De mine oricât fugi...
De mine oricât fugi, mă jur,
Iubitul tău că am să fiu,
Al tău sărut ca să ţi-l fur...
Că pot şi vreau şi ştiu.
Şi-oricât de mult mă ocoleşti,
În braţe eu am să te iau,
Aşa că să te pregăteşti...
Că pot şi ştiu şi vreau.
Şi parcă-ai da să fugi, dar stai
Să te sărut cu foc,
Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...
Că şti că vreau şi pot.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 10 июля 2024
Просмотры: 498
Стихи из этой категории
Mic poem de dragoste
Cu tine pot să cresc mereu
În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!
Căci ți-am mai zis așa ceva
Și nu-i minciună când se spune
Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,
De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!
Nu ești tu îngerul iubirii mele,
Ce-ai fost trimisă mesager?
Nu tu ești însăși libertatea,
Ori mai degrabă zeitatea,
Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?
Eu știu că tu ești floarea vieții mele,
Pe tine te iubesc acum,
Fără oprire dar și-n veșnicie
Visând cu ochi deschiși ca de nebun,
Și te iubesc pe zi ce trece,
Mai mult iar forma are magic conținut,
Nemaiputând concepe viața fără tine
Căci pot să cresc mereu
În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!
(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Mesaj pentru Moarte
Când ploaia şi vântul
Vor şterge ca gândul
Pământul şi timpul
Şi când anotimpul
Nu va mai exista,
Să ştii că atuncea
Voi fi doar a ta.
Când munţii şi marea
Şi norii, şi zarea
Se vor contopi,
Să ştii că atuncea
Te voi iubi.
Până atunci
Mai lasă-mi timp
Să pot să-l iubesc
Să îl îndrăgesc
Să simtă că vreau
Să cred, să jertfesc.
Mai lasă-mă-n pace
O sută de veacuri
Şi-o mie de ani.
Şi după aceea
Să vii, blestemato,
Să-mi furi un sărut
Şi cu el, al meu suflet.
Să mă duci între duhuri
Şi între tăcere,
Să mă duci la el,
Să mă duci la ele.
Şi-acolo să uit,
Cine-am fost şi ce sunt
Să uit c-am iubit,
Şi c-am fost pe pământ.
Sub taina nopții...
Mereu sădesc semințe-n vis,
În sunetul tăcerii plâng,
Și în lăuntricul abis,
Emoții estompate strâng.
Înot ușor printr-o lumină,
În valuri albe rătăcesc,
Și simt că nu am rădăcină,
Aievea peste nori plutesc.
Sub taina nopții mă aplec,
Și-ți caut chipul printre stele,
Un dor prea greu și neîntreg,
Se frânge-n lacrimi mele.
Din palma visului culeg,
Un strop din tine, tremurând,
Să îl anim, să-l înțeleg,
Să-mi fie veșnic legământ.
Prin glasul vântului mă pierd,
Și-un cântec vechi se naște iar,
E șoapta ta… și o dezmierd,
Pe buza-mi dulce de nectar.
Sub cerul gol, rămân să scriu,
Pe-o stea ce tremură-n tăcere,
Căci te iubesc, și e târziu,
Iar să aștept, nu am putere.
Speram, în zori, din depărtare,
C-o să mă strige-un glas pierdut,
Dar timpul stinse acea chemare,
Și a rămas, la fel, ca la-nceput.
În fuga ta, mereu, ca o ispită,
Doar umbra mea te va urma,
Căci dragostea nu-mi e sfârșită,
Rămâne stea din steaua ta.
Știai că....?
Știai că...?
Sub un cer senin cu multe stele
Dorul crește-n taină sfântă,
Ca luna ce intunericul aprinde
Cu speranțe și liniște adâncă...?
Și...
E amintirea ta lumină caldă
Îmbrățișarea ta un vis curat
Ochii tai, cărbunii ce-mi ard
În sufletu-mi nemăsurat...?
Căci,
Un amalgam de sentimente
Și o adunătură de emoții
Pe inimă-mi lasă amprente
Și mă sufocă-n timpul nopții...?
Și, iar...
Călătoresc cu gândul
Acolo unde inima-mi tresare
Mă văd degustând al tău vin
Într-o ultimă îmbrățișare...!?
Pas secund
La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,
că ieri ai fost iar umbra de-altădată,
doar un actor pe scena unui cult,
jucând un om în pielea lui uitată.
Te simt pierdut, stingher în vântul surd,
prin nopți pustii și zile fără nume,
ești doar un vis al unui orb, absurd,
un chip pierdut pe veci în astă lume.
Și te înalți ca fumul risipit,
un dor fără ecou, pierdut în mine,
o urmă veche, vagă, de iubit,
ce nici tăcerea n-o mai poate ține.
Trăim în vremi bufonice, căci iată,
se dă regatul tot pentru un cal
și căutăm în umbra altora ce-n noi,
s-a stins pe veci ca într-un dans fatal.
