Distrusă

Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese

Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese

Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,

Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace

Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață

Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"

Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti

Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești

Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine

Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.

Mama mea, tu eşti anume

Cea mai dulce de pe lume,

Sǎ am eu întreaga viaţǎ

Miere, zahǎr şi dulceaţǎ.

Tu m-ai învǎţat anume

Cǎ averea doar un fum e,

Cǎ în viaţa asta mare

Sǎ am parte de-alinare.

Mama mea, mi-ai spus anume

Basme, cântece şi glume,

Ca inima mea sǎ ştie

Sǎ trǎiascǎ-n bucurie.

Eu nu sunt destul de mare

Ca sǎ pot sǎ-nvǎţ mǎcar,

De pe carte, o urare,

Şi nu sunt destul de mare

Ca sǎ-ţi dau un dar anume.

Dar îţi dau o sǎrutare,

Ici, pe obrajor,

Şi pe mâna asta care

Mǎ-ngrijeşte-n fiecare

Zi, cu-atâta dor!

Mamă dragă te ador .

de Marian Adrian Darosi

Floare de bujor, lumină-n zori,  

În brațele vântului dulce se scaldă,  

Parfum de dor pe buze cobori,  

Iar sufletul meu te soarbe, te adoră.  

Cu raze de soare părul îți cântă,  

Ca valul ce mângâie marea adâncă,  

Tu ești primăvara ce-n mine avântă  

Dor de sărut și vis ce nu se uită.  

În ochii tăi luna se-ascunde sfios,  

Roua îți spală obrajii de stele,  

Pe buze ți-așterne murmur duios,  

Și cerul tresare în clipe rebele.  

Bujorul roșu se-aprinde-n iubire,  

Ca inima mea ce-ți bate aproape,  

Tu ești mirajul, ești nemurire,  

Un vis desenat pe cerul de noapte.

Ce e iubirea? Și de ce este atât de esențială, de ce ca sa simt un gram de iubire trebuie sa ma pierd pe mine. Ce e iubirea, de ce doare așa, de ce nu putem fii Fericiți, pur și simplu de ce…? cum pot sa devin un monstru care nu simte nimic, ce rost ar mai avea viața ca eu sa nu simt ca trăiesc și sa ofer ceea ce iubesc.

Dintr-un colț de suflet sa născut un sentiment de iubire ce nici universul nu va avea sa știe ca otrava iubiri va persista pe pielea care cândva încălzită de un sărut și o mângâiere a început a tremura in absenta ta.

Precum un copil mic, când îi dai o jucărie, așa mam bucurat când ai apărut in viața mea, o bucurie ce nici stelele nu o pot descrie, o raza de lumina in colțul ochiului ma făcut sa simt ca pot cuceri lumea întreaga.

Eram tineri și nu știam ce e dragostea, nu știam cât o sa doară, cât amar se va scurge pe buzele noastre arse de un sărut otrăvitor al cărui antidot se ascunde adânc in sufletul tău pustiu și întunecat unde am crezut ca voi găsi iubire, și mam rătăcit in negura inimii tale in speranța ca voi fi cea care să te sărute luminând-ți sufletul.

Tot aceleași buze sărutate cu pasiune, m-au înțepat și tăiat adânc in suflet, mâinile tale ce îmi cuprindeau soldul ușor relaxat in prezenta ta, atunci am realizat ca tot aceiași durere provocată de atingerea ta, ma face dependentă de mai mult.

Împânzită de dorința de a te mai vedea o data, ma uit la tine și nu-ți pot spune nimic, crezând ca tăcerea va spune multe, întru cât el sa simtă ce mult arde atingerea lui pe sufletul meu și fără o destinație fixa, fără săi pese de tot ce arde in jurul lui….. tăcerea este rupta in cele din urma de tot aceleași buze a cărui amar îl mai aveam in colțul guri, el ridica privirea la mine și îmi spune ,,nu simt nimic pentru tine”.

Moment in care o briza de are rece ma lovește in creștetul capului și corpul începe a tremura, pierzându-și ușor echilibrul.

Deasupra mea norii se aduna și dorința enorma de a face inima sa tacă, a cărui urlet ar putea muta și munții, al care-i sângerări ar umple un ocean de durere, știu ca nu pot schimba nimic, știu ca durerea o va lua doar timpul.

Așa ca strâng ușor din dinți și îmi ma pierd pe tărâmuri necunoscute, acolo unde nu ma vede și nu ma aude nimeni, locul unde ne-am cunoscut prima data, da este pictura imprimată adânc in mintea mea, ma întorc acolo in trecut unde te-am văzut prima data, eu cu spatele la tine, copil inocent nu știa ce avea sa urmeze, ca doua priviri va avea sa schimbe totul in viața lor…..ma întorc ușor cu fata, curioasa sa văd cine îmi striga numele, și tot ce aud in timp ce-ți privesc chipul zâmbitor este un ,,Hello”.

Fără sa realizez vreo secunda, după ce mia pus un zâmbet pe fața răvășită de oboseala emoțională și cu sete de priviri incendiare, brusc observ ca lângă mine un trandafir alb, ce petale, ce savoare de miros, ce m-au făcut sa ma întorc pe dos.

