22 55

Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,

Atâta timp cât nu iubeşti,

Că dintre toate doar iubirea,

Viaţă îţi dă şi mort de eşti.

Această forţă creatoare,

Egal nu are -vreau să-ţi zic-

Că doar iubirea-i născătoare

De Universuri din nimic.

De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,

Un fericit al sorţii eşti,

Că doar iubirea te învaţă

Cum veşnicia s-o găseşti.

Şi de-o să pleci atât contează

Pe aproapele să-l fii iubit,

Că doar iubirea te salvează

Şi viu de eşti şi de-ai murit.

Iar de ceilalţi de nu te doare,

Pierdut vei fi căci nu iubeşti,

Că doar iubirea-n veac nu moare,

Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.

Cine-ar putea cuprinde acest suflet imens? Cine-ar putea înțelege drama sa copleșitoare, drama geniului născut într-o lume atât de mică pentru el, flămândul de cunoaștere, izvorul de iubire aproape nelumesc de intensă, cum am putea recupera această nestemată a poporului român adus astăzi la stadiul de cireadă funcțională, deformat de târâtoarele proletcultismului totalitar, dresat să-și facă idoli din măscăricii diplomelor și sclipiciului, artizanii kitcsh-ului pe post de blazon?
Cum îl putem recupera pe Eminescu, nestemata poporului român, popor adus la stadiul de aproape irecuperabil, altfel decât pomenindu-l, vorbind despre el, despre dramele lui, despre poeziile lui incredibil de frumoase, despre dulceața chipului său îmbătrânit prea devreme de lipsuri, de grija zilei de mâine, de efortul creației pierdut în nopți nedormite, în fumat excesiv și în cafele fără număr?! Să vorbim deci despre Eminescu, despre opera lui, cu dragoste, cu înțelegere uneori, dar întotdeauna cu respectul cuvenit unui geniu ce ridică poporul său printre popoarele valoroase ale acestei lumi.
*******
Raza de lumină
...
Te-ai născut să fii un rug imens, aprins,
Să arzi o viață scurtă, bogată-n sărăcie,
Ai trăit de lanțul iubirii tale prins,
Pe care-ai sublimat-o în dulce poezie,
Scriind cu-nverșunare, nesaț și frenezie!
...
Nici n-ai putut să-ți ții iubita lângă tine,
Prea sărac să-i dai ce i-ar fi trebuit,
Te-ai exilat în versuri, în dor și în suspine,
Mai trist ca meteorul ce arde prăbușit,
Mai singur decât gândul din visul risipit!
...
N-ai venit din stele să prinzi vreo rădăcină,
Lacrimă căzută din ochiul lui Apollo,
Prea mare pentru-o lume searbădă și goală,
Rămâi etern Luceafăr ce uneori coboară,
S-aducă-acestui neam o rază de lumină
Din focul care arde în lumea ta de-acolo!
(Fragment din viitorul volum ”Raza de lumină”, aflat în lucru)

Primește în inima ta,

Pe cel care-ți poate da...

El este acela care ,

Îți poate da.., nencetat..

Tot ce vrei cu adevărat.

Ne poartă o grijă mare,

Este bunul Dumnezeu.

Nu se supără pe noi,

Este gata de-a ierta..

Orice cerem el va da..

Ne așteaptă în turma lui,

In RAI este casa lui.

Vrea să ne scape de rău,

De aceea tot mereu,

Ne așteaptă să-l primim,

Din inimă sa-l iubim,

Și să-i cerem nencetat,

Toate sa i-le dăm lui,

Să avem pacea Domnului.

Legume și fructe care,

Cu-o frumoasă-nfatisare,

Ba chiar cu mândră culoare 

Te îmbie a cumpăra.

Și când uite ajuns acasă,

Să le folosești la masă...

Fără gust adevărat,

Nici nu sti ce ai mâncat 

Nu știu controlate.. oare?

Au avut verificare?

De le-ar fi verificat...

Poate nu ne-ar fi-nselat.

Spun multi sunt deosebite...

Vor să vândă marfa lor..

Dar care e vina noastră!?

Că din puținul venit,

Adunat cu mare trudă,

Iară  am fost păcălit.

Incep a scrie aceste versuri

cernand o lacrima .

Plang in asternut ca o femeie inselata de barbat ,

Insa eu am fost inselata de viata.

As fi vrut sa-si fi cerut scuze,

dar si-a pus cureaua la pantaloni,

in picioare pantofii de calcat suflete neocrotite,

Palaria ca un domn de afaceri si a plecat,

Lasand in urma tot ce nu se poate repara de oameni .

Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,

Iar norii se plimbă încet pe retină,

În palme țin constelații și aștri,

Și în jur răspândesc lumina divină.

Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,

Șoapta îmi este alint și dojană,

Izvorul de munte pe umeri îmi cade,

Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.

Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,

Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,

Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,

Trenuri de gânduri, demult rătăcite.

Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,

Ducând în adâncuri taine din stele,

Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,

Hrănite cu visuri și dorințe rebele.

Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,

Și norii se pierd într-un vis necuprins,

Timpul îngheață în amurgul de seară,

Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.

Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,

Oasele mele nu mai au rădăcină,

Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,

Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.

Fanta, Fanta, dulce Fanta

Esti ca o zeita acra

Si de-or pune mai mult zahar

Tot asa ii fi, tot acra

Nu esti acra ca de bors

Ci esti ca o zama chioara

Care face numa' rana

La stomace

Ca pe-acolo sta si face, zaharul

Tot ce ii place.

Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :) 

Primăvară

În glasul unui nou, tăcut amurg

De Martie întârziat

Se prevesteşte iar, acum

Un proaspăt soi de verde crud

De verde necălcat şi ud

Cu paşi grăbiți către lumină

Răsar de-odată ghiocei

Lăsând în urmă iarna cea deplină

Să-şi ducă iarăşi traiul ei,

În alte depărtări permise

Dar nu aici, nu lângă ei.

Vifornițele vechi suspină

Şi se retrag în alte zări

Căci vânturi noi si calde vor să vină

Să-mprăstie, s-aducă, să mențină

Mirosuri proaspete şi noi.

În crudul grai, armonios şi dulce 

Vioi le cântă iarăşi ciripind

Firave păsări, 

Vesele cântări, idilice fragmente, 

iubitelor lor flori.

Câmpii încep a înverzi cu sete

Şi flori şi gâze şi insecte

Se-adună ca să concerteze

Adevărate simfonii măestre. 

Copaci cu ramuri ațipite

Au început a se trezi

La glasul unic de copii

Râzând în hohote, cântând

Cu sufletele mari, deschise

De-a primăverii poezii!

Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Brânza și prietenia

Stăteau odată doi ciobani

Și se gândeau și socoteau

Să-nfăptuiască brânza-n bani

Căci brânza bună mai era

Însă.. pe nimeni nu interesa 

Trecu' o luna, trecu' o toamnă

Trecură chiar și câțiva ani

Ciobanii tot mai socoteau

Să-nfăptuiască brânza-n bani

Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?

-Dar stai!, grăiră unul dintre ei

-Cunosc mai mari ciobani ca noi

-Ce știu să facă brânza-n bani, 

dar nu au oi!

-Le-om dară așadar pe toate, 

Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase 

-Așa vom fi o echipă măreață 

Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă

Demni de oameni, mândri ciobani,

Dintre cei mai cei, aleși păcurari 

Câmpean, Antonescu și Butum

Sunt trei dintre ei, veterani de război 

Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu

Carismă, energie, și multă gândire 

Se alăturară lor și altor doi

Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi

Antohe, Chingaru

Toți sunt triumfători în feluri distincte

Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi

Așa se-nhămară la drumul cel nou

Ales împreună, gândind să adune

Pe lângă banii de pe brânză

Faimă, măreție, reușite, prețuire

Fără să știe că după o vreme

Prieteni vor fi, legați, într-o mare

De oi rătăcite, de oi nechibzuite

Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare 

Ciobanul..aprig, de la munte, 

Cu demnitate, sânge românesc, 

Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc 

În toată-i firea, ființa și puterea

Decis-a să-i adune, pe toți ai lui

Cei mai de preț, ciobani, 

Auriferi prieteni, falnici, neclintiți 

Statornici în prietenie, valori și modestie

Să se retragă-n munte, 

De unde toți plecară-n lume

Crezând că trainică va fi a lor călătorie 

În înegurată, falsă promisiune 

Ce se numea cândva Q***

Sărată și totuși dulce amintire.

Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe

Totul a-nceput..plăpând

În doi şi doi de zero şi un trei

Trecut-au anii, cei mai cei

Golind din noi, noi idealuri si idei

În aprigi ani ce-au tot venit

Noi, unici, vii, măreți copii

Am tot crescut, am şlefuit

Mărețe visuri de argint

Am tot sperat, am tot trudit

Să prindem 20 la Q***, ca mit

Quidditatea ne-a unit

Uitat-am că ne-am despărțit

Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?

Dar hotărâți în verbul "a munci"?

Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii

Estetice şi meritorii, mici şi mari

Repere mii şi mii..şi mii?!

Un răsărit de-acum apus

Din când în când se reaprinde

Ne întâlnim să ne expunem

Simbolice de-acum, trăiri profunde

Pe întâiul celui nou Septembrie..

Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce

Vom respira sublim un aer nou, 

De vechi, dar unic Q***, pe buze

* ififliu = lefter

*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru

*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare. 

Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20

Fire albe de mătase,

Lungi, subțiri și mai lucioase,

Își făcură loc acuma,

Pe botic cu nări de numa..-s două găurele

Cât ai zice bob, mărgele..

Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;

Pisicuțe sau purcei?!

Ce credeai că sunt acuma?!   

Doar pisici, te-ntreci cu gluma!

Marius Ene, Poland, 15.01.2024