente nu or sa mai existe 

Si Amtidotul nu își v-a mai avea rostul

Numele tău auzit

E un cuvânt deosebit, 

Ce mereu ma urmărește

Și de tine-mi amintește. 

A ta voce auzită

E mereu cea favorită, 

Ca un cântec preferat 

Ce-i mereu de admirat.

Ai tai ochi reprezintă 

Oglinda-mi favorită, 

Frumoși, precum o mare

Ce se vede-n departare.

Brațele tale, mi-au dăruit

Locul cel mai diferit,

Deosebit mă simt

Lângă ele fiind.

Pieptul tău, umerii tăi

Sunt relax în ochii mei

Sunt o pernă de confort

Pe care aș vrea s-o port...

07.09.24

Nici nu știu ce-ași fi în stare

Provocat de nedreptate

A-și ajunge să fiu sadic

Să-i ucid sau să-i  prefac

Pe ce-i răi și mafioți,

Pe dușmani ca și pe hoți

În lăcuste sau în lupi

Să-i  trimit în iad

Unde  flăcările ard 

Să purificăm pământul 

Relele să le ia vântul.

Secată de sărăcie,

De boală și anarhie,

C-o justiție  beteagă

Un popor ,o țară întreagă

Osândit la moarte lentă...

De corupție și șpagă.

Cremator pentru bătrâni 

Într-o lume de nebuni.

Se așterne tăcerea in cărare

Și vâtul și boarea se ascund ...

E liniste în jur , pretutindeni ,

E căldura din amiaza cea mare .

Văpăi de foc se revarsă 

Pe case , pe pomi si pe haturi ,

De sfârâie sudoarea în țărână...

Se usucă câmpia , de cădură e arsă .

Se uită omul în zare , 

După un petec de nor , îi e dor ,

Că norul de vine e ploaie

Și firul de iarbă nu moare .

                   T.A.D.

Se strecoară în aer miresme ,

Cu sărbători ce bat în ferestre,

Pe un cer străveziu și curat

Cănd stelele se adună la sfat.

E decembrie și iarna se îmbracă ,

Cu  haină  pufoasă și țurțuri de ghiață.

Anul ce-a fost  n-a fost ferice

Și nici bun bun ,cu lungile zile de post

Ziua-i mai mică acum

Orele-s pirdute pe drum

Bate doar un vânt hoinar

Să -mi alunge gândul amar.

Icoane de demult răsar

Când ochiul închide pleoapa

Săteni de-ai mei.brătânii din sat 

Sfătoși și buni ca tata.

Când primăvara  intră-n crâng 

Și-n deal se aprind bujorii

Ciorchini  de oameni  sunt 

Veniți din sat ,odată cu zorii .               

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

          -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

           -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

            -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

             -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

                 -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

                  -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

                   - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

                       -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

                        -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

                         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

                -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

                  -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

                   -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face?