Trec zile și zile fără ca eu să-l mai fii văzut, așa cum mama a-și așteaptă pruncii de scoala, așa îmi așteptam dragostea, sa vina la mine obosita precum lacrima de pe obraz, rănită in mii de bucăți, ca eu sa le lipesc la loc, săi fiu ghid in a iubi și a merge împreuna in necunoscut, dar nimic din cei frumos nu durează mult.

După atâtea uite la ce sa ajuns, noi chiar nu mai avem nimic de spus….doar in amintiri mai suntem milionari.

Vreau să-mi amintesc de tine așa cum te știam, omul de care m-am îndrăgostit și îl iubeam, și nu am încotro ma doare sufletul tare ca am crezut in noi încă de la prima îmbrățișare.

Ana Maria Heghes

Când voi învăța cum să iubesc 

Cum viața să o prețuiesc

Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele 

Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete 

Atunci în genunchi mă voi întoarce

Și pentru a ta iertare orice voi face 

Îmi voi da inima doar pentru tine 

Numai să legăm ale noastre destine 

Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc 

De nu voi vrea să trăiesc 

Când voi abandona sentimentele 

Și când pe chip îți vor apărea lacrimile 

Lasă-mă să mor 

Nu-mi oferi ajutor 

Nu merit a ta iubire 

Ci doar o rece înlocuire 

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

Ești încă gând ce nu se vrea pierdut în vânt,

Te-alung și vii, cu pas de legământ.

Ești un ecou pierdut în așteptare,

Tăcerea mea de-acum, în fiecare apus de soare...

Am sperat, dar n-ai fost îmbrățișare, nici cuvânt rostit,

Ci doar un imens dor, de nevăzut țesut 

O umbră palidă de vis ce mi-a rămas 

Să nu uit în viață, să mi te port cu drag...

Azi ești doar clipa care tace și învață

Să simtă ce cuvântul nu îndrăznește,

O absență ce în mine arde viață, 

Mai grea, ca orice altă prezență...

Mi-e plin de tine gestul fără rost,

Mi-e dorul semn c-odată-am fost

În nopțile ce parcă înc-așteaptă

Să bați, tăcut, în liniștea nedreaptă.

Am strâns în mine tot ce n-am știut,

Te port cu o tandrețe fără scut,

Cu sete de-a atinge cu-nțeles

Fără să te mai cer, fără vreun interes...

Poate-ai simțit și tu, și totuși ai tăcut,

Poate-ai rămas acolo, suspendat

Între ce-ar fi și ce s-a petrecut 

Dar eu te simt.... mereu... neîncetat.

Căci acel ceva ce-n mine-ai încolțit

Azi nu mai strigă, nu revendică nimic

E rugă-n gând, e ploaie-n infinit,

Și e tăcerea ce apasă pe sufletu-mi

obosit..

Și de vreodată ai să-ntelegi cât te-am purtat cu drag

Să nu regreți... că nu mai sunt "să-mi dai"...

Îți scriu ultima dată...și nu să primesc vreun răspuns,

Doar ca să știi că mi-a fost drag să-ți fiu, chiar și așa... tăcut, ascuns....

Tu n-ai știut cum să iubești,

Ai vrut doar vise pe hârtie,

Dar dragostea, ca să trăiești,

Nu e un joc de fantezie.

Eu ți-am întins o mână caldă,

Dar tu erai doar umbra ta,

Cu inima pustie, albă,

Ca iarna rece-n viața mea.

Eu ți-am fost umbră și lumină,

Ți-am fost și vânt, și adăpost,

Dar tu credeai că e de vină

Destinul scris fără de rost

Tu n-ai știut să-mi fii aproape,

Când ochii-mi plângeau nopți la rând,

Ți-ai pus tăcerea între șoapte

Și-ai stat în urmă, surd și blând.

Dar timpul trece și învață,

Și azi te las în drumul tău,

Căci cine nu iubește-n viață

Rămâne singur, gol și rău.

Emoția profund mă copleșește,

Când viața prin vers mi-o povestesc,

Nu mă feresc să exprim sentimente,

Pentru ființa dragă pe care o iubesc

Cum să nu scriu mereu despre iubire,

Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,

La ce mi-ar folosi comori în lume,

Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc

Nu știu să definesc ce-i fericirea,

În astă lume mică, plină de păcat,

Dar pot să spun că-mi este bine,

Lângă femeia cu care-s cununat

Voi scrie și voi spune tot prin vers,

Despre iubire, dragoste și fericire,

Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,

Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!

Chiar dacă timpul nemilos a trecut

Rămâi în gândul meu om drag

Am amintiri ce nu vor să te uit

Și le păstrez in suflet... undeva....

Prezentul nu mi te-aduce înapoi 

Mi te mai poarta-n vise câteva momente

Suficient să reînvie dorul meu de noi

Să te mai scriu cu drag pe pergamente

Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...

Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!

Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii

Sfârșitul să ne fie ca la început...

Poate ca am fost doar doua destine in univers.

Tu erai rătăcit printr-un vers,

Însă nu unul dintr-a mea poezie.

Tot ce a fost a fost erezie.

Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele

Dar tu erai departe rătăcit printre stele.

Am revenit asupra versurilor,

Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.

Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat

Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.

Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,

Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.

Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.

Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.

Erai dornic să te arunci în necunoscut,

Nu într-o poezie cu final prevăzut.

Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,

Nu îți doreai să trăiești ceva constant.

Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,

Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.

Eu în schimb îmi doream ceva absolut,

Așa ca am scris un început,

Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală

A unei povești care nici măcar nu a fost reală.