În golul tău, nimic n-a mai rămas,
doar liniștea ce mușcă din hotare,
ești clipa dintre ieri și azi,
un pas…
ce cade fără umbră pe cărare.
Și-așa te duci, ca ziua ce apune,
departe, într-un veac nedefinit,
azi un străin ce n-are dor or’ nume
doar amintirea unui timp
neprețuit.
M.L.R, 27.10.2024
"Ja, einmal ich träumte" în italiană
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sì, una volta sognai
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare
e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.
Mic poem de dragoste
Cu tine pot să cresc mereu
În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!
Căci ți-am mai zis așa ceva
Și nu-i minciună când se spune
Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,
De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!
Nu ești tu îngerul iubirii mele,
Ce-ai fost trimisă mesager?
Nu tu ești însăși libertatea,
Ori mai degrabă zeitatea,
Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?
Eu știu că tu ești floarea vieții mele,
Pe tine te iubesc acum,
Fără oprire dar și-n veșnicie
Visând cu ochi deschiși ca de nebun,
Și te iubesc pe zi ce trece,
Mai mult iar forma are magic conținut,
Nemaiputând concepe viața fără tine
Căci pot să cresc mereu
În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!
(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Mesaj pentru Moarte
Când ploaia şi vântul
Vor şterge ca gândul
Pământul şi timpul
Şi când anotimpul
Nu va mai exista,
Să ştii că atuncea
Voi fi doar a ta.
Când munţii şi marea
Şi norii, şi zarea
Se vor contopi,
Să ştii că atuncea
Te voi iubi.
Până atunci
Mai lasă-mi timp
Să pot să-l iubesc
Să îl îndrăgesc
Să simtă că vreau
Să cred, să jertfesc.
Mai lasă-mă-n pace
O sută de veacuri
Şi-o mie de ani.
Şi după aceea
Să vii, blestemato,
Să-mi furi un sărut
Şi cu el, al meu suflet.
Să mă duci între duhuri
Şi între tăcere,
Să mă duci la el,
Să mă duci la ele.
Şi-acolo să uit,
Cine-am fost şi ce sunt
Să uit c-am iubit,
Şi c-am fost pe pământ.
Sub taina nopții...
Mereu sădesc semințe-n vis,
În sunetul tăcerii plâng,
Și în lăuntricul abis,
Emoții estompate strâng.
Înot ușor printr-o lumină,
În valuri albe rătăcesc,
Și simt că nu am rădăcină,
Aievea peste nori plutesc.
Sub taina nopții mă aplec,
Și-ți caut chipul printre stele,
Un dor prea greu și neîntreg,
Se frânge-n lacrimi mele.
Din palma visului culeg,
Un strop din tine, tremurând,
Să îl anim, să-l înțeleg,
Să-mi fie veșnic legământ.
Prin glasul vântului mă pierd,
Și-un cântec vechi se naște iar,
E șoapta ta… și o dezmierd,
Pe buza-mi dulce de nectar.
Sub cerul gol, rămân să scriu,
Pe-o stea ce tremură-n tăcere,
Căci te iubesc, și e târziu,
Iar să aștept, nu am putere.
Speram, în zori, din depărtare,
C-o să mă strige-un glas pierdut,
Dar timpul stinse acea chemare,
Și a rămas, la fel, ca la-nceput.
În fuga ta, mereu, ca o ispită,
Doar umbra mea te va urma,
Căci dragostea nu-mi e sfârșită,
Rămâne stea din steaua ta.
Știai că....?
Știai că...?
Sub un cer senin cu multe stele
Dorul crește-n taină sfântă,
Ca luna ce intunericul aprinde
Cu speranțe și liniște adâncă...?
Și...
E amintirea ta lumină caldă
Îmbrățișarea ta un vis curat
Ochii tai, cărbunii ce-mi ard
În sufletu-mi nemăsurat...?
Căci,
Un amalgam de sentimente
Și o adunătură de emoții
Pe inimă-mi lasă amprente
Și mă sufocă-n timpul nopții...?
Și, iar...
Călătoresc cu gândul
Acolo unde inima-mi tresare
Mă văd degustând al tău vin
Într-o ultimă îmbrățișare...!?
Pas secund
La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,
că ieri ai fost iar umbra de-altădată,
doar un actor pe scena unui cult,
jucând un om în pielea lui uitată.
Te simt pierdut, stingher în vântul surd,
prin nopți pustii și zile fără nume,
ești doar un vis al unui orb, absurd,
un chip pierdut pe veci în astă lume.
Și te înalți ca fumul risipit,
un dor fără ecou, pierdut în mine,
o urmă veche, vagă, de iubit,
ce nici tăcerea n-o mai poate ține.
Trăim în vremi bufonice, căci iată,
se dă regatul tot pentru un cal
și căutăm în umbra altora ce-n noi,
s-a stins pe veci ca într-un dans fatal.
În golul tău, nimic n-a mai rămas,
doar liniștea ce mușcă din hotare,
ești clipa dintre ieri și azi,
un pas…
ce cade fără umbră pe cărare.
Și-așa te duci, ca ziua ce apune,
departe, într-un veac nedefinit,
azi un străin ce n-are dor or’ nume
doar amintirea unui timp
neprețuit.
M.L.R, 27.10.2024
"Ja, einmal ich träumte" în italiană
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sì, una volta sognai
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare
e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.
Другие стихотворения автора
Amintire
Atât timp cât va mai fi,
Universu'-şi va aminti
De orice floare neînsemnată,
Ce a existat vreodată.
Nu o va uita nicicând
Că a fost pe acest Pământ,
Chiar dacă numai şi-o seară
A-nflorit până să piară.
Cu atât mai mult pe tine
Veşnic te va ţine minte
Iubito, ce-n al meu gând
Ai înflorit ani la rând.
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Că florile...
Că florile-s frumoase,
Sunt de acord, că-s flori,
Dar tu întreci magnolia
Cu ale ei culori.
Întreci în frumuseţe
Superba orhidee
Şi rozele, şi crinii
Şi atâtea flori femeie.
Că florile miros sublim,
Sunt de acord,
Dar tu întreci şi teii
Cu aroma lor cu tot.
Mireasma pielii tale
Şi a părului tău brun,
Întrece-n profunzime
Al teilor parfum.
Că florile-s gingaşe,
De acord şi acuma sunt,
Dar tu întreci toţi macii
Cei legănaţi de vânt.
Întreci în gingăşie
Câmpia cea brodată
Cu a macilor urzeală,
Atât de fin lucrată.
Că florile au dulceaţă,
De acord acum sunt iar,
Dar tu întreci iubito,
Al florilor nectar.
Că deşi nu eşti floare
Cu frunze şi petale,
Nu e nectar pe lume,
Ca cel al gurii tale.
Că doar iubirea...
Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,
Atâta timp cât nu iubeşti,
Că dintre toate doar iubirea,
Viaţă îţi dă şi mort de eşti.
Această forţă creatoare,
Egal nu are -vreau să-ţi zic-
Că doar iubirea-i născătoare
De Universuri din nimic.
De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,
Un fericit al sorţii eşti,
Că doar iubirea te învaţă
Cum veşnicia s-o găseşti.
Şi de-o să pleci atât contează
Pe aproapele să-l fii iubit,
Că doar iubirea te salvează
Şi viu de eşti şi de-ai murit.
Iar de ceilalţi de nu te doare,
Pierdut vei fi căci nu iubeşti,
Că doar iubirea-n veac nu moare,
Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Amintire
Atât timp cât va mai fi,
Universu'-şi va aminti
De orice floare neînsemnată,
Ce a existat vreodată.
Nu o va uita nicicând
Că a fost pe acest Pământ,
Chiar dacă numai şi-o seară
A-nflorit până să piară.
Cu atât mai mult pe tine
Veşnic te va ţine minte
Iubito, ce-n al meu gând
Ai înflorit ani la rând.
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Că florile...
Că florile-s frumoase,
Sunt de acord, că-s flori,
Dar tu întreci magnolia
Cu ale ei culori.
Întreci în frumuseţe
Superba orhidee
Şi rozele, şi crinii
Şi atâtea flori femeie.
Că florile miros sublim,
Sunt de acord,
Dar tu întreci şi teii
Cu aroma lor cu tot.
Mireasma pielii tale
Şi a părului tău brun,
Întrece-n profunzime
Al teilor parfum.
Că florile-s gingaşe,
De acord şi acuma sunt,
Dar tu întreci toţi macii
Cei legănaţi de vânt.
Întreci în gingăşie
Câmpia cea brodată
Cu a macilor urzeală,
Atât de fin lucrată.
Că florile au dulceaţă,
De acord acum sunt iar,
Dar tu întreci iubito,
Al florilor nectar.
Că deşi nu eşti floare
Cu frunze şi petale,
Nu e nectar pe lume,
Ca cel al gurii tale.
Că doar iubirea...
Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,
Atâta timp cât nu iubeşti,
Că dintre toate doar iubirea,
Viaţă îţi dă şi mort de eşti.
Această forţă creatoare,
Egal nu are -vreau să-ţi zic-
Că doar iubirea-i născătoare
De Universuri din nimic.
De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,
Un fericit al sorţii eşti,
Că doar iubirea te învaţă
Cum veşnicia s-o găseşti.
Şi de-o să pleci atât contează
Pe aproapele să-l fii iubit,
Că doar iubirea te salvează
Şi viu de eşti şi de-ai murit.
Iar de ceilalţi de nu te doare,
Pierdut vei fi căci nu iubeşti,
Că doar iubirea-n veac nu moare,
Